Scepticismul

Cred ca printre primele lucruri pe care le-am aflat despre borelioza a fost ca e deseori gresit diagnosticata si tocmai din cauza asta, ai sanse sa-i ai ca si colegi de suferinta pe aceia care au schimbat de-a lungul vremii cateva boli bune, tratamente mai mult sau mai putin nocive si care au o istorie lunga, aproape incredibila, cu doctori, mituri si confuzie. Multa confuzie. Veteranii !

O vreme am crezut ca lucrul asta e cu sens unic. Ca la borelioza doar se vine. Nu mica mi-a fost mirarea la vreo patru luni dupa inceputul tratamentului meu, discutand cu o doamna cu zeci de ani de simptome ‘inexplicabile’ in spate sa aflu ca se trateaza de patru luni cu antibiotic, ca s-a diagnosticat in strainatate (germania dar nu stiu sa spun unde) cu borelioza. Rezultatele dupa patru luni erau bune din cate spunea. Nu excelente dar bune.

Aflu acum cateva saptamani ca intre timp, doamna a schimbat macazul la finele anului trecut convinsa fiind de diversi doctori ca de fapt nu are lyme si ca are altceva. Din cate am inteles, diagnosticul nou(si in acelasi timp vechi) ar fi artrita (desi dansa se vaita si de arsuri la nivelul pielii si descarcari nervoase in membre). A urmat cinci luni tratament pentru artrita si a ajuns sa nu se mai poata misca decat cu cadru (ce-i drept, nici inainte nu era prea bine). Acum avea nevoie de o informatie pentru a reincepe tratamentul pentru lyme…

Vestea asta vine in contextul in care tot mai multe surprize neasteptate (chiar in jurul meu) se tot arata. Oameni care dupa ce s-au chinuit cateva luni cu tot felul de „sindroame”, au ajuns in final la Boszik, plini de suferinta au acceptat diagnosticul, au inceput un tratament antibiotic, dupa cateva luni  si-au revenit pe deplin la forma fizica de dinainte de boala. Ulterior insa au dezvoltat un scepticism cu privire la boala (de care s-au tratat cu succes pana la urma) iar acum o contesta si se indoiesc vehement de existenta ei la nivel pandemic (cu intrebarile de rigoare). Eu as spune ca asta este efectul ateului care striga „Doamne Ajuta-ma!” doar atunci cand e pe patul de moarte.

Apoi mai sunt acei oameni care accepta diagnosticul, incep tratamentul si dupa 1-2 saptamani renunta pentru ca simptomele in loc sa li se atenueze „ca luate cu mana” (asa cum se intampla in cazul unui ulcer duodenal cauzat de Helyobacter) din contra, se exacerbeaza aruncand o noua nota de scepticism asupra diagnosticului si asupra medicilor care i-au tratat.

Dincolo de toate astea stau presupunerile unei infectii in masa la nivelul populatiei. O stire pe care psihicul uman obisnuit tot mai mult cu „securitatea” vietii moderne nu o poate accepta prea usor . De aici si negarea instinctuala a unei infectii in masa. E ca atunci cand germanii nu credeau ca exista lagare de exterminare unde se produc evenimente apocaliptice.

Din punctul meu de vedere, subiectiv evident, borelioza Lyme e de departe cea mai controversata boala existenta la ora actuala. Pana si bolile autoimune sunt acceptate ca un „dat” desi nimeni nu pare ca se mai intreaba care-s factorii reali care declanseaza sindromul autoimun, ce produce declicul in tinerii aceia plini de viata, zambitori, energici cu tot viitorul inainte si care subit cad la pat in cel mai ironic mod cu putinta din cate au existat.

Scepticismul si interpretarea filosofico-rationalista pur si simplu te duce in derizoriu daca vei incerca sa le aplici boreliozei. Pentru ca nimic nu e cert, nimic nu e demonstrat si nimic nu e confirmat in teren. Pentru ca trebuie sa acceptam ca oricat de sceptici am fi nu putem cunoaste totul pt. ca nu putem intelege totul. Pentru ca nu totul poate fi vazut!

In vremurile moderne, borelioza este o miasma. E printre noi dar (inca)  n-o vedem, chiar de-o simtim nu o vedem. Iar ce nu vedem nu putem explica in cuvinte.  Deocamdata…

In cazul infectiilor se vorbeste despre „teren” care joaca un rol esential in exterminarea bacteriilor/virusilor. In cazul boreliozei as spune ca e nevoie de un psihic cat mai tare, incredere si rabdare. Pentru ce, in cine, cum?

Nu stiu….stiu doar ca trebuie!

Anunțuri

96 comentarii la “Scepticismul

  1. Ciobane,e clar infectie in masa si clar suntem derutati.Azi au venit analizele sotului si copilului si da sunt plini cu de toate si da momentan asimptomatici.Derutati pentru ca realizezi cati din jurul tau pot fi bolnavi si daca te tratezi cati te vor reinfecta?

    • Imi pare rau sa aud aceste vesti, Irina.
      Copiii sunt cel mai greu de tratat.
      Nu tin regim, vor ciocolata, se satura de inghitit pastile, ti-e mila sa le faci tratament intravenos…
      Te gandesti ca daca nu le dai tratamentul poate ai pe constiinta consecinte ulterioare mai grave, dar pe de alta parte ti-e teama ca acest tratament sa nu fie mai periculos decat boala in sine…
      Iar atunci cand e asimptomatic e si mai greu de luat o hotarare…

      • Iolanda azi toata ziua am citit toate postarile tale. Merg vineri la dl dr Ion si fac exact ce spune.Ma doare sufletul pt copil dar vreau sa faca tratament pt nu a trece mai tarziu prin ce trec eu.Oricum sunt fericita ca am aflat si stiu ce am de facut ca am orbecait destul 10 ani,ani in care credeam ca numai eu am dureri si ca sunt o ciudata ca nimeni nu putea pune un diagnostic.Multumesc lui Dumnezeu ca avem un medic in tara care ne poate ajuta .A si conteaza enorm ca avem modalitatea asta de a ne informa.

