Filozofii la ceas de seara

Sunt educat in inginerie si in general toata educatia pe care am primit-o a fost in domeniul real. Toate dorintele mele au fost legate de tehnologie, sa pilotez avioane, sa zbor in Cosmos, aidoma celorlalti visatori de varsta mea.

Undeva insa a existat un punct de inflexiune care m-a tras mai mult pe latura umanista a lumii materiale. La inceput concretizandu-se prin carti, ulterior prin arta, umanismul m-a adus in fata unei concluzii destul de personale:

Exista multe lucruri misterioase si nevazute in lumea asta, multe secrete si mistere, conspiratii si intrebari la care nici stiinta nu poate raspunde. Lucruri ce ar putea fi cel mai probabil masurate, doar ca nu cunoastem inca in ce fel sau…poate nu vom cunoaste niciodata cum.

Chiar si dragostea, lumina, intunericul si frica sunt sau vor putea fi demonstrate stiintific si cuantificate intr-un mod pe care poate nu-l intelegem inca sau poate da.

Daca am putea masura toate aceste sentimente, energii, aparent nemasurabile, poate am putea intelege mai bine efectele profunde pe care manifestarea lor o are asupra lumii materiale si poate in felul asta intrebarile legate de scopul vietii ar fi rezolvate.

Cred ca lumea in care traim ar fi infinit mai buna daca am recunoaste cu totii ca emotiile si gandurile sau sentimentele influenteaza mediul la toate nivelele, de la stiinta la celule si am putea considera chiar ca ele trec de lumea noastra. Daca am intelege cum si in ce masura, am avea si aceasta dimensiune exacta, usor de inteles, asupra influentei noastre, a viului, in lumea materiala si imateriala.

Caci imaterialul trebuie sa existe si el ca un produs al materialului. Spunem ca intunericul exista doar ca opus al luminii pentru ca altfel nu-l putem defini logic, cu atat mai putin sa-l masuram. Insa cum am putea nega existenta intunericului avand in vedere ca el (sau imaterialul, dupa caz) umple cu mult mai mult spatiu decat o face lumina? Cum am putea crede oare cu siguranta ca unele sentimente care apar in absenta materiala a unei persoane nu produc totusi o legatura in acest continuul spatiu-timp pe care noi, umanitatea, l-am descoperit de curand.

Vedeti? cred ca logica, ratiunea sunt produse ale oamenilor in incercarea lor de a intelege „cu simturile” lumea inconjuratoare. Ratiunea e ceva ce-ti spune ca pentru a deschide broasca unei usi trebuie mai intai sa ai o cheie. Sa crezi doar in ratiune e ca si cum ai crede doar in jumatate de Luna pentru ca poti vedea (sau demonstra cu mijloacele de acum) numai acea jumatate luminoasa.

In momentul asta, logica si ratiunea pot fi cele mai sigure optiuni pe care le avem dar in acelasi timp trebuie sa admitem ca lucrurile pe care nu le vedem (sau percepem) sunt reale, pe unele le-am aflat aprioric prin modele matematice, pe altele n-am invatat inca s-o facem.

Suntem produsele propriei noastre intelegeri. Intelegere aflata intr-o continua expansiune, intr-o continua adaptare si intr-o continua relativitate.

Unicul mod de progres personal si ca tot e sa stii ca nu stii nimic 🙂

Anunțuri

Jess Ainscough, Terapia Gerson, Cancerul si vindecarea

Probabil, pentru o parte din cei care citesc titlul acestui articol, doar numele propriu cu care incepe le este necunoscut. Drept urmare voi face o scurta introducere inainte de a-mi da si eu cu parerea.

Jess Ainscough a fost o tanara de 30 de ani din Australia, cunoscuta lumii la nivel international ca o promotoare a stilului de viata sanatos, al vegetarismului si al vindecarii naturiste a bolilor. Jess a fost diagnosticata la varsta de 22 de ani cu o forma rara de cancer de piele iar la acea vreme i s-a recomandat tratamentul standard in acest caz: chimioterapie. 

