Lipomul medicamentos

In septembrie 2011, in timp ce ma luptam cu spor cu cea de-a treia luna de antibiotic in cea mai necrutatoare combinatie : minociclina, ciprinol, tinizol, aproape peste noapte, mi-a aparut un lipom pe spate.

La inceput era mic, cat un bob de mazare strecurat sub piele insa in timp lipomul a crescut ajungand dupa 4 ani la aproape 1 cm.

Multa vreme nu m-a deranjat pentru ca nu durea si nici nu era pronuntat asa ca dupa ce am terminat cu antibioticul si lyme si am avut timp sa ma concentrez si pe altele, am incercat sa-l tratez naturist ungandu-l cu tot felul de leacuri naturiste.

Fara niciun rezultat.

Anul asta m-am hotarat sa-l scot, nu pentru ca ma durea ci pur si simplu pentru ca era pe spate si de fiecare data cand ma tolaneam in scaun, il simteam acolo.

L-am scos la dermatolog si nu a durat mai mult de 10 minute. Anestezie locala, o mica incizie, un pic de stors si poc, iata guguloiul de grasime frumos impachetat.

Mi-am imaginat ca tocmai am scos minociclina din mine pentru ca dracia aia mirosea intr-un mare fel.

Si pentru ca la inceputurile blogului, inainte de episodul lyme, am avut eu un articol despre „in cat timp se vindeca o unghie” care pana si in ziua de azi reprezinta „motorul” cu numarul doi in cautarile de google, am zis sa scriu si articolul asta despre lipom si anume in cat timp se vindeca.

Asadar, in cazul meu, incizia de pana intr-un cm s-a vindecat in 8 zile complet fara a necesita copci.

Imagine cu titlu orientativ

Filozofii la ceas de seara

Sunt educat in inginerie si in general toata educatia pe care am primit-o a fost in domeniul real. Toate dorintele mele au fost legate de tehnologie, sa pilotez avioane, sa zbor in Cosmos, aidoma celorlalti visatori de varsta mea.

Undeva insa a existat un punct de inflexiune care m-a tras mai mult pe latura umanista a lumii materiale. La inceput concretizandu-se prin carti, ulterior prin arta, umanismul m-a adus in fata unei concluzii destul de personale:

Exista multe lucruri misterioase si nevazute in lumea asta, multe secrete si mistere, conspiratii si intrebari la care nici stiinta nu poate raspunde. Lucruri ce ar putea fi cel mai probabil masurate, doar ca nu cunoastem inca in ce fel sau…poate nu vom cunoaste niciodata cum.

Chiar si dragostea, lumina, intunericul si frica sunt sau vor putea fi demonstrate stiintific si cuantificate intr-un mod pe care poate nu-l intelegem inca sau poate da.

Daca am putea masura toate aceste sentimente, energii, aparent nemasurabile, poate am putea intelege mai bine efectele profunde pe care manifestarea lor o are asupra lumii materiale si poate in felul asta intrebarile legate de scopul vietii ar fi rezolvate.

Cred ca lumea in care traim ar fi infinit mai buna daca am recunoaste cu totii ca emotiile si gandurile sau sentimentele influenteaza mediul la toate nivelele, de la stiinta la celule si am putea considera chiar ca ele trec de lumea noastra. Daca am intelege cum si in ce masura, am avea si aceasta dimensiune exacta, usor de inteles, asupra influentei noastre, a viului, in lumea materiala si imateriala.

Caci imaterialul trebuie sa existe si el ca un produs al materialului. Spunem ca intunericul exista doar ca opus al luminii pentru ca altfel nu-l putem defini logic, cu atat mai putin sa-l masuram. Insa cum am putea nega existenta intunericului avand in vedere ca el (sau imaterialul, dupa caz) umple cu mult mai mult spatiu decat o face lumina? Cum am putea crede oare cu siguranta ca unele sentimente care apar in absenta materiala a unei persoane nu produc totusi o legatura in acest continuul spatiu-timp pe care noi, umanitatea, l-am descoperit de curand.

Vedeti? cred ca logica, ratiunea sunt produse ale oamenilor in incercarea lor de a intelege „cu simturile” lumea inconjuratoare. Ratiunea e ceva ce-ti spune ca pentru a deschide broasca unei usi trebuie mai intai sa ai o cheie. Sa crezi doar in ratiune e ca si cum ai crede doar in jumatate de Luna pentru ca poti vedea (sau demonstra cu mijloacele de acum) numai acea jumatate luminoasa.

