Cu bicla in Muntii Baiului

Mic disclaimer: Poate veti crede ca povestirile despre iesirile in natura nu prea mai au ce cauta aici in contextul in care boala Lyme a transformat blogul intr-un blog mai degraba medical decat unul de „activitati outdoor”. E drept ca 80% din cei care ajung pe acest blog o fac cautand chestii legate de boala Lyme, pe de alta parte 20% cauta lucruri legate de natura, bicicleta, munte. Ma gandesc ca „aducerea” lor pe acest blog prin intermediul a ceea ce-i intereseaza (trasee, locuri, etc…) ii va face sa ia contact pentru prima oara cu „muscatura de capusa/boala lyme” ceea ce e un lucru foarte bun! mai cu seama ca multi din cei care acum, la ora aceasta sunt tolaniti in iarba in zone cunoscute ca endemice habar n-au de ce pericol se ascunde in iarba. Am acum 100 de blogari care merg pe munte in „rss feeder”. pun pariu ca nici 10% din ei nu stiu de boala Lyme. Daca oameni ca ei ajung pe blog cautand „bicicleta, munte, calatorii” si descopera o lume a lyme-ului inseamna ca am „salvat” acei oameni informandu-i. Cred ca asta merita fiecare cuvintel scris aici.

Enjoy!

 

Din ciclul „miscarea arata sistemului imunitar ca trebuie sa stea pe pozitii„, weekendul trecut am facut o frumoasa iesire cu bicicleta in muntii Baiului a caror sosea „la inaltime” ii face perfecti pentru a fi strabatuti pe bicicleta.

Mai fusesem in muntii Baiului doar la picior si doar iarna, in rest am admirat serpuitul „soselei” care brazdeaza intreaga creasta doar din crestele Bucegilor. Mi-am dorit mult tura asta si ce a iesit a fost ceea ce ma asteptam: o tura pe cinste!

Zis si facut, sambata, acceleratul de 6:30. Aglomeratie mare de biciclete. Unii merg in subcarpati, altii in inima muntilor, multi merg la duathlonul de la Brasov. Multi nervi in randul biciclistilor, unii mai nesimtiti decat altii, injurii reciproce si injurii la adresa CFR-ului care pune la dispozitie biciclistilor pe o ruta „ceruta” doar 8 locuri in vagonul „de biciclete”. Multi fac poze cu iphone-ul bicicletelor iar eu imi zic in sine plin de ipocrizie: „asa, faceti poze pentru blog” 🙂

Pretul biletului Bucuresti – Azuga: 37 RON.

Ajungem in Azuga pe la 9 fara ceva si pe la 9 si ceva la mini-telecabina care urca in creasta Baiului la Popasul Schiorilor. Urcarea costa 18 lei, telecabina se deschide la 9 deci grija cum va planificati tura. La ora 10 asadar eram in creasta.

Dupa ceea ce am luat „partea a doua a micului dejun luat acasa” am plecat pe traseul pe care ni-l propusesem: Azuga – creasta Baiului – Secaria – Valea Doftanei – Cimpina.

In primii 2-3 km ai traseului se cam urca. Usor dar constant. Mai pe bicla, mai pe langa, intr-un soare indraznet si in lipsa vantului, asudam de zor si ne bucuram de abruptul prahovean al Bucegilor. In momente ca astea uiti de tot. Si de facturi si de Lyme si de capuse. Ma rog, nu chiar si de capuse pentru ca la fiecare tura de genul nu uit sa iau cu mine spray-ul de capuse si sa ma dau cu un strat gros pe incaltari, glezne, gambe, genunchi si in spatele genunchilor si pana in zona mijlocului. Apoi inca doua trei fasuri pe haine in partea de sus si dupa cum am fost asigurat „bah, puti rau cam de la 6 m” capusele vor avea ceva probleme in a se mai urca pe zonele „descoperite”.

