In cat timp se vindeca o julitura

Avand in vedere succesul inregistrat in cautarile google cu fila anterioara despre timpul necesar cresterii unei noi unghii, am decis sa scriu despre un nou episod la fel de interesant ca si cel cu unghia 🙂

Anume: in cat timp trece o julitura nasoala cauzata de o cazatura spectaculoasa de pe bicicleta? (vezi poza de mai jos)

Dar mai intai un scurt moment publicitat!

Te-ai decis sa cobori pante asfaltate de munte unde vitezele pot trece de 50 kmph? presupun ca ai o casca, nu? foarte bine! cumpara si niste cotiere + genunchiere altfel ajungi ca in poza!

Raspunsul la intrebare este: 2 saptamani

Pentru un termen mai scurt, sa zicem ca ai intalnire cu o gagica/gagiu pe care o/il doresti de 150 de ani, poti incerca cu succes Cicaplastul care la numai 35 de lei grabeste regenerarea tesuturilor, calmeaza durerea/usturimea si cicatrizeaza extrem de repede. Varianta „on go” a Cicaplastului este PlastoSpray-ul cu care te dai imediat dupa ce te-ai julit ca sa-ti continui fericit iesirea (ca in reclama la Nurofen).

Mult succes si nu uitati: cea mai buna metoda de preventie este statul in casa dar asta te juleste sufleteste si pentru asta nu mai exista unguent…

Anunțuri

Cu bicla in subcarpati (p2)

Am cazut de nenumarate ori cu bicicleta in anii adolescentei. Fie ca era vorba de mici dezechilibrari banale in primele zile de invatat tainele mersului pe doua roti, dezechilibrari care ma aruncau inexorabil de pe bicicleta, ca vorbim de celebra cazatura pe care o iei inevitabil cand iti intra roata din fata pe sina de tramvai sau ca vorbim de accidente tragice soldate cu daune importante, tot timpul am cazut de pe bicicleta mai devreme sau mai tarziu.

Tin minte ca pe la 18 ani, timpul unei curbe, mi-a alunecat roata din fata pe un soi de nisip fin si am reusit sa cad cu mana fix intr-o piatra ascutita reusind aproape sa-mi amputez de la baza degetul mic de la mana. Din fericire niciun tendon nu a fost afectat atunci si am reusit sa ma refac complet (desi mai am si acum semnul acelei zile).

Mi-am amintit de patania asta pentru ca a fost ultima cazatura pe care am luat-o cu bicla. De atunci au mai urmat tot soiul de alte julituri dar niciuna cauzata de bicla.

Pana in weekendul trecut cand inevitabilul s-a produs. Din ciclul blestemelor amicale: „La fiecare 1000 de km rulati cu bicla trebuie sa platesti tribut zeului pe doua roti„.

Eh, si ne-am decis pana la urma sa facem inca un traseu de tipul din pct A pana in pct B si am ales in acest sens distanta Cimpina – Ploiesti pe care initial o planificasem via Pucioasa.

Intr-un final, ratacind drumurile si neavand la indemana decat harta de mai jos, am sfarsit prin a face circuitul cu albastru de vreo 72 km.

Traseul este pe asfalt destul de bun in proportie de 90% si un pic prin padure si pe drum plin de praf in apropiere de Stejnic.

Mi-a placut particularitatea traseului care dupa ce te amageste un pic cu dealuri inalte si cateva panorame ale Bucegilor si ale Baiului, reuseste sa te scoata destul de rapid din subcarpati si sa te trimita in caldura si banalul sesului. E interesant sa vezi cum in decurs de 10-15 km dispar dealurile din jurul tau si apar terenurile cultivate cu cereale in timp ce temperatura creste si ea cu cateva grade bune. Practic, ultima „catarare” se face undeva dupa Moreni de unde cobori lin si luung astfel incat poti sa scoti o medie de 29-30 kmph.

Sunt si cateva coborari spectaculoase dar scurte. Pe una din ele am reusit sa si cad nestiind ca la 50 kmph ai ceva mai multa inertie si trebuie sa franezi pana lasi urme pe sosea.

Asa ca, intr-o curba mai stransa, venind dupa o linie dreapta de cateva sute de m, am tot incercat sa franez, la inceput mai usor apoi maxim pe spate si un pic pe fata si daca am vazut ca tot am inertie mare am strans si mai mult si frana de fata pana am reusit sa fac o tumba cumva, sa trimit bicicleta in balariile de pe marginea drumului iar eu sa-mi „decopertez” un strat de piele de pe antebrat. Noroc ca umblu cu trusa de prim ajutor la mine si am reusit sa ma „doftoricesc” la modul pro cu dezinfectare, bandaj. Ma rog, nimic grav insa pentru prima oara am constientizat cat de importanta e casca pentru ca abia cand mi-am scos-o, cativa km mai la vale am realizat ca purta urme de asfalt in zona cefei.

Planul pe viitor e sa-mi iau cotiere si genunchiere pentru coborarile astea de munte care-s prea delicioase pentru a le abandona.

Partea buna e ca bicicleta nu a avut absolut nimic pentru ca boschetii de pe margine au functionat pe post de airbag si in afara unui manson de la ghidon zgariat nu a avut absolut nimic. Deocamdata… 🙂

Pe scurt:

Bucuresti – Cimpina cu rapidul de 8:45 – pret bilet: 31  lei

Ploiesti – Bucuresti cu acceleratul de 19:35 – pret bilet: 11 lei

Lungime totala traseu:

72 km, diferenta de nivel 700 m, 90% asfalt – 10% off-road

Fantani in toate localitatile, doua trei magazine pentru „intariri”.