In momentul asta, logica si ratiunea pot fi cele mai sigure optiuni pe care le avem dar in acelasi timp trebuie sa admitem ca lucrurile pe care nu le vedem (sau percepem) sunt reale, pe unele le-am aflat aprioric prin modele matematice, pe altele n-am invatat inca s-o facem.

Suntem produsele propriei noastre intelegeri. Intelegere aflata intr-o continua expansiune, intr-o continua adaptare si intr-o continua relativitate.

Unicul mod de progres personal si ca tot e sa stii ca nu stii nimic 🙂

Jurnalul

“Writing is the only way I have to explain my own life to myself.” 

Copil fiind, am fost tot timpul indemnat sa tin un Jurnal pentru a rezolva prin scris problemele ce tineau de gramatica inerente gimnaziului. „Hartia suporta orice” imi spunea maica’mea, ea insasi avand perioade lungi in care a pus pe hartie intamplari ale vietii ei.

Mi se parea o prostie sa ma dezvalui unei hartii care la drept vorbind ar fi putut sa cada in mainile unor neaveniti care ar fi avut acces astfel la toata intimitatea gandurilor mele. Insa n-am respins ideea si pe la 12 ani am scris prima mea fila de jurnal pe care o mai am si acum intr-un caiet uitat prin vechiul birou de lemn.

Uneori se intampla sa am ceva mai mult timp si sa vreau sa recitesc ce scriam.

Totul era scris in dulcele stil epic. Cine m-a vizitat, ce am facut, cine m-a enervat, de ce m-a certat maica’mea si altele. Niciodata n-am putut sa tin un jurnal mai mult de doua saptamani pentru ca ma simteam obligat sa scriu neaparat in fiecare zi si asta ma stresa. In timp insa, cu mari salturi temporale de ani buni, printr-o progresie logica, am ajuns sa scriu si despre ganduri si despre planuri si frustrari, deceptii sau din contra, bucurii si pozitivitate.

Astfel, iata ca si la 18 ani tineam un jurnal, tot pentru o scurta perioada, in care imi puneam pe hartie temerile legate de bac si de viitorul de dupa liceu si in care dezvaluiam cu maxima sinceritate emotiile liceului si nostalgia pe care deja incepusem s-o simt caci „vrei ori nu vrei, anii de scoala se duc si ei„.

Mult mai tarziu am realizat ca nu doar  hartia suporta orice insa scriind aveam un dialog foarte personal cu propriile mele ganduri oglindite in hartie. In fond, in acei ani de adanci tulburari emotionale, de multe ori sentimentul de „singur impotriva tuturor” era anihilat de acel caiet care nu ma dezaproba, nu ma condamna, nu era ocupat, nu era atent la altceva in timp ce-i vorbeam si era tot timpul disponibil.

Chiar mai mult de atat, ma uit ca din 2011 de cand am pornit cu blogul, practic am tinut in mare un jurnal. Dincolo de comunitate si de informatiile aduse aici de cei care citesc, propria relectura a textelor scrise inainte de momentul publicarii dar si recitirea ulterioara la ceva distanta in timp a fost tot un jurnal. Facut inconstient de acest beneficiu, sa scriu m-a ajutat foarte mult sa-mi asez gandurile, sa le transform pe cele profund negative, irationale, in ganduri operative, functionale si mobilizatoare. Schemele „hilare” cu programul zilnic au avut acelasi rol de paliativ emotional decat operational. Evident, problemele emotionale, sufletesti nu trec prin scris insa scrisul in sine poate modifica gandirea de moment si prin ea si starea emotionala.

De altfel, un studiu facut pe pacientii cu diagnostic de cancer renal care s-au apucat de scris a aratat o reducere a simptomelor si o imbunatatire a stariilor psihice.

Conteaza insa ca in aceasta oglinda a hartiei sa se reflecte exact produsul cel mai intim al creierului: mintea noastra, nud, caci gandurile dezbracate de orice incercare personala de a le acoperi in spatele unei masti pot arata depresie, pot arata tot ce e mai rau in fiinta voastra si ne pot arata cum mecanismele defecte ale gandirii ne pot tine captivi intr-o stare placida. Putem de aici sa recitim si sa reconstruim textul initial, scris dintr-o suflare, cu ceva mai mult discernamant pentru a vedea irationalul ratiunii noastre. Fara psiholog, life-coacher, NLP sau tehnici energetice.

