Vindecarea la nivel sufletesc (III)

Am scris aici si aici despre vindecarea din punct de vedere psihic/afectiv si voi continua astazi cu alte opinii, caci pana la urma despre asta e vorba, nu? despre opinii legate de legatura dintre manifestarile fizice si cele psihice.

M-am referit pana acum doar la asa-numita boala lyme insa cred ca putem vorbi de toate bolile si toate simptomele care de multe ori isi au originea (atentie, vorbesc de origine ca factor primordial) in dereglari ale psihicului ca urmare a unor cauze exterioare subiectului sau interioare/genetice.

Unii oameni „beneficiaza” din nastere de o anumita labilitate psihica mostenind astfel gena parintilor sau poate ca starea de spirit a mamei in timpul sarcinii slefuieste psihicul viitorului nou-nascut. S-a tot vorbit de traumele intra-uterine si ca tot ceea ce simte si experimenteaza mama in timpul sarcinii isi lasa amprenta pe dezvoltarea psihica ulterioara a copilului.

Altii „beneficiaza” de un context al vietii, cu multitudinea ei de factori, ce influenteaza dezvoltarea psihica si o altereaza.

Tind sa cred in prima varianta pentru ca sunt cazuri de persoane  supuse unor traume asemanatoare care au inmagazinat diferit experienta, unii reusind sa treaca peste ea cu succes altii doar temporar cu ajutorul unui psihoterapeut, altii deloc.

Si-atunci ma gandesc ca intrebarea: „de ce sunt eu mai sensibil (afectiv)?” isi gaseste raspunsul in simpla genetica. Nu in martiriul social, nu in (non-)relatia cu parintii si in acelasi timp cu perioada timpurie a vietii (asa cum au postulat fondatorii scolilor vieneze de psihanaliza), nu in numarul de abuzuri sexuale sau dezamagiri sentimentale.

Acestea fiind spuse am putea fi pe de-o parte usurati cu revelatia unui raspuns dar in acelasi timp infricosati cu noua caracteristica ineluctabila a psihicului nostru labil.

Cand ma gandesc acum si eu la asta, cu atat imi pare infricosator intr-adevar…

Privind in urma, cea mai veche amintire pe care o am e de pe la doi ani si ceva. Imi amintesc destul de clar, mai ales cand reusesc sa nu ma mai gandesc si la altele in acelasi timp, ce faceam, ce simteam, ce spuneam. Apoi si mai clar imi amintesc varsta de patru ani iar cand inchid ochii si privesc prin ochii copilului de atunci, realizez ca eu si el avem aceleasi trairi si ca maturizarea nu a schimbat nimic pentru copilul de atunci. Ori copilul de atunci era sensibil.

Cumva, in burta mamei, in ovul, in spermatozoid, in cromozomii aia se afla o informatie genetica ce vine de departe si care va dicta in mare viata ta ulterioara, o predestinare care conform initiatorilor reformei protestante implica mantuirea sau damnarea individului.

Am fost mereu „altfel” decat cei din jur. Naiv, sensibil la cuvinte, sensibil la fapte, sensibil la tot iar lucrurile astea se vedeau inca de mic.

Asta a fost baza de plecare pentru boala. Rusii o spuneau mereu cand vorbeau de „oftica” si de cauzele ei temperamentale.

Inca ma gandesc la socul pe care l-am avut in buda de la serviciu cand am descoperit capusa pe mine, cum subit am inceput sa transpir abundent si sa tremur. Stiam de povestea cu Lyme si stiam prin ce trecuse R. Mi-am zis tot timpul ca pe un fond asa labil s-ar fi putut instala o psihosomatica de toata frumusetea. Iar apoi cand doctorul mi-a spus sa astept trei saptamani pentru a dezvolta anticorpi si a ma testa, in fix 21 de zile au aparut primele simptome. Subconstientul si-a facut treaba or care erau sansele ca aparitia anticorpilor sa se produca si simptomatic cu precizie elvetiana? greu de crezut.

