Valea Alba – Brana Mare a Costilei – Brana Aeriana

Cred ca am in rss feder peste treizeci de bloguri de munte si outdoor. In fiecare zi descopar unul nou. Primind tot timpul update-uri si citindu-le abia ma pot abtine sa nu ma sui in masina si sa plec de nebun pentru a cuprinde toata tara si toti muntii intr-o calatorie cat o lectie de viata care sa ma poata face sa spun ca am vazut intreaga Romanie.

Cred ca efectul asta de blog de munte si natura s-a propagat asemenea unui bulgare de zapada. Toti muntomanii, ademenindu-se unii pe altii in a se intrece in trasee scrise pe hartia…digitala pentru a li se intipari mai bine in biblioteca minunata a amintirilor, au ajuns sa dezvolte o adevarata industrie a turelor pe munte.

Unii ies cat le permite timpul, altii cat le permit banii, altii ies tot timpul, weekend de weekend astfel ca ajung sa ma intreb cine le face curat acasa? Mai sunt doua primejdii legate de bloguri. Prima ar fi uitarea modestiei, o caracteristica importanta a unui om al muntelui (am vazut cazuri de infatuari alpine) si doi: ideea de a face ture multe doar pentru a avea ce pune pe blog uitand astfel poate de unele activitati care le asteapta si ele atentia.  Cum si eu am uitat saptamani intregi sa mai sterg praful si sa adun insectele din camera fiind tot timpul plecat. Pe vremuri.

Simtindu-ma din ce in ce mai bine pe masura ce antibioticele imi ies din sange si devenind apt de urcare, am hotarat weekendul trecut sa fac o tura nici prea usoara, nici prea grea de o singura zi. In Bucegi.

Plecand de la 5:30 din Bucuresti si ajungand la 8:00 in Busteni, am reusit sa plecam pe traseu la 8:15 luand directia Vaii Albe.

Traseul incepe de la Caminul Alpin si urmeaza cateva minute triunghi rosu, urmand ca apoi sa paraseasca poteca „marcata” si sa tina stanga tot timpul pana „La Verdeata” (~1500m). Traseul spre V.A era pe vremuri marcat cu triunghi galben iar o parte din marcaje mai sunt inca vizibile.

Facand totusi acest traseu de nenumarate ori, n-am avut nicio surpriza neplacuta,  ignorand cativa copaci taiati si lasati in mijlocul potecii, romaneste.

In doar 1h15minute am reusit sa ajungem „La Verdeata” punctul de unde ni se dezvaluie Valea Alba in intreaga ei splendoare, inconjurata de celelalte minuni: in dreapta peretele vaii albe cu celebrele trasee si fisuri in conglomerat, in stanga peretele albisoarelor, creasta picaturii.

Tot timpul am adorat urcusul pe vai, mult mai placute decat urcusul prin padure care poate sa devina monoton la un moment dat. In Valea Alba, in aceasta duminica e o liniste de mormant, doar pietrele rostogolite de caprele negre te mai fac sa tresari din starea meditativa in care esti fortat sa intri. Saritoarele nu ne pun probleme, pe cea a Carnului ma decid pentru prima oara sa o ocolesc prin dreapta dupa ce de multe ori am preferat s-o iau in plin, prin valcelul care te scoate intr-o curba de nivel ce duce fix deasupra ei.

Eh, urcand in continuare, la 50 de m verticali mai sus dupa saritoarea din poza care se ocoleste prin stanga, desi soarele ne bate in cap, pe dreapta reusim sa gasim intrarea in Brana Mare a Costilei (altitudine ~ 2100 m).

Brana din punctul in care se intra in ea ar trebui sa arate cam ca in poza mai sus. Se distinge o poteca firava imediat dupa ce ai trecut pe iarba din dreapta Vaii Albe.

