Vindecarea la nivel sufletesc (III)

Am scris aici si aici despre vindecarea din punct de vedere psihic/afectiv si voi continua astazi cu alte opinii, caci pana la urma despre asta e vorba, nu? despre opinii legate de legatura dintre manifestarile fizice si cele psihice.

M-am referit pana acum doar la asa-numita boala lyme insa cred ca putem vorbi de toate bolile si toate simptomele care de multe ori isi au originea (atentie, vorbesc de origine ca factor primordial) in dereglari ale psihicului ca urmare a unor cauze exterioare subiectului sau interioare/genetice.

Unii oameni „beneficiaza” din nastere de o anumita labilitate psihica mostenind astfel gena parintilor sau poate ca starea de spirit a mamei in timpul sarcinii slefuieste psihicul viitorului nou-nascut. S-a tot vorbit de traumele intra-uterine si ca tot ceea ce simte si experimenteaza mama in timpul sarcinii isi lasa amprenta pe dezvoltarea psihica ulterioara a copilului.

Altii „beneficiaza” de un context al vietii, cu multitudinea ei de factori, ce influenteaza dezvoltarea psihica si o altereaza.

Tind sa cred in prima varianta pentru ca sunt cazuri de persoane  supuse unor traume asemanatoare care au inmagazinat diferit experienta, unii reusind sa treaca peste ea cu succes altii doar temporar cu ajutorul unui psihoterapeut, altii deloc.

Si-atunci ma gandesc ca intrebarea: „de ce sunt eu mai sensibil (afectiv)?” isi gaseste raspunsul in simpla genetica. Nu in martiriul social, nu in (non-)relatia cu parintii si in acelasi timp cu perioada timpurie a vietii (asa cum au postulat fondatorii scolilor vieneze de psihanaliza), nu in numarul de abuzuri sexuale sau dezamagiri sentimentale.

Acestea fiind spuse am putea fi pe de-o parte usurati cu revelatia unui raspuns dar in acelasi timp infricosati cu noua caracteristica ineluctabila a psihicului nostru labil.

Cand ma gandesc acum si eu la asta, cu atat imi pare infricosator intr-adevar…

Privind in urma, cea mai veche amintire pe care o am e de pe la doi ani si ceva. Imi amintesc destul de clar, mai ales cand reusesc sa nu ma mai gandesc si la altele in acelasi timp, ce faceam, ce simteam, ce spuneam. Apoi si mai clar imi amintesc varsta de patru ani iar cand inchid ochii si privesc prin ochii copilului de atunci, realizez ca eu si el avem aceleasi trairi si ca maturizarea nu a schimbat nimic pentru copilul de atunci. Ori copilul de atunci era sensibil.

Cumva, in burta mamei, in ovul, in spermatozoid, in cromozomii aia se afla o informatie genetica ce vine de departe si care va dicta in mare viata ta ulterioara, o predestinare care conform initiatorilor reformei protestante implica mantuirea sau damnarea individului.

Am fost mereu „altfel” decat cei din jur. Naiv, sensibil la cuvinte, sensibil la fapte, sensibil la tot iar lucrurile astea se vedeau inca de mic.

Asta a fost baza de plecare pentru boala. Rusii o spuneau mereu cand vorbeau de „oftica” si de cauzele ei temperamentale.

Inca ma gandesc la socul pe care l-am avut in buda de la serviciu cand am descoperit capusa pe mine, cum subit am inceput sa transpir abundent si sa tremur. Stiam de povestea cu Lyme si stiam prin ce trecuse R. Mi-am zis tot timpul ca pe un fond asa labil s-ar fi putut instala o psihosomatica de toata frumusetea. Iar apoi cand doctorul mi-a spus sa astept trei saptamani pentru a dezvolta anticorpi si a ma testa, in fix 21 de zile au aparut primele simptome. Subconstientul si-a facut treaba or care erau sansele ca aparitia anticorpilor sa se produca si simptomatic cu precizie elvetiana? greu de crezut.

In fine, continuam. Asadar, predestinati fiind sa ne imbolnavim, in functie de cand apare boala credem ca un factor sau altul a cauzat-o. Am tot discutat pana acum pe blog de una de alta, despre cum certurile conjugale, relatia cu parintii, greutatile financiare, traumele sufletesti ar fi putut sa ne declanseze boala or boala nu s-ar fi declansat indiferent de problemele astea daca fondul ar fi fost echilibrat si bine construit.

Imi imaginez ca in structurile complexe ale creierului, gena responsabila zace latent o perioada dupa care se trezeste ca un urias adormit si da totul peste cap stricand mai departe ca o reactie tip piesa de domino si alte structuri si in final rezultand intr-un caracter labil.