La acea vreme, Jess a acceptat sa urmeze calea stiintifica, chimioterapia. Cancerul s-a retras in urma tratamentului dar a revenit dupa doar un an. La revenire i s-a recomandat amputarea totala a bratului unde aparusera celulele cancerigene. De data asta a refuzat si a ales sa urmeze terapia Gerson pentru a se vindeca. In tot acest timp, Jess a facut cunoscuta lumii intregi „lupta” ei cu cancerul astfel incat a adunat o multime de oameni pe care i-a inspirat in jurul ei.

In urma cu mai bine de un an, mama ei a fost diagnosticata cu cancer de san. Aceasta, vazand ca fata ei este in viata la aproape 5 ani de la diagnostic, a ales sa urmeze si ea terapia Gerson, refuzand tratamentul alopat.

Din nefericire, mama Jessicai a murit intr-un final de cancer la san si evident ca atentia tuturor s-a indreptat catre Jessica care a fost pusa la stalpul infamiei si judecata pentru moartea mamei ei din cauza faptului ca aceasta din urma nu a acceptat sa faca chimioterapie, radioterapie, etc

Cancerul Jessicai a reaparut virulent la scurt timp desi ea urma in continuare stilul de viata care o consacrase si in februarie aceasta a murit la aproape 8 ani de la primul diagnostic.

Vestea a venit ca un soc pentru adeptii informatiilor promovate de ea si o lume intreaga condamna acum metodele alternative de tratament in cazul cancerului cel putin.

Sunt convins ca sunt multi care si-au pierdut credinta in terapiile naturiste si in vindecarea holistica in urma acestui caz. Psihicul unui om bolnav, greu incercat deja, este foarte fragil si asimileaza repede si brutal astfel de informatii. Cam ca atunci cand citeam eu despre cazurile de lyme care nu se vindecasera de boala nici dupa ani de tratament antibiotic, hiperbara, dieta…

Intr-o lume a marketingului, un astfel de caz ii face in primul rand pe cei implicati in „industrie” sa traga plapuma pe partea lor. Companiile producatoare de medicamente destinate cancerului vor folosi aceasta nefericita intamplare ca sa dovedeasca inca o data lumii la ce se expune daca nu asculta sfaturile doctorilor (operatie, chimio, radio si repeat).

Cum vad eu lucrurile? cum le-am povestit deja aici.

Nimeni nu e mai indus in eroare decat acela care crede ca e Dumnezeu si ca daca va deveni vegetarian si va face sport se va vindeca de orice. Inclusiv de cancer.

Pentru ca acesti factori, desi importanti, reprezinta dupa parerea mea doar 50% dintr-o vindecare. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, reprezinta 49,99% din vindecare. Indiferent ca vei face tratament acasa sau la institutul Gerson sau la vreun vraci, vei beneficia, maxim, de 49,99% sanse sa te vindeci.

Ce completeaza cifra? ei bine….psihicul si credinta. Nimic in lumea asta nu e mai puternic decat capacitatea creierului de a genera impulsuri care sa vindece (si sa creeze realitatea, printre altele). Dupa parerea mea, orice tratament din lumea asta are cel putin 50,01% sanse de reusita daca vei crede cu toata fiinta in el (asa cum copiii de pe strada se vindecau pe vremuri de „ulcior” punand pe la ochi rahat uman dupa sfaturile batranilor).

Asta e conditia obligatorie si asta explica de ce ne-am certat pe vremuri ca prostii pe dialectica reprezentata de medicina stiintifica in lyme si pseudo-medicina. De asta au existat succese si cu antibiotic si cu naturiste, de asta nici pana in ziua de azi nu e clar de ce la unii functioneaza ceva iar la altii ba in conditiile in care toti avem aceeasi compozitie chimica a corpului.

Orice tratament am face, alopat sau nu, trebuie sa credem in el. De aia exista oameni care au avut cancer in urma cu zeci de ani si care s-au vindecat cu tratament alopat si de asta exista cazuri asemanatoare vindecate cu ierburi si clisme. Pentru ca a existat ceva mai presus de orice, acea energie vitala, acea putere inimaginabila a credintei.

