Detoxifierea ficatului, a 5-a oara si ceva sinceritate

In octombrie am repetat, dupa 4 luni, procedura de detoxifiere a ficatului iar rezultatul a fost iarasi sub forma unor bile mari (1 cm) si verzi dar putine la numar.

Probabil ca adevarul e undeva la mijloc, bilele alea categoric nu vin din ficat sau din colecist dar ele contin ulei amestecat cu bila si cu tot felul de alte sedimente, toxine etc. Din pacate nu prea am timp sa merg cu ele la un laborator ceva sa mi se confirme din ce sunt facute.

In primavara vreau sa planific a 6-a detoxifiere si atunci probabil ca ma voi duce daca tot am alocat atata timp acestei proceduri.

***

A trecut mai bine de un an de cand n-am mai luat antibiotic si ma simt bine. Cred ca psihicul e cheia. Daca reusesti sa echilibrezi psihicul restul vine de la sine usor. Problema e ca psihicul e si cel mai greu de echilibrat. Daca sucuri de legume si fructe, detoxifiere si alte cele e usor sa faci si sa bei, la psihic lucrezi cu greu si conteaza si foarte mult mediul in care traiesti.

Evident ca nu vei putea sa lucrezi la echilibrarea psihicului daca familia ta e dezechilibrata, daca serviciul tau e stresant, daca esti o fire interiorizata si deprimata, daca ai rate, daca, daca, daca.

Problema e ca nu prea poti lucra folosind pastilele pentru a indrepta psihicul. Eu am incercat sa iau tot felul de precursori ai serotoninei gen 5-htp sau Sunatoare dar nu au efecte prea mari. E greu sa fii fericit si implinit cu ajutorul chimiei. Totul tine de mediul in care traiesti, de viata pe care o duci si felul in care experimentezi tu acest mediu. Daca sotul, sotia te insala, cam greu sa nu te consumi si sa nu ai probleme nervoase, daca seful te freaca la creieri, iarasi…e greu sa fii zen, daca Vodafone-ul iti trimite o factura de telefon enorma in mod nejustificat e greu sa nu te stresezi si sa te implici profund in problema. Daca esti o fire care se consuma, care are asteptari mari de la cei din jur si de la propria-i persoana, daca te nemultumeste trecutul si viata ta actuala, cam greu sa mai faci ceva in sensul asta.

Adolescent fiind, credeam ca pot  sa dau totul peste cap si sa realizez orice. Matur fiind am inteles insa ca de fapt eu sunt cel ce este dat peste cap in valtoarea vietii, ca nimic nu e la fel si ca nimic nu va fi la fel indiferent de ce schimbari voi alege sa fac. Trecutul si viitorul nu ne mai apartine si totusi isi pun amprenta puternic pe ceea ce suntem in prezent. Daca as avea un secret cu ajutorul caruia as putea schimba trecutul, l-as spune tuturor. Nu am insa si atunci nu-mi ramane mai mult de facut decat sa incerc sa reconsider cat pot de mult trecutul, din copilarie si pana in prezent caci asta ne diferentiaza pe cei care suntem „bolnavi” de ceilalti.

Cand vei ajunge sa percepi o experienta ca un om sanatos si te vei bucura de ea, cand nu te vei mai consuma din orice atunci probabil ca te vei vindeca, altfel vei ramane cu deprimarea, cu dezamagirea, cu lipsa de speranta si cu boala in dinti.

E greu sa vorbesti despre mental fara sa folosesti clisee. Fraze ca „poti daca incerci”, „trebuie sa te schimbi”sunt derizorii pentru ca sunt constient ca putini reusesc sa incerce si mai putini sa se si schimbe cu adevarat dincolo de felul cum te imbraci sau cum dialoghezi cu oamenii. Schimbarea incepe din cele mai profunde ganduri pe care le ai, din felul in care te percepi ca persoana, prin felul in care iti vezi viata prezenta si iti ierti greselile vietii trecute, prin iubirea sincera pe care o vei arata, prin prietenia onesta pe care o vei lega, prin iertarea pe care o vei acorda oamenilor de care inca te legi prin amintiri mai putin sau mai mult placute.

