Cu bicla in Muntii Baiului

Mic disclaimer: Poate veti crede ca povestirile despre iesirile in natura nu prea mai au ce cauta aici in contextul in care boala Lyme a transformat blogul intr-un blog mai degraba medical decat unul de „activitati outdoor”. E drept ca 80% din cei care ajung pe acest blog o fac cautand chestii legate de boala Lyme, pe de alta parte 20% cauta lucruri legate de natura, bicicleta, munte. Ma gandesc ca „aducerea” lor pe acest blog prin intermediul a ceea ce-i intereseaza (trasee, locuri, etc…) ii va face sa ia contact pentru prima oara cu „muscatura de capusa/boala lyme” ceea ce e un lucru foarte bun! mai cu seama ca multi din cei care acum, la ora aceasta sunt tolaniti in iarba in zone cunoscute ca endemice habar n-au de ce pericol se ascunde in iarba. Am acum 100 de blogari care merg pe munte in „rss feeder”. pun pariu ca nici 10% din ei nu stiu de boala Lyme. Daca oameni ca ei ajung pe blog cautand „bicicleta, munte, calatorii” si descopera o lume a lyme-ului inseamna ca am „salvat” acei oameni informandu-i. Cred ca asta merita fiecare cuvintel scris aici.

Enjoy!

 

Din ciclul „miscarea arata sistemului imunitar ca trebuie sa stea pe pozitii„, weekendul trecut am facut o frumoasa iesire cu bicicleta in muntii Baiului a caror sosea „la inaltime” ii face perfecti pentru a fi strabatuti pe bicicleta.

Mai fusesem in muntii Baiului doar la picior si doar iarna, in rest am admirat serpuitul „soselei” care brazdeaza intreaga creasta doar din crestele Bucegilor. Mi-am dorit mult tura asta si ce a iesit a fost ceea ce ma asteptam: o tura pe cinste!

Zis si facut, sambata, acceleratul de 6:30. Aglomeratie mare de biciclete. Unii merg in subcarpati, altii in inima muntilor, multi merg la duathlonul de la Brasov. Multi nervi in randul biciclistilor, unii mai nesimtiti decat altii, injurii reciproce si injurii la adresa CFR-ului care pune la dispozitie biciclistilor pe o ruta „ceruta” doar 8 locuri in vagonul „de biciclete”. Multi fac poze cu iphone-ul bicicletelor iar eu imi zic in sine plin de ipocrizie: „asa, faceti poze pentru blog” 🙂

Pretul biletului Bucuresti – Azuga: 37 RON.

Ajungem in Azuga pe la 9 fara ceva si pe la 9 si ceva la mini-telecabina care urca in creasta Baiului la Popasul Schiorilor. Urcarea costa 18 lei, telecabina se deschide la 9 deci grija cum va planificati tura. La ora 10 asadar eram in creasta.

Dupa ceea ce am luat „partea a doua a micului dejun luat acasa” am plecat pe traseul pe care ni-l propusesem: Azuga – creasta Baiului – Secaria – Valea Doftanei – Cimpina.

In primii 2-3 km ai traseului se cam urca. Usor dar constant. Mai pe bicla, mai pe langa, intr-un soare indraznet si in lipsa vantului, asudam de zor si ne bucuram de abruptul prahovean al Bucegilor. In momente ca astea uiti de tot. Si de facturi si de Lyme si de capuse. Ma rog, nu chiar si de capuse pentru ca la fiecare tura de genul nu uit sa iau cu mine spray-ul de capuse si sa ma dau cu un strat gros pe incaltari, glezne, gambe, genunchi si in spatele genunchilor si pana in zona mijlocului. Apoi inca doua trei fasuri pe haine in partea de sus si dupa cum am fost asigurat „bah, puti rau cam de la 6 m” capusele vor avea ceva probleme in a se mai urca pe zonele „descoperite”.

Revenind, urcam ce urcam pana in jurul altitudinii de 1780 m cam pana in dreptul muchiei Zamora care coboara in Busteni si incepem sa vedem luuunga coborare cum se desfasoara in fata ochilor.

Ne si imaginam cum o sa gonim ca nebunii cu viteze constante de 40 – 50 kmph pentru a mai creste media orara de 8,5 kmph realizata pana atunci dar nu e chiar asa. Drumul e destul de dificil, bucati mari de grohotis nu ne lasa sa ne desfasuram iar pe la orele 12 o ceata laptoasa invaluie intreaga creasta.

Drumul si orientarea sunt relativ simple: mereu trebuie sa urmezi drumul care merge spre Sud, in doua randuri ai posibilitatea sa faci dreapta spre valea Prahovei si o data un drum se lasa spre Est, in stanga.

Cam dupa 15-20 de km incepi sa pierzi bine din inaltime iar noi, o data cu inaltimea scapam si de ceata. Drumul devine prietenos cu vitezele mai mari (cu mici exceptii unde aproape ne era frica sa coboram pantele urcati pe biciclete din cauza grohotisului extraordinar de off-road) si in nici 5 km incepem sa vedem asezarile Comarnic in dreapta si Secaria in stanga cu ale lor acoperisuri lucind in soare ca niste oglinzi semnalizatoare.