Iar exprimarea prin scris nu e proprie doar acelor oameni cu probleme emotionale ci si oamenilor de succes. Nu doar scriitorii dubiosi si filosofii au avut jurnale ci si Einstein caci doar asa ne putem intelege mai bine si ne putem structura mintea si memoria. Un alt studiu efectuat pe studenti a aratat ca scrisul poate sa imbunatateasca memoria si sa creasca performantele cognitive.

Deci oricum am lua-o, pe cat de greu ne putem gasi timp si pentru asa ceva, sa tinem un jurnal sau pur si simplu sa scriem un eseu, asa cum ne pricepem noi, fara jena de a nu avea talent, fara impresia ca am fi scriitori de la care se asteapta multe, poate avea efecte surprinzatoare asupra mintii noastre.

Hartia poate nu mai e la moda desi din punctul meu de vedere doar in scris de mana beneficiezi de suficient de mult timp pentru a lasa cuvintele sa-ti iasa din minte natural fara sa le fortez, tastatura sau alte metode audio sau video de comunicare cu propria-ti persoana fiind prea rapide, insa problemele oamenilor au ramas aceleasi iar scrisul poate fi „leacul babesc” pentru depresie, tristete, nevroze, anxietate si cate si mai cate…

N-avem timp sa gandim

Una dintre cele mai mari probleme resimtite în societatea moderna este supraîncarcarea, supraangajamentul, suprasolicitarea. Stati de vorba cu oamenii despre modul în care acestia se simt si raspunsul invariabil va fi „sunt superocupat”, „sunt nebun de ocupat” sau „incredibil de ocupat.”

Nimeni nu mai este doar „bine” .

Când oamenii nu sunt foarte ocupati la locul de munca, atunci ei sunt foarte ocupati cu exercitiile fizice, cu distractia sau cu dusul copiiilor la lectiile de chineza. Sau poate ca sunt incredibil de ocupati cu un joc de fotbal pe calculator, descoperirea arborelui genealogic sau cu fabricarea acasa a untului.

Iar daca exista vreodata un moment mai linistit – sa spunem, în timp ce asteapta la coada la magazinul alimentar sau in trafic – atunci apeleaza la telefonul mobil. Este demn de remarcat faptul ca un studiu publicat  in revista Science arata cât de departe ar merge oamenii pentru a evita introspectia . „Am remarcat cât de strâns legati de dispozitivele noastre suntem cu totii si ca oamenii par sa gaseasca orice scuza posibila pentru a se tine ocupati”, a declarat Timothy Wilson, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia si principalul autor al studiului. „Nimeni nu a mai facut un simplu studiu în care sa lase oamenii sa ramâna singuri cu gândurile lor.”

Rezultatele l-au surprins si au creat agitatie în comunitatile psihologice si în domeniul neurostiintelor.

În 11 experimente care au implicat mai mult de 700 de persoane, majoritatea participantilor au raportat ca au gasit neplacut sa fie singuri într-o camera cu gândurile lor pentru doar 6 pâna la 15 minute. Mai mult decât atât, într-un alt experiment, 64 % dintre barbati si 15 % dintre femei au început sa-si administreze mici socuri electrice când au fost lasati în pace cu gândurile lor. Aceleasi persoane au spus anterior ca vor plati bani pentru a evita sa primeasca mini-electrosocuri. Nu conta daca subiectii implicati în exercitiul contemplativ se gaseau la domiciliu sau în laborator, sau în cazul în care li s-au dat sugestii despre ce sa se gândeasca, ca de exemplu o vacanta viitoare, ei pur si simplu nu se simteau placut în propriile lor minti.
Asta se întâmpla pentru ca fiintele umane, atunci când sunt lasate singure, au tendinta de a reflecta asupra a ceea ce nu merge bine în viata lor. Am evoluat ca specie pentru a deveni experti în rezolvarea problemelor si în gasirea de întelesuri.  Ceea ce vâneaza mintea noastra, atunci când nu suntem ocupati cu actualizarea paginii noastre de Facebook sau în timpul orelor de aerobic, sunt lucrurile pe care nu le-am rezolvat – relatii dificile, esecuri personale si profesionale, probleme cu banii, sanatate si asa mai departe. Si pâna când nu exista o solutie, sau cel putin un fel de întelegere sau acceptare a problemelor, aceste gânduri vor reverbera in continuare in capetele noastre.

Buna ziua anxietate. Buna ziua insomnie.