Nici nu stiu ce vreau sa zic exact. Ideea e ca eu mai am un drum lung de parcurs si nici nu stiu daca voi ajunge candva la capat caci trecutul se intoarce iar si iar si ma bantuie si nu ma lasa sa traiesc fericit oricat de mult imi doresc. Faptul ca nu profesez ceea ce mi-am dorit din copilarie si ca uneori privesc cu jind, nostalgie si imensa dezolare la cei ce o fac, faptul ca nu pot avea incredere in oameni, ca nu pot spune ceea ce simt, ca am avut atatea dezamagiri si esecuri, abandonuri prafuite pe masuta vietii, ca am preferat sa ma autovictimizez ca un las decat sa lupt ca un curajos,  ca nu pot vedea o lume roz asa cum mult din apropiati o vad, faptul ca iar si iar ajung sa ma deprim din cauza unor subiecte banale, faptul ca mi-e frica sa nu gresesc cu orice in fata oricui, oriunde si oricum, faptul ca mi-am dorit sa am multi prieteni si totusi nu i-am avut niciodata pentru ca n-am stiut sa-i adun si sa-i pastrez, faptul ca viata moderna e asa cum e si ca valorile in care cred au disparut de mult pe rugul modernitatii precum si multe altele ma fac sa cred ca povestea e lunga si ca e posibil sa n-aiba un sfarsit sau cel putin pot considera sfarsitul ca paginile arse ale unei carti aruncate in foc, negre, fragile si inexorabil misterioase.

Prezenta

Omul modern traieste din ce in ce mai mult fie in trecut fie in viitor. Pesemne ca nu a fost mereu asa si ca tocmai trecerea asta de la prezent la trecut sau/si viitor a adus cu ea nefericirea.

Din nefericire, sub imperiul mintii, ne-am obisnuit sa ne gandim tot timpul la ce-a fost sau ce va fi, nu si la ce ESTE. Daca va veti introspecta veti vedea ca in majoritatea timpului gandurile care va trec prin minte suna cam asa: oare am facut bine? oare ce a crezut despre mine? ce pacat ca n-am reusit la examen! oare a fost bine cum am procedat? oare voi reusi sa-mi iau o masina sau sa am un/o partner(a) ? oare ce sa gatesc maine? daca ma da afara de la serviciu? daca ma paraseste? o sa ma doara daca merg la dentist? ceea ce inseamna ca traim fie in trecut fie in prezent, niciodata in prezent sau…aproape niciodata. Ceea ce inseamna mai departe ca dam nastere fricilor, frustrarilor, nostalgiilor ignorand ca ACUM nu avem nicio problema de fapt. Spre exemplu o mare parte din disperarea durerii nu vine din faptul ca te doare ACUM ci ca ti-e frica sa nu te doara prea mult (sau la nesfarsit).

De fapt, daca stam sa gandim prin prisma asta, noi nu prea traim. Adica nu acum, in momentul asta, momentul prezentului. Noi tot timpul refuzam sa experimentam prezentul ceea ce inseamna ca traim intr-o himera caci nici trecutul si nici viitorul nu pot fi controlate ci cel mult ele ne controleaza pe noi. Asadar, ce-a fost a fost si ce va fi, va fi! singurul lucru pe care il avem si pe care il putem controla este PREZENTUL. Ceea ce faci ACUM inseamna viata si insemni pana la urma chiar TU!

Am constatat ca experimentand starea de prezenta chiar simti viata din tine, simti ca esti viu. Sigur, sa fii ancorat in prezent e foarte dificil mai ales dupa ce ani de zile ai trait gandindu-te la trecut sau ca pe viitor va fi mai bine decat in prezent insa pentru orice exista un inceput.