Oprim in Secaria unde constatam ca nu-s fantani „la poarta” ci doar magazine cu apa la bidoane de 5 L. Culmea apei, sa stai in creierii muntilor si sa bei apa la sticla de plastic. In fine, poate de aici vine si denumirea localitarii (Sec)aria:). Facem plinul si ne pregatim sufleteste de urcarea celor cateva serpentine pana in Pasul Secaria de unde incepe lunga si abrupta coborare spre barajul Paltinu si Cimpina.

Ulterior am descoperit ca nu trebuie neaparat sa cobori in Secaria ca mai apoi sa urci 150 de m diferenta de nivel pana in Pas ci poti faci la un un moment dat stanga din traseu si s-o iei pe drumul care te scoate fix langa antena gsm din pasul Secaria. Noi am luat-o mai muncitoreste si in plus aveam si un plan mare de a lua o masa sanatoasa in „natura” in padurea tanara din zona.

Cam in pasul Secaria ar trebui sa aveti in jur de 30 de km facuti deja.

De aici totul e distractie si asfalt cat cuprinde. Profitand de vantul de spate am incercat sa depasesc limita psihologica de 50 kmph cu bicicleta dar m-am oprit pe la 49,5 caci nu mai aveam pinioane mici, pe drum am „agatat” doi faguri si un borcan de miere de la localnici (5 lei fagurele, 9 lei borcanul de 400 g) si pe la orele 19:00 eram in Cimpina.

Acceleratul de 19:58 iarasi plin cu cei care se intorceau de la duatlonul de la Brasov, chipuri rupte dar fericite. Am luat bilet, am platit 27 de lei!! Nasul de pe acceleratul care venea din Satu Mare a zis bine: „ati luat bilet? va credeam baieti inteligenti, sa nu va mai prind ca faceti d’astea!” data viitoare „ne orientam” chiar daca asta nu ne face niste buni cetateni. Nesimtirea preturilor la bilete inseamna deja un atentat la intelectul nostru.

Mai jos, schita facuta pe Google Earth cu traseul. Un total de aproximativ 60 de km din gara Azuga pana in gara Cimpina. Timp efectiv de pedelat: 5h-05minute. Medie orara totala: 12 kmph (creasta Baiului – Secaria: 9 kmph, Secaria – Cimpina 15 kmph)

Cu bicla in subcarpati

…mai exact de la Comarnic la Cimpina prin Valea Doftanei.

Cum trei zile de stat acasa ar fi fost mult prea mult. Am decis ca duminica sa ma sui in tren cu bicla si sa fac o tura intr-un perimetru de maxim 100 de km in jurul Bucurestiului.

Pe bikemap.net am gasit tura aceasta cu plecare din Comarnic care debuteaza cu o catarare de vreo 340 de m intinsa pe vreo 7 km pana cand o troita marcheaza inceperea unei coborari spectaculoase spre Secaria (acelasi lucru se intampla si in „pasul” de unde incepe coborarea spre V. Doftanei)

Apoi se urca iarasi mai domol pana in jurul cotei 1000 de unde iarasi urmeaza o coborare in forta spre Valea Doftanei – barajul Paltinu si Cimpina. In total 42,095 km conform ciclocomputerului. Satele prin care treceti sunt mult mai „vaduvite” de tigani comparativ cu Sudul iar drumul este asfaltat in proportie de 100% (un asfalt chiar bun pe 80% din cei 42 de km…). Asa ca asteptati-va la viteze de 50 kmph si curbe luate cu „scartz”.

A fost pentru prima oara cand am mers la vagonul de biciclete (si vreo trei ani de cand nu mai mersesem cu CFR-ul) si pot spune ca am fost placut surprins  de „servicii”.

In primul rand pretul unui bilet dus-intors Bucuresti – Cimpina este 38 lei (bicla included) ceea ce nu mi se pare un pret exagerat fiind oricum mai avantajos decat alternativa drumului cu masina cu benzina impartita la doua persoane (180 km = 14 L benzina x 5,4 LEI  = 75 RON).

Sistemul de prindere pentru biciclete este destul de bine pus la punct, vagonul cu acest compartiment de biciclete are desenata o mare bicicleta pe el si deci e usor de recunoscut. Pot fi prinse 8 biciclete in suporti dar cred ca pot sa incapa 10 lejer.

Apoi, al doilea aspect e timpul. Am fost surprins ca trenul a facut doar 1h15min pana in Comarnic (desi in programul de pe site scrie 1h30min). Asta inseamna o medie de 90 kmph ceea ce e cu mult peste media nationala cfr  (in jur de 45 kmph). La intoarcere din Cimpina pana in Bucuresti am facut fix o ora.

Al treia surpriza a fost sa vad ca buda din tren nu era infecta asa cum ma obisnuisem ci curata si chiar decenta cu o chiuveta functionala.

Si cateva poze de pe traseu mai jos…

p.s: daca vreti sa faceti traseul, luati-va bilet dus-intors doar pana in Cimpina (in felul asta aveti reducere 10%). Nasului ii puteti spune (in cazul in care sunt probleme) ca ati uitat sa coborati in Cimpina si ca va dati jos la prima 🙂

Noi n-am avut niciun fel de problema (in fond e vorba de vreo 10 km in plus)