Ganduri

La cateva saptamani de la inceperea tratamentului cu antibiotice, in momentele cele mai grele, cand citeam pe internet cum ca pentru multi boala Lyme nu se vindeca si ca nu voi putea sa revin niciodata la lucrurile care in trecut imi defineau viata, m-am gandit sa-mi pun la vanzare intregul echipament outdoor. Imi vedeam deja bocancii mei cu care am batut zeci de km in picioarele altcuiva, coltarii, pioletul, coarda, geaca, bicicleta, busola, sacul de dormit si toate aceste „auxiliare” ale fericirii in posesia altcuiva care ar urma sa descopere minunatiile naturii. Banii luati pe ele, ma gandeam eu, as fi putut sa-i folosesc pentru tratament.

Din fericire mi-am dat seama ca in schimbul banilor as fi pierdut ceva mult mai pretios decat echipamentul in sine. As fi pierdut poate sensul hedonist de a lupta pentru a razbate. As fi pierdut motivatia poate cea mai profunda de a-mi dori si a spera la o vindecare fie ea apropiata sau indepartata.

Am luat echipamentul si l-am pus la loc sigur, spalat, curatat, stralucitor.

Acum, de fiecare data cand incalt bocancii si fac o promenada in natura sau incalec pe bicicleta, imi dau seama ca e destul de posibil sa reusesc sa mai infig cel putin o data pioletul intr-o bucata de gheata sau ca o sa pot sa mai vad cateva rasarituri de pe varful muntelui.

Poate ca nu ca inainte (cine stie?) dar cred ca lucrurile pierdute vor fi inlocuite cu acest castig al descoperirii unui nou stil de viata, un stil mai sanatos si in general al descoperirii multor lucruri pe care nu as fi avut ocazia sa le aflu vreodata.

Anunțuri

Muscatura de capusa/Boala Lyme (episodul XIX). R3-Z15

Ma gandeam zilele astea la necesitatea vitala de a te mentine motivat in timpul clipelor grele prin care sunt convins ca multi dintre cei care citesc acum/aici au trecut si inca trec.  Ma gandeam ca atunci cand tot corpul ti-e o toxina acida, cand durerile par sa nu se mai sfarseasca, cand incertitudinea unui diagnostic te termina mental, cand greata te insoteste zi de zi, cand fricile-ti devin cei mai mari demoni, atunci ai nevoie sa fii motivat, sa rezisti, sa nu abandonezi lupta! O sa-ti vina greu sa digeri ceea ce am sa-ti spun in continuare dar acea motivatie inexorabila denumita de altii „dorinta de a luptavine o data ce ai reusit sa nu-ti mai plangi de mila si ai renuntat sa mai astepti cuminte un ajutor miraculos!

Incarcatura emotionala cea mai mare este legata de comparatia „ce eram, ce-am ajuns, ce voi fi?” care mereu naste tristete si frica. Stiu ca multi dintre cei care s-au imbolnavit aveau o viata frumoasa, echilibrata, cu inerente iesiri in natura, cu dor de frumos si dorinta de viata si dintr-o data s-au trezit aruncati intr-o alta lume, o lume antagonica celei pe care o aveau inainte si mai stiu ca  multi dintre acestia refuza acum sa ridice ochii, sa contientizeze  cine le-a furat viata si sa incerce sa-si cunoasca adversarul. Tocmai asta e marea greseala! refuzul de a intelege cat mai bine cu cine trebuie sa luptam pentru ca spun unii „cu cat citesc mai mult cu atat ma simt mai rau„.

Chiar cred in ideea de „mental colectiv„, cred ca am pastrat cu totii de la sursa, inca de pe vremea cand locuiam cu totii  in acel punct infinitzecimal de unde venim, acea capacitate unica de a ne uni pentru a supravietui.

Abandoneaza deci speranta pasiva si desarta! ia-ti propria viata in  maini, pretuieste-o ca acel om ce stie ce-a pierdut, cauta de unul singur sau alaturi de ceilalti metode noi de a invinge boala (medicii n-o pot face singuri, sunt prea putini), INCEARCA metode alternative si daca dau roade, SPUNE! informeaza-te si informeaza! DISCUTA! nimic nu a explodat mai multicolor decat aparitia „vorbirii”, RAZI! caci o data ce vei incepe sa faci toate astea nu vei mai fi singur in teren…!