Cum constientizam starea de prezenta? pai incercand sa punem mintea pe STOP si sa nu ne mai gandim la nimic. N-o sa ne iasa in prima faza, gandurile or sa dea navala chiar si cand ai impresia ca nu te gandesti la nimic. In fundal tot vor fi ganduri. Pentru inceput e bine sa le constientientizezi si sa le privesti de undeva de deasupra.

Gandurile de fundal vor fi prezente si cand te rogi de aceea o rugaciune eficienta trebuie sa fie in prezent, sa o contemplezi si sa te gandesti doar la cuvintele/mantrele ei.

Se spune ca starea de prezenta necesita multa meditatie si antrenament de „nugandire” insa ceea ce am realizat eu e ca starea de prezenta se obtine cel mai bine facand miscare. Cand faci miscare variata (nu monotona) la diferite intensitati incetezi sa mai gandesti si incepi sa-ti constientizezi prezenta in acum, iti simti tot corpul viu, simti respiratia energizanta si te simti per ansamblu foarte bine. De exemplu in lucrul cu greutatile (ganterele) functioneaza foarte bine pentru ca intreaga ta concentrare e pe miscarile de flexare a muschilor. Apoi foarte bine functioneaza si in timpul alergarii dar doar daca esti atent/contemplativ la imaginile care curg in jurul tau, sa le analizezi detasat, fara ochi critic ci sa le percepti pur si simplu si sa le lasi sa treaca. Daca privesti in pamant totul devine monoton si atunci cazi pe ganduri.

Multi nu realizeaza de fapt ce le produce dependenta fata de munte de exemplu. Logic vorbind avem frumuseti de vazut pretutindeni, chiar si in oras si totusi nimic nu se compara cu o plimbare pe munte. La munte ai multi factori favorizanti, daca va plimbati, alegeti sa va plimbati pe sus prin golul alpin. Sa aveti ce vedea! in padure e mai monoton si de multe ori cazi in visare, in ganduri, insa sus pe creste imaginile te tin prezent.

Mai mult chiar, unii aleg sa duca mai departe miscarea pe munte si sa faca alpinism, sa faca escalada, catarare in pereti verticali. Acolo esti mai prezent, esti aproape obligat sa fii prezent 100% si in starea aia de prezenta absorbi tot ceea ce e in jurul tau si simti viata chiar si intr-un fir de iarba. Alpinistii o iau ca fiind efectul adrenalinei. O fi si asta insa si la capatul unei plimbari dar si la capatul unei escalade de perete ai aceeasi senzatie de „nongandire”, de fericire si de „nimic nu mai conteaza”. aceea este starea de prezenta in forma ei cea mai pura. De acolo inainte vorbim de iluminare…

Din pacate nu o putem mentine doar asa caci totul are finalitate sau se transforma. Pana la urma e usor sa ajungi in starea de prezenta insa cel mai greu e s-o pastrezi. Unii reusesc prin meditatie si prin modul in care traiesc insa pentru majoritatea e o performanta daca ajungi sa fii prezent macat cateva minute zilnic. In acele minute creierul se reface extraordinar de bine si dupa aceea vei percepe totul altfel: mai pozitiv.

Spuneam ca am stat intins pe spate pe vf. Caraiman, la vreo 2300 de m si am privit pur si simplu norii cum se dizolvau sau cum se formau pe cerul de deasupra Bucegiului. Doar atat. Nu m-am gandit la nimic si acela a fost un moment de prezenta atat de linistitor incat am reusit sa si atipesc cateva minute. Te incarca foarte mult o astfel de stare.

Muntele pe mine ma face sa fiu prezent, marea insa ma face mai degraba meditativ, nostalgic, visator, marea o identific mai degraba cu trecutul sau cu viitorul. Din acest motiv prefer mai mult muntele.

Incercati !