De aici incepe o adevarata poveste urmand drumul extrem de spectaculos, cu tenta usor crescatoare, al branei pe la baza unor pereti cu istorie alpina si in acelasi timp, prin partea de sus a altor trasee de mare angajament alpin, taind Blidul Uriasilor, relevand in fine, intreaga Vale a Prahovei si o imagine epica a fundului Vaii Albe cu locul „La Verdeata” vazut de la vreo 600 de m inaltime precum si intregul perete al Albisoarelor si impunatoarea Cruce a Eroilor.

De la coltul lui Gelepeanu (aprox. 2250m), desi BMC continua spre versantul nordic al Costilei, ajungand pana in zona Vaii Priponului, noi am ales sa coboram pe creasta Vaii Albe pana la Brana Aeriana. Sunt unele portiuni in creasta vaii albe unde-s batute pitoane de rapel care pot fi extrem de utile pentru a nu mai descatara cu emotii unele portiuni.

Coltul lui Gelepeanu – acces facil spre platoul Bucegiului

Floare de Colt

si de la BA, admirand imensitatea celui mai mare perete din tara am continuat prin hatisurile si vegetatia intensa care decoreaza poteca ce ne scoate la cativa zeci de m de refugiul Costila.

Atentie mare la coborarea de pe Brana Aeriana, dupa ce treceti de jnepenis, la un moment dat poteca face dreapta in directia opusa refugiului, urmati-o caci dupa ce coborati un valcel destul de lung, poteca se orienteaza iarasi spre refugiu si spre Tancul Mic.

Cam asta a fost iesirea. Ajuns la masina am realizat ca-s rupt de oboseala. Nu mai mi-a ramas decat sa mananc o ciorba la Casa Ancutei si apoi sa injur pentru a n-a oara lucrarile interminabile de la podul de la iesirea din Sinaia.

Pe scurt:

Busteni (Caminul Alpin) – „La Verdeata” 1h15min

„La Verdeata” – Intrarea in BMC : 2h

Parcurgerea BMC pana la Coltul lui Gelepeanu: 3h (cu pauza de masa de pranz)

Coborarea pe creasta Vaii Albe – BA – ref. Costila – Caminul Alpin: 4h

Diferenta de nivel: 1400 m

Muscatura de capusa/Boala Lyme (episodul XII)

Am o saptamana de cand am terminat tratamentul cu antibiotice.

Primele trei-patru zile am avut dureri usoare de cap si o oarecare jena la ochiul stang. De trei zile vad ca nu mai am niciun simptom. Ba chiar am facut o tura lunga (si frumoasa) pe munte (despre care o sa povestesc aici, stay tuned!) dupa doua luni de abstinenta…

Continui cu silimarina, curcumina si vessel due.

In paralel beau ceaiuri verzi (pentru detoxifiere) si un tratament inedit cu 2-3 oua crude de prepelita amestecate cu o lingura de miere dimineata pe stomacul gol.

Ar trebui sa fac DFM-ul sa vad ce si cum dar din nefericire pethome (dr. Moscu) e in concediu pana pe 12 septembrie deci o sa mai dureze ceva pana aflu daca ii dau inainte cu minociclina sau au fost suficiente doua luni…

 

Muscatura de capusa/Boala Lyme (episodul XI)

…sau ziua 20 din luna a 2-a.

Am in continuare dureri de spate, glezne, degete la care s-a adaugat si o sensibilitate a pielii (in sensul ca ma „zbarlesc” anormal de repede). Simptomele astea sunt cu precadere dimineata in prima ora de la trezire.

Mi s-a spus ca e posibil sa nu mai fie nevoie de luna a 3-a de tratament (minociclina) si ca trebuie sa repet microscopia in camp intunecat la o saptamana dupa terminarea ab-urilor pentru a vedea daca merg mai departe cu ab-uri sau ma opresc.