Revenind, urcam ce urcam pana in jurul altitudinii de 1780 m cam pana in dreptul muchiei Zamora care coboara in Busteni si incepem sa vedem luuunga coborare cum se desfasoara in fata ochilor.

Ne si imaginam cum o sa gonim ca nebunii cu viteze constante de 40 – 50 kmph pentru a mai creste media orara de 8,5 kmph realizata pana atunci dar nu e chiar asa. Drumul e destul de dificil, bucati mari de grohotis nu ne lasa sa ne desfasuram iar pe la orele 12 o ceata laptoasa invaluie intreaga creasta.

Drumul si orientarea sunt relativ simple: mereu trebuie sa urmezi drumul care merge spre Sud, in doua randuri ai posibilitatea sa faci dreapta spre valea Prahovei si o data un drum se lasa spre Est, in stanga.

Cam dupa 15-20 de km incepi sa pierzi bine din inaltime iar noi, o data cu inaltimea scapam si de ceata. Drumul devine prietenos cu vitezele mai mari (cu mici exceptii unde aproape ne era frica sa coboram pantele urcati pe biciclete din cauza grohotisului extraordinar de off-road) si in nici 5 km incepem sa vedem asezarile Comarnic in dreapta si Secaria in stanga cu ale lor acoperisuri lucind in soare ca niste oglinzi semnalizatoare.

Oprim in Secaria unde constatam ca nu-s fantani „la poarta” ci doar magazine cu apa la bidoane de 5 L. Culmea apei, sa stai in creierii muntilor si sa bei apa la sticla de plastic. In fine, poate de aici vine si denumirea localitarii (Sec)aria:). Facem plinul si ne pregatim sufleteste de urcarea celor cateva serpentine pana in Pasul Secaria de unde incepe lunga si abrupta coborare spre barajul Paltinu si Cimpina.

Ulterior am descoperit ca nu trebuie neaparat sa cobori in Secaria ca mai apoi sa urci 150 de m diferenta de nivel pana in Pas ci poti faci la un un moment dat stanga din traseu si s-o iei pe drumul care te scoate fix langa antena gsm din pasul Secaria. Noi am luat-o mai muncitoreste si in plus aveam si un plan mare de a lua o masa sanatoasa in „natura” in padurea tanara din zona.

Cam in pasul Secaria ar trebui sa aveti in jur de 30 de km facuti deja.

De aici totul e distractie si asfalt cat cuprinde. Profitand de vantul de spate am incercat sa depasesc limita psihologica de 50 kmph cu bicicleta dar m-am oprit pe la 49,5 caci nu mai aveam pinioane mici, pe drum am „agatat” doi faguri si un borcan de miere de la localnici (5 lei fagurele, 9 lei borcanul de 400 g) si pe la orele 19:00 eram in Cimpina.

Acceleratul de 19:58 iarasi plin cu cei care se intorceau de la duatlonul de la Brasov, chipuri rupte dar fericite. Am luat bilet, am platit 27 de lei!! Nasul de pe acceleratul care venea din Satu Mare a zis bine: „ati luat bilet? va credeam baieti inteligenti, sa nu va mai prind ca faceti d’astea!” data viitoare „ne orientam” chiar daca asta nu ne face niste buni cetateni. Nesimtirea preturilor la bilete inseamna deja un atentat la intelectul nostru.

Mai jos, schita facuta pe Google Earth cu traseul. Un total de aproximativ 60 de km din gara Azuga pana in gara Cimpina. Timp efectiv de pedelat: 5h-05minute. Medie orara totala: 12 kmph (creasta Baiului – Secaria: 9 kmph, Secaria – Cimpina 15 kmph)

Cu bicla in subcarpati (p2)

Am cazut de nenumarate ori cu bicicleta in anii adolescentei. Fie ca era vorba de mici dezechilibrari banale in primele zile de invatat tainele mersului pe doua roti, dezechilibrari care ma aruncau inexorabil de pe bicicleta, ca vorbim de celebra cazatura pe care o iei inevitabil cand iti intra roata din fata pe sina de tramvai sau ca vorbim de accidente tragice soldate cu daune importante, tot timpul am cazut de pe bicicleta mai devreme sau mai tarziu.