Degeaba vei incerca sa schimbi lucruri practice in viata ta (serviciul, partenerul, casa, prietenii, masina, orasul sau tara in care traiesti, chiar si alimentatia) daca fondul ramane acelasi. Va fi doar o solutie temporara, cand nu vei mai sta la tara in tihna deplina si te vei confrunta cu stresul, psihic iar ai sa cazi si o vei lua cel mai probabil de la capat si cu bolile.

Schimbarea trebuie sa se produca exclusiv in acele structuri responsabile or asta rar se modifica prin schimbarea „modului de a gandi”, in plus, sunt foarte convins ca modul de a gandi, o data maturizat, nu prea se mai schimba decat ca niste „protocoale” dupa care sa-ti ghidezi viata, afacerile, relatiile.

Stiti ca la un moment dat se vorbea cum ca plantele din special cannabisului ar vindeca regele tuturor bolilor, n-ar fi exclus s-o faca vindecand labilitatea psihica si ca urmare si sentimentele de ura, frica si restul care te-au adus in pragul unei boli.

Si-atunci eu vad doua solutii spre a rezolva problema asta sau macar a face pasi spre o eventuala rezolvare:

varianta holistica: postul negru prelungit – desi n-am postit nici macar trei zile complete, am simtit ca se produc modificari insemnate in psihic, mult mai mult decat in fizic. n-as putea sa explic de ce insa asa am simtit

varianta moderna: psihiatrul – eu unul nu cred in psihoterapeut pentru a vindeca chiar si banala anxietate. as vrea sa cunosc si eu un om care a fost „vindecat”de anxietate de psihoterapeut si care dupa ani de la tratament si confruntandu-se cu situatii cauzatoare de anxietate a trecut peste ele cu succes.

N-am incercat psihiatrul insa logica imi spune ca la unii oameni chiar nu se poate altfel decat prin administrarea unor substante care sa modifice chimia creierului si in timp sa netezeasca acel fond labil si vai mama lui. De aici ar putea sa vina si vindecarea simptomelor fizice.

In incheiere, reamintindu-mi toate povestile pe care le-am auzit la usile cabinetelor medicilor care se ocupa de „lyme”si toate povestile pe care le-am primit scrise pe mail si toate povestile oamenilor pe care i-am cunoscut mai indeaproape ma fac sa cred ca toti „sufera”de aceasta labilitate la care trebuie sa lucreze in paralel cu vindecarea fizica. Labilitatea nu e ca urmare a bolii, labilitatea vine din povestile lor, din zgomotul mintii lor care ii asurzeste si le nenoroceste viata fara ca ei sa realizeze.

Anunțuri

Detoxifierea ficatului, a 5-a oara si ceva sinceritate

In octombrie am repetat, dupa 4 luni, procedura de detoxifiere a ficatului iar rezultatul a fost iarasi sub forma unor bile mari (1 cm) si verzi dar putine la numar.

Probabil ca adevarul e undeva la mijloc, bilele alea categoric nu vin din ficat sau din colecist dar ele contin ulei amestecat cu bila si cu tot felul de alte sedimente, toxine etc. Din pacate nu prea am timp sa merg cu ele la un laborator ceva sa mi se confirme din ce sunt facute.

In primavara vreau sa planific a 6-a detoxifiere si atunci probabil ca ma voi duce daca tot am alocat atata timp acestei proceduri.

***

A trecut mai bine de un an de cand n-am mai luat antibiotic si ma simt bine. Cred ca psihicul e cheia. Daca reusesti sa echilibrezi psihicul restul vine de la sine usor. Problema e ca psihicul e si cel mai greu de echilibrat. Daca sucuri de legume si fructe, detoxifiere si alte cele e usor sa faci si sa bei, la psihic lucrezi cu greu si conteaza si foarte mult mediul in care traiesti.

Evident ca nu vei putea sa lucrezi la echilibrarea psihicului daca familia ta e dezechilibrata, daca serviciul tau e stresant, daca esti o fire interiorizata si deprimata, daca ai rate, daca, daca, daca.

Problema e ca nu prea poti lucra folosind pastilele pentru a indrepta psihicul. Eu am incercat sa iau tot felul de precursori ai serotoninei gen 5-htp sau Sunatoare dar nu au efecte prea mari. E greu sa fii fericit si implinit cu ajutorul chimiei. Totul tine de mediul in care traiesti, de viata pe care o duci si felul in care experimentezi tu acest mediu. Daca sotul, sotia te insala, cam greu sa nu te consumi si sa nu ai probleme nervoase, daca seful te freaca la creieri, iarasi…e greu sa fii zen, daca Vodafone-ul iti trimite o factura de telefon enorma in mod nejustificat e greu sa nu te stresezi si sa te implici profund in problema. Daca esti o fire care se consuma, care are asteptari mari de la cei din jur si de la propria-i persoana, daca te nemultumeste trecutul si viata ta actuala, cam greu sa mai faci ceva in sensul asta.

