[Quick Tip] Desert fara foc

Din ciclul „Q: cum fumeaza raw veganul tigara; A: neaprinsa” s-a vrut halva de seminte de susan si floarea soarelui (dupa reteta de aici)  si a iesit altceva caci creativitatea nu-mi da pace. Mai exact bilute neaprinse 🙂

Deci cum am facut eu:

Am amestecat toate ingredientele listate mai jos intr-o compozitie „tip plastelina” si le-am „sigilat” in seminte de susan in asa fel incat sa poata fi apucate (initial au iesit cam moi bilele insa prin lasare la frigider se fac asa cum trebuie).

  • 400gr seminte de floarea soarelui (date prin rasnita)
  • 100gr susan (date prin rasnita)
  • miere
  • 45-50 gr unt de cacao
  • scortisoara, cuisoare,  stafide aurii, curmale
  • pudra de roscove

Ma gandesc ca as fi putut sa folosesc si fulgi de nuca de cocos dar oricum nu aveam asa ca poate altadata caci amestecul e delicios si intentionez sa-l repet.

Bon appetit!

 

Anunțuri

Notiunea de alimentatie BIO

De cand cu grija asta pentru ceea ce mananc m-am confruntat adesea cu notiunea de BIO. Mi s-a parut ca in ultimul an sau ani, notiunea asta de BIO e din ce in ce mai prezenta si nu a devenit altceva decat un instrument de marketing rasuflat prin suprafolosire.

Toate par sa fie BIO zilele astea: legume si fructe bio, gaini si oua ecologice, detergenti bio,  sapunuri bio, haine bio, mancare pentru catei bio, chiar si jucariile pentru copii pot fi BIO.

Nu am intrat mult in detalii in celelalte domenii ce insotesc alimentatia insa ma gandeam eu asa daca mai putem vorbi in zilele noastre de alimentatie cu adevarat organica/bio.

Adica, sa ne intelegem, cand aud BIO ma gandesc la zilele copilariei cand pe inserate intram in gradina deasa a bunicilor, treceam printre randurile de vie si ajungem la rosii si castraveti, rupeam o rosie si un castravete din vrej, puneam niste sare pe ele , sare pe care o tineam intr-un borcanel de medicamente in buzunar tot timpul pentru ciupiturile albinelor, si le mancam asa goale, nespalate, doar un pic frecate de praf de tricou. Aveau un gust dumnezeiesc si un parfum incredibil. Chiar si cand scriu acum inca mai simt acel parfum in nari. E f. adevarat ca mirosul este unul din cele mai puternice simturi.

De atunci au trecut poate mai bine de 20 de ani si am experimentat alaturi de toti ceilalti deprecierea lenta dar sigura a legumelor care au devenit fade, inspide, inodore, pe scurt…cauciucate!

Sunt cateva notiuni pe care adeptii veganismului sau raw veganismului le expun pentru a ne proteja de efectul nociv al pesticidelor in legume: spalarea fructului sau a legumei cu peria si detergent special, ba sa nu cumparam legume si fructe importate de la mare distanta pentru ca au fost trecute prin aparate cu radiatii care sa omoare toate bacteriile din leguma, ba din turcia nu e bine pentru ca nu sunt in UE si pun pesticide mai multe, ce sa mai! un intreg arsenal de reguli !

Nici macar taranii nostri cei dragi nu mai sunt de incredere. In piete exista o adevarata mafie care preia de la diferiti furnizori la un pret de nimic si vand la un pret mai mare astfel incat pun de o afacere in toata regula. Evident, cei care ii aprovizioneaza pe cei care desfac in piete au interes sa vanda cat mai mult ca macar sa aiba profit din volum.

Volumul cum se obtine? cultivand organic? nu, punand tone de pesticide „ca altfel nu se fac”.

Pana si acei sateni iesiti cu marfa „la strada” pe care ii mai vedem din masina cand mai batem drumurile patriei nu sunt oameni care cultiva „de subzistenta” si vand eventualul surplus ci adevarati afaceristi. De curand am pus-o pe o stimabila batranica sa-mi arate si mie unde cultiva ea „in spatele casei” cele 3-400 de kg de ceapa rosie pe care le avea in curte si a refuzat. Acelasi lucru s-a intamplat si cu rosiile si cu dovlecii.

In paralel aud tot mai multe povesti ca si taranii stropesc poate chiar peste normele UE legumele si fructele. Nici macar traditionalul ingrasamant natural nu mai e cautat caci e mult mai simplu sa descarci saci de ingrasamant chimic mult mai eficient alterand astfel pentru multi multi ani solul, metabolismul nostru exterior din care ne tragem si unde ne intoarcem.

A trebuit sa umblu cateva saptamani bune sa gasesc un nene care sa-mi aduca o caruta de balegar sa pun in mini-gradina mea. Chiar mi-a marturisit ca aproape tot deseul animalelor il arunca „in canalizare” pentru ca nu il cere nimeni si nici el nu are unde sa-l puna caci nu mai cultiva ci cumpara de la hipermarket.

In iarna, vreo trei luni am primit legume la domiciliu de la o firma chipurile bio aflata la cativa zeci de km de bucuresti. Pe site se laudau ca sunt la a 3-a sau a 4-a cultura in care nu s-au folosit chimicale in sol. Preturile pe masura evident, in medie cam de 4-5 ori mai mari decat in piata. Gustul legumelor si fructelor insa…..lasa de dorit! azi asa maine asa, vazand ca nimic din ceea ce incerc de la ei nu are gust, am renuntat si ma intreb daca acea firma chiar era si producatoare sau doar un intermediar care lua din piata si vindea la fraierii bio. Sau poate ca erau de buna credinta insa semintele pe care le foloseau erau din soiuri modificate si tratate sa reziste la daunatori. Lucru pe care de altfel stiu sigur ca-l fac si satenii prin diverse sate. Nu-si mai usuca semintele rosiilor la soare urmand sa le foloseasca pentru o noua cultura ci cumpara altele noi, tratate. Pentru toate legumele

In conditiile astea, putem spune ca mai exista bio, organic? nicidecum! nu pentru mase! probabil ca or fi asociatii sau grupuri de oameni care cultiva 100% natural doar pentru ei si familiile lor, secte si grupari religioase (gradinarit dintr-ala cu ingrasamant tip balegar sau compost, apa din put, etc). Poate ca mai exista si in zone izolate. In muntii Buzaului am mancat mere si pere cazute pe jos din copac. Poate cele mai bune mere si pere mancate vreodata sau cel putin in ultimii 20 de ani.

Intr-un fel, umanitatea si-a taiat craca singura la indemnul intereselor financiare. Rezultatele au inceput sa se vada in starea de sanatate a oamenilor si chiar nu e de glumit. Motiv pentru care suport mirosul de balegar proaspat si acopar frumusel pamantul uscat in asteptarea iernii. E singura mea sansa momentan de a mai gusta o rosie formata din adevaratele particule ale lui Dumnezeu 🙂

Ce facem insa cu semintele? cu migdalele, cu alunele cu cerealele importate? credeti ca vin din SUA organice? in niciun caz! si apoi pana la urma pe cine incercam sa pacalim? faptul ca incerci sa mananci sanatos nu inseamna ca o sa traiesti 100 de ani sau ca o sa te vindeci de lyme, inseamna doar ca ai ales raul cel mai mic in contextul actual. O mare parte din ceea ce mancam nu ne hraneste pentru ca organismul uman e incapabil sa descifreze  si sa recunoasca noile coduri genetice produse in laborator prin combinari dubioase.

Si-atunci? poate ca un suc de legume din piata o fi el sanatos prin aportul bogat si diversificat de enzime vii, vitamine, antioxidanti si fibre insa nu e nici pe departe remediul care sa vindece orice boala.

Cel putin nu azi, nu acum. Trebuie sa vindecam solul si sa incepem sa regandim agricultura insa nici macar asta nu putem incepe sa facem pana nu ne vindecam mental si nu regandim felul in care traim, pana nu lasam hedonismul ce frizeaza egoismul la o parte si incepem sa ne vedem ca parte din imensul organism numit umanitate.

Psihosomatica si borelioza Lyme

PSIHOSOMÁTICĂs.f. Disciplină medicală care studiază maladiile fizice, tulburările legate de cauze psihice, de conflicte psihologice, în general inconștiente. [Gen. -cii. / < fr. psychosomatique, cf. gr. psyche – suflet, soma – corp].

Singurele mele atacuri de panica, doua la numar in doua zile consecutive au fost in timpul turei cu numarul trei de minociclina. Sunt ferm convins ca acestea n-ar fi aparut daca nu m-as fi apucat sa ma documentez serios in ceea ce priveste „cazuistica” internationala. Pentru ca in luna septembrie a lui 2011 prin internetul romanesc exista o colectie de cazuri doar pe siteul dlui Guranda, m-am orientat catre alte medii internationale precum si pe youtube.

Dupa ce am inchis internetul in acea seara am crezut cu tarie ca o sa mor in urmatoarele luni si ca e cazul sa-mi sun rudele si sa-mi iau ramas bun, sa-mi cer iertare celor carora le-am gresit si sa-mi ard jurnalele din liceu 🙂

Ce-a urmat se rezuma pe scurt la doua nopti despre care am mai povestit.

Dupa aceste incidente, vorbind cu amicul meu Scepticul el mi-a zis ca a renuntat sa se mai informeze pe net pentru ca patea tot la fel si ca are incredere in medicul lui curant care e mai sanatos si mai obiectiv decat el. Imi amintesc chiar ca era un pic amuzat ca si eu cazusem in plasa asta. Cu atat mai mult cu cat eu il acuzam pe el ca sta doar la „mila” medicului sau si ca nu se documenteaza sa inteleaga boala si sa vada cum se poate vindeca. Mi-a raspuns ca stie cam tot ce e de stiut si ca cercetarea ar trebui sa o faca cei sanatosi cu un psihic tare care n-au trecut prin asa ceva si nu sunt traumatizati de o posibila reintoarcere a bolii.

Tot atunci, amicul meu mi-a spus ca e convins ca exista un factor psihosomatic in toata povestea asta. Nu declansator al bolii cat un intretinator al bolii. Eu i-am ras in fata pentru ca, nu-i asa? articulatiile si creierul nu se „lezeaza” singure.

Ceea ce vroia el sa spuna nu e ca boala e psihosomatica/inchipuita ci ca in plin proces de tratament si vindecare, psihosomatica poate tine in loc destul de serios (am aproximat ulterior impreuna 20-30% din procesul de vindecare) vindecarea!

Sa nu confundam simptomele psihosomatice cu atitudinea. Pentru a le diferentia ar trebui sa intelegem ca atitudinea in fata bolii inseamna sa fii blocat pe „nu cedez, ea nu ma invinge” iar psihosomatica e repetarea pana la paroxism a unor lucruri spuse si intretinerea sentimentului de boala prin lectura continua a altor si altor cazuri dupa ce ai citit in prealabil alte si alte cazuri. V-ati intrebat vreodata cum va reactiona psihicul vostru calit de introspectii cand nu veti mai avea simptome (zonale sau totale?).

Daca vei citi azi un studiu care nu-ti da nicio sansa de a te vindeca si maine un alt studiu care iti spune ca te vei vindeca, in cateva luni vei fi leguma bipolara. In realitate, vindecarea e numai si numai in tine. Tot timpul am cautat o cheie miraculoasa in exterior insa realitatea e ca vindecarea e numai si numai in noi.

Sunt la tara, mai tai un lemn, mai dau de mancare la pisica, mai cu satenii, n-am niciun simptom” … pentru ca nu te mai gandesti obsesiv la boala. Un simptom poate trece neobservat, o durere de cap trece pe planul doi cand ai de taiat o craca dintr-un copac cu un fierastrau pliabil. Cancerul atribuit tinidazolului trece in plan secund cand incerci sa faci un foc aprinzand o mana de vreascuri uscate cu amnarul.

Dupa un an de la atacurile de panica imi dau seama ca oricat de jignitor ar putea fi pentru aceia care au fost trimisi la psihiatru, psihosomatica EXISTA! si exista si in lyme! sigur, repet! nu ea cauzeaza simptomele (caci boala nu ii sare pe aia care nu stiu sa deschida calculatorul) insa psihosomatica intretine intr-o oarecare masura simptomatologia.

O simte piciorul meu cand aud de cutarica si gandurile lui suicidale!

„Sunt oameni care fac tratamentul, un an, doi, cat e nevoie, se vindeca si apoi isi continua viata fara sa scrie pe net, fara sa fie marcati”.

„M-a vizitat un nene care e expert in tratamente folosind produsele stupului insa in primul rand mi-a interzis sa mai stau pe internet”.

Da, psihosomatica exista si se manifesta atunci cand refuzi sa iesi din cutia in care boala te-a inchis. In felul asta nu mai vezi si ce e pe afara iar viata curge.

Din nefericire sunt persoane care numai asta gandesc: boala, boala, boala! daca ai iesi la un picnic alaturi de prieteni sau familie si ai juca tabinet pe o patura si nu te-ai mai gandi cateva ore la boala si la durere poate ti-ar fi mai bine. evident, o durere ignorata n-o sa plece de singuratate insa tu iti vei fi acordat cateva momente de ragaz creierului pentru a se incarca.

Pana la urma noi suntem cei care dam identitate bolii. Ii transferam energia noastra vie bolii pt. ca aceasta sa devina mai puternica pe zi ce trece si sa ne distruga. In definitiv, suntem ceea ce gandim!

„Avocatii” bolii,  cei care isi vor dedica viata omagierii bolii ca unica pasiune sunt si cei care nu se vor vindeca! ceilalti vor incerca sa apuce pe cat posibil franturi din restul componentelor vietii si poate le va fi mai bine. Oricum, vor fi ceva mai multumiti atunci cand dupa n ani vor fi tras linie si vor fi privit in trecut: ce am realizat? 20 de ani de inactivitate in jurul bolii si al durerii sau momente in care, in ciuda bolii, cu transpiratie la tampla din cauza durerii am reusit sa joc un sah cu prietenii cei mai buni iar in acea iarna am reusit sa fac un om de zapada cu cei mici.
Am mers acum 3 luni prima oara pe munte in 2012 nu pentru ca atunci m-am simtit capabil fizic ci pentru ca atunci am hotarat sa infrang frica de a nu mi se face rau pe munte si de a fi nevoit sa fiu carat pe brate de salvamont. Acum imi vine sa plang multumind Divinitatii pentru faptul ca am reusit sa TRAIESC in tot noianul asta de temeri, depresii, confuzie si ganduri contradictorii, simptomatologie, incertitudine, medicamente, doctori, suferinta si agonie.
Pana la urma viata e un risc, cu boala sau fara boala, un risc pe care ti-l asumi cunoscand raportul avantaje/dezavantaje. Trebuie sa continui sa traiesti avand boala ca si componenta adiacenta a destinului tau si a drumului tau spre vindecare.

Boala este o componenta a vietii tale si nu viata este o componenta a bolii tale!

Aminteste-ti asta cand o sa renunti prematur la o activitate care poate ti-ar fi facut bine de frica sa nu te depaseasca simptomele boreliozei Lyme !

 

 

 

Si-o muzichie:

Sportul & borelioza Lyme

Am tot mentionat de-a lungul timpului efectele miraculoase ale activitatii fizice insotita de o respiratie corecta asupra simptomatologiei mele. Am spus inca de atunci cand miscarea fizica sa rezuma in cazul meu la doua sedinte a cate 20-30 de minute de exercitii statice in casa, streching sau pillates x 4 ori pe saptamana ca ma simt mult mai bine psihic si fizic dupa un efort sustinut.

De altfel, efectele sportului nu-s ceva nou in cazul meu. Nu pot sa uit starea de beatitudine pe care o aveam dupa o alergare lunga in parc sau cum imi descarcam nemultumirile legate de scoala la sala de judo in urma cu 1000 de ani, eliberandu-mi psihicul.

Desi constitutia mea fizica e mai degraba uscativa, cam toata viata am facut sport (cu mici pauze in perioada facultatii care mi-a mancat zilele si timpul) si cred cu tarie ca in Lyme-ul cronic sportul joaca un rol decisiv indiferent de ce spun unii sau altii.

Asadar, problematica sportului in Lyme! …pentru ca evident si aici e o problema!

Omul sanatos, cand se stie sedentar si foarte lenes, tinde sa te contrazica tot timpul in legatura cu sportul, sa faza bâza de tine si sa nege efectele sportului tocmai pentru ca strugurii sunt acri cand nu ajungi la ei. De altfel, sunt convins ca o mare parte din bolnavii de orice natura din Romania sunt ultra-sedentari (uneori justificat, alteori nu).

In lyme, boala te stoarce de energie (cel putin in primele luni de tratament) si multi sunt la fel de activi precum e untul topit – „si tu-mi spui sa fac exercitii de streching, baietica”? si ii inteleg insa sport se cheama si cand faci cateva rotiri de brate, de trunchi, de cap si cateva fandari pe genunchi, genoflexiuni insotite de respiratii ample si complete pentru inceput. nu trebuie sa fii atlet de performanta pentru a se chema ca „faci sport”.

dr. Burrascano Jr. si alti medici din State ar spune NU exercitiilor aerobe in lyme (adica cea „cardio” in limbaj popular sau „acel tip de sport in care oxigenul este necesar in procesul metabolic„) dar incurajeaza si ei miscarea anaeroba (in special lucrul cu greutati pentru tonifierea muschilor).

Explicatia lor e cum ca un ritm mai intens al inimii si plamanilor ar accelera distribuirea bacteriilor prin organism si ar usura treaba spirochetelor de a patrunde prin bariera hematoencefalica.

O alta explicatie ar fi faptul ca sportul suprima productia de celule T extrem de utile in lupta cu bacteriile. Teoretic, la un om normal, dupa trei pana la 24 de ore de la efortul fizic productia de celule T revine la normal si chiar se intensifica rezultand un sistem imunitar mai puternic. Se pare ca in cazul pacientilor imunodeprimati acest fenomen nu se mai intampla si atunci daca faci sport rezulta ca-ti omori armele de lupta cu infectiile cronice.

In plus, in cazul efortului intens si de lunga durata (>1,5 ore) intins pe perioade lungi de timp, efectele imunosuprimante ale sist. imunitar ar putea tine chiar mai mult.

In concluzie, stresul cauzat de exercitiile fizice induce o redistribuire substantiala a celulelor T in interiorul organelor limfatice si non limfatice. Se poate presupune ca acest efect poate intari vigilenta sistemului imunitar. Totusi, alte investigatii sunt cruciale pentru a obtine informatii mai aprofundate despre aceste procese.

Pana aici am spune: „wow! e chiar primejdios sportul, de maine stau numai in pat si ma uit la tv iar cand utilizez metroul folosesc liftul de handicapati sa nu-mi deranjez sistemul imunitar„.

…si totusi cu totii acceptam ca lucrurile nu stau chiar asa. Stiintific vorbind inca nu se cunosc multe despre influenta sportului asupra felului in care mecanismul uman functioneaza (se apreciaza doar ca atletii de performanta sunt mai vulnerabili in fata infectiilor acute)

Tind sa fiu de acord elucidandu-mi astfel nelamurirea de ce eu, „maratonistul alpinist cioban aviator” am cazut asa repede prada simptomelor lyme, (nb. 3 saptamani de la muscatura) – pentru ca probabil am exagerat cu sportul fara o alimentatie corespunzatoare!.

Sau poate ca n-am exagerat  avand in vedere ca am tot cautat cazuri similare pe net si am descoperit ca-s o gramada de sportivi (inclusiv ultra-maratonisti) loviti de lyme.

Cum prevenim prin alimentatie o posibila imunodeficienta cauzata de sport?

– crescand ponderea anti-oxidantilor in alimentatie (un studiu dublu-orb a aratat ca patru saptamani cu suplimentare pe cale orala a vitaminei C – 500 mg pe zi si vitamina E 400 UI pe zi a avut efecte semnificative de stopare a imunosupresiei pe baza de exercitii fizice)

– crescand cantitatea de carbohidrati

– crescand cantitatea de apa consumata zilnic

Cum crestem un pic energia pentru sport? prin coenzima Q10 si prin l-carnitina, doua produse care furnizeaza prin compusii lor energie la nivel celular.

Ca si in cazul alimentatiei, o mare parte din nerespectarea unui regim de antrenament vine din necunoasterea proceselor din spatele acelei alegeri. Acelasi lucru e si in cazul sportului. Daca am cunoaste ceva mai mult din procesele ce au loc in corp atunci cand facem sport, poate ne-am schimba viziunea asupra sportului.

N-o sa tin un curs despre ce se intampla in corpul uman cand facem sport (nici macar cercetatorii nu s-au pus de acord) insa voi spune ce am mai gandit eu de-a lungul bolii si a sportului (nu stiu in ce masura am dreptate cu enunturile dar asa mi le-am imaginat eu):

– daca fac sport si transpir elimin toxine super repede si eficient pentru ca pielea este cel mai mare organ din corp. dus dupa aceea si odihna = perfect!

– daca fac sport am mai multa energie

– daca fac sport,  sangele vascularizeaza mai bine intregul organism si antibioticul o sa ajunga mai repede si mai concentrat in zone in care n-ar ajunge la 60 bpm

– daca misc tendoanele, articulatiile si tot corpul poate ca borreliile se vor muta din locurile alea si eventual or sa iasa in sange, ma gandeam eu ca dupa 1000 de flexari ale genunchiului in timpul unei ture pe munte, se mai rup din biofilmele alea din lichidul sinovial, poate… 🙂

– daca fac sport automat temperatura corpului creste lucru iarasi nu foarte pe placul spirochetelor

– sportul stimuleaza si digestia si ajuta la eliminarea toxinelor rezultate in urma antibioterapiei

– miscarea in general favorizeaza circulatia limfei care neavand o „inima” sa o pompeze prin tot organismul, are nevoie de contractia musculara care se obtine prin …sport! miscarea limfei inseamna detoxifiere.

Din experienta mea, a Scepticului si a lui Mr. M pot spune din ce am experimentat pana acum ca: daca nu facem sport zilnic (sau o data la doua zile desi unii NU FACEAM nici macar la doua zile :p ) avem slabe senzatii de muschi rigid, mici dureri la gat, de umeri si in general de articulatii. Cum spunea si Scepticul „ma cam doare cotul, azi am stat doar la calculator, niciun fel de miscare fizica„.

Tipurile de miscare in care m-am simtit cel mai bine: mers-urcat-plimbat, bicicleta si in general miscarile ce necesita o respiratie accentuata. La inceput mi-e greu dar cand se regleaza respiratia, ma simt excelent!

La miscarile ce necesita descarcare mare de energie fara efort aerobic ma simt destul de rigid si inconfortabil, la fel si Mr. M. spre exemplu catararea/escalada, ridicat butelia de aragaz :)) , carat greutati mari in maini.

Oarecum contrar deci spuselor lui Burrascano….

Ce-as vrea sa incerc mai mult pentru respiratie ar fi inotul. As mai vrea sa-mi iau si un pulsometru ca sa incerc sa nu trec cu miscarile  „cardio” de 110-120 bpm.

Tu faci miscare si cum te-a ajutat in ameliorarea simptomatologiei?

*****UPDATE(prin amabilitatea dlui Silvian Guranda)******

Dr. Călin Mărginean – Exerciţiul fizic

Dr. Doru Laza (prof. educaţie fizică Marin Plopşoreanu)
http://blip.tv/file/get/Farulsperantei-SanatoriulEden9921.flv
http://blip.tv/file/get/Farulsperantei-SanatoriulEden10803.flv

Sanatoriul EDEN (dr. Doru Laza) – terapii, kinetoterapie, arta culinară, ora medicală

10 video gratuite

http://www.lyme.ro/resurse/laza/

Echipa Lyme pe Acele Morarului

Catarate inca de dinainte de 1923 (ma rog, doua dintre cele cinci ace „moderne”- Acul Mare si Degetul Rosu), Acele Morarului cu ale lor varfuri ce parca zgarie cerul reprezinta pentru orice pasionat al muntelui un traseu mult dorit.

Facand parte din Creasta Morarului si despartind Valea Cerbului de Valea Morarului, Acele Morarului impresioneaza vazute atat din Sud (poza stanga) (din platoul Bucegiului) cat si din Nord (poza dreapta) (aprox. Poiana Izvoarelor) . Ele pot fi vazute de aproape oricare parte a masivului Morarul.

– Sambata esti pe mino?

– Nu

– Tare! nici eu! daca e vreme frumoasa facem Acele Morarului?

– Sigur!

Asadar, in ciuda bolii, ignorand-o sau incercand chiar s-o combatem, „Echipa Lyme” pleaca iarasi la drum pe drumuri de munte. De data asta primul traseu nemarcat din 2012.

Am ales acest traseu pentru ca avem o istorie f. personala cu Acele incercand sa ajungem la ele in vreo doua randuri si de fiecare data dand gres. Cu atat mai frustrant cu cat „apropierea” de traversarea Acelor e destul de lunga si anevoioasa (~ 5-6 ore din zona cab. Gura Diham). Prima oara am incercat sa le abordam printr-un traseu gresit din valea Cerbului din care ne-am retras din lipsa de timp, a doua oara le-am gasit dar era prea tarziu asa ca doar am vazut unde sunt. Asta se intampla prin 2010.

In 2012 ne-am reintors glumind ca poate suntem prima echipa de boreliosi (aware de boala asta) care o parcurge. Acele sunt destul de frecventate de cei cu o pregatire de baza in alpinism asa ca am simtit si noi nevoia sa ne simtim speciali 🙂

Cum aia urca fara picioare pe Everest asa urcam noi cu spirochete prin Bucegi. Ba chiar citeam de curand o stire cum ca si asociatia celor cu boli gastrointestinale  din Romania (boala crohn, etc…) au organizat o tura pe vf. Moldoveanu cu scopul strangerii de fonduri si atentionarii opiniei publice asupra consumului nesabuit de produse „fast food”).

Asa ca asociatia inexistenta a celor cu boli inexistente dintr-o tara pentru care nu existi a trimis doi membri inexistenti intr-o zona inexistanta.

Sub motto-ul „de data asta nu dam gres, avem destul timp” pentru ca planuiam sa facem o alta premiera si sa dormim peste noapte la cab. Omu la 2507 m, dimineata, pe la orele 9 respiram iarasi aer de munte! Dupa ce in drum spre Busteni ausesem o somnolenta grava desi dormisem in jur de 7 ore, coborat din masina am „inviat” pe loc fascinat de efectele miraculoase ale muntelui asupra spirochetelor borrelia. Stoarcem o lamaie in apa din rucsac si pornim la drum.

Urcam surprinzator de bine si foarte curand ajungem in Poiana Costilei unde admiram Masivul Costila si Masivul Caraiman (in departare). Facem aici o pauza la soare unde eu imi iau multivitaminele iar colegu’ borrelios schimba un rand de haine pentru ca transpira in asa fel incat Cotabita ar fi chiar invidios.

Ne continuam urcarea prin padure si treptat Valea Cerbului se deschide sub lumina inceputului de zi.

Cum intram pe brana mare a morarului am senzatia de invadare a unui taram sacru pe care o incerc de fiecare data cand umblu prin locuri unde omul renunta a mai fi „regele” si lasa loc altor vietuitoare (In cazul nostru, Capra Neagra)

Imi amintesc ca la incercarea nr. 2 de abordare a Acelor cum urcam noi asiduu intr-un soare teribil de august la un moment dat imi ridic ochii din branele de iarba si ce imi vad ochii? zeci de capre negre asezate la soare care ne priveau. Am ramas masca.

La vreo 20 de minute dupa ce am parasit poteca traseului clasic spre vf. Omu am inceput sa vedem capre negre cam cam la fel de des precum iei antibioticul in tratamentul lyme.

Cand le vezi cu cata usurinta zburda pe abrupturile stancoase nu poti sa nu te faci mic, simtindu-ti inima cat un purice de frica de a nu le vedea cazand din inalturile muntilor.

Strajuiti asadar de capre, discutand intre noi daca nu cumva ar fi cazul sa ne re-spray-iem cu spray anti capuse gandindu-ne ca poate caprele negre au capuse iar cum noi suntem in casa lor practic, ajungem in sfarsit la ace, ceva mai greu dar ajungem. Amicu’ meu cu Lyme, sa-i spunem „dl. M” pentru a nu-l confunda cu Scepticul e cam genul care se culca pe la 3-4 dimineata in fiecare zi fiind antreprenor liber de programe institutionalizate si fixe. Asadar, acesta dormise mai putin (2-3 ore?!) si asta s-a vazut si in cea de-a doua jumatate a traseului cand am mers mai lent.

Practic, traversarea acelor inseamna parcurgerea acestora de la dreapta la stanga (dinspre Busteni spre Vf. Omu catarand fiecare ac in parte. Sunt cinci ace si strungile dintre ele.

Cataratura nu este grea, nu implica pregatire fizica deosebita. De altfel, marea atractie fata de acest traseu e spectaculozitatea imaginilor de care ai parte in timp ce le parcurgi: pe partea nordica adancurile colosale ale vaii adanci, rapei zapezii, etc…pe partea sudica fundul vaii cerbului.

Inainte insa de a intra efectiv in traseu, in timp ce mancam de pranz, avem parte de o intalnire inedita cu o capra neagra f. curioasa venita impreuna cu  puiutul sa cerceteze zona. Am surprins momentul in filmuletul de mai jos.

Cum spuneam, de-o parte si de alta a acelor se casca hauri impresionante:

Spre Sud

…si spre Nord:

… si creasta ascutita parcursa de pe care au fost luate imaginile:

Un pic de adrenalina parca te face sa te simti si mai bine, aici chiar uitam cu totul de Lyme, ne simtim bine, nu ne doare nimic (pe mine nu ma mai doare tendonul din exteriorul genunchiului ca la tura trecuta) deci trecem mai departe pe Acul Mare care este o creasta si mai subtire care trebuie parcursa. Unele portiuni ajung la 30-40 de cm latime astfel incat mersul in picioare pe ea poate fi considerat un act de curaj. Totusi, sunt cinci pitoane pe ea, folosim corzile si toata lumea e asigurata si multumita.

Dupa ce ne dam jos dupa acest al doilea ac, cataram si asa numitul ac 3 – degetul rosu si pentru ca intrasem destul de tarziu in traseu, eram amenintati de caderea noptii iar pana la Vf. Omu mai era in jur de o ora de urcat si n-aveam chef sa ajungem acolo dupa stingere (21:00) si sa trezim lumea bagata la somn. Asadar am ocolit Acul Crucii si Acul de Sus facandu-le doar poze si continuand apoi pe creasta Morarului pana la cab. Omu unde am luat cina (linte cu ceapa rosie, broccoli si patrunjel pe care am carat-o toata ziua dupa mine) si am baut cate un ceai negru cu rom.

Dimineata, afara era o ceata s-o tai cu toporul de groasa ce era si un vant napraznic de ziceai ca vine Craciunul. Drept urmare abandonam planurile de a cobori pe un traseu nemarcat si o luam pe Valea Cerbului. La nici 200 verticali sub creasta realizam ca acea ceata era de fapt plafonul norilor si ca sub ei iese soarele.

De data asta mi-am luat betele cu mine si se pare ca m-au ajutat in evitarea durerilor la tendonul genunchiului. Ca de obicei, niciun simptom de Lyme.

In drum spre casa, pe la Ploiesti deja simteam iarasi ceva senzatii la ochiul stang….

Lyme chiar o sa ma forteze sa plec din Bucuresti si sa ma fac Cioban, pana acum mai in gluma mai in serios dar se pare ca nu voi avea de ales pe viitor: ori cabanier, ori cioban.

date pe scurt: ~20 km parcursi, 14 ore de traseu (10 urcare si traversare ace, 4 ore coborare), 1600 m diferenta totala de nivel.

Această prezentare necesită JavaScript.