In fine, continuam. Asadar, predestinati fiind sa ne imbolnavim, in functie de cand apare boala credem ca un factor sau altul a cauzat-o. Am tot discutat pana acum pe blog de una de alta, despre cum certurile conjugale, relatia cu parintii, greutatile financiare, traumele sufletesti ar fi putut sa ne declanseze boala or boala nu s-ar fi declansat indiferent de problemele astea daca fondul ar fi fost echilibrat si bine construit.

Imi imaginez ca in structurile complexe ale creierului, gena responsabila zace latent o perioada dupa care se trezeste ca un urias adormit si da totul peste cap stricand mai departe ca o reactie tip piesa de domino si alte structuri si in final rezultand intr-un caracter labil.

Degeaba vei incerca sa schimbi lucruri practice in viata ta (serviciul, partenerul, casa, prietenii, masina, orasul sau tara in care traiesti, chiar si alimentatia) daca fondul ramane acelasi. Va fi doar o solutie temporara, cand nu vei mai sta la tara in tihna deplina si te vei confrunta cu stresul, psihic iar ai sa cazi si o vei lua cel mai probabil de la capat si cu bolile.

Schimbarea trebuie sa se produca exclusiv in acele structuri responsabile or asta rar se modifica prin schimbarea „modului de a gandi”, in plus, sunt foarte convins ca modul de a gandi, o data maturizat, nu prea se mai schimba decat ca niste „protocoale” dupa care sa-ti ghidezi viata, afacerile, relatiile.

Stiti ca la un moment dat se vorbea cum ca plantele din special cannabisului ar vindeca regele tuturor bolilor, n-ar fi exclus s-o faca vindecand labilitatea psihica si ca urmare si sentimentele de ura, frica si restul care te-au adus in pragul unei boli.

Si-atunci eu vad doua solutii spre a rezolva problema asta sau macar a face pasi spre o eventuala rezolvare:

varianta holistica: postul negru prelungit – desi n-am postit nici macar trei zile complete, am simtit ca se produc modificari insemnate in psihic, mult mai mult decat in fizic. n-as putea sa explic de ce insa asa am simtit

varianta moderna: psihiatrul – eu unul nu cred in psihoterapeut pentru a vindeca chiar si banala anxietate. as vrea sa cunosc si eu un om care a fost „vindecat”de anxietate de psihoterapeut si care dupa ani de la tratament si confruntandu-se cu situatii cauzatoare de anxietate a trecut peste ele cu succes.

N-am incercat psihiatrul insa logica imi spune ca la unii oameni chiar nu se poate altfel decat prin administrarea unor substante care sa modifice chimia creierului si in timp sa netezeasca acel fond labil si vai mama lui. De aici ar putea sa vina si vindecarea simptomelor fizice.

In incheiere, reamintindu-mi toate povestile pe care le-am auzit la usile cabinetelor medicilor care se ocupa de „lyme”si toate povestile pe care le-am primit scrise pe mail si toate povestile oamenilor pe care i-am cunoscut mai indeaproape ma fac sa cred ca toti „sufera”de aceasta labilitate la care trebuie sa lucreze in paralel cu vindecarea fizica. Labilitatea nu e ca urmare a bolii, labilitatea vine din povestile lor, din zgomotul mintii lor care ii asurzeste si le nenoroceste viata fara ca ei sa realizeze.

3 nopti si 2 zile

Cam atat a tinut postul negru (doar cu apa distilata si de izvor) din care am iesit astazi tot printr-un soi de post cu putina mancare si cat mai usoara (zeama de la doua linguri de orez fiert si apoi si cele doua linguri de orez, apa cu zeama de lamaie si portocala…)

Pentru mine e cel mai lung post de pana acum si minunea e ca l-am intrerupt din considerente tehnice (serviciu si revenirea din post care ar trebui sa fie dubla ca timp decat postul in sine) si nu din foame, slabiciune sau alte aspecte.

