Nu e panica….

In urma cu ceva vreme ne dadeam cu totii de ceasul mortii cum ca aoleu aoleu! toata lumea e infectata, ce ne facem!? sa ne tratam cu totii!? explorand mai bine subiectul mai mult empiric , prin intervievari facute printre oamenii naturii,  padurari, ciobani, oamenii muntelui, am realizat ca cei care dezvolta lyme borrelioza n-o fac pentru ca au spirochete sau pentru ca i-a muscat capusa ci pentru ca au fie un defect genetic care ii duce la simptomatologie (defect genetic care ar putea insemna un defect in mecanismul imunitar, in procesul de detoxifiere, etc) , fie au alti si alti paraziti necautati (si nebanuiti) de niciun medic (parazitolog sau nu) care impreuna cu spirochetele borrelia dau simptomatologie.

Comunitatea cataratorilor din Romania s-a unit pentru a-l sustine pe Claudiu, unul din cei mai buni cataratori ai Romaniei, pentru care lyme si-a aratat poate cea mai urata latura posibila tot la o varsta la care de fapt viata abia ar fi trebuit sa inceapa: 28 de ani. Ce NU vedem insa e ca acea comunitate e compusa din mii de cataratori care nu au nici pe dracu’. Sambata cand am fost la escalada am mai stat de vorba cu cativa cu state vechi in ale catararii. Oamenii astia petrec fiecare weekend la munte, fac bivuacuri la baza stancilor, dorm prin padure si nu au nimic. sigur, e posibil sa aiba spirochete dar hei!? cine nu are spirochete? personal nu cred in teoria „nu au simptome inca”. in mod normal, daca nu se intampla un fenomen neprevazut (ca o noua muscatura de capusa, tantar, taune, etc) nu se va intampla nimic nici acum nici pe viitor. Cu alte cuvinte nu vor dezvolta gama celebra de simptomatologie lyme.
E posibil sa aiba mici probleme de sanatate dar pe principiul apar si dispar la fel de repede, ca o mica durere in cot sau in genunchi, poate zeci de ani de acum incolo.

Daca as fi asimptomatic si as descoperi ca am borrelia, m-as gandi de doua ori inainte sa incep tratamentul antibiotic.  Nu pentru ca mi-ar fi frica sa nu dezolt simptomatologie (colegul de munca aproape a termina tura 2 si se simte absolut ok, ca la inceput) ci pentru ca s-ar putea sa le fac degeaba si sa arunc banii de pomana.

In timpul asta oameni precum Claudiu si multi altii despre care ‘abar n-avem au nevoie de ajutorul nostru infim caci da, le avem si noi pe ale noastre si o ducem greu financiar insa impreuna putem ajuta din putinul nostru.

Evident, nu incurajez oamenii sa nu se trateze daca-s asimptomatici, fiecare face ce-l taie capul insa eu consider ca prezenta spirochetelor in sange in absenta simptomelor nu inseamna ca ai boala lyme si NU inseamna ca acum sau peste 5,10,20 de ani vei face boala si vei avea simptomatologie. Cu atat mai mult nu inseamna sa dezvolti o obsesie legata de aceasta infectie.

Da, poate ca e un mod egoist de a vedea lucrurile stiind ca i-ai putea infecta si pe ceilalti insa sansele ca cel infectat sa dezvolte simptomatologie sunt cam la fel de mari precum sunt cele sa ia HIV (ganditi-va ca in Romania sunt zeci de mii de amatori ai muntelui si alte sute de mii de oameni care cresc animale purtatoare de capuse si totusi nu vedeti drumetii mergand in carje pe poteci de munte sau ciobani dusi in carca de oi).

Am rezervele mele si in ceea ce priveste „reinfectarea” de la un membru al familiei si ideea ca vindecarea ar trebui sa vina mai repede pentru celibatari, sociopati, singuratici si pustnici.

Anunțuri

Muchia Iepurasului (Cheile Rasnoavei)

O veste buna pentru cei care au fost oripilati de informatiile (cu precadere pozele) legate de unghia cazuta (intr-o scriere anterioara); scrierea asta noua va „impinge” fila aia pe alte pagini. yey! Insa sa stiti ca oamenii cauta destul de mult pe google treburi legate de unghii cazute si au ajuns si pe blogul meu 😛

Revenind, pe vremea cand nu venisera rezultatele testului ELISA (acum 2 saptamani) si eram doar un bolnav de lyme inchipuit, am catarat traseul „muchia iepurasului” in peretele animalelor din masivul Postavaru. Cotat 5A pe varianta noua de iesire prin hornul surplombat.


Fiind si primul traseu din anul asta si oarecum afectati de problemele fizice (din nefericire si partenerul meu de coarda a fost diagnosticat cu lyme, e deja un trend.. „n-ai lyme, nu existi”) am reusit sa terminam traseul in ceva mai mult de sase ore iar eu nu am reusit sa trec de nicio culoare surplomba finala. Dupa ce catarasem 3/4 din ultima lungime, am murit ca tiganu’ la mal la pasajul surplombat. Drept urmare a trebuit sa ma dau jos si sa termin traseul pe lungimea comuna cu Muchia Caprioarei.

In rest n-au fost mari probleme. Doar ca atunci cand faci pauze mari te transformi intr-un mare stangaci. Am avut noroc si ca nu a plouat desi la un moment dat niste nori dubiosi se asezasera fix deasupra capetelor noastre.

A fost o zi frumoasa, o zi castigata, o zi VIE ca orice zi petrecuta in natura cu bunele si relele ei. Sentimentul pe care il ai acolo, in verticalitatea peretilor nu poate fi descris in cuvinte,  tot ce pot spune e ca te face sa uiti un pic de lupta asta eterna prin care suntem nevoiti sa trecem zi de zi, an dupa an.

La intoarcere, in buna traditie de acum, am mancat o ciorba de fasole in farfurie de paine cu ceapa rosie la Casa Ancutei in Busteni si apoi am croit-o spre Bucuresti.