Adolescent fiind, credeam ca pot  sa dau totul peste cap si sa realizez orice. Matur fiind am inteles insa ca de fapt eu sunt cel ce este dat peste cap in valtoarea vietii, ca nimic nu e la fel si ca nimic nu va fi la fel indiferent de ce schimbari voi alege sa fac. Trecutul si viitorul nu ne mai apartine si totusi isi pun amprenta puternic pe ceea ce suntem in prezent. Daca as avea un secret cu ajutorul caruia as putea schimba trecutul, l-as spune tuturor. Nu am insa si atunci nu-mi ramane mai mult de facut decat sa incerc sa reconsider cat pot de mult trecutul, din copilarie si pana in prezent caci asta ne diferentiaza pe cei care suntem „bolnavi” de ceilalti.

Cand vei ajunge sa percepi o experienta ca un om sanatos si te vei bucura de ea, cand nu te vei mai consuma din orice atunci probabil ca te vei vindeca, altfel vei ramane cu deprimarea, cu dezamagirea, cu lipsa de speranta si cu boala in dinti.

E greu sa vorbesti despre mental fara sa folosesti clisee. Fraze ca „poti daca incerci”, „trebuie sa te schimbi”sunt derizorii pentru ca sunt constient ca putini reusesc sa incerce si mai putini sa se si schimbe cu adevarat dincolo de felul cum te imbraci sau cum dialoghezi cu oamenii. Schimbarea incepe din cele mai profunde ganduri pe care le ai, din felul in care te percepi ca persoana, prin felul in care iti vezi viata prezenta si iti ierti greselile vietii trecute, prin iubirea sincera pe care o vei arata, prin prietenia onesta pe care o vei lega, prin iertarea pe care o vei acorda oamenilor de care inca te legi prin amintiri mai putin sau mai mult placute.

Nici nu stiu ce vreau sa zic exact. Ideea e ca eu mai am un drum lung de parcurs si nici nu stiu daca voi ajunge candva la capat caci trecutul se intoarce iar si iar si ma bantuie si nu ma lasa sa traiesc fericit oricat de mult imi doresc. Faptul ca nu profesez ceea ce mi-am dorit din copilarie si ca uneori privesc cu jind, nostalgie si imensa dezolare la cei ce o fac, faptul ca nu pot avea incredere in oameni, ca nu pot spune ceea ce simt, ca am avut atatea dezamagiri si esecuri, abandonuri prafuite pe masuta vietii, ca am preferat sa ma autovictimizez ca un las decat sa lupt ca un curajos,  ca nu pot vedea o lume roz asa cum mult din apropiati o vad, faptul ca iar si iar ajung sa ma deprim din cauza unor subiecte banale, faptul ca mi-e frica sa nu gresesc cu orice in fata oricui, oriunde si oricum, faptul ca mi-am dorit sa am multi prieteni si totusi nu i-am avut niciodata pentru ca n-am stiut sa-i adun si sa-i pastrez, faptul ca viata moderna e asa cum e si ca valorile in care cred au disparut de mult pe rugul modernitatii precum si multe altele ma fac sa cred ca povestea e lunga si ca e posibil sa n-aiba un sfarsit sau cel putin pot considera sfarsitul ca paginile arse ale unei carti aruncate in foc, negre, fragile si inexorabil misterioase.

20/30/50

Cam asta e raportul intre alimentatie/sport/atitudine pe care ar trebui sa-l mentina orice om care vrea sa fie sanatos (sau sa se recupereze dupa boala).
Poate pe alocuri, in trecut,  a parut ca sugerez ca te poti vindeca doar prin dieta, alimentatie vegetariana, etc insa adevarul e ca nu te poti vindeca doar cu atat oricate sucuri de legume ai consuma, oricat de bio ai manca si oricate regimuri oshawa, gerson ai tine.

Din experienta ultimelor doi ani de la muscatura de capusa si din cea a celor 18 luni de vegetarianism (in care am mai cochetat cu ouale) pot spune ca dieta singura nu ajuta prea mult.
In schimb, tot din experienta am constatat ca sportul ajuta mai mult decat dieta dar ca nici el in mod singular nu poate face prea multe. Dieta + sportul insa reusesc sa-ti dea o stare de bine. Cand spun sport nu ma refer la trebaluit prin casa si nici macar la mers 5 km pe jos prin oras. Spun miscare sustinuta in care sa creasca ritmul cardiac si in care sa-ti misti toate articulatiile si toti muschii si asta MINIM 1 ora pe zi.
Inca am zile consecutive in care din motive ce tin de lipsa timpului (dedicat de cele mai multe ori serviciului si somnului) nu reusesc sa fac macar ora aceea de miscare zilnica si incep sa ma resimt. Devin rigid, articulatiile incep sa rugineasca si muschii sa fie mai reticenti la extensii. Uneori apar si dureri in corp. Cand revin cu sportul totul trece ca prin minune.