      • Noi am luat hotararea inca de anul trecut sa nu tratam copilele. Ele nu au niciun simptom si nu vreau sa le zgandar. Apoi si schema de crestere a imunitatii e greu de inghitit de un copil de 5-5 ani…

    • Nu am cunostinte despre psihologia umana, dar pot sa-ti spun ca am trecut prin diverse stari: de la bucuria descoperirii ca in sfarsit stiu ce am pana la negarea bolii.
      Prima a fost de usurare: in sfarsit stiu ce am,
      a doua dupa asimilat multe informatii – de filozofie asupra bolii,
      a treia in care am invatat ce inseamna rabdarea,
      iar acum sunt de ceva vreme intr-a patra – in care consider ca trebuie sa inceapa vindecarea sufleteasca.

  2. Scepticismul… hmmm… care borelios oare nu a avut nu o zi, nu o saptamana plina de skepticism?
    In octombrie 2010 mi-am primit diagnosticul. Am fost atat de sceptica la inceput-eram convinsa ca sunt niste nebuni cu totii, alti incompetenti cu alte diagnostice gresite. Apoi, cand mi s-au reconfirmat rezultatele si in Germania, am inceput sa ma bucur. Era ca o izbavire. In mintea mea, era ceva cu care puteam lupta si sa inving…am urmat si calea standard, la vremea respectiva, drumul la Budapesta. Am venit de acolo plina de incredere si gata de lupta, caci mi-era tot mai rau, desi facusem o luna de antibiotic iv. Dupa luna asta am fost foarte sceptica, ma intrebam zilnic daca fac bine ce fac. Anca, pe care déjà o cunoscusem, ma incuraja si-mi spunea ca asta este drumul spre normalitate. Apoi am inceput primele 3 luni consecutive de tratament. Oare cate momente de indoiala am avut? Nu mai tin minte-Indoilaa in tratament, in boala, in medic, in mine….niciodata insa nu mi-a trecut prin cap sa renunt….si nu pentru ca aveam incredere 100% in ce fac, dimpotriva, cu cat citeam, cu atat deveneam mai sceptica, ci pentru ca-mi gasisem in boala resortul…da, suna ca un antagosnim, dar pentru mine era si este resortul de care ma agat, calea pe care trebuie sa o strabat si sa ajung la capat si sa ma pot reaseza….nu cred ca ma laud nici cu psihic tare, nici cu incredere, dar cu tenacitate da. Mi-am ales sa numar in “brazi de Craciun’ anii pana ma voi vindeca. Pana acum am facut doi brazi de Craciun-deja la al doilea am putut simti Craciunul. Sper si cred ca pe al treilea il voi trai cu adevarat….chiar daca miasma va pluti….

  3. Irina sa ne ti la curent cu hotararea ta legata de intraga familie si eu sunt intr-o situatie asemanatoare,inca nu mi-am gasit toate argumentele sa incep tratamentul clasic pt toti mare parte asimptomatici care daca nu faceau analize erau nestiutori astazi.Eu ma gandesc ca si in cazul in care tratamentul este un succes adica se scapa de toate borreliile din corp perspectiva unei noi infectii este f mare si eu cred ca trebuie tinul cont si de aspectul asta stim ca procentul populatie infectate asimptomatica este f mare.
    Cu atat mai mult ca reusita unui tratament agresiv cu antibiotice nu este o certitudine ca eradicheaza infectia este doar o certitudine ca o reduce sau limiteaza.

  4. Dragii mei prieteni si colegi de suferinta,
    Oare cat va mai trebui sa indurati, sa va chinuiti, sa suferiti, cate ture de antibiotic va fi nevoie sa mai suportati pana veti intelege un lucru simplu : vindecarea porneste din interior, nu de la dieta si antibiotic.
    Trebuie sa vin sa facem o intalnire de „infectati” (ca sa nu zic borrelioshi, fiindca termenul poate deranja, desi mie imi pare amuzant) sa va spun toata povestea mea si sa ma vedeti cand vorbesc despre asta.
    Am trecut prin toate stadiile :
    Umblatul aiurea pe la medici care nu se hotarau ce am. Ba e SM, ba nu e SM, poate e totusi altceva, etc. Eu abia ma tineam pe picioare si ei nu se puteau hotari ce mama dracului si cu ce sa ma trateze.
    Am primit diagnosticul de SM, desi inca nu exista un consens pe aceasta tema. Apoi solumedrol, apoi mi-a fost tot mai rau si mai rau, eram seara in agonie cand ma puneam in pat, aveam senzatia ca intru in coma, nu ca adorm, atat de rau imi era, aveam senzatia ca viata mea se sfarseste in fiecare zi, ca nu mai exista nici speranta, nici vindecare, nici ziua de maine, doar azi care insemna durere, suferinta, deznadejde.
    Am ajuns sa fiu o colectie de simptome, traiam doar in mintea mea, sec. Nu imi permiteam nici o emotie, fiindca emotiile insemnau suferinta. Am trait din inertie mult timp, poate un an sau doi. Nu am simtit nici o bucurie, nimic, doar simptome, medici, spitale, intrebari peste intrebari, aceeasi confuzie medicala, parca ma invarteam in cerc, existenta se repeta in mod obsesiv in fiecare zi, la fel de sumbru si de stupid. Nu am mai crezut in nimic, in nimic, nici in oameni, nici in Dzeu sau orice alta divinitate, nici in vindecare, nici in iubire, nici in soare, nici in mine, in nimic.
    Apoi am inteles ca nu exista o iesire din asta, in afara de moarte. Imunosupresoare nu vroiam sa iau, asa ca speram sa pot gasi un tratament care sa ma ajute. Mi-am jurat ca daca ajung in scaun cu rotile sau orbesc sau imi pierd controlul sfincterelor, o sa ma sinucid. Aceste trei posibilitati mi se pareau infioratoare.
    Am inceput sa citesc, sa caut solutii, sa incerc sa inteleg de ce oamenii se imbolnavesc, de ce suferim atata, care e sensul in toate astea, de ce mi se intampla asta.
    Am inceput sa ma schimb, sa renunt la emotiile negative, sa accept viata, oamenii, pe mine asa cum sunt, cum eram.
    Vindecarea inseamna sa ajungi la un nivel de armonie, la sinele autentic, la esenta cea mai profunda si sa existi in echilibru. Iar vindecarea se va petrece, insa cu efort sustinut, cu rabdare, cu blandete si iubire, in timp.