Desi diagnostica cu o forma rara de cancer, agresiv, Jess reuseste sa supravietuiasca inca 7 ani trecand de „supravietuirea la 5 ani” cu ajutorul terapiei Gerson (reamintesc ca in urma chimioterapiei, cancerul recidiveaza dupa un an) insa trauma lasata de moartea mamei ei si acuzele ulterioare au doborat-o psihic si daca a pierdut credinta in tratamentul/stilul de viata sau a avut macar o unda de indoiala asupra lui, a fost suficient pentru ca inevitabilul sa se intample. Avem si noi pe meleaguri cazuri care s-au tratat cu iarba de grau si au intrat natural in remisie din cancer dar au recidivat agresiv in urma unei traume psihice.

„Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare” (Ecclesiastul)

Mama Jessicai a avut cancer la san. Medicina „magica” asa cum adeptii inraiti ai medicinei stiintifice o numesc ar putea interpreta asta ca un rezultat al sentimentului matern de „rupere de la san” pe care mama ar fi avut-o atunci cand fiica ei a fost diagnosticata cu cancer si a ales sa urmeze un tratament dubios in care probabil mama Jessicai nu credea in totalitate (motiv pentru care, si atunci cand s-a confruntat direct cu terapia Gerson, mama Jessicai n-a primit niciun beneficiu de la ea).

Ironic un pic, as putea spune ca aceasta gandire magica exista insa magia din ea sta tocmai in aceasta putere incredibila, auto-motivanta, de a vindeca.

Sigur ca da, au curs si vor mai curge multe randuri despre acest caz, cei care pot sa castige ceva din asta trebuie s-o faca indiferent de sanatatea oamenilor. Se va arunca in prima pagina a ziarelor ca terapia Gerson a omorat-o cand la fel de bine ar fi putut-o omori si chimioterapia pe care a urmat-o la inceputuri. Se va spune probabil ca daca Jess ar fi acceptat sa i se taie bratul din umar ar fi avut sanse de supravietuire imense (peste 70%) la 5 ani insa se va omite ca Jess de fapt a trait mai bine de 5 ani dupa recidiva cancerului fara amputare.

Mai e o chestie, din nefericire, in grupurile de vegetarieni, adepti ai gandirii magice, naturopatilor, etc, exista o conditie antitetica constanta in care alimentatiei sanatoase i se opune cancerul. Poate in nicio alta zona a internetului nu se discuta atat de mult de cancer cat se discuta pe forumurile, grupurile si blogurile vegetariene sau dedicate unui stil de viata sanatos (vezi si exemplul curent).

Ideal ar fi sa nu fie asa, sa traim sanatos si frumos fara frica de bau-bau pentru ca in final, de ceea ce ne e frica…nu scapam. Iar daca nu scapam, macar atunci sa nu „luptam” ci sa consideram boala ca o parte a noastra dezechilibrata care trebuie echilibrata.

Mai ramane o intrebare, de ce totusi substanta activa face lucrurile sa se intample in cazul testelor dublu-orb cu grup de control iar placebo nu e suficient de puternic incat sa dea aceleasi efecte ca si grupul ce a primit substanta activa? 

RIP Jess Ainscough!

 

Jurnalul

“Writing is the only way I have to explain my own life to myself.” 

Copil fiind, am fost tot timpul indemnat sa tin un Jurnal pentru a rezolva prin scris problemele ce tineau de gramatica inerente gimnaziului. „Hartia suporta orice” imi spunea maica’mea, ea insasi avand perioade lungi in care a pus pe hartie intamplari ale vietii ei.

Mi se parea o prostie sa ma dezvalui unei hartii care la drept vorbind ar fi putut sa cada in mainile unor neaveniti care ar fi avut acces astfel la toata intimitatea gandurilor mele. Insa n-am respins ideea si pe la 12 ani am scris prima mea fila de jurnal pe care o mai am si acum intr-un caiet uitat prin vechiul birou de lemn.

Uneori se intampla sa am ceva mai mult timp si sa vreau sa recitesc ce scriam.

Totul era scris in dulcele stil epic. Cine m-a vizitat, ce am facut, cine m-a enervat, de ce m-a certat maica’mea si altele. Niciodata n-am putut sa tin un jurnal mai mult de doua saptamani pentru ca ma simteam obligat sa scriu neaparat in fiecare zi si asta ma stresa. In timp insa, cu mari salturi temporale de ani buni, printr-o progresie logica, am ajuns sa scriu si despre ganduri si despre planuri si frustrari, deceptii sau din contra, bucurii si pozitivitate.

Astfel, iata ca si la 18 ani tineam un jurnal, tot pentru o scurta perioada, in care imi puneam pe hartie temerile legate de bac si de viitorul de dupa liceu si in care dezvaluiam cu maxima sinceritate emotiile liceului si nostalgia pe care deja incepusem s-o simt caci „vrei ori nu vrei, anii de scoala se duc si ei„.

Mult mai tarziu am realizat ca nu doar  hartia suporta orice insa scriind aveam un dialog foarte personal cu propriile mele ganduri oglindite in hartie. In fond, in acei ani de adanci tulburari emotionale, de multe ori sentimentul de „singur impotriva tuturor” era anihilat de acel caiet care nu ma dezaproba, nu ma condamna, nu era ocupat, nu era atent la altceva in timp ce-i vorbeam si era tot timpul disponibil.

Chiar mai mult de atat, ma uit ca din 2011 de cand am pornit cu blogul, practic am tinut in mare un jurnal. Dincolo de comunitate si de informatiile aduse aici de cei care citesc, propria relectura a textelor scrise inainte de momentul publicarii dar si recitirea ulterioara la ceva distanta in timp a fost tot un jurnal. Facut inconstient de acest beneficiu, sa scriu m-a ajutat foarte mult sa-mi asez gandurile, sa le transform pe cele profund negative, irationale, in ganduri operative, functionale si mobilizatoare. Schemele „hilare” cu programul zilnic au avut acelasi rol de paliativ emotional decat operational. Evident, problemele emotionale, sufletesti nu trec prin scris insa scrisul in sine poate modifica gandirea de moment si prin ea si starea emotionala.

De altfel, un studiu facut pe pacientii cu diagnostic de cancer renal care s-au apucat de scris a aratat o reducere a simptomelor si o imbunatatire a stariilor psihice.

Conteaza insa ca in aceasta oglinda a hartiei sa se reflecte exact produsul cel mai intim al creierului: mintea noastra, nud, caci gandurile dezbracate de orice incercare personala de a le acoperi in spatele unei masti pot arata depresie, pot arata tot ce e mai rau in fiinta voastra si ne pot arata cum mecanismele defecte ale gandirii ne pot tine captivi intr-o stare placida. Putem de aici sa recitim si sa reconstruim textul initial, scris dintr-o suflare, cu ceva mai mult discernamant pentru a vedea irationalul ratiunii noastre. Fara psiholog, life-coacher, NLP sau tehnici energetice.

Iar exprimarea prin scris nu e proprie doar acelor oameni cu probleme emotionale ci si oamenilor de succes. Nu doar scriitorii dubiosi si filosofii au avut jurnale ci si Einstein caci doar asa ne putem intelege mai bine si ne putem structura mintea si memoria. Un alt studiu efectuat pe studenti a aratat ca scrisul poate sa imbunatateasca memoria si sa creasca performantele cognitive.

Deci oricum am lua-o, pe cat de greu ne putem gasi timp si pentru asa ceva, sa tinem un jurnal sau pur si simplu sa scriem un eseu, asa cum ne pricepem noi, fara jena de a nu avea talent, fara impresia ca am fi scriitori de la care se asteapta multe, poate avea efecte surprinzatoare asupra mintii noastre.

Hartia poate nu mai e la moda desi din punctul meu de vedere doar in scris de mana beneficiezi de suficient de mult timp pentru a lasa cuvintele sa-ti iasa din minte natural fara sa le fortez, tastatura sau alte metode audio sau video de comunicare cu propria-ti persoana fiind prea rapide, insa problemele oamenilor au ramas aceleasi iar scrisul poate fi „leacul babesc” pentru depresie, tristete, nevroze, anxietate si cate si mai cate…

Misterul si Muntele

Ceea ce e foarte placut la munti e ca niciodata nu vei avea senzatia ca i-ai cunoscut pe deplin. Indiferent cat ii vei strabate, indiferent cate locuri vei cunoaste, indiferent cate zile vei petrece pe munte. Mereu va ramane o particica neexplorata, o poteca nebatuta, o imagine nevazuta, un sentiment netrait in raport cu muntele. Mereu vei avea, astfel, sentimentul ca trebuie sa te intorci, ca ai nevoie sa te intorci.

Fara a sti de ce, fara a sti pentru ce sau…cine.

Astfel, accederea la misterele muntelui se face intocmai modului in care neofitii urcau treptele scolilor mistice din Grecia Antica.

BV_1

Cand faci primii pasi pe munte esti captivat de frumusetile pe care le vezi, ti se pare grea munca pe care trebuie s-o depui, de multe ori o contesti si te intrebi daca ai luat decizia buna dar totusi ai un puternic sentiment ca merita. In fapt, un soi de inocenta te invaluie si te acapareaza treptat la acel moment.

Apoi descoperi ca Muntele si Natura in general nu inseamna doar frumusete ci inseamna si forta, forta stihiilor naturii, forta apelor, forta vantului si forta ploii. Neofitul ar putea da aici proba de foc a trecerii lui catre adevarata initiere in misterele muntelui. El poate alege sa se retraga din fata acestora sau poate continua sa lupte cu intelepciune si chibzuinta cu zidurile pe care Muntele le ridica pentru a se proteja de cei care nu sunt demni sa-l cunoasca.

Iar cei trecuti de proba aceasta sunt abia la inceput caci multe alte probe le sunt rezervate celor care aleg sa vada in Munte o scoala de elevare sufleteasca prin frumusete, truda si lupta. In momentul asta, poate nimeni nu risca mai mult sa cada in dizgratie decat initiatul care crede ca a ajuns sa cunosca muntele. El va fi dupa caz dojenit pentru infatuarea de care a dat dovada sau uneori va fi aspru pedepsit. In unele cazuri, initiatul va plati cu viata nu neaparat pentru ca a gresit ci pentru ca astfel Muntele isi pastreaza sensul.

Penteleu

Astfel, rocile si padurea si frunzele si apele si vantul si ploaia, ceata, frigul, fulgerele, toate acestea devin profesori iar daca de la unii inveti ce e frica, de la altii inveti ce-i dezolarea si abandonul si orgoliul.

Inveti multe lucruri dintr-o calatorie pe munte.

Ca o lectie de viata, o calatorie te invata mai mult decat te-ar putea invata orice profesor din lumea asta.

Si da, dupa cum spuneam, muntele nu e doar frumusete si poate ca vei fi cuprins de disperare incercand sa gasesti poteca, iesirea din padure in miez de noapte bantuind padurea intunecata, poate ca vei injura si-ti vei varsa naduful pe munte si pe vreme si pe multi, poate ca ai sa cazi in coarda si ai sa-ti fracturezi piciorul sau poate ca o sa-ti degere o falca fara sa realizezi ca vantul musca din tesuturile tale insa la final ai sa iesi purificat. Poate ca va trebui sa faci frigul in padure pana la ziua sau poate vei plange fara speranta si cu spaima consumandu-te dar la sfarsit vei fi un om mai bun. Abia atunci vei fi cu adevarat initiat.

N-am incetat niciodata sa cred ca nimic din ceea ce traim, bun sau rau e menit sa ne distruga si sa ne termine viata aici pe pamant. Practic, bunul sau raul sunt variatii ale unei forte omniprezente care tinde sa ne slefuiasca pe toti. Tine doar de materialul din care suntem facuti daca cioplitul se realizeaza fara efort sau din contra, va fi nevoie de scantei.

p3

In fond, acestea nu pot fi povestite, puse in cuvinte. Muntele e o stare de spirit, o ai sau n-o ai. Cine n-a trecut prin ceea ce trebuie sa treaca pentru a intelege va avea o imagine restransa. Poate ca pot sa para abureli lirice si fantasmagorii insa de fapt, Muntele ramane un mister in masura in care si navigatul pe mare e unul, in masura in care si fotbalul e altul.

Multi trec prin toate astea, unii inteleg lucruri iar altii continua in ignoranta. Pentru marea majoritate toate acestea vor ramane mistere si asta e un lucru extraordinar.

Cum spunea si Blaga, „datoria noastra in fata unui mister adevarat nu e sa-l lamurim ci sa-l adancim asa mult incat sa-l transformam intr-un mister si mai mare” caci misterul e poate unul din cele mai frumoase si inaltatoare sentimente umane.

B1

Mentorii spirituali – intre adevar si escrocherie

Cand am descoperit eu formulele acestea „energetice” si cursurile de vindecare prin terapii energetice am crezut ca l-am luat pe Dumnezeu de picior si ca fac parte dintr-un grup exclusivist de oameni ce (cred) ca detin adevarul.

Dupa un studiu riguros la vremea aceea am ajuns sa iau contact prin participarea activa la astfel de cursuri, seminarii, prezentari, etc

Mi s-a parut suspect sa descopar printre cursanti oameni cu grave probleme sociale si de adaptare la civilizatia actuala. Oameni care la acele cursuri sau prelegeri si-au gasit adevaratul „rost” in viata. Acolo nu mai erau acei inadaptati, frustrati, traumatizati ai vremurilor noastre ci niste oameni iluminati, niste oameni ce detin „secretul” si sunt inconjurati de alti oameni care si ei detin acelasi „secret”.  De la tavaleli pe jos ale semenilor pentru a se vindeca dinamic si pana la vindecari prin telefon le-am auzit pe toate sau chiar le-am experimentat si eu.

Am cautat in zadar sa vad acele elemente de „iluminare” in cursanti/practicanti dar mai ales in mentori. Ori acesti mentori mi s-au parut ca, precum adeptii lor, au si ei mari probleme de natura fizica si psihica dar aflandu-se si la o distanta destul de mare de ceea ce eu consider etic, civilizat, evoluat spiritual.

Vorbim asadar despre mentori femei sau barbati care vand vise la cursurile lor scump platite oamenilor ce cred ca au gasit in ei si in ceea ce propavaduiesc o alinare si o cale de a se reinventa. Cartile scrise de acestia sunt de cele mai multe ori inspirate din cliseele autorilor international fara a aduce nimic din experienta personala in ele. Daca mai adaugam la asta si emisiunile TV de profil care indeamna lumea sa se viseze mari vindecatori reiki, gr.2, in doar 6 luni, profilul este evident.

Astfel, asistam la o „industrie” a spiritualitatii si a energeticii care ii determina pe oameni sa se vindece cu arhangheli, ingeri, sa acceseze energii nebanuite prin flacari violet sau prin St. Germain. O industrie pe bune si pe bani care ilumineaza buzunarele acestor oameni care au gasit o nisa in societatea romaneasca recicland un curent antemergator occidental. Daca ne gandim ca toate astea se intampla intr-o tara fundamentalist ortodoxa, realizam ca tabloul nu e foarte consistent pictat si ca aceste culori sociale sunt prea contrastante. Prea kitchos, prea ca la tara!

Nu spun ca aceste notiuni n-ar exista. Cred ca exista atacuri PSI (Doamne fereste sa nu supar pe cineva cu textul asta) si cred ca poti accesa niveluri superioare de constiinta si energie insa cred ca drumul acesta e unul personal care in niciun caz nu face uz de sutele de euro ce trebuie sa fie indesate in buzunarele acestor „maestri”.

„Maestrii” banului au ajuns sa sustina si 4-5 „acordaje” de reiki, karuna, shamballa MDH, radiestezie si altele intr-o singura saptamana vanzand rapid si eficient energiile la pachet oricarui nou invatacel.

„Gradele” au un sens mistic pentru ca in antichitate, discipolul nu putea avea acces direct la „secretul” maestrului pana nu era pregatit si trecut prin probele gradelor inferioare, pana nu era purificat si calit pentru ca psihicul si fizicul sa poate sa suporte nivelurile de intelegere la care ajungeau ulterior.

Insa acum, in zilele noastre, pentru grade bani sa ai ca in rest orice tzatza sau baiat de cartier poate sa fie maestra(u) de reiki usui cu grad 2 de karuna, grad 3 de shamballa si gr. 1 de radiestezie. Cu toate diplomele astea pe perete, cand ajunge acasa il executa pe cel mic cu doua palme peste ceafa urland la el si descarcandu-si nervii acumulati la munca pe bietul minor.

Asadar, e bine de stiut ca orice lucru obtinut usor este dubios. Calugarii din Tibet traiesc asceza fara sa se considere limitati, mediteaza mai mult decat dorm si cei mai multi dintre ei nu ajung sa inteleaga vreodata ce a inteles „lama” -ul lor.

Eu vad acest trend in care de la catel la purcel, toti au luat in brate  merkabele, steaua pamantului si sinele superior platind mii de lei la baietii si fetele destepti(e) (iluminati(e)) menit sa arunce in haos mintea labila a oricarui om care apeleaza la aceste tehnici predate mult prea usor si simplist de diversi.

E greu de inteles cum poti fi victima manipularii „energetice” pentru ca nu vezi nimic rau in ele si intr-adevar, pentru cei mai multi oameni, lucrul cu energiile e inofensiv din simplul motiv ca el nu se realizeaza, insa pe langa faptul ca nu faci pasi catre vindecare, evolutie, iluminare te si departezi cu pasi mari de ele.

Si poate ca o sa ziceti cine sunt eu sa spun toate astea pentru ca-s un caz care n-a inteles nimic sau care „nu are har” si acum ma apuc sa acuz si poate ca aveti dreptate insa fara a fi religios, adept al Bisericii, fanatic energetic si incercandu-le intr-o oarecare masura pe cateva, pot spune ca singurul mentor spiritual esti chiar TU. In Biblie, Iisus spunea ca daca vom ridica o piatra il vom gasi. Eu interpretez asta gandindu-ma la simplitatea prin care il putem gasi pe acel Dumnezeu personal doar ridicand o piatra.

Am colindat muntii in lung si in lat si de multe ori am vazut cerul instelat, noaptea, din padure, privind printre varfurile coniferelor si l-am simtit pe Dumnezeu. Cand m-am tolanit istovit, in iarba cruda din poiana si am simtit vantul mangaindu-mi corpul l-am simtit pe Dumnezeu. Tot pe Dumnezeu l-am simtit si cand un tunet sau ploaia s-a abatut asupra mea. Si cand am fost fericit, panicat sau trist, tot pe Dumnezeu l-am simtit. Eu cred ca asta face cat toate gradele din lume si multi n-or sa simta niciodata asta nici daca s-ar afla acolo.

Ca sa evoluezi spiritual nu trebuie sa folosesti vreun simbol reiki sau sa-ti faci 9 cruci in tramvai in drum spre casa ci doar trebuie sa simti mai mult si sa gandesti mai putin. Din nefericire, de cele mai multe ori ma aflu sub imperiul unei gandiri nocive insa pe munte gandirea ma paraseste si incep sa simt mai mult.

Vreau doar sa mai spun ca sunt unii oameni care nu-s nici „maestri”, nici „preoti”, nici „duhovnici” si care totusi au o energie cultivata in timp prin experiente de viata si prin intelegerea lor. Pe acei oameni ii simti, in urma intalnirii lor ramai cu impresia ca ai crescut, ca ai fost schimbat, ca ai parasit „cocoonul” si ti-ai deschis aripile.

Mai presus de orice, acei oameni nu-ti vor cere niciodata bani pentru ca i-ai cunoscut….