Grea de dus a fost doar prima zi cand ti-e foarte foame si te cuprind tot felul de simptome (dureri de cap, ochi injectati, dureri in diferite parti ale corpului atat la nivel de muschi cat si de piele, limba incarcata, respiratie urat mirositoare), ziua doi a fost foarte ok, doar dimineata am avut o stare de slabiciune dar in continuarea zilei am avut energie si buna dispozitie.

Am dormit foarte bine toate cele 3 nopti si n-am avut nici macar vise cum se intampla la celelalte posturi negre pe care le-am tinut de 36 de ore maxim. Am avut in schimb in a doua noapte bufeuri de caldura de a trebuit sa ma dezvelesc.

Pe timpul postului am facut miscare, mers pe jos si exercitii de qi gong precum si activitati casnice si chiar serviciu.

De asemenea, conform lui Valeriu Popa, pe tot parcursul postului trebuiesc facute doua clisme de curatire. Dimineata cu ceai de musetel iar seara cu ceai de rostopasca. Acestea ajuta la curatarea profunda a colonului dar si la reducerea senzatiei de foame pentru ca atat timp cat inca mai exista reziduri intestinale, starea de rau se va mentine.

In timpul exercitiilor de qi gong si nu numai ci pe intreaga durata a zilei 2+ noptii 3 am simtit o caldura intensa in zona ombilicala unde in medicina chineza dar si in terapiile energetice se spune ca ar fi zona „hara”, cuptorul de mijloc in qi gong, zona de unde izvoreste cea mai puternica energie din corpul uman, cea telurica/sexuala, acoperita de chackrele 1 si 2, Muladhara si Swadhisthana. In general, majoritatea oamenilor sunt inchisi pe o grupa de chackre si deschisi pe celalalt. cei care sunt deschisi pe chackrele inferioare sunt oamenii foarte ancorati in realitate, cei pragmatici, de succes, foarte sexuali iar cei deschisi pe cele superioare sunt cei spirituali, prea putin ancorati in realitate, cei care n-au treaba cu afacerile sau nu sunt foarte interesati de socializarea cu alte persoane, sex, etc. Ideal ar fi ca toate chackrele sa fie echilibrate pentru ca energia universala sa curga liber prin corp

Am intrat in detaliile astea pentru unii ezoterice pentru ca mi se pare ca postul negru tine mai ales de curatarea mentala decat de cea fizica. Percepti altfel realitatea si esti foarte atras de spiritualitate, te cuprinde calmitatea desi esti o persoana colerica, toate problemele banale tind sa se estompeze. In ziua a doua chiar am simtit nevoia sa merg la biserica pentru a asista cateva minute la slujba de Sf. Andrei. Mi-a facut foarte bine sufleteste.

In general, intr-un post negru e categoric nevoie de o armonie in viata ta. E ideal sa te izolezi de eventuali oameni care ti-ar putea dezaproba gestul, ar fi de preferat sa imbini miscarea moderata cu odihna indelungata, cu lectura sau cu rugaciunea. Uitatul la tv la documentare interesante este iarasi o activitate buna. Niciodata, dar niciodata nu trebuie sa va certati cu cineva sau sa aveti resentimente si ganduri negative in timpul postului pentru ca le resimtiti mult mai puternic.

Dupa ce am vazut ce bine te simti chiar si in a 3-a zi de post, am realizat ca nu e chiar atat de imposibil precum spun unii sa poti tine un post negru de 7, 14 sau chiar 21 de zile, de altfel, pentru mine aceste 60 de ore de abstinenta reprezinta un exercitiu pentru un post mai lung pe care as vrea sa-l tin ca un reset total al spiritului si trupului.

Nu asa de mult pentru detoxifierea fizica ci pentru cea psihica. E minunat cum te simti psihic pe timpul postului si cum dupa prima zi iti dispar toate poftele si orice miros de mancare nu te mai atrage. In fond, Biblia spune ca Iisus a postit si el 40 de zile si a facut-o pentru a nu fi ispitit de demoni iar demonii sunt chiar gandurile noastre distructive.

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. (Matei 4:1-2)

Simptomatologia „Lyme” ramane inexistenta 🙂

Doar probleme cu capu’…. 🙂