  5. ati vazut filmul „ziua cartitei” ? O ilustrare geniala, zic eu, a ceea ce inseamna sa te impotmolesti in timp si spatiu . Prima faza e de confuzie dupa care vine disperarea ,apoi revolta , cautarea de solutii si in sfarsit acceptarea implacabilului situatiei iar cand in sfarssit reusesti sa treci de partea cealalta nici nu simti cat de usor a fost. Cat un zambet ! Atunci te intrebi de ce nu ai zambit inca de la inceput …
    Ahh, ce pofta mi-e sa revad filmul asta . Dar nu stiu de unde sa-l iau

  6. Pingback: Şocul ontologic – frica, descurajarea, deznădejdea « Borelioza Lyme

  7. Ciobanasule, exista o certitudine in borrelioza. In primul rand bacteria exista fizic, nu- in plan energetic sau in alte planuri greu ori imposibil de demonstrat. Sau vrei sa nu cred in bacteriile acelea umblatoare care ies la analize? Deci este printre noi in toata puterea. Chestia cu persoana care s-a tratat, a avut imbunatatiri si apoi si-a schimbat optiunea …. mi se pare…. cum sa ma exprim? Mai departe a suportat consecinta alegerii. Oricat de dur suna, asta-i realitatea. Tratamentul, sunt convinsa ca se va imbunatati. Marea problema este terenul pe care vine si faptul ca inca nu s-au facut cercetari la un nivel macar satisfacator. De aici multe necunoscute. O chestiune f importanta, nelamurita, este modul de transmitere. Aici da neclaritate care duce la niste controverse mari, incertitudini. Dar imi simplific teaba: bag la analize toti membrii familiei. Nu pot sa controlez problema daca merg la stomatolog sau mi se face o transfuzie. M-am si gandit, daca fiica-mea este spirochetata, fiind asimptomatica, o bag pe tratament homeopat, daca-i cazul. Si dupa, oi mai vedea. Chestiunea cu psihicul tare …. stim bine ca sistemul imunitar lucreaza si el saracul, bine in conditii optime si prost in conditii nefavorabile. Psihicul are rolul sau in toate bolile. Dar mi se pare total eronat si in defavoarea pacientului sa creada ca se face bine doar avand o stare psihica buna.

  8. Buna tuturor!
    Asa,cum am mai afirmat intr-un mesaj anterior ,noi venim cu acesta bacterie in bagajul nostru genetic,exemplul concludent il avem de la mumia Otzi,care s-a dezghetat dupa 5200 de ani si care pe langa alte boli ,era plin de borrelia,desii,moartea lui a fost una violenta,i s-a descoperit un cap de sageata in piept.Datorita faptului ca se hraneau naturist,nu existau atatea tipuri de poluanti,…..,Dupa cum stim sunt…poluanti naturali(incendiile naturale de paduri si savane,care lasa in urma o masa de cenusa,hidrocarburi,furtunile de praf si nisip,vulcanii activi,cutremurele..etc)..vine si poluarea antropogena cea determinatǎ de om ca rezultat al activitǎţilor industriale, agricole sau gospodǎreşti.În perioada actualǎ se rǎspâdesc în biosferǎ un numǎr imens de deşeuri, unele foarte greu sau chiar nebiodegradabile (detergenţi, pesticide de sintezǎ, mase plastice, deşeuri radioactive etc.). Mult timp s-a crezut cǎ mediul are capacitǎţi nelimitate de absobţie şi de neutralizare a efectelor poluǎrii, dar când cantitatea de poluanţi depǎşeşte capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele suferǎ un proces de alterare. Aceste modificǎri pot fi atât de accentuate încât sǎ se ajungǎ la distrugerea totalǎ sau parţialǎ a ecosistemelor respective şi apariţia unor zone lipsite de viaţǎ (râuri şi soluri foarte puternic poluate etc.)Din cele mai vechi timpuri, marii medici ai antichităţii nu au obosit să ne avertizeze că omul singur este răspunzător pentru sănătatea sa, deoarece prin stilul de viaţă şi mai ales prin nutriţie hotărăşte singur cum se „compun“ lichidurile corpului şi cum funcţionează celulele Şi aici îmi aduc aminte de frumoasa parabaolă a sufletului, care nereuşind să-l determine pe om să-şi schimbe obiceiurile păguboase, cere ajutorul corpului, spunându-i: „Tu, fă ceva cu prostul ăsta, ca de mine nu vrea să asculte!“ Iar corpul se supune, cu câteva simptome nu tocmai plăcute, spre a-i atrage atenţia „prostului“ că anumite lucruri nu sunt tocmai în regulă! Atotprezentii microbi,bacterii,virusuri,fungii,etc.,sunt atata timp inofensivi ,cat timp mediul corpului ramane sanatos si echilibrat.Se ajunge insa la dezechilibru datorita factorilor amintiti mai sus,deci la o „BOALA”.Cu cat societatea este mai moderna ,cu atat mai „moderne ” vor fi si bolile…

    • foarte frumoasa parabola si sunt perfect de acord. Eu acum am intrat in pauza de 6 saptamani si am inceput sa merg la terapie bowen (daca e sa mai fac abx dupa astea 6 sapt trec pe reiki) din convingerea ca acum trebuie sa ofer corpului tot suportul pentru a deveni mai puternic. Eu cu reiki am simtit in trecut imbunatatiri extraordinare a starii fizice si psihice, asa ca sunt convinsa de eficienta terapiilor alternative. Dar pe langa astea trebuie lucrat foarte mult individual. Trebuie interiorizate toate schimbarile, cu convingerea ferma ca sunt alegerea buna. Daca mintea se indoieste, si corpul va face la fel, cred eu.

