2 judete / 2 zile sau Pastele „la Sudisti”

Tot am intalnit termenul asta „sudisti” in special la persoanele care traiesc in ardeal sau in banat. Mi-a placut cum suna. Intr-un fel se aseamana cu ideea de „sudisti” din SUA. In special „redneck de Texas”, oameni de campie, tarani (in cazul Romaniei o sa indraznesc sa plusez si cu multi cocalari si tigani).

Deci zis si facut, ne decidem ca nu mai e nimic de facut prin Bucuresti de Pasti asa ca luam rucsacii cu noi pe care ne chinuim sa-i incarcam cu pana in 10 kg ca sa ne fie bine „casa nu ne fie rau” pe drum. Chiar reusim (al meu avand undeva pe la 9 kg) si pe la orele 11:00 luam drumul berceniului, cap-compas Popesti Leordeni. De aici gresim drumul, nu o luam spre com. Berceni ci prin Frumusani.

Borna Kilometrica - OltenitaPedalam tihnit, ne mai oprim, ne mai intindem in iarba, ne indreptam spatele si o luam iarasi agale pedaland cu 15-16 kmph.

In Frumusani oprim la un birt si bem o halba de bere la 2,5 lei alaturi de bravii votanti ai Romaniei.

Calatoria cu adevarat frumoasa pe bicla incepe imediat ce iesim de pe drumul national si intram pe drumul judetean spre com. Heresti. Traficul devine insesizabil sau chiar absent, soseaua este chiar buna si doar pantele intalnite in drum ne mai taie din entuziasm.

Drum Judetean -HerestiTrecem prin comune ceva mai primitoare: Heresti, Hotarele si Isvoarele unde doar batranii au mai ramas. Batrani iesiti la poarta, pe lavita din fata curtii. De fapt, ca o digresiune, ce am remarcat in drumul facut e ca batranii nu s-au schimbat prea mult in timp in mediul rural, au ramas la fel de primitori si calzi. In schimb generatia tanara nu numai ca e altfel dar este si f. agresiva si tupeista. Nu doar o data diversi puradei mimand ca se pun in fata bicicletei.

Revenind, mergem in acelasi drum tihnit si la un moment dat incepem sa coboram in „mlastina” specifica zonei Calugareni printr-o superba padure tanara.

Pe la un 19 ajungem undeva la marginea PN Comana unde si campam pentru „odihna si tratament”. Piureul instant, carnatii si o cafea cu lapte „la jar” ne sunt companioni pana la somn.

Noaptea e cam frig. Mi-am luat sacul de primavara-vara si s-a dovedit un pic insuficient. Mai pun o bluza pe mine si ciorapi in picioare si adorm.

A doua zi a fost consacrata unei plimbari prin padurea Comana dar si traditionalului gratar de Pasti (ca tot eram in Sud) si drumului de intoarcere facut in buna parte noaptea.

In total au fost in jur de 120 de km parcursi. Un bun exercitiu care mi-a cauzat un pic de dureri musculare (in ciudat faptului ca am conditie fizica la picioare). Nu pot spune ca ma omor dupa zona de sud a Romaniei, fie ea inverzita sau nu. E doar parerea mea, e drept ca si campia are specificul ei dar ce strica cel mai mult impresia mea sunt chiar oamenii…

parcul national comana

A Bike Story

Fara sa ma gandesc foarte mult asupra acestui aspect, am realizat ca bicicleta mi-a fost

Kellys Spider

Kellys Spider

„tovarasa” de viata destul de multi ani cumulativ vorbind.

Astfel, trecand in revista in foarte mare graba bicicletele de pana acum as putea spune ca:

– intre 6 si 10 ani am avut un Pegas mic si rosu, cu roti butucanose si 2 roti ajutatoare 😀

– intre 14 si 16 ani am avut o semicursiera prea mica pt. mine cu care am avut ceva probleme si pe care am „maritat-o” ulterior pe 100.000 de lei vechi.

– intre 16 si 19 ani am achizitionat un MTB de la chinezi care a reprezentat prima bicicleta mai sanatoasa din punct de vedere al rezistentei la gropi 🙂

– pe la 20 de ani am mers pe bicicletele altora…

si de atunci am facut pauza pana mai zilele trecute cand mi-am achizitionat o Kellys Spider cu clima bizonica!:)

Tot zilele trecute mi-am desenat un traseu prin Ilfov pe care l-am pus in practica sambata. Un traseu insumand vreo 48 de km de pedalat. Cam 30 % off-road & unpaved, restu’ pe marginea drumurilor asfaltate. Am parcurs drumuri prin com. Cernica, Pasarea si Branesti. Am inhalat praf (intre timp mi-am luat un „multi-use” din stofa cu care pot sa-mi acopar nasul si gura), am biciclit la vale si la deal, am baut doua beri la un restaurant in Branesti (fara sa-mi fie frica de pierderea permisului de conducere. sic!) si m-am intors acasa cu o mare pofta de mancare dar fara o oboseala deranjanta pentru ca am mers destul de lejer cu o medie de 13-14 kmph.


Cat timp ii ia unei unghii sa creasca?

raspunsul este: cel putin 7 luni

Anul trecut, pe la jumatatea lui septembrie, m-am despartit pentru prima oara in viata de o unghie. Anume, unghia mare de la picior. Despartire cu atat mai plina de emotii cu cat una din marile intrebari ale copilariei a fost: ce se afla sub unghie de doare atat de rau atunci cand iti intra un tep sub unghie sau iti cade ceva pe picior?