Eh, cele doua ne-ar tine pe linia de plutire, la 50%, intre sanatate si boala.
Insa ce ne-ar tine sanatosi doar prin simpla ei prezenta, fara a face sport sau a manca sanatos este atitudinea, psihicul, credinta, cum vreti s-o numim pentru ca in termenul asta inglobez tot ceea ce tine de viziunea asupra vietii, asupra lumii. Ii inglobez pe cei care rad din inima, care nu stiu sa urasca sau sa tina suparare, pe cei care nu pun la suflet si accepta fiecare problema ca o incercare a vietii care vine cu un mesaj (eventual), care nu-si dau sanatatea pentru bani, care nu se incarca obsesiv cu griji si probleme, care si-au rezolvat frustrarile, problemele din trecut si traiesc impacati cu prezentul, pe cei care nu au asteptari exagerate de la propria lor fiinta s a m d
Dovada clara ca doar prin simpla atitudine pozitiva poti ramane sanatos o dau toti cei care isi bat joc de corpul lor prin sedentarism ce uneori trece de 1-2-3 decenii si printr-o alimentatie haotica dar care totusi prin ras, voie buna, credinta intr-o fiinta superioara care are grija de ei, detasare in fata problemelor raman sanatosi sau se vindeca (de cate ori n-am auzit de „vindecarile prin har”?).

Asa ca da, un vegetarian sportiv poate sa se imbolnaveasca sau sa nu se vindece la cel mai mic dezechilibru intre dieta si sport la fel cum un om pozitiv poate sa capete o boala urata in urma unui factor stresor (cati n-au facut cancer desi erau persoane foarte optimiste?) daca nu puncteaza si la celelalte criterii, asa ca ideal e sa nu ne multumim cu limita de 50% ci sa incercam sa punctam in toate privintele.

Asta inseamna ca ok, nu e obligatoriu sa renunti la toate alimentele asa zise rele insa macar la jumatate din ele tot trebuie sa renunti si astfel primesti un scor de 10%, daca faci sport macar jumatate din cat ar trebui, primesti 15% or asta inseamna ca pe latura psihica trebuie sa fii ok mai mult de jumatate. asta inseamna sa reduci la jumatate stresul, gandurile rele, fricile, sa ierti cat poti de mult, sa multumesti si sa iubesti, sa scapi de gandurile irationale generatoare de emotii negative si sa te incarci cu ganduri pozitive. Nu dintr-o data ci macar jumatate pentru inceput.

Am facut un exercitiu impreuna cu al meu coleg S. si am evaluat subiectiv punctajul pe care l-ar obtine cativa dintre colegi si toti au iesit cam la limita de 50%.
Cred ca ar fi un exercitiu bun sa vedem fiecare, subiectiv evident, cam pe unde suntem.
Pentru ca-s gazda, incep eu si am zis ca in momentul asta as fi pe undeva pe la 15/15/25 deci undeva pe la 55% si exact asa ma simt: am obtinut o sanatate cat de cat, ma simt bine insa e o sanatate fragila deocamdata caci nu-mi mai permit sa trandavesc si sa urc cu liftul la metrou si nici nu-mi mai permit sa ma stresez aiurea.

Raportul asta de 20/30/50 e doar supozitia mea bazata pe experienta de pana acum si pe ceea ce am vazut (citit si auzit) la altii. Evident ca pentru o alta persoana raportul ar fi 30/30/40. De exemplu, am pus pentru dieta 20 % pentru ca n-am remarcat la mine modificari in starea fizica atunci cand mai am derapaje alimentare (gen mancat in dorul lelii un covrig de la brutarie sau cate un dulce cu zahar alb – gen kombucha sau fursecuri).

Da, ma bucur ca am apucat sa scriu despre asta (in ultima vreme am avut putin timp liber) ca sa inlatur cumva ideea ca as fi habotnic cu mancarea. Stiu ca pentru multi e greu sa renunte la unele chestii asa ca vestea buna pe care o aduce acest articol e ca nici nu trebuie s-o faca atat timp cat puncteaza intens la celalate aspecte.

Inca un exemplu si gata, din pct meu de vedere, o doamna trecuta de 60 de ani care are o talie ce nu-i mai permite alergarea, aerobicul, bicicleta, etc poate sa se fie sanatoasa doar prin dieta si atitudine fara sa faca vreun pic de sport la fel cum cineva care n-are bani pentru o alimentatie „trendy” tip bio poate sa fie sanatos doar prin sport si psihic.
Depinde si cat de rau sunteti si in functie de asta efortul trebuie sa fie mai mare si sa se puncteze obligatoriu la toate capitolele.

Deci care e punctajul vostru?