Psihosomatica si borelioza Lyme

PSIHOSOMÁTICĂs.f. Disciplină medicală care studiază maladiile fizice, tulburările legate de cauze psihice, de conflicte psihologice, în general inconștiente. [Gen. -cii. / < fr. psychosomatique, cf. gr. psyche – suflet, soma – corp].

Singurele mele atacuri de panica, doua la numar in doua zile consecutive au fost in timpul turei cu numarul trei de minociclina. Sunt ferm convins ca acestea n-ar fi aparut daca nu m-as fi apucat sa ma documentez serios in ceea ce priveste „cazuistica” internationala. Pentru ca in luna septembrie a lui 2011 prin internetul romanesc exista o colectie de cazuri doar pe siteul dlui Guranda, m-am orientat catre alte medii internationale precum si pe youtube.

Dupa ce am inchis internetul in acea seara am crezut cu tarie ca o sa mor in urmatoarele luni si ca e cazul sa-mi sun rudele si sa-mi iau ramas bun, sa-mi cer iertare celor carora le-am gresit si sa-mi ard jurnalele din liceu 🙂

Ce-a urmat se rezuma pe scurt la doua nopti despre care am mai povestit.

Dupa aceste incidente, vorbind cu amicul meu Scepticul el mi-a zis ca a renuntat sa se mai informeze pe net pentru ca patea tot la fel si ca are incredere in medicul lui curant care e mai sanatos si mai obiectiv decat el. Imi amintesc chiar ca era un pic amuzat ca si eu cazusem in plasa asta. Cu atat mai mult cu cat eu il acuzam pe el ca sta doar la „mila” medicului sau si ca nu se documenteaza sa inteleaga boala si sa vada cum se poate vindeca. Mi-a raspuns ca stie cam tot ce e de stiut si ca cercetarea ar trebui sa o faca cei sanatosi cu un psihic tare care n-au trecut prin asa ceva si nu sunt traumatizati de o posibila reintoarcere a bolii.

Tot atunci, amicul meu mi-a spus ca e convins ca exista un factor psihosomatic in toata povestea asta. Nu declansator al bolii cat un intretinator al bolii. Eu i-am ras in fata pentru ca, nu-i asa? articulatiile si creierul nu se „lezeaza” singure.

Ceea ce vroia el sa spuna nu e ca boala e psihosomatica/inchipuita ci ca in plin proces de tratament si vindecare, psihosomatica poate tine in loc destul de serios (am aproximat ulterior impreuna 20-30% din procesul de vindecare) vindecarea!

Sa nu confundam simptomele psihosomatice cu atitudinea. Pentru a le diferentia ar trebui sa intelegem ca atitudinea in fata bolii inseamna sa fii blocat pe „nu cedez, ea nu ma invinge” iar psihosomatica e repetarea pana la paroxism a unor lucruri spuse si intretinerea sentimentului de boala prin lectura continua a altor si altor cazuri dupa ce ai citit in prealabil alte si alte cazuri. V-ati intrebat vreodata cum va reactiona psihicul vostru calit de introspectii cand nu veti mai avea simptome (zonale sau totale?).

Daca vei citi azi un studiu care nu-ti da nicio sansa de a te vindeca si maine un alt studiu care iti spune ca te vei vindeca, in cateva luni vei fi leguma bipolara. In realitate, vindecarea e numai si numai in tine. Tot timpul am cautat o cheie miraculoasa in exterior insa realitatea e ca vindecarea e numai si numai in noi.

Sunt la tara, mai tai un lemn, mai dau de mancare la pisica, mai cu satenii, n-am niciun simptom” … pentru ca nu te mai gandesti obsesiv la boala. Un simptom poate trece neobservat, o durere de cap trece pe planul doi cand ai de taiat o craca dintr-un copac cu un fierastrau pliabil. Cancerul atribuit tinidazolului trece in plan secund cand incerci sa faci un foc aprinzand o mana de vreascuri uscate cu amnarul.