Asa ca, sus numita unghie s-a hotarat sa cada la vreo trei saptamani dupa ce a suferit  socul ce i-a cauzat moartea: coborarea a vreo 2000 de m pe versantii Alpilor impingandu-mi ca un novice unghiile in botul noilor mei bocanci de iarna Mammut. Drept urmare cea mai afectata unghie a fost cea de la degetul mare. Pam-pam!

In cele trei saptamani de la incident pana la cadere unghia ba devenise stravezie, ba rosie dar nicidecum neagra. Lucru care mi-a dat sperante o vreme. Uneori, de sub ea curgea un lichid ciudat. In a treia saptamana am constatat ca unghia se misca destul de rau. In incercarea de a o tine cu mine, am bandajat-o cu leucoplast. Ei bine, dupa un dus, in incercarea mea de a scoate leucoplastul de pe unghie am ridicat si unghia din slabele-i balamale care o mai tineau pe deget.

Si intr-un final cade…

Si-atunci, marea intrebare din copilarie si-a gasit raspunsul: sub unghie se afla „patul” unghiei, o portiune un pic cheratinoasa, tare, sensibila si roz 😀 Culmea, nu doare daca o atingi deci as putea spune ca am facut-o si pe asta in viata: m-am antins sub unghie!:)

Mai jos, poza cu unghia cazuta (evident, cenzurata pentru a nu soca tineretul tarii!)

Old Toenail

La o saptamana de la tragica despartire am constatat ca o noua unghie creste. Sanatoasa si cu un aspect mult mai placut. O unghie moderna.

Evident ca procesul cresterii unei unghii noi este unul extrem de luuung si laborios. Vei trece prin toate etapele. Om cu un sfert de unghie, om cu jumatate de unghie, om cu trei sferturi de unghie si intr-un final…da, va trebui sa tai 20 unghii in loc de 19 cum te obisnuisei. 😦

Astazi am taiat prima oara din unghia noua care mai pastreaza un pic, la varf, ramasitele accidentului teribil dar in vreo doua luni probabil ca si ultimul strat galben va fi taiat si atunci unghia va fi 100% operationala si gata pentru o noua aventura in bocanci!:)

New toenail

Pana atunci insa, Dumnezeu sa ne apare unghiile tuturor!

Maraton Internation Cluj

Fuse si se duse si maratonul international Cluj. Prima editie. Bine organizata, zic eu. De altfel, cand vine vorba despre Ardeal, pretentiile mele sunt ceva mai crescute iar de fiecare data Ardealul reuseste sa se ridice la nivelul asteptarilor mele. Deh…doar Ardealu’i Fruncea!:)

 

Am inceput antrenamentul serios pentru proba de semi-maraton abia in jurul datei de 10 martie, alergarile mele din 2011 pana atunci totalizand in jur de…30 de km 🙂

Am incercat sa-mi impun un program de alergat care sa ma aduca in pragul unui rezultat de 1h45min. Program pe care l-am respectat mai mult sau mai putin…

La alergarea „lunga” , de 18 km in Herastrau, din urma cu doua saptamani am scos un timp destul de prost care m-a facut sa ma indoiesc de realismul „telului” meu pentru acest eveniment.

Totusi, in ciuda vantului „cainesc” care a tot batut in weekend in Cluj si a diferentei de nivel pe care s-a desfasurat cursa, am reusit sa scot un surprinzator 1h48min reusind astfel sa dobor timpul de 1h54min obtinut la maratonul din Bucuresti.

Felicitari organizatorilor si voluntarilor care au facut posibila desfasurarea acestui eveniment cu ocazia caruia am avut ocazia sa (re)gasesc Clujul in alergare mai frumos ca oricand!

Cursa de maraton a fost castigata de un etiopian (in imagine)

 

un pic despre munte

…de fapt, sacralitatea muntelui vine din neobisnuitul formei de relief in sine iar exaltarea pe care multi o traiesc pe munte vine din intelegerea si descoperirea acelei formei de relief, din sentimentul ca esti martor la o farama din istoria necalcata a planetei.

Creasta Sudica Piatra Craiului

Piatra Craiului

ma gandesc ca in trecutul f. indepartat al speciei, oamenii erau obisnuiti cu formele plane, cu intinderile nesfarsite de savana, padure, desert si campie, cand au inceput sa migreze in cautarea unor conditii de viata mai bune, au dat peste un impediment de netrecut la acea vreme: muntii. au ramas profund impresionati de ideea ca in universul lor mic nu exista doar campie.
si-atunci au incercat sa urce muntii, sa-i descopere. la inceputuri, multi nu reuseau iar muntele curma vietile multor curiosi. in momentul urmator, muntele a fost sacralizat. varfurile muntilor au fost considerate locuintele zeilor, locuinte asezate la capatul unor turnuri de sute de m, cufundate in ceata mistica, vant si gheata.
fascinatia asta s-a mentinut tot timpul pentru ca muntele reprezinta inca o imagine cu care oamenii nu-s f. obisnuiti avand in vedere ca o buna parte din populatia globului se gaseste in zone roditoare si primitoare, la campie.
pentru cineva care nu a mai vazut muntele de ceva vreme, reintalnirea cu el ii apare impresionanta si intimidanta. pentru cineva care vede muntele des, acesta devine un drum nesfarsit al regasirii de sine.
de fiecare data cand te intorci la el, nu descoperi nicidecum muntele, muntele e imens. te redescoperi pe tine. tot timpul schimbat, tot timpul altul.