  9. Cel mai greu de acceptat este atacul psihologic la care suntem supusi. Bipolaritatea intre credinta ca te poti vindeca si aceea ca vei suferi toata viata, intre zilele in care iti este mai bine si zilele in care iti este mai rau, a familiei care intr-o zi iti este alaturi 100 %, iar in alta parca simti ca se satura si ei de boala ta, bajbaiala medicilor ( nu numai romani) in a da solutii, in a accepta boala. Traim pe un teren nesigur, iar lupta este in general inegala caci inamicul este „nevazut” si foarte puternic, atacandu-ne nu numai fizic ci si psihic. Si in general toate acestea vin dintr-o data si pe nepregatite, din senin si fara avertismente, dereglandu-ne total viata. Suntem la limitele cunoasterii medicale si asta face ca totul sa para altfel. Psihologia omului grav bolnav este una speciala. Ne face sa devenim mult mai rai si egoisti in anumite momente, dar mult mai buni si marinimosi in alte momente.Totul este sa acceptam boala si sa cautam sa o invingem. De cate ori nu v-ati intrebat de ex de ce oare am fost la locul nepotrivit (daca ati capatat boala prin muscatura capusei), de ce atata ghinion. Dar asta este soarta noastra si trebuie sa o acceptam. Si sa nu uitam ca nu suntem nemuritori, ca nimeni nu este.

  10. @Mi, nu cred ca cineva vrea sa sugereze ca daca te asezi in lotus si meditezi cad spirochetele ca secerate. In cazul meu, cel putin, sistemul imunitar si-a facut treaba cat a putut el de bine, a vazut ca e ceva in neregula, a facut anticorpi si s-a luptat. Pana cand, doua traume emotionale consecutive l-au pus in cap. Am simtit mereu ca e ceva in neregula in corpul meu, dar nu iesea nimic la analize si nici simptome exagerate nu aveam. Dar el, corpul, iti ofera mereu informatii pretioase si e mare lucru sa inveti sa il asculti si sa il intelegi. Sustin foarte mult ce spune Anka: tratamentele cu pastile luate mecanic nu cred ca vor duce la rezultate prea bune. Ceea ce gandim si simtim categoric isi pun amprenta pe corpul fizic si asta putem constata prin experimente foarte simple si la indemana. Iar mintea noastra are o putere fantastica, trebuie sa constientizam asta si sa o folosim. Mi-e greu sa povestesc asa, experiente personale, pentru ca ar fi destui oameni care sa ma catalogheze ca sarita de pe fix, dar am simtit din plin ce poate face mintea mea si cat de mult conteaza compnenta spirituala in tot ceea ce facem.
    Iar daca ne tot intrebam de ce atatia borreliosi brusc, poate o varianta ar fi sa luam in calcul si faptul ca universul ne transmite ca suntem departe de cum ar trebui si ca multi oameni ar trebui sa isi schimbe radical modul de viata. Eu cred cu toata taria ca tratamentele alopate trebuie dublate de metode alternative care sa reechilibreze corpul.

    • Ei bine, eu am intalnit doua persoane (prinse tare in curentul acesta cu reiki, bioenergie, etc) care afirma acest lucru: ca atunci cand esti bolnav, corpul lucreaza, trebuie sa-l lasi sa-si faca treaba, eventual doar sa bei apa, meditatii si pacea fie cu tine. Devenisem o paria pt ca nu puteam sa pricep ce si cum devine cazul. Chiar am intrebat cand copilul are enterocolita ce este bine sa fac? Raspuns: nimic, doar hidratare. Pai bine, bine, hidratare stim si noi dar atat? A naibii entero, trece doar cu apa si meditatii adanci, ganduri o mie ca a trecut si gata, s-a dus. Deci, totusi, sa revenim pe pamant. De-asta sunt eu „sceptica” cu „energiile” astea. Si eu sunt de principiul ca formele de terapie se competeaza. Normal ca trairile dure, urate, ne dau peste cap, se produc reactii chimice „revolutionare” in organism. Este limpede ca atunci cand dormim sistemul imunitar se reface, lupta. Starea de fericire ne face sa ne simtim mai bine, dar tot datorita reactiilor chimice din organism. Pt ca organismul nostru este un tot care functioneaza in sistem de „lant”. In orice boala conteaza terenul, asta-i realitatea. Sunt atatia oameni cu aceeasi boala, tratament si au reactii diferite. In concluzie, eu am trait in casa cu o persoana amintita mai sus si ma dispera cand o vedeam ca nu manca nimic ca sa se detoxifieze dar isi injecta in vena solutii perfuzabile. Facea meditatii, imi arata campurile energetice dar mai avea putin si o lua pe alte plaiuri. Si se facuse galbena de ziceam ca se topeste la cea mai mica pala de vant….. in fine, am oroare de chestii de-astea. Este o treaba pe care trebuie sa stii s-o tii in frau si nu-i pt toata lumea. In fine sunt prea multe de discutat pe tema iar spatiul si timpul nu permite.

      • Pai mi, dar tocmai asta zic, ca excesele nu sunt ok. Dar e bine si mai ales sanatos de inteles ca trupul nostru nu este doar un laborator de chimie. Iar exemplul meu cu reiki e al meu, personal. Altii poate se reechilibreaza in alte moduri, dar e necesar sa isi gaseasac fiecare o cale personala spre echilibru.

  11. pana la urma s-a vindecat cineva (nu ma refer la negativare, ci la a deveni asimptomatic)? daca exista vreun vindecat , sa ne povesteasca si noua cum , ce a facut, ce a luat , cat timp etc….

    anka, tu te consideri vindecata acum? pe mine ma bulverseaza tot mai mult pe masura ce accesez info si experiente ale altora (Guranda, dupa ani de tratamente cu abx spune ca nu ar mai „da banii pe ele” si trece pe credinta, tu ne spui ca vindecarea vine din asumarea responsabilitatii si din interior …)…oare in Germania exista vindecati sau doar ameliorati? cei care ati umblat pe afara (Germania, Ungaria etc) ati pus aceste intrebari/ ati vazut vindecati?