Tin minte ca pe la 18 ani, timpul unei curbe, mi-a alunecat roata din fata pe un soi de nisip fin si am reusit sa cad cu mana fix intr-o piatra ascutita reusind aproape sa-mi amputez de la baza degetul mic de la mana. Din fericire niciun tendon nu a fost afectat atunci si am reusit sa ma refac complet (desi mai am si acum semnul acelei zile).

Mi-am amintit de patania asta pentru ca a fost ultima cazatura pe care am luat-o cu bicla. De atunci au mai urmat tot soiul de alte julituri dar niciuna cauzata de bicla.

Pana in weekendul trecut cand inevitabilul s-a produs. Din ciclul blestemelor amicale: „La fiecare 1000 de km rulati cu bicla trebuie sa platesti tribut zeului pe doua roti„.

Eh, si ne-am decis pana la urma sa facem inca un traseu de tipul din pct A pana in pct B si am ales in acest sens distanta Cimpina – Ploiesti pe care initial o planificasem via Pucioasa.

Intr-un final, ratacind drumurile si neavand la indemana decat harta de mai jos, am sfarsit prin a face circuitul cu albastru de vreo 72 km.

Traseul este pe asfalt destul de bun in proportie de 90% si un pic prin padure si pe drum plin de praf in apropiere de Stejnic.

Mi-a placut particularitatea traseului care dupa ce te amageste un pic cu dealuri inalte si cateva panorame ale Bucegilor si ale Baiului, reuseste sa te scoata destul de rapid din subcarpati si sa te trimita in caldura si banalul sesului. E interesant sa vezi cum in decurs de 10-15 km dispar dealurile din jurul tau si apar terenurile cultivate cu cereale in timp ce temperatura creste si ea cu cateva grade bune. Practic, ultima „catarare” se face undeva dupa Moreni de unde cobori lin si luung astfel incat poti sa scoti o medie de 29-30 kmph.

Sunt si cateva coborari spectaculoase dar scurte. Pe una din ele am reusit sa si cad nestiind ca la 50 kmph ai ceva mai multa inertie si trebuie sa franezi pana lasi urme pe sosea.

Asa ca, intr-o curba mai stransa, venind dupa o linie dreapta de cateva sute de m, am tot incercat sa franez, la inceput mai usor apoi maxim pe spate si un pic pe fata si daca am vazut ca tot am inertie mare am strans si mai mult si frana de fata pana am reusit sa fac o tumba cumva, sa trimit bicicleta in balariile de pe marginea drumului iar eu sa-mi „decopertez” un strat de piele de pe antebrat. Noroc ca umblu cu trusa de prim ajutor la mine si am reusit sa ma „doftoricesc” la modul pro cu dezinfectare, bandaj. Ma rog, nimic grav insa pentru prima oara am constientizat cat de importanta e casca pentru ca abia cand mi-am scos-o, cativa km mai la vale am realizat ca purta urme de asfalt in zona cefei.

Planul pe viitor e sa-mi iau cotiere si genunchiere pentru coborarile astea de munte care-s prea delicioase pentru a le abandona.

Partea buna e ca bicicleta nu a avut absolut nimic pentru ca boschetii de pe margine au functionat pe post de airbag si in afara unui manson de la ghidon zgariat nu a avut absolut nimic. Deocamdata… 🙂

Pe scurt:

Bucuresti – Cimpina cu rapidul de 8:45 – pret bilet: 31  lei

Ploiesti – Bucuresti cu acceleratul de 19:35 – pret bilet: 11 lei

Lungime totala traseu:

72 km, diferenta de nivel 700 m, 90% asfalt – 10% off-road

Fantani in toate localitatile, doua trei magazine pentru „intariri”.