Vistea Mare urcata pe versantul nordic

Spre deosebire de ultimul weekend, acum doua weekenduri vremea a fost superba in toata tara asa ca am hotarat sa iau calea muntilor Fagaras si sa incerc sa urc pe Vf. Vistea Mare (2527 m) prin fata nordica.

Evident ca iar ne-am dus pregatiti pentru a urca cel putin Mont Blancul cu piolet, coltari, semicorzi, corzi, nuci, anneauri, bucle de coarda  s.a.m.d dar hei! oricum se spune ca jumatate din lucrurile pe care le cari pe munte nu le folosesti. Ajunsi insa pe valea Vistei am constatat ca mai sunt doar cateva fasii de zapada prin valcelele versantului nordic si cam atat…

Pentru ca nu ni se pareau f. interesante valcelele si in plus zapada era discontinua si se „stingea” de tot in unele portiuni  lasand loc unor zone macinate am hotarat sa abordam muchia numita „la bold” in drumul spre vf. Vistea (vezi poza) cotata 2A dupa unii, 1 B dupa altii…

As descrie traseul ca avand trei parti.

Prima parte incepe de la aproximativ 2000 de m cu o catarare usoara pe praguri de iarba dar si roca sanatoasa cu multe tancuri in care se poate asigura.

Noi am mers concomitent ca sa nu mai pierdem timpul cu regrupari mai ales ca nici nu prea este nevoie.

Partea a doua este o zona extrem de friabila (parca ai merge pe pietre pisate marunt dar care nu pune probleme tehnice deloc si ascensiunea este destul de facila.

Partea a treia si cea finala incepe cu o mica strunga spre dreapta si continua cu praguri de muschi pana fix pe varful Vistea mare de unde se poate merge pana pe vf. Moldoveanu la vreo 15 minute distanta.

Pentru retragere am folosit marcajul care duce spre ref. Vistea.

Muscatura de capusa/Boala Lyme (episodul IV)

Daca v-a trecut prin cap sa faceti un western blot la cantacuzino nu incercati caci nu au „kit” pentru borrelia. Daca v-a trecut prin cap sa apelati la o clinica privata si sa trimiteti sangele in Germania pentru analize, iarasi ganditi-va de doua ori!

Dupa ce DFM-ul a aratat clar prezenta borreliei in sange, western-blot-ul a iesit negativ (IGG/IGM) deci sunt sanatos tun conform lor.

Asa ca recomandarea mea e sa sariti peste WB daca nu-l faceti (cu sange proaspat) la dr. Bozsik in Ungaria. In felul ata scutiti niste bani buni care va vor fi folositori ulterior pentru antibiotice si altele.

Top 3 Shawormerii in Bucuresti + mentiuni

Desi nu s-ar spune dupa silueta mea „de invidiat” si cele 71 kg sunt un mare fan al shawormei.

Pe vremuri obisnuiam sa mananc cam doua pe saptamana, uneori trei fara efecte asupra greutatii. Se spune ca o shaworma mare are in jur de 1200 calorii, cam 60% din necesarul zilnic. O adevarata bomba calorica ar spune unii.

Acum cativa ani shaworma era considerat fast-foodul taranilor, acum numarul tot mai mare al shawormeriilor a „democratizat” acest fel de mancare si in ziua de azi la coada poti sa intalnesti gulere albastre, gulere albe, pitipoance, pustani si batranei.

Personal am redus numarul shawormelor la una pe saptamana sau chiar una la doua saptamani. Cu cat mai rar cu atat bucuria gustului e mai mare. Nu ma consider un specialist in shaworma insa cred cu tarie ca intre KFC/McDo si shaworma, mai „sanatoasa” este cea de-a doua. Daca se poate spune asa…

Deci topul meu propriu si personal este dupa cum urmeaza:

Locul 3: Iskender – este shawormeria de la intersectia Dimitrov-Mihai Bravu (vis a vis de lic. Iulia Hasdeu). Au o singura marime de shaworma si aia costa 14 lei. Minusul lor e ca sosurile sunt cele la „tub”, in rest carnea este aromata (mai ales cea de vita), au o serie de „ierburi” pe care le presara peste continutul shawormei doar la cerere.

Locul 2: La Turcu’ – nu stiu cati cunosc aceasta shawormerie, se afla undeva langa sos. Pantelimon in zona cimitirului Armenesc. Avand treaba prin zona de cativa ani am asistat practic la evolutia shawormeriei. Patronul este un turcalete foarte simpatic – Ali. Tin minte ca prima oara cand mi-am luat shaworma de la el, acum vreo doi ani, singurul plus erea marimea ei, in rest prea sarata, fara sosuri sau condimente. Apoi a schimbat reteta, a modernizat „cosmelia” si oamenii au inceput sa vina mai des. Desi vadul comercial e mult mai crescut, Ali retine pe toata lumea, saluta respectuos fiecare client iar daca el e cel care iti face shaworma, te intampina cu apelativul „ia zi, ce-ti pune tati”? Shaworma de la Turcu’ e compromisul intre calitate, cantitate si pret.  Shaworma mare de pui e 15 lei, cea mica e 13 lei, pt. vita se mai adauga 1 leu. Ce mi-a placut mereu la shawormeria asta e ca la sfarsit de tot, dupa ce a rulat shaworma, ti se mai pune si un „capac” de sos de usturoi.