    DACA SE ORGANIZEAZA O REUNINE PE ACEASTA TEMA VIN SI EU SA INVAT DIN EXPERIENTELE VOASTRE

    • Marian,
      Nu ma consider vindecata fizic, dar ma simt bine si ma tratez ca sa elimin bacteriile de tot.
      Eu sunt in curs de vindecare. 🙂
      Am pus pariu cu Costin pe o sticla de Hypnotiq ca pana la Craciun voi avea o microscopie curata. Adica fara spirochete.
      Eu ma simt bine si acum desi rulez la 300 de minociclina pe zi.
      Cred ca vindecarea vin din interior si bacteriile sunt eradicate cu antibiotic, dieta, etc. Adica sunt necesare toate conditiile pentru a se petrece asta.
      Am o zi super buna desi aseara mi-era foarte rau de la medicatie. Am atata energie in mine incat nici macar Herx-urile nu rezista mult. 🙂
      Evident ca am pe parcursul tratamentului zile proaste, cu reactii, cu dureri, cu oboseala, dar pana la urma le depasesc.
      Cand mi-e rau citesc ceva captivant, gatesc sau chiar cant si dansez. Adica nu ma las coplesita de reactii. Trec pana la urma. Si foarte mult conteaza atitudinea.
      Eu sunt foarte hotarata sa ma vindec total. Vreau copii. 🙂

  12. Eu am fost si sunt de parere ca trebuie sa traim cu virusi si bacterii in buna comuniune. Totul e ca ele sa nu gaseasca brese sa ne faca probleme, deci sistemul imunitar e baza. Daca borreliile (existente sau nu de la nastere) au fost cumva ajutate de un factor extern, capusa sa zicem, care a mai bagat un lot si au inceput sa faca ce vor ele intr-un corp care nu le poate tine pe toate in frau, atunci e bine sa le mai dam in cap pana le adormim pe o perioada de zeci de ani, pana le luam cu noi stiti voi unde, dar pe la 80-90 de ani, nu mai devreme.

  13. e normal sa exsite scepticism atata timp cat metodele prin care ne diagnosticam noi sunt contestate, cat medicii care ne trateaza sunt contestati si pusi la coltul rusinii.
    Ca om rational ,nu am dreptul sa ascult numai ce-mi convine mie sa aud ci trebuie sa ascult si ce spune partea care sustine contrariul, , ce argumente prezinta si sa ma intreb daca nu cumva si celalat are dreptate ,… si de fapt pe unde dreptatea in toata nebuloasa asta, ca sa decid in cunostinta de cauza care este cea mai buna alegere pentru mine . De multe ori am fost in deruta, in disperare si am facut greseli apoi am invatat sa astept , sa diger in liniste totul si sa astept o revelatie, un semn divin dar care sa nu excluda ratiunea ci din contra , sa se contureze dupa ce toate
    informatiile se vor fi procesat si decantat undeva adanc in subconstient si alegera facuta sa fie conforma cu toata simtirea mea . Numai asa am inteles ca pot merge mai departe si pot depasi toate mizeriile prilejuite de contradictiile mediatice la care suntem supusi.
    da , sunt de acord cu ciobanu. Trebuie sa ai un psihic de fier . Altfel e greu sa rezisti .
    Cu cat afli mai mult , cu atat incepi sa de indoiesti mai mult de tot si de toate si poti sa pierzi, in multiudinea de repere tocmai punctul tau de sustinere .
    Sa ne retragem si sa nu mai captam informatii pentru a nu ne destabiliza , poate e sanatos dar eu una nu pot imbratisa aceasta optiune si prefer chinul dubiilor, evitand sa ma entuziasmez la informatiile pe care le primesc de la persoane care erau mult mai rau decat mine si s-au vindecat total sau sa ma descurajez cand altii reclama vehement tratamentul si beneficiile lui.
    In final eu am ales si simt ca am ales bine si am realmente convingerea ca noi toti cei care am ales acest drum ,facem bine ceea ce facem.

  14. Pt. Marian, Poate ca eu nu sunt cel mai edificator caz pt. ca am mers cu capusa la Urgenta sa mi-o scoata si am urmat toate indicatiile la 6 sapt. de la muscatura testul Elisa ,apoi W-blot apoi Cefort i-venos 21 de zile si dupa tratament toate simptomele au disparut dar din pacate au reaparut dupa 4 luni apoi la control mi-a mai dat reteta pt 28 zile de Doxi. si iar au disparut , acum astept cu emotii viitorul control . Deci concluzia mea este ca depinde f. mult de rapiditatea cu care se actioneaza imediat dupa muscatura si de sistemul imunitar al fiecaruia. Oricum pot spune ca in perioada cu simptome ciudate (dureri oculare ,amorteli ,presiune in urechi , dureri articulare ,musculate ,tendonul lui Achile , dureri in talpi transpiratii ,insomnii, urzicaturi sageti ineXplicabile ) eram f. speriata si nu credeam ca voi mai fi vreodata cum am fost inainte dar dupa tratament am vazut ca se poate si de aceea vreau sa va zic la toti sa nu va pierdeti speranta ca totusi se poate scapa de simptome ,nu stiu daca si de spirochetele din corpul nostru dar de simptome da suta la suta si-ti poti desfasura activitatea cu randament maxim ca inainte. Daca pana la acest episod din viata mea nu prea am avut probleme de sanatate acum pot sa spun ca aceasta boala m-a facut mai responsabila mai atenta la tot ce fac si inerc pe cat posibil sa elimin factorii care mi-ar putea produce unele dezechilibre . SANATATE !

