Echipa Lyme pe Acele Morarului

Catarate inca de dinainte de 1923 (ma rog, doua dintre cele cinci ace „moderne”- Acul Mare si Degetul Rosu), Acele Morarului cu ale lor varfuri ce parca zgarie cerul reprezinta pentru orice pasionat al muntelui un traseu mult dorit.

Facand parte din Creasta Morarului si despartind Valea Cerbului de Valea Morarului, Acele Morarului impresioneaza vazute atat din Sud (poza stanga) (din platoul Bucegiului) cat si din Nord (poza dreapta) (aprox. Poiana Izvoarelor) . Ele pot fi vazute de aproape oricare parte a masivului Morarul.

– Sambata esti pe mino?

– Nu

– Tare! nici eu! daca e vreme frumoasa facem Acele Morarului?

– Sigur!

Asadar, in ciuda bolii, ignorand-o sau incercand chiar s-o combatem, „Echipa Lyme” pleaca iarasi la drum pe drumuri de munte. De data asta primul traseu nemarcat din 2012.

Am ales acest traseu pentru ca avem o istorie f. personala cu Acele incercand sa ajungem la ele in vreo doua randuri si de fiecare data dand gres. Cu atat mai frustrant cu cat „apropierea” de traversarea Acelor e destul de lunga si anevoioasa (~ 5-6 ore din zona cab. Gura Diham). Prima oara am incercat sa le abordam printr-un traseu gresit din valea Cerbului din care ne-am retras din lipsa de timp, a doua oara le-am gasit dar era prea tarziu asa ca doar am vazut unde sunt. Asta se intampla prin 2010.

In 2012 ne-am reintors glumind ca poate suntem prima echipa de boreliosi (aware de boala asta) care o parcurge. Acele sunt destul de frecventate de cei cu o pregatire de baza in alpinism asa ca am simtit si noi nevoia sa ne simtim speciali 🙂

Cum aia urca fara picioare pe Everest asa urcam noi cu spirochete prin Bucegi. Ba chiar citeam de curand o stire cum ca si asociatia celor cu boli gastrointestinale  din Romania (boala crohn, etc…) au organizat o tura pe vf. Moldoveanu cu scopul strangerii de fonduri si atentionarii opiniei publice asupra consumului nesabuit de produse „fast food”).

Asa ca asociatia inexistenta a celor cu boli inexistente dintr-o tara pentru care nu existi a trimis doi membri inexistenti intr-o zona inexistanta.

Sub motto-ul „de data asta nu dam gres, avem destul timp” pentru ca planuiam sa facem o alta premiera si sa dormim peste noapte la cab. Omu la 2507 m, dimineata, pe la orele 9 respiram iarasi aer de munte! Dupa ce in drum spre Busteni ausesem o somnolenta grava desi dormisem in jur de 7 ore, coborat din masina am „inviat” pe loc fascinat de efectele miraculoase ale muntelui asupra spirochetelor borrelia. Stoarcem o lamaie in apa din rucsac si pornim la drum.

Urcam surprinzator de bine si foarte curand ajungem in Poiana Costilei unde admiram Masivul Costila si Masivul Caraiman (in departare). Facem aici o pauza la soare unde eu imi iau multivitaminele iar colegu’ borrelios schimba un rand de haine pentru ca transpira in asa fel incat Cotabita ar fi chiar invidios.

Ne continuam urcarea prin padure si treptat Valea Cerbului se deschide sub lumina inceputului de zi.

Cum intram pe brana mare a morarului am senzatia de invadare a unui taram sacru pe care o incerc de fiecare data cand umblu prin locuri unde omul renunta a mai fi „regele” si lasa loc altor vietuitoare (In cazul nostru, Capra Neagra)

Imi amintesc ca la incercarea nr. 2 de abordare a Acelor cum urcam noi asiduu intr-un soare teribil de august la un moment dat imi ridic ochii din branele de iarba si ce imi vad ochii? zeci de capre negre asezate la soare care ne priveau. Am ramas masca.

La vreo 20 de minute dupa ce am parasit poteca traseului clasic spre vf. Omu am inceput sa vedem capre negre cam cam la fel de des precum iei antibioticul in tratamentul lyme.

