Am cazut de nenumarate ori cu bicicleta in anii adolescentei. Fie ca era vorba de mici dezechilibrari banale in primele zile de invatat tainele mersului pe doua roti, dezechilibrari care ma aruncau inexorabil de pe bicicleta, ca vorbim de celebra cazatura pe care o iei inevitabil cand iti intra roata din fata pe sina de tramvai sau ca vorbim de accidente tragice soldate cu daune importante, tot timpul am cazut de pe bicicleta mai devreme sau mai tarziu.
Tin minte ca pe la 18 ani, timpul unei curbe, mi-a alunecat roata din fata pe un soi de nisip fin si am reusit sa cad cu mana fix intr-o piatra ascutita reusind aproape sa-mi amputez de la baza degetul mic de la mana. Din fericire niciun tendon nu a fost afectat atunci si am reusit sa ma refac complet (desi mai am si acum semnul acelei zile).
Mi-am amintit de patania asta pentru ca a fost ultima cazatura pe care am luat-o cu bicla. De atunci au mai urmat tot soiul de alte julituri dar niciuna cauzata de bicla.
Pana in weekendul trecut cand inevitabilul s-a produs. Din ciclul blestemelor amicale: „La fiecare 1000 de km rulati cu bicla trebuie sa platesti tribut zeului pe doua roti„.
Eh, si ne-am decis pana la urma sa facem inca un traseu de tipul din pct A pana in pct B si am ales in acest sens distanta Cimpina – Ploiesti pe care initial o planificasem via Pucioasa.
Intr-un final, ratacind drumurile si neavand la indemana decat harta de mai jos, am sfarsit prin a face circuitul cu albastru de vreo 72 km.
Traseul este pe asfalt destul de bun in proportie de 90% si un pic prin padure si pe drum plin de praf in apropiere de Stejnic.
Mi-a placut particularitatea traseului care dupa ce te amageste un pic cu dealuri inalte si cateva panorame ale Bucegilor si ale Baiului, reuseste sa te scoata destul de rapid din subcarpati si sa te trimita in caldura si banalul sesului. E interesant sa vezi cum in decurs de 10-15 km dispar dealurile din jurul tau si apar terenurile cultivate cu cereale in timp ce temperatura creste si ea cu cateva grade bune. Practic, ultima „catarare” se face undeva dupa Moreni de unde cobori lin si luung astfel incat poti sa scoti o medie de 29-30 kmph.
Sunt si cateva coborari spectaculoase dar scurte. Pe una din ele am reusit sa si cad nestiind ca la 50 kmph ai ceva mai multa inertie si trebuie sa franezi pana lasi urme pe sosea.
Asa ca, intr-o curba mai stransa, venind dupa o linie dreapta de cateva sute de m, am tot incercat sa franez, la inceput mai usor apoi maxim pe spate si un pic pe fata si daca am vazut ca tot am inertie mare am strans si mai mult si frana de fata pana am reusit sa fac o tumba cumva, sa trimit bicicleta in balariile de pe marginea drumului iar eu sa-mi „decopertez” un strat de piele de pe antebrat. Noroc ca umblu cu trusa de prim ajutor la mine si am reusit sa ma „doftoricesc” la modul pro cu dezinfectare, bandaj. Ma rog, nimic grav insa pentru prima oara am constientizat cat de importanta e casca pentru ca abia cand mi-am scos-o, cativa km mai la vale am realizat ca purta urme de asfalt in zona cefei.
Planul pe viitor e sa-mi iau cotiere si genunchiere pentru coborarile astea de munte care-s prea delicioase pentru a le abandona.
Partea buna e ca bicicleta nu a avut absolut nimic pentru ca boschetii de pe margine au functionat pe post de airbag si in afara unui manson de la ghidon zgariat nu a avut absolut nimic. Deocamdata… 🙂
Pe scurt:
Bucuresti – Cimpina cu rapidul de 8:45 – pret bilet: 31 lei
Ploiesti – Bucuresti cu acceleratul de 19:35 – pret bilet: 11 lei
Lungime totala traseu:
72 km, diferenta de nivel 700 m, 90% asfalt – 10% off-road
Fantani in toate localitatile, doua trei magazine pentru „intariri”.
Numai un alt blog 