Locul 1: Care coincide cu topul „oficial” al shawormeriilor din Bucuresti, anume „La Haleala„. Nu mai e nimic de spus despre la haleala, au o sumedenie de sosuri excelente si desi shaworma e mult mai scumpa simti nevoia sa te reintorci din cand in cand

–––––––––––––––––––––––––––

Alte mentiuni ar fi: Genin (pe vremuri era pe primul loc dar in ultima vreme shaworma de la ei a devenit gretoasa si f. mica), Emmy (o shawormerie pe sos. Iancului care are si un ayran excelent!)

Cam atat…!

 

Hard-Tail: Kellys Spider dupa 600 de km rulaj

Revin cu alte mici impresii despre bicicleta Kellys Spider.

La o scurta verificare de rutina zilele trecute am descoperit urmatoarele. Cum zicea si bikerul nebun intr-unul din comentariile la o scriere de-a mea, rotile se descentreaza f. usor.

Asta am constatat si eu. Am intors bicla si am testat ambele roti. Astfel am constatat ca roata de pe spate are o mica descentrare, lucru nepermis pentru o bicla aproape noua. Mai ales ca nu am luat borduri in forta cu ea si nici off-road extreme nu am facut. Plus ca nici eu nu-s o persoana tocmai corpolenta. Apoi roata de pe fata are si ea un inceput de descentrare.

Un alt aspect, ghidonul se defazeaza destul de usor in raport cu furca in traseele mai grele.

Si trei (deocamdata), da! se zgarie destul de usor, vopseaua (frumoasa de altfel) ii sare f. repede. Ma rog, asta n-ar fi o problema caci nah, nu poti sa tii bicla „ca in cutie”.

Puncte forte descoperite intre timp (ca sa nu lasam pesimismul sa ne doboare):

– Franele hidraulice pe disc tin f. f. bine chiar si in coborari accentuate si lungi.

– Saua nu se imbiba cu apa deci nu-i bai daca ploua bicla si apoi va urcati pe ea (nu trebuie sa va „montati” pampersii”)

Cu bicla in subcarpati

…mai exact de la Comarnic la Cimpina prin Valea Doftanei.

Cum trei zile de stat acasa ar fi fost mult prea mult. Am decis ca duminica sa ma sui in tren cu bicla si sa fac o tura intr-un perimetru de maxim 100 de km in jurul Bucurestiului.

Pe bikemap.net am gasit tura aceasta cu plecare din Comarnic care debuteaza cu o catarare de vreo 340 de m intinsa pe vreo 7 km pana cand o troita marcheaza inceperea unei coborari spectaculoase spre Secaria (acelasi lucru se intampla si in „pasul” de unde incepe coborarea spre V. Doftanei)

Apoi se urca iarasi mai domol pana in jurul cotei 1000 de unde iarasi urmeaza o coborare in forta spre Valea Doftanei – barajul Paltinu si Cimpina. In total 42,095 km conform ciclocomputerului. Satele prin care treceti sunt mult mai „vaduvite” de tigani comparativ cu Sudul iar drumul este asfaltat in proportie de 100% (un asfalt chiar bun pe 80% din cei 42 de km…). Asa ca asteptati-va la viteze de 50 kmph si curbe luate cu „scartz”.

A fost pentru prima oara cand am mers la vagonul de biciclete (si vreo trei ani de cand nu mai mersesem cu CFR-ul) si pot spune ca am fost placut surprins  de „servicii”.

In primul rand pretul unui bilet dus-intors Bucuresti – Cimpina este 38 lei (bicla included) ceea ce nu mi se pare un pret exagerat fiind oricum mai avantajos decat alternativa drumului cu masina cu benzina impartita la doua persoane (180 km = 14 L benzina x 5,4 LEI  = 75 RON).

Sistemul de prindere pentru biciclete este destul de bine pus la punct, vagonul cu acest compartiment de biciclete are desenata o mare bicicleta pe el si deci e usor de recunoscut. Pot fi prinse 8 biciclete in suporti dar cred ca pot sa incapa 10 lejer.

Apoi, al doilea aspect e timpul. Am fost surprins ca trenul a facut doar 1h15min pana in Comarnic (desi in programul de pe site scrie 1h30min). Asta inseamna o medie de 90 kmph ceea ce e cu mult peste media nationala cfr  (in jur de 45 kmph). La intoarcere din Cimpina pana in Bucuresti am facut fix o ora.

Al treia surpriza a fost sa vad ca buda din tren nu era infecta asa cum ma obisnuisem ci curata si chiar decenta cu o chiuveta functionala.

Si cateva poze de pe traseu mai jos…

p.s: daca vreti sa faceti traseul, luati-va bilet dus-intors doar pana in Cimpina (in felul asta aveti reducere 10%). Nasului ii puteti spune (in cazul in care sunt probleme) ca ati uitat sa coborati in Cimpina si ca va dati jos la prima 🙂

Noi n-am avut niciun fel de problema (in fond e vorba de vreo 10 km in plus)