Cand le vezi cu cata usurinta zburda pe abrupturile stancoase nu poti sa nu te faci mic, simtindu-ti inima cat un purice de frica de a nu le vedea cazand din inalturile muntilor.

Strajuiti asadar de capre, discutand intre noi daca nu cumva ar fi cazul sa ne re-spray-iem cu spray anti capuse gandindu-ne ca poate caprele negre au capuse iar cum noi suntem in casa lor practic, ajungem in sfarsit la ace, ceva mai greu dar ajungem. Amicu’ meu cu Lyme, sa-i spunem „dl. M” pentru a nu-l confunda cu Scepticul e cam genul care se culca pe la 3-4 dimineata in fiecare zi fiind antreprenor liber de programe institutionalizate si fixe. Asadar, acesta dormise mai putin (2-3 ore?!) si asta s-a vazut si in cea de-a doua jumatate a traseului cand am mers mai lent.

Practic, traversarea acelor inseamna parcurgerea acestora de la dreapta la stanga (dinspre Busteni spre Vf. Omu catarand fiecare ac in parte. Sunt cinci ace si strungile dintre ele.

Cataratura nu este grea, nu implica pregatire fizica deosebita. De altfel, marea atractie fata de acest traseu e spectaculozitatea imaginilor de care ai parte in timp ce le parcurgi: pe partea nordica adancurile colosale ale vaii adanci, rapei zapezii, etc…pe partea sudica fundul vaii cerbului.

Inainte insa de a intra efectiv in traseu, in timp ce mancam de pranz, avem parte de o intalnire inedita cu o capra neagra f. curioasa venita impreuna cu  puiutul sa cerceteze zona. Am surprins momentul in filmuletul de mai jos.

Cum spuneam, de-o parte si de alta a acelor se casca hauri impresionante:

Spre Sud

…si spre Nord:

… si creasta ascutita parcursa de pe care au fost luate imaginile:

Un pic de adrenalina parca te face sa te simti si mai bine, aici chiar uitam cu totul de Lyme, ne simtim bine, nu ne doare nimic (pe mine nu ma mai doare tendonul din exteriorul genunchiului ca la tura trecuta) deci trecem mai departe pe Acul Mare care este o creasta si mai subtire care trebuie parcursa. Unele portiuni ajung la 30-40 de cm latime astfel incat mersul in picioare pe ea poate fi considerat un act de curaj. Totusi, sunt cinci pitoane pe ea, folosim corzile si toata lumea e asigurata si multumita.

Dupa ce ne dam jos dupa acest al doilea ac, cataram si asa numitul ac 3 – degetul rosu si pentru ca intrasem destul de tarziu in traseu, eram amenintati de caderea noptii iar pana la Vf. Omu mai era in jur de o ora de urcat si n-aveam chef sa ajungem acolo dupa stingere (21:00) si sa trezim lumea bagata la somn. Asadar am ocolit Acul Crucii si Acul de Sus facandu-le doar poze si continuand apoi pe creasta Morarului pana la cab. Omu unde am luat cina (linte cu ceapa rosie, broccoli si patrunjel pe care am carat-o toata ziua dupa mine) si am baut cate un ceai negru cu rom.

Dimineata, afara era o ceata s-o tai cu toporul de groasa ce era si un vant napraznic de ziceai ca vine Craciunul. Drept urmare abandonam planurile de a cobori pe un traseu nemarcat si o luam pe Valea Cerbului. La nici 200 verticali sub creasta realizam ca acea ceata era de fapt plafonul norilor si ca sub ei iese soarele.

De data asta mi-am luat betele cu mine si se pare ca m-au ajutat in evitarea durerilor la tendonul genunchiului. Ca de obicei, niciun simptom de Lyme.

In drum spre casa, pe la Ploiesti deja simteam iarasi ceva senzatii la ochiul stang….

Lyme chiar o sa ma forteze sa plec din Bucuresti si sa ma fac Cioban, pana acum mai in gluma mai in serios dar se pare ca nu voi avea de ales pe viitor: ori cabanier, ori cioban.

date pe scurt: ~20 km parcursi, 14 ore de traseu (10 urcare si traversare ace, 4 ore coborare), 1600 m diferenta totala de nivel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

32 comentarii la “Echipa Lyme pe Acele Morarului

  1. mi-ai facut o pofta nebuna, mai bine mergeam pe munte week-and-ul asta , imi potoleam nervii si starea de iritare maxima. super si bravo echipei!