„O explicatie de ce oamenii se tin atât de ocupati si ar fi dispusi mai degraba sa se electrocuteze este ca ei încearca sa evite acest tip de ganduri negative„, a declarat Ethan Kross, director al departamentului de Emotii si Auto Control din cadrul Universitatatii din Michigan.

„Nu ne simtim bine gândind daca nu avem o educatie in sensul asta„.

Comediantul Louis CK are un clip pe youtube care a fost urmarit de peste noua milioane de ori pe YouTube în care acesta descrie acest sentiment de stingheritate.
„Uneori, când lucrurile se limpezesc si nici nu te uiti la nimic si te gasesti în masina si începi sa conduci si atunci: oh! nu! uite-o ca vine, pt. ca sunt singur, si începe sa te viziteze si pe tine tocmai aceasta tristete„, a spus el. „si de aceea ne apucam sa dam telefoane si sms-uri în timp ce conducem. Oamenii sunt dispusi sa riste viata lor si a altora deoarece ei nu-si doresc sa ramana singuri nici macar pentru o secunda pentru ca le este greu.”

Dar nu-ti poti rezolva problemele si nu poti scapa de ele daca nu-ti permiti un pic de timp sa te gândeasti la ele. Este o cerinta naturala ignorata de cultura noastra care pretuieste mai mult actul de a face  decat a gandi si crede ca raspunsurile vin mai degraba din propria-ti munca decat din ceea ce ai in cap.
„E ca si cum suntem toti în aceasta mare familie dependenta în care toate aceste treburi par normale pe cand in realitate acestea sunt într-adevar daunatoare„, a declarat Stephanie Brown, psiholog din Silicon Valley si autor al cartii „Viteza: Confruntand dependenta noastra de repede si mai repede – si depasind fricile noastre de a o lasa mai moale”
„Exista aceasta convingere larg raspândita ca introspectia si simtirea doar te vor încetini, te vor trage în jos si-ti vor sta in drum, dar in fapt este exact este opusul. ”

Suprimarea sentimentelor negative le da chiar mai multa putere, a spus ea, ceea ce duce la gânduri negative noi, care ii fac pe oameni sa fie si mai ocupati pentru a le tine in frau. Tiparul cognitiv repetitiv al eschivarii emotiilor are la baza o serie de probleme psihologice cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietatea, atacuri de panica si depresie, fara sa mai vorbim de o serie de dependente. Este, de asemenea, asociat cu diverse probleme somatice, cum ar fi eczeme, sindrom de colon iritabil, astm, inflamatii, dereglarea imunitatii si dureri de cap.

Studiile sugereaza ca neacordarea de timp pentru a reflecta afecteaza capacitatea de a empatiza cu ceilalti. „Cu cat sunt mai în contact cu propriile mele sentimente si experiente cu atat mai bogate si mai precise sunt presupunerile mele asupra a ceea ce trece prin mintea unei alte persoane”, a declarat Giancarlo Dimaggio, psihiatru in cadrul Centrului pentru terapie metacognitiva interpersonala din Roma, care studiaza interactiunea dintre auto-introspectie si empatie. „Sentimentul ca simti este o abilitate care se atrofiaza in timp, daca nu-l utilizati.”

Cercetatorii au descoperit, de asemenea, ca o minte inactiva este un creuzet de creativitate. O serie de studii au aratat ca oamenii au tendinta de a veni cu mai multe noi utilizari pentru diverse obiecte daca le este data înainte o sarcina usoara care le permite mintii lor sa reflecteze, sa se intrebe  mai degraba, decât un exercitiu mai greu.

„Prelucrare mentala meditativa încurajeaza creativitatea si solutiile pentru ca imaginandu-ti problema ta ca si cum nu te-ai afla in ea nu este la fel ca si cum ai trai-o in realitate”, a declarat Jonathan Smallwood, neurolog de la Universitatea din York,  Anglia. „Utilizarea imaginatiei tale înseamna ca, de fapt, iti regândesti problema într-un mod nou, mai creativ„.

Poate de aceea Google ofera cursuri angajatilor sai numite „Cauta în interiorul tau” si „Auto-Hackingul Neuronal”, care cuprinde notiuni de meditatie unde obiectivul este de a recunoaste si a accepta gândurile si sentimentele interioare mai degraba decât sa le ignore sau sa le reprime. Este în interesul companiei pentru ca elibereaza mintile ocupate ale angajatilor altfel incat sa le permita sa intuiasca mai usor dorintele clientilor si in felul asta de a crea produse noi pentru a le satisface acestora nevoile.