  15. Eu ,nu mai am nici simptome , nici pe alea-mici in campul microscopic . Ma simt bine .Simptomele au disparut incepand din august anul trecut cand in campul microscopic inca nu eram clean , iar negativarea pe frotiu s-a facut in martie anul acesta .
    Va asigur ca mai cunosc persoane care sunt bine si sunt negative la microscopie .
    Acum asteptam sa treaca timpul.
    Sanatate tuturor.

    • Sunteti raza noastra de speranta!! Dar 1 an de abx?? Eu sunt cu nervii pe jos dupa 3 luni doar. Acum ce mancati? Chestia asta cu mancarea ma enerveaza pe mine. Ca imi plac branzeturile si lactatele si vara beau laptele ca pe apa. Si imi place si carnita de miel si nu mananc eu fast food si mititei sau sa beau cola (de fapt nu beau nici un fel de sucuri decat freshuri neindulcite), dar sunt nefericita fara anumite mancaruri 😦 Nu nefericita asa direct, dar totusi cand pap ceva bun, parca si corpul meu e mai vesel.Dupa ce nu mai sunt bacterii tot asa trebuie sa mancam???

        • stiu, credeti ca nu m-am gandit la dvs cand ma pandea ispita? Oricum am mancat si eu weekendul trecut 2 carnaciori de plescoi de la mama lor si am avut niste mustrari de constiinta … Iar lactatele chiar am observat ca nu imi fac bine, adica fac multa candida, si am incercat sa ma abtin. Dar de azi ma imprietenesc la loc cu lapticul. Peste sase saptamani vin cu spirocheta la control :)) Dar sper sa nu o gasiti. Poate va conving cu o prajitura ceva si nu imi mai puneti spirochete in sticluta :))

      • Fluturas, eu de doi ani jumatate nu am mai simtit gustul lactatelor-nici lapte, nici branza, nici unt, de inghetata sau prajituri nici nu mai vorbesc. Si asta nu din cauza borreliei, caci nu stiam atunci ca am borrelia, ci a unor alergii aparute la 30 de ani subit, ciudat si inexplicabil. Imi facea atat de rau sa mananc lucrurile astea, incat, desi mi-e si mie pofta, nu mi le mai doresc. Am descoperit insa laptele de soia. Este atat de bun!

        • Am descoperit si eu laptele de soia mai de mult, inainte de borrelioza. Dar imi luam de ala cu vanilie sau cioco, simplu e cah 🙂 Zau, eu fara niste dulciuri si mancaruri bunute ma ofilesc. Azi am sarbatorit finalul de cura cu mino cu niste branzica + rosii + ceapa (yummm, ca pana acum ma durea stomacul de la ea) + ardei. Pfff, burtica mea e foarte fericita! Si adaug o gura de dulceata si este in extaz 🙂

          • Pai si eu tot dintr’ala beau. Eu mi-am adaptat regimul dupa posibilitati. Tin de prea mult timp un regim atat de sever, incat a mai adauga si restrictiile date de borrelioza-adica fara pic sa zahar etc, ar fi fost sinucidere curata. Eu sunt de parere ca regimul alimentar trebuie sa reprezinte un stil de viata sanatos, dar fara excese si sa cuprinda si proteine si glucide si lipide, tot arsenalul necesar sustinerii organismului. Curat festin ai avut astazi :-). Felicitari pentru terminarea curei cu mino.

            • Multumesc, pai nu vezi ce zburd pe blog ? :)) Doamne e asa bine fara pilule si acum mi-am dat seama ca de fericire am uitat sa iau restul de pastile!!!!!

          • mie mi se face cateodata o pofta nebuna sa manac parizer cu ardei. Stiu ca e cah, dar nah… cre ca glutamatul impregnat deja in ADN isi striga drepturile . Atunci am cea mai mare problema, ca daca mananc … ma simt slaba si-mi pierd respectul de sine, ca nu rezist tentatiei si din cauza parizerului aluia halit ” pe ziar” , n-o sa ma mai vindec ever. Daca nu manac iar ii nasol, ca ma urmareste cateva zile frustrarea ca nah… am si eu o pofta si n-am cum sa mi-o ostoiesc .

            • iti recomand Zimbria, e un magazin la intersectia de la Vatra Luminoasa. Vand produse doar de la ferma lor. Au inclusiv parizer de pui, rulada, crenwursti, carnati de pui sau curcan. Si nu au nitriti si chestii nasoale, au doar carne si ierburi uscate. Si gustul sincer nu are nici o legatura cu mizeriile de la alte magazine. Sper ca nu e deranj ca am dat numele mag, dar chiar merita promovati. Au si niste feluri de branza de mare senzatie si toate foarte naturale 🙂

  16. pacat ca acele persoane care simt bine si s-au negativat la microscopie, nu scriu nimic pe nicaieri si nu prea ajung la noi astfel de informatii, verificabile .
    Ne-ar ajuta foarte mult. .

    • din toti oamenii aia vindecati chiar niciunu’ ? adica tu, Fluturas, daca maine te vindeci, gata? no more blogging?
      adica niciunu din oamenii aia nu au dat pe internet nici macar o data? sa revina pe forum, blog, pe unde au scris si sa spuna: gata, sunt negativ si ma simt bine! mult succes si voua !
      poate boala are legatura cu internetul si toti astia care stau pe net nu se vindeca :p

      • Ciobanas dragalas, daca maine ma vindec, va iau pe toti la mandala club si va imbat cu kombucha :))
        dar nu toata lumea reactioneaza la fel. Gandeste-te ca din cati bolnavi sunt, doar cativa scriu pe net chiar si in timp ce sunt bolnavi. Asa ca nu trebuie sa te mire. Totusi sa stii ca pe vremea cand sufeream de atacuri de panica eram activa pe un forum pe acesta tema. Cand m-am facut bine, nu am mai intrat, ca acolo chiar era ca la inmormantare si mi se parea ca ma trage in jos atmosfera aia 🙂

      • Ultimele 6 persoane carora le-am dat buletin cu negativ in ultima luna , nu sunt persoane care utilizeaza net-ul pentru comunicare.
        Sunt multi care se informeaza din discutiile postate dar nu intervin in dialog.