  2. super imaginiiiiiiiiiiiiiii fiind o fata destul de curajoasa acum nuami am curaj decit sa ma uit la pozele tale dar asa de tare ma agit incat cred ca o sa fac si eu un munte dupa ce o sa termin ce o sa imi dea bozik.nu rezist la pozele astea .bravo si tot inainte

  3. Superbe poze!
    Oricum am reusit si eu o performanta in wekend deoarece am avut rabdarea sa citesc doua carti de Cecelia Ahern.Nu am mai reusit sa citesc o carte de ani buni asa in scurt timp ca nu intelegeam si muream de oboseala.Deci e spre bine . Poate in viitor ma incumet sa merg la munte nu doar cu masina pe creasta.

    • chiar ma bucur ca povestirile mele din ture va motiveaza!:) eu ma cam tem acum sa scriu si despre altceva in afara lyme ca deh, a devenit un blog de.profil boreliotic nu de munte si calatorii cum.se.dorea la inceput. usurel usurel sunt convins ca oricine isi propune o iesire pe munte o sa si reuseasca sa se surprinda singur:)

  4. Afital chiar asta vroiam sa intreb si eu ca-mi lipseste Doina si Fluturas si Carmendiac si toti si toate…Chiar ma gandeam serile trecute sa-i propun Ciobanasului sa scrie un articol cu titlul ”Buna”si toti care citesc in ziua respectiva sa dea un semn un salut .Ce zici Ciobanas ajuti o biata blonda boreliotica ?

  5. Fėlicitations aux escaladeurs. Bravo pour votre façon de voir la vie malgré Lyme. Bravo d’affronter aussi bien la montagne que la malchance d’avoir la maladie.
    Votre „équipe Lyme” me touche parce que je suis aussi montagnarde, et qu’ici également, une aventure pareille nous tente. On aimerait faire connaître votre histoire en France !
    Avec toute notre amitié et notre solidarité,
    Rita, membre ReBL
    Pour le RBLF Réseau Borréliose de Lyme contre le déni (France) http://www.reseauborreliose.fr

    Fėlicitations la alpinişti. Bravo pentru al tău mod de viaţă în ciuda Lyme. Bravo pentru ambele se confrunte munte decât ghinionul de a avea boala. Dumneavoastră „echipa Lyme” atinge mine pentru că eu sunt, de asemenea, montane, şi aici, de asemenea, această aventură am încercat. Ne-ar dori să se asigure povestea ta în Franţa!
    Cu toate noastre prietenia şi solidaritatea,
    Rita, membru ReBL
    pentru RBLF reţea borrelioza Lyme împotriva negare (Franţa)
    http://www.reseauborreliose.fr

    • Merci, Rita!
      Je ne savais pas que mon blog va avoir des lecteurs étrangers. Alors…Bienvenue! 🙂
      Je suis sûr que nous ne sommes pas les seuls à avoir lyme et qui vivent leur vie aussi normale que possible.
      N’oublions pas que Samatha Sosur ou un joueur de football allemand se débrouillent très bien en dépit de Lyme (dans le passé??).
      Donc oui, je suis très confiant que avec l’attitude, un bon régime alimentaire, médicamentation et ainsi de suite, nous allons faire de nombreux voyages sur la montagne.
      Si tu veux changer d’informations, n’hésite pas à me contacter.
      numaiunaltblog [at] gmail [dot] com.