Dupa un an de la atacurile de panica imi dau seama ca oricat de jignitor ar putea fi pentru aceia care au fost trimisi la psihiatru, psihosomatica EXISTA! si exista si in lyme! sigur, repet! nu ea cauzeaza simptomele (caci boala nu ii sare pe aia care nu stiu sa deschida calculatorul) insa psihosomatica intretine intr-o oarecare masura simptomatologia.

O simte piciorul meu cand aud de cutarica si gandurile lui suicidale!

„Sunt oameni care fac tratamentul, un an, doi, cat e nevoie, se vindeca si apoi isi continua viata fara sa scrie pe net, fara sa fie marcati”.

„M-a vizitat un nene care e expert in tratamente folosind produsele stupului insa in primul rand mi-a interzis sa mai stau pe internet”.

Da, psihosomatica exista si se manifesta atunci cand refuzi sa iesi din cutia in care boala te-a inchis. In felul asta nu mai vezi si ce e pe afara iar viata curge.

Din nefericire sunt persoane care numai asta gandesc: boala, boala, boala! daca ai iesi la un picnic alaturi de prieteni sau familie si ai juca tabinet pe o patura si nu te-ai mai gandi cateva ore la boala si la durere poate ti-ar fi mai bine. evident, o durere ignorata n-o sa plece de singuratate insa tu iti vei fi acordat cateva momente de ragaz creierului pentru a se incarca.

Pana la urma noi suntem cei care dam identitate bolii. Ii transferam energia noastra vie bolii pt. ca aceasta sa devina mai puternica pe zi ce trece si sa ne distruga. In definitiv, suntem ceea ce gandim!

„Avocatii” bolii,  cei care isi vor dedica viata omagierii bolii ca unica pasiune sunt si cei care nu se vor vindeca! ceilalti vor incerca sa apuce pe cat posibil franturi din restul componentelor vietii si poate le va fi mai bine. Oricum, vor fi ceva mai multumiti atunci cand dupa n ani vor fi tras linie si vor fi privit in trecut: ce am realizat? 20 de ani de inactivitate in jurul bolii si al durerii sau momente in care, in ciuda bolii, cu transpiratie la tampla din cauza durerii am reusit sa joc un sah cu prietenii cei mai buni iar in acea iarna am reusit sa fac un om de zapada cu cei mici.
Am mers acum 3 luni prima oara pe munte in 2012 nu pentru ca atunci m-am simtit capabil fizic ci pentru ca atunci am hotarat sa infrang frica de a nu mi se face rau pe munte si de a fi nevoit sa fiu carat pe brate de salvamont. Acum imi vine sa plang multumind Divinitatii pentru faptul ca am reusit sa TRAIESC in tot noianul asta de temeri, depresii, confuzie si ganduri contradictorii, simptomatologie, incertitudine, medicamente, doctori, suferinta si agonie.
Pana la urma viata e un risc, cu boala sau fara boala, un risc pe care ti-l asumi cunoscand raportul avantaje/dezavantaje. Trebuie sa continui sa traiesti avand boala ca si componenta adiacenta a destinului tau si a drumului tau spre vindecare.

Boala este o componenta a vietii tale si nu viata este o componenta a bolii tale!

Aminteste-ti asta cand o sa renunti prematur la o activitate care poate ti-ar fi facut bine de frica sa nu te depaseasca simptomele boreliozei Lyme !

 

 

 

Si-o muzichie:

Cateva cuvinte despre gestionarea gandului

In general, cand te confrunti cu o boala fie ca este o banala gripa sau de cancer, gandurile pot sa parcurga anevoiosul drum de la extazul certitudinii vindecarii la agonia, depresia si resemnarea in fata unei boli mai grave, declarat ‘incurabile’.

Evident, toti spun sa-ti pastrezi atitudinea pozitiva, sa eviti gandurile negative si sa fii intr-o continua lupta psihica cu boala. Un adevar de necontestat e ca nicio boala nu se castiga doar cu gandul insa nicio vindecare nu se intampla fara „gand”.

Si normal ca te enervezi cand auzi sau citesti cuvinte cum ca trebuie sa lupti, sa fii pozitiv, sa speri in mai bine cand tu te simti daramat. Ce stiu aceia care iti spun tie asta? ei sunt sanatosi si/sau se simt bine! Poate ca starea fizica nu ar fi fost nimic daca ai fi stiut ca la capatul suferintei te-ar astepta vremurile bune ale vindecarii. Dar nu stii nimic sigur si asta te omoara cel mai mult.

Nu-i durere fizica si psihica pe lume peste care omul sa nu poata trece daca ar sti cu certitudine in acele momente ca suferinta va trece. Hehe, hehe! ma nenoroceste de durere stomacul dar de maine nu voi mai avea nimic, hehe hehe!

In borrelioza totul e incert. Am auzit de cativa care s-au „vindecat” dar toate argumentele stiintifice tin sa ne contrazica. borrelia e o nuca greu de spart! borrelia e dracu’! Auzim ca pana la starea de bine e nevoie de luni si ani intregi de stari de rau si tratamente la capatul carora nici macar nu intuim ce se afla.

Alternanta asta a zilelor bune cu zilele rele determina o atitudine psihica bipolara. Uneori crezi ca poti muta muntii si ca sigur te vei vindeca pentru ca vei lupta cu toata fiinta ta pentru asta iar alteori, la nici cateva zile de la extaz-ul sperantei, simti ca nu vei razbate, ca vei ramane impotmolit in mizeria bolii pentru tot restul vietii care va fi pentru tine un calvar.

Sunt ganduri absolut normale pe care nu doar eu le am ci cu totii le avem. Nu doar noi, cei cu borrelioza ci atatia si atatia care sunt diagnosticati in clipa in care eu scriu randurile astea cu boli la fel de urate.

Si-atunci evident ca orice lucru, oricat de mic, orice cuvant, oricat de inocent, te va face poate sa te deprimi sau sa exalti. Orice veste buna te ridica si orice stire proasta te deprima. E un joc trist cu „du-te – vino” pe care, in totalitate, nu-l poti opri. Poti insa sa-l minimizezi pana la estompare.

Cum fac eu:

  • opreste redundanta in informare: ai citit, te-ai documentat despre Lyme, esti ‘toba’ de Lyme, ai in cap cel putin 5 scheme de tratamente alternative, 10 de tratamente alopate si de doua ori pe atat tratamente naturiste. gata! opreste-te din citit! lasa totul sa se sedimenteze si evita suprainformarea care mai rau te poate confuza. e de preferat sa citesti 3 lucruri dar sa le intelegi pe deplin decat 10 din care 5 ti se par ca se bat cap in cap. cu cat citesti mai mult, cu atat nu mai intelegi nimic.
  • evita sa te compari cu altii: evident, cand auzim/citim cate o poveste de succes ne gandim ca o sa ne vindecam si noi, cand auzim un caz tragic ne gandim ca suntem sortiti pieirii si noi. Adevarul e ca nici una din variante nu e cea corecta. Nu suntem nici asa, nici asa cat timp suntem individualitati. ‘Amprenta’ sistemului imunitar e cel putin la fel de diferita precum e si amprenta digitala de la om la om. Ce i s-a intamplat altuia nu ti se va intampla si tie! cel putin nu in totalitate. Faptul ca boala Lyme dar si cancerul NU au un protocol de tratament dar AU cazuri vindecate pe deplin vine sa demonstreze tocmai individualismul „genetic” al fiecaruia.
  • evita sa iei parerile ca sentinte: niciun om din lumea asta, pacient, om sanatos, doctor nu are dreptul sa-ti spuna ca SIGUR te vei vindeca sau ca SIGUR nu te vei vindeca. Tu sigur iti formulezi sentinta!
  • evita sa te incarci cu suferinta celorlalti: suna egoist dar nu ti-e suficienta a ta? sigur, nu zice nimeni sa nu asculti si sa ajuti cu un sfat, o parere, o experienta dar incearca sa nu suferi si tu mai rau pentru cazul pe care l-ai cunoscut. Ca om sanatos poate nu-i o problema sa te incarci cu suferinta „pacientilor” (si psihologii o mai fac) dar nu ca si bolnav sau persoana „in recuperare”.
  • in perioada tratamentului cu antibiotic singurul contact cu internetul ar trebui sa fie doar prin textele de sustinere naturista a corpului. nimic mai mult! o veste proasta, un caz disperat, o informatie eronata iti poate provoca un adevarat atac de panica, mai ales ca esti sub chimia neurotoxinelor.
  • nu toate informatiile sunt corecte: nu uita asta! oamenii povestesc multe insa o gramada de chestii sunt fie prost interpretate (intelese) fie spuse din rea vointa. se poate intampla ca un pacient aflat intr-o stare negativa, deprimata sa vrea sa traga cu el oamenii care se simt mai bine si atunci ii bombardeaza cu sentinte care mai de care mai negative. (imi amintesc de o ‘scena’ „din spital” cand un veteran in Lyme impartasea cateva lucruri apocaliptice cu un proaspat diagnosticat cu Lyme. saracului om i s-a facut rau gandindu-se la ce-l asteapta).
  • pe internet raman activi cei care inca sufera, cei care s-au vindecat sunt ocupati cu traitul vietii. IMAGINEA de pe internet NU e imaginea reala!
  • poate cel mai important lucru, renunta sa mai vorbesti despre boala ta mai mult 10 minute pe zi. acelasi lucru e valabil si in cadrul gandurilor. pentru mine e mai ok sa ma gandesc ca ma doare genunchiul decat sa ma gandesc ca nenorocitele alea de spirochete se insurubeaza in articulatiile mele si-mi mananca chestii pe acolo.

Cam atat pe moment. Sunt binevenite orice alte sfaturi in sensul asta.

Tineti spiritul viu!:)

Ganduri

La cateva saptamani de la inceperea tratamentului cu antibiotice, in momentele cele mai grele, cand citeam pe internet cum ca pentru multi boala Lyme nu se vindeca si ca nu voi putea sa revin niciodata la lucrurile care in trecut imi defineau viata, m-am gandit sa-mi pun la vanzare intregul echipament outdoor. Imi vedeam deja bocancii mei cu care am batut zeci de km in picioarele altcuiva, coltarii, pioletul, coarda, geaca, bicicleta, busola, sacul de dormit si toate aceste „auxiliare” ale fericirii in posesia altcuiva care ar urma sa descopere minunatiile naturii. Banii luati pe ele, ma gandeam eu, as fi putut sa-i folosesc pentru tratament.

Din fericire mi-am dat seama ca in schimbul banilor as fi pierdut ceva mult mai pretios decat echipamentul in sine. As fi pierdut poate sensul hedonist de a lupta pentru a razbate. As fi pierdut motivatia poate cea mai profunda de a-mi dori si a spera la o vindecare fie ea apropiata sau indepartata.

Am luat echipamentul si l-am pus la loc sigur, spalat, curatat, stralucitor.

Acum, de fiecare data cand incalt bocancii si fac o promenada in natura sau incalec pe bicicleta, imi dau seama ca e destul de posibil sa reusesc sa mai infig cel putin o data pioletul intr-o bucata de gheata sau ca o sa pot sa mai vad cateva rasarituri de pe varful muntelui.

Poate ca nu ca inainte (cine stie?) dar cred ca lucrurile pierdute vor fi inlocuite cu acest castig al descoperirii unui nou stil de viata, un stil mai sanatos si in general al descoperirii multor lucruri pe care nu as fi avut ocazia sa le aflu vreodata.