 

 

Cu bicla prin Crai si Cheile Dimbovicioarei

Ideea turei era un vis mai vechi de-al meu. Anume sa „dau o roata” in jurul Pietrei Craiului, unul din masivele de suflet. Tot timpul parcurgand creasta Craiului si privind la poale am vazut drumuri forestiere care se pretau la a fi parcurse cu bicicleta.

Zis si facut, cu mult entuziasm in suflet, am plecat sambata pe la orele 11 din Predelus unde am lasat masina cu ideea de a parcurge traseul zarnesti – plaiul foii – garofita pietrei craiului -satic si pentru a ajunge in final la podul dimbovitei unde rezervasem o camera.

Evident ca realitatea din teren a fost alta. Fara tehnologie moderna gen gps ci doar cu o harta destul de vaga am reusit sa ratacim drumul la km. 20 undeva dupa plaiul foii cand in doua randuri am luat-o pe vai destul de accidentate crezand ca asa se ajunge la garofita pietrei craiului. Intorcandu-ne din a doua tentativa esuata am descoperit unde gresisem: la 100 de m de plaiul foii e o intersectie de drumuri, unul spre stanga si unul spre dreapta cu un indicator spre rudarita. eh, ala era drumu’! cum timpul pierdut cu pranzul la plaiul foii si cu pozele pe drum, ne-a prins ora 18 si gandindu-ne noi ca am prefera mai degraba sa ne prinda noaptea pe drum asfaltat si nu pe coclauri in padure, am decis sa ne intoarcem in zarnesti si sa facem drumul spre Bran prin tohanul nou iar din bran am pornit la cateva catarari oribile in culoarul rucar bran. Intr-un final traseul a iesit ca in harta de mai jos:

Ce sa mai. Balaureala maxima care nu pot spune ca ne-a incantat prea mult!

Tura urma sa fie salvata de ziua 2 cand am facut un superb traseu prin cheile dimbovitei – pestera dimbovicioara unde ghizii sunt niste pustani de 5-6 ani foarte profi in descrierile lor  – comuna ciocanu – sirnea – am iesit in DN si apoi am refacut traseul pana la podul dimbovitei.

Ador locurile astea asezate intre Bucegi si Piatra Craiului incat ma bate gandul sa incerc sa-mi cumpar o mica parcela pe care sa asez o cabana modesta cu o singura camera si un semineu mare pe unul din pereti. Am vorbit cu cativa localnici si preturile variaza intre 10 euro/mp2 pana la 25-30 euro/mp2 in functie de proximitatea facilitatilor (drum, energie, apa). E genul de loc unde sa te retragi ca sa-ti dregi mintile dupa zeci de ani de munca intre patru pereti, cu lumina artificiala si aer conditionat din conducte de tabla.

Pe scurt:

Lungime totala traseu:

85 km, diferenta de nivel 800 m, 80% asfalt – 10% off-road – 10 % push-bike

Surse de apa: izvorul de langa plaiul foii (500 de m), cheile dimbovicioarei – izvor com. Ciocanu

Muscatura de capusa/Boala Lyme (episodul X)

…sau ziua 15 din tratamentul de 21 de zile cu tavanic si rifampicina

tratamentul asta de 21 de zile se face intre cele doua serii de 28 de zile si se adreseaza hemobartonellei care ingreuneaza f. mult efectul ab-urilor asupra borreliei. Astfel, seria a 3-a de antibiotice combinate va actiona asupra unei borrelii presupus „descoperite” (desi borrelia in sine are tzashpe forme de aparare – doar e facuta in laborator cu adresabilitate militara, nu?).

ei bine, ma gasesc in ziua 15, cu sase zile inainte de mini pauza de dinaintea seriei 3.

ca si in prima parte, dupa doua saptamani de ab-uri mi-au aparut unele simptome specifice tratamentului cu antibiotice: dureri in glezne, talpi, spate, maini/palme.

in rest, simptomele pre-tratament nu au recidivat.

pentru mini pauza pregatesc o cura cu oua de prepelita crude si miere 🙂

…si mult sport 🙂