„Am o multime de oameni care vin si doresc sa învete tehnica meditatiei pentru a-si închide gândurile care apar în acele momente linistite”, a declarat Sarah Griesemer, un psiholog în Austin, Texas care încorporeaza meditatie în practica ei. „Dar sa permitem si sa toleram derapajele din gândurile noastre este tot o parte a procesului.” Pacientii ei, majoritatea profesionisti supraincarcati, au raportat ca au devenit mai productivi la locul de munca si parinti mai energici si dedicati.

Pentru a scapa de emotiile statice, expertii recomanda sa nu se folosesca pronumele la persoana întâi atunci când ne gândim la evenimentele tulburatoare din viata noastra. În schimb, folositi pronumele la persoana a treia sau propriul nume atunci când va ganditi la voi insiva. „Daca un prieten vine la tine cu o problema este usor sa-i sfatuiti dar în cazul în care problema se întâmpla la noi, aveti dificultati reale, în parte, pentru ca avem toate aceste prejudecati egoiste care ingreuneaza ratiunea„, a declarat Dr. . Kross din Michigan. „Datele arata clar ca se poate utiliza limbajul pentru a-ti pacali gândirea cum ca problemele tale se întâmpla altcuiva.”

Asa dureroase si dure cum sunt, sentimentele negative sunt o parte din viata fiecaruia, fara îndoiala, cu atât mai mult daca esti foarte ocupat. Dar sunt tot aceste sentimente profunde si tulburatoare si modul in care te descurci cu ele care te fac persoana care esti. În timp ce permanenta ocupare cu ceva poate opri izvorarea tristetii, ea poate iti poate limita de asemenea, capacitatea de a fi inundat cu bucurie.

sursa

 

Am revenit

Mi-am adus aminte zilele astea de intrebarile pe care mi le puneam cand eram bolnav in legatura cu cei care isi faceau bloguri si subit nu mai scriau. credeam ca fie s-au vindecat si nu mai scriu, fie ca au murit.
Realizand ca n-am mai scris nici eu de o jumatate de an, mi-am propus sa dau de veste tuturor iar cu ocazia asta sa ma remobilizez si sa scriu in blog.

Trecand la subiect: sunt bine! iar pentru sceptici: „foarte bine!” intaresc pentru ca eu cand citeam ca „sunt bine” mi se parea insuficient, gandeam ca „sigur are simptome si ne ascunde, bine nu e suficient”, insa nu, la doi ani de cand am decis sa abadonez tratamentul alopat antibiotic chiar sunt bine.

N-am sa mai intru in polemici despre „de ce sunt bine” si carei metode i se datoreaza acest fapt pentru ca perioada prin care am trecut si prin care au trecut si trec o buna parte din cititorii blogului naste din nefericire discutii patimase a caror obiectivitate lasa de dorit chiar daca de-o parte sau alta se arunca linkuri si dovezi. dovezile si linkurile n-au vindecat pe nimeni pana una alta. Cel mai important e sa credeti ca indiferent de tratamentul pe care il urmati succesul va este garantat.

Cat despre planul pe care il am cu blogul pe viitor, desi nu am o imagine clara, mi-ar placea sa scriu mai multe despre vindecarea sufleteasca, despre psihoterapie, despre procesele psihice care ne imbolnavesc incet si sigur din punctul meu de vedere. e o tema care ma pasioneaza si e o tema care va fi din ce in ce mai prezenta intr-o lume care prin natura ei va impinge psihicul omului sa cedeze mult mai repede, mult mai rau si cu diverse consecinte care se vor reflecta in simptomatologia fizica si in boli categorisite incurabile.

Asta nu inseamna ca alimentatia sau sportul sau restul lucrurilor despre care am vorbit pana acum nu-s importante si n-ar trebui sa fie importante in viata oricui. doar ca despre asta s-a tot scris peste tot pe internet si nu e cazul sa devenim redundanti.

Ma consider si eu intr-un proces de redescoperire psihica si sufleteasca, un proces lung si greu de inteles sau de realizat, insa nu imposibil.

Voi scrie si despre munte, vechiul si in acelasi timp noul meu prieten, as vrea sa scriu si despre altele. doar sa am timp si sa ma adun…

Deci ca or fi fost cele zece luni de antibiotic sau ca o fi fost ce-am facut dupa aceea, putin conteaza. ce conteaza e ca boala m-a schimbat fundamental si ca desi cu suisuri si coborasuri in ultimii doi ani, viata mea s-a schimbat, in bine.

Voi?