        • Da, la cum merg lucrurile, am impresia (subiectiva de altfel) ca polul lyme se muta in Romania. Din punctul asta de vedere pot spune ca-s fericit ca nu traiesc in alta tara civilizata. Vom vedea ce-o mai fi si ce-o sa iasa. Pana una alta exista google translate si se pare ca persoana de mai sus l-a folosit cu succes 🙂

  6. Ieri am trait o noua experienta si pentru ca mi-ar fi placut sa stiu ce se intampla cu mine in acel moment, voi descrie aici cele intamplate. Cel putin altii vor sti daca li se intampla.
    In ultimele doua zile nu mi-a fost prea bine, ieri dupa ce m-am intors de la birou unde am avut o zi normala, fara stres, fara nervi, m-am pus in pat si am dormit. Apoi am vorbit la telefon si m-am invartit prin casa. Seara pe la ora 21.30, stand in fotoliu si vorbind la telefon, mi-am simtit inima cum bate tot mai tare, tot mai repede, si mai tare, si mai repede, mi s-a intunecat vederea, am ametit, imi simteam inima batand in toata cavitatea toracica, ca si cand s-ar fi expandat si in cavitatea toracica aveam doar o inima mare batand puternic, simteam pulsul in tot corpul, inima batand pana in urechi, imi simteam capul gol, am inceput sa tremur sau erau ceva spasme musculare. Puls : 130 bpm. Toata chestia asta s-a intamplat in cateva secunde, rapid si fara avertismente.
    In mod logic m-am speriat fiindca nu stiam ce se intampla, sun la 112, imi raspunde, ma prezint si incep sa ii explic cum ma simt, ca am deja puls 130 si pare a fi tot in crestere, dna nici nu ma lasa sa vorbesc, ci ma intreaba daca nu m-am suparat, daca nu am anxietate, daca nu am spasmofilie, etc. Povesti. Abia eram coerenta si abia ii raspundeam, i-am zis ca sunt pe tratament de antibiotice de 3 saptamani, a inceput sa ma intrebe de ce iau antibiotice, de ce cred eu ca mi-e rau, am inceput sa ii explic ce se poate intampla in timpul antibioticelor, ea ma contrazicea si tot asa, m-am enervat de imi venea sa plang de nervi, apoi m-a transferat la urmatorul operator cu care am avut in mare aceeasi discutie. In fine, a venit ambulanta dupa 15-20 minute. Timp in care mi-a scazut pulsul treptat si nu mai tremuram decat putin cand au ajuns, eram rece ca un sloi de gheta, ametita si trebuia sa scotocesc bine in capsor ca sa raspund la intrebari. Mi-au masurat pulsul, mi-au masurat tensiunea, au stat vreo 20 de minute cu mine, probabil pe principiul sa vada daca nu mi se face mai rau, nu am primit nici un medicament. Nimic. Mi-au spus ca nu au voie cu medicamente cardio decat daca au medic pe ambulanta si nu au.
    Este a doua oara in ultimele doua luni cand solicit ajutor de la sistemul medical de urgenta roman, in ambele cazuri nu am primit nimic pentru ca : 1. nu aveam la camera de garda si 2. pentru ca nu aveau cei de la ambulanta. Este ultima data cand mai apelez la sistemul de urgenta. Eu nu am nici de ce sa merg la garda, nici sa sun la 112, oricum nu imi dau nimic.
    Cel putin asistenta a fost draguta si mi-a explicat ca probabil am facut o tahicardie sinusala paroxistica, sa merg neaparat la medic, sa fac analize, sa imi dea medicul niste betablocante, mi-a mai spus ca e foarte posibil sa am o anemie si/sau o scadere a unuia dintre minerale. A insistat sa merg la medic fiindca altfel tot asa o sa patesc si va fi tot mai rau. S-ar putea sa aiba dreptate fiindca eu am tot facut tahicardii in ultimele 2 luni.
    Am recoltat de dimineata sange pentru analize, va spun ce aflu.
    Stiu ca nu e pe placul dr faptul ca am descris ce s-a intamplat, dar consider ca ar fi bine sa stim ce se poate intampla. Daca as fi stiut/inteles ce se intampla cu mine, nu mai sunam la 112, asteptam cuminte sa imi treaca, nu tin sa ma viziteze ambulanta.
    Cred ca la intrare in Romania, ar trebui sa se afiseze un mesaj de genul : „Bine ati venit in Romania! Pentru siguranta dvs, va rugam respectati regulile de circulatie, nu divulgati datele dvs personale decat personalului autorizat si stati departe de sistemul medical roman!”

    • sincera sa fiu, nu inteleg de ce ai sunat la 112. chiar crezi ca in timpul unei crize tembelii acestia pot sa inteleaga ce se intampla cu tine? mai rau te-ai enervat incercand sa le explici unora niste lucruri din care oricum nu inteleg nimic. ca sa poti sa reactionezi in cazul efectelor lyme/tratament ar trebui inainte de toate sa ai habar tu ca medic/asistent cu ce se mananca boala. tu ai pretentia ca un medic/asistent ce nu stie nimic despre boala sa te asiste in cazul unei crize?

    • Buna Anca ! Mi-este foarte familiara povestea ta . Asa patesc si eu pe perioada tratamentelor . Ideea e ca eu SUNT deja pe betablocante si desi sunt oarecum protejata de ele , tot mai fac pusee de tahicardie . Acum o saptamana m-am trezit din somn cu o senzatie de rau si in mai putin de un minut aveam puls 130 . A scazut cam in 2 min. la 85 . Pe urma a scazut la 73 in 3 min. Asta se cheama tahicardie paroxistica . Insa eu am rare episoade de acest gen , la mine problema este yahicardia sinusala continua . Cat sunt pe antibiotice nu reusesc sa am si eu pulsul sub 78-90 . Desi , repet , sunt sub tratament cu betablocante . Mi-am facut din nou programare la cardiolog , sa vad ce mai zice . Ultima data mi-a zis clar ca e de la lyme .

      • Buna Liliana!
        Eu nici nu m-am gandit ca as avea o problema cardiaca. Vroiam sa fac o vizita la cardiolog sa fiu sigura, dar m-am razgandit. Oricum imi va spune ca nu am nici o problema cardiaca. Pentru ce sa ma mai duc ?!!
        Totusi as fi fost curioasa daca imi explica de ce mi-e atat de rau dupa vessel due.
        Ultima parte a curei de mino am dus-o cu puls de 80-100, in fiecare zi. Si pe clindamicina de la un moment dat tot asa. Cand ma trezeam aveam deja 85 bpm in pat fara sa fac o miscare si primul lucru pe care il auzeam dimineata era inima mea.
        De la episodul „tahicardia paroxistica si 112”, iau Beres Drops si calciu organic (2x500mg). Cred ca nu are rost sa va spun ca in mod evident mi s-a calmat ritmul cardiac. Poate sa ma certe dr daca doreste. Nu ma deranjeaza. M-am obisnuit. 🙂
        Uneori chiar mi se pare amuzant ca ma cearta.:)))
        (Ionii de Ca si de Na sunt esentiali in realizarea potentialului de membrana.)

  7. Anca,

    Din păcate , pare să se adeverească ce scriam eu la început , că în Lyme, fiecare dintre noi este singur cu Dumnezeu . Deşi „singur cu” nu există, atunci când eşti în faţa a ceva ce nu poţi controla eşti doar tu şi norocul tău. Să ai destul noroc încât să nu mai treci prin stări de groază şi să te faci sănătoasă , ceea ce le doresc tuturor!

    Ciobane,

    Mulţumesc frumos pentru imagini, căci privindu-le mă simt în concediu şi mă încarc cu energie .Le-am văzut imediat ce le-ai postat dar am fost prea ocupată să comentez.
    Aşa frumoase sunt imaginile că ţi se întrezăreşte o sursă de venit din promovarea turismului.

    Legat de promovare:

    În data de 15.09.2012 la Strasbourg ,piaţa Kleber, are loc o manifestaţie naţională, autorizată, contra negării borreliozei. Manifestaţia este organizată de Judith Albert preşedinta Lyme Fără Frontiere şi alături de Germania, Anglia, Polonia, Italia, etc participă şi România.

    • Scuze! Preşedinta se numeşte Albertat, am mâncat puţin din nume.Fost instructor de pilotaj, a avut nevoie de 10 ani ca să afle diagnosticul şi a scris cartea „Boala Lyme, drumul (parcursul ) meu pentru a-mi regăsi sănătatea” în care arată că pe lângă antibiotice a apelat la terapia prin culori (ce-o să mai râdă dr. Ion…) ., argint coloidal pulsat, fitoterapie etc.
      Sunt curioasă dacă asociaţia din România care a participat la manifestaţie va informa vizibil acest fapt.

  8. asa este . din pacate in lyme esti doar tu si Dzeu. Asa am simtit si eu, .. ca nimeni nu ne poate ajuta . Asta nu e numai in Romania ci priunde.
    Am trecut si eu prin fazele astea Anca. de doua ori au chemat ai mei chemat salvarea si apoi m-am invatat sa nu mai fac rumoare . Stateam si asteptam sa treaca incercand sa nu ma mai panichez. .
    Mie insa , pentru ca am suferit atat de mult cu boala si nu mai vedeam nicio scapare, , nu-mi mai era teama de moarte si de nimic. Practic stiam ca putea sa se intample asta si asteptam senina eliberarea .

    Nu e bine sa chemi tu salvarea. Chiar nu are cine s-o faca? nu ai pe nimeni pe langa tine?

  9. Eu am invatat in ultimii ani un lucru cert : pot sa ma bazez in primul rand PE MINE.
    Chestia cu tahicardia s-a intamplat brusc in cateva secunde, am avut timp sa gandesc atat, citez „imi bate inima foarte repede, ce se intampla?! imi pierd cunostinta? ce fac? sun la 112 sau il sun pe dr? daca dr nu raspunde? nu am timp de 2 apeluri, sun la 112”. Chestia asta de la debut la escaladarea simptomelor si luarea unei decizii a durat maxim 10 secunde.
    Nu mi-a fost teama ca mor. Niciodata nu ma gandesc la asta cand mi-e rau. Insa mi-e teama de lesin. Pentru mine lesinul e catastrofal.
    LESIN/PIERDEREA CUNOSTINTEI = CREIER FARA OXIGEN
    Creier fara oxigen e nasol. Nici nu vreau sa ma gandesc, am destule lipsuri in cap.
    De multe ori sunt singura acasa sau la birou. La birou daca mi se intampla ceva, ma vor gasi in dimineata urmatoare. 😀
    Cat despre moarte, nu am nici o problema. Nu mi-e teama de moarte. Mi-e teama in schimb de pierderea cunostintei si de ce repercusiuni poate avea. Fiecare cu problema lui. 🙂

  10. Je cite : >Cum intram pe brana mare a morarului am senzatia de invadare a unui taram sacru pe care o incerc de fiecare data cand umblu prin locuri unde omul renunta a mai fi “regele” si lasa loc altor vietuitoare (In cazul nostru, Capra Neagra).<
    et je conseille à tous, et particulièrement au pilote de ce blog, les livres de Edward Abbey ("Désert solitaire" pour commencer ?)
    Même en fauteuil roulant (neuroB de Lyme chronique), en voyant d'en bas la montagne, ça m'a beaucoup aidé (à remarcher). Bonne lecture.

    şi am sfătui tuturor, şi-pilot al acestui blog, mai ales cărţile de Edward Abbey ("Desert solitaire" pentru a începe cu?) Chiar şi într-un scaun cu rotile fier (neuroB de Lyme), văzând cronice in jos munte, ea mult ma ajutat (să meargă). Lectură bun.

    • malheureusement, le livre que tu m’a recommande n’est pas disponible ici en Roumanie et je vais essayer de l’acheter sur l’amazon peut-etre. J’ai lu l’intrigue et il semble être mon genre 🙂
      Je pourrais choisir de le lire en ligne, mais je n’aime pas ca. J’aime le papier.

      merci, rita!

  11. ileana :
    Sunt curioasă dacă asociaţia din România care a participat la manifestaţie va informa vizibil acest fapt.

    Bonjour Ileana. Qui est Asociatia din România ?
    Voici quelques photos et une video de la manif. Ça donne bien l’ambiance avec tous ces ballons et panneaux (Non au déni, etc.). 
    On a aussi un audio du discours de Judith Albertat en plusieurs langues devant l’Ars (Agence régionale de santé). 
    http://la-feuille-de-chou.fr/
    http://lymelight.blog.lemonde.fr/2012/09/16/manif-lyme-une-premiere-en-france/

    Cine este „asociatja din România”?
    Aici sunt câteva fotografii şi video demonstrative. It a da bun atmosfera cu toate aceste baloane şi semne (Non-negare, etc.). Există, de asemenea, un audio a discursului de Judith Albertat în mai multe limbi a Ars (Agenția regionale de sănătate).

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s