        • Este o mare greseala si o dovada de egoism sa stii o informatie despre aceasta boala si sa nu o imparatsesti si celorlalti.
          Consider ca e chiar o datorie civica.
          Daca nimeni nu ar mai scrie, daca nimeni nu ar mai comunica , de unde s-ar mai informa aceste persoane?
          Chiar sub protectia anonimatului pe care ti-o confera net-ul, poti sa faci macar unei singure persoane un bine cu informatia pe care o postezi. Si atunci poti spune ca nu traiesti degeaba…

          • Iolanda, eu fac asta din compasiune, nu din simt civic. Cea din urma este o notiune goala pentru mine.
            Nimeni nu traieste degeaba, chiar daca unii si-au pierdut sensul. Fiecare dintre noi are un rol in acest Univers si rezonam cu tot ce ne inconjoara.

  17. Fluturas nu te necaji ca dupa ce termini tratamentul poti relua putin cate putin consumul alimentelor care te fac fericita. . Insa ai sa vezi ca o sa fii mai atenta la ce consumi. Eu anumite alimente nici nu mai cumpar, adica incerc dimineata salate cu de toate plus samburi de dovleac , nuci ,migdale . ,la amiazi supa cu tot felul de verdeturi, si gratar din piept de pui sau peste cu salata bineinteles iar seara telemea sau urda de la Sibieni cu rosii , Mielul e greu digerabil dar tot am gustat putin de sarbatori fara percusiuni asa ca totul o sa fie bine cand termini tratamentul. Sanatate . !

  18. Si …da…nu-mi place sa-mi aduc aminte !
    Am mai purtat aceasta discutie cu cineva .Cand microscopia mea a fost negativa am simtit o eliberare pe care n-am cum sa v-o impartasesc. Parca mi-a luat cineva un elefant de pe umeri .( cuvintele sunt sarace iar voi n-ati avea atata timp sau rabdare ca sa explic )
    Si daca vreti mai multe amanunte …na…AM FOST FURIOASA PE TOTI CARE AU SCRIS CA NU SE POATE VINDECA ! Asta a fost prima impresie( sentiment) pe care am trait-o dupa ce a patra microscopie a fost tot negativa .
    Si mai stiti ceva … am luptat suficient cu neincrederea clinicienilor inainte de a ma trata !

  19. Dna Anca,
    Ce amuzanta e exprimarea cu elefantul pe umeri. 🙂
    Imi tot imaginez faptic cum ar putea sta un elefant pe umerii dvs, din cate stiu sunteti mignona si nu pot. Oare oi fi sceptica ?!?
    Eu incerc sa aloc timp si atentie lucrurilor benefice vindecarii mele si a celor care vor asta. Desi am in preajma mea o persoana care mi-a spus frecvent in ultima luna chestii de genul „de ce iei antibiotic?! ca te distrugi, iti distrugi organismul, nu vezi ca ti-e rau, treaba ta, dar nu e bine”. Si este o persoana care are borrelioza, care stie in ce hal eram inainte de prima cura, care stie ca vreau sa fac copii, care stie foarte multe. Eu ignor influentele de acest gen.
    Am luat decizia asta in cunostinta de cauza si merg inainte.
    Abia astept ziua magnifica in care voi avea prima microscopie. 🙂
    O sa spun tuturor.

  20. Off, topic, sa va spun ceva. Am fost la medicul de familie pt reteta compensata. Medicul, care super ok, mi-a dat-o pe asta, dar…au primit o circulara ca de acum medicatia pt boala lyme sa nu se mai compenseze decat daca se depune si o evaluare de la un infectionist sau neurolog. Pe noi ne-a trimis la Gen. Ceausu sau la Dr.Burada. Pentru boala lyme, daca pacientul are si certificat de handicap, tratamentul se compenseaza 100%. Va imaginati deci ce-ar insemna asta.

    • Doina,
      Eram sigura ca va aparea circulara asta.
      Daca va amintiti, am si spus asta in urma cu aprox 3 sapt, e undeva pe blog postarea respectiva. Si nu, nu sunt medium, e suficient sa fii atent la ce se intampla.
      Pai ma duc la neurologa mea si o sa imi dea o scrisoare pe care sa scrie cu caractere de 28 Times New Roman NEUROBORRELIOZA.
      Ar fi foarte bine sa se compenseze 100% macar pentru cei cu afectari grave, problema va aparea atunci cand se va stabili pe ce durata si ce medicatie se va compensa. Daca zic ca o luna de cefort intravenos e ok, atunci nu e mare ameliorare in starea de fapt de acum. Se va lasa o portita pentru interpretari, ca sa poate invarti pacientul cum au chef.

  21. Ca sa ma mai urasca Ankuta inca o data in seara asta (desi eu stiu ca ma iubeste in sufletul ei :P) vreau sa va spun ca am sarbatorit finalul de mino cu iesit in oras cu fustita si tocuri, mancat pui cu sos de lamaie si vin + cheesecake cu afine. Am de gand sa am cel putin 6 saptamani de sarbatoare. Apoi, mai vedem. daca spirocheta se incapataneaza, ma inarmez din nou cu abx. Offf, imi vine sa merg sa dorm la usa la dna Moscu sa fiu prima la microscopie, la o micrsocopie negativa evident 🙂

    • Cheesecake-ul cu afine este prajitura mea preferata in ultimul an. Nu e corect! Dar ma razbun eu in pauza! 😀
      Hai fata, cotizez si eu si ne cumparam impreuna un pres pe care sa dormim in fata la Pethome.

    • PS: Eu cea mai mare parte a timpului sunt pe tocuri, iar vara preponderent in fustita. Ce spirochetele mele nu s-ar simti si ele feminine ?! Eu nu ma consider bolnava, asa ca nu ma comport ca sa fi cand as fi bolnava. Pentru ca nu sunt, am niste infectii, niste simptome, niste reactii, dar trec. 🙂

  22. Poate ne musca la naiba iar vreo capusa. Acum o distrug ca Batman, din prima :))
    Pana ne vine randul, putem sa ne itim asa la geam sa vedem cum amesteca sticlutele. Iar mi-a venit Dexter in cap :))))))

    • Fata, scoate-l afara pe Dexter. Nu ai nici o scuza, ca nu mai esti pe mino. 😛
      Si ce mai are Dexter loc in capul tau de atatea spirochete?! Ha-ha! Nu prea cred.
      Batman! Batman! Dar el nu si nu.
      Altex – Cumpara-ti microscop cu rezolutie mai mare! 🙂
      Cred ca doar cine e cu spirochete in sange si/sau cu mino vede analogia.

  23. catanic82 : DMF dual dur pe care eu il contest cu vehementa nu confirma nimic.poate fi o spirocheta da nimeni nu poate sa-mi spuna ca e borrelie, treponema, leptospira patogene sau nu, sau daca este fibrina, artefact sau orice altceva. Iar acum sa ne apucam sa corelam un rezultat pozitiv dual dur cu o ELISA negativ, un WB negativ si cu 2 dureri de oase sa o dam ca e borelioza sa fim seriosi. Pe urma sa ne apucam sa spunem ca nu wb de la clinica x nu e bun, e bun celalalt, nu va pare a afacere?pacientul nu trebuie indreptat spre un laborator anume, cu care medicul x poate sa aiba o legatura sau nu, pacientul trebuie sfatuit sa isi efectueze un test westernblot daca este necesar in cadrul oricarui laborator acreditat sa efectueze astfel de teste.Acuma daca iti efectuezi testul wb la laboratorul x si ai rezultat negativ si mai fac la laboratorul y si iese pozitiv o sa ai nevoie de confirmarea z din a 3-a sursa. Eu personal nu am de gand sa cheltuiesc zeci de milioane pe analize inutile si sa pun la indoiala eligibiliatea unor laboratoare si sa ma incapatanez sa cred ca daca totusi exista o borrelie ratacita. Poate nu stiti testul WB dupa ghiduri se face ca urmare a diagnosticului in 2 pasi. Adica daca ai un test pozitiv ELISA urmeaza un test WB care se coreleaza numai daca impreuna sunt pozitive la care se adauga anamneza si datele clinice si paraclinice, imagistice poti pune un diagnostic de borrelioza. Eu mi-am efectuat un test wb, nerespectand ghidurile am vrut sa vad totusi ce este cu aceasta DMF dual dur, surpriza wb negativ cu anumite precizari care nu au valoare diagnostica in cazul de fata.

    Am postat aici comentariul unui user Romedic:
    http://forum.romedic.ro/prod/%60%60dr_rosca_tatiana%60%60_053540.html/3

    In aceasta discutie dintre pacienti, de citeva zile apare si catanic82, care are un stil aparte de a scrie, eu as zice foarte asemanator cu cel al lui ondine:
    http://medicologia.info/2012/05/boala-lyme-daca-ne-musca-capusa/#comment-347

    Tenorul discutiei este ca noi (Ion, Rosca, Moscu, Boszic, Gogoase si mai nou Butte) sintem de fapt escroci care vedem numai borrelii. Bun acum desigur ca daca voi veniti cu filmulete cu spirochete atunci sigur ca vedem si borrelii, si ca de fapt nu sintem infectionisti sa tratam infectii.

    BAI! SERIOS! Adica ca intensivist ce faci cu o fasceita necrozanta simbata la 3 dimineaza sau cu gangrena gazoasa, sau cu o septicemie. Chemi infectionistul si astepti sa vezi daca are garda sau daca vine? Ia faceti-ma voi sa inteleg, astia de la Municipal, de la care mi-au venit destui pacienti infectati cu stafilococ, au sectie de boli infectioase? Ca vad ca atit ATI cit si NK prescriu pefoile lor de observatii antibiotice, atit in sepsa cit si in osteodiscite, fara a mai fi infectionisti.

    Acum serios, voi daca aveti o infectie urinara sau o sinuzita unde mergeti? La urolog/ORL-ist sau va duceti la infectionist.

    Este clar ca la o suspiciune de malarie sau leishmanie te adresezi infectionistului, dar cind ai tbc te duci la spitalul de tbc si acolo sint pneumologi.

    Oricum polemica asta cu infectionisti pe mine ma priveste mai putin, POATE O FI valabil pentru medici care si-au obtinut dreptul de libera practica dupa pregatirea facuta in Romania. In Germania situatia este ALTFEL, din fericire pentru mine si nefericire pentru toti acesti specialisti in boli infectioase din Romania, aceasta specializare in Germania nu exista. NU ca acest lucru este BINE sau ca acest lucru este RAU, dar pur si simplu asa este.

    Acum OARE ce inseamna asta? Pai asta inseamna ca fiecare specialitate in cadrul pregatirii de specializare, presupune si o pregatire in domeniul infectiilor care tin de specialitatea respectiva. Astfel ca fiecare medic specialist german se poate ocupa de infectiile ce tin de specialitatea practicata, pe teritoriul UE. Legat de medicina hiperbara am explicat-o de mai multe ori cam ce infectii tin de noi si care nu.

    Acest lucru nu intervine in contradictie cu legile Romaniei, nu impiedica alte specialitati medicale sa trateze infectii, dar imi confera si mie acest drept.

    Mai mult pe mine aceasta disputa ma amuza, in special afirmatiile legate de medicii infectionisti care NUMAI ei au drepturi depline sa trateze infectii. SERIOS!

    Pai pe anaerobi (gangrena gazoasa) sau pe fasceita necrozanta, Lind spune aici:
    http://www.karolinska.se/upload/hyperbarmedicin/HBO%20Focus%20report%202011-02-10.pdf

    ca, retrospectiv, de la 50% cota de supravietuire (chirurgie+antibiotice) a sarit la 100% (chirurgie+antibiotice+HBOT).

    Ca sa intelegeti ce inseamna asta: inainte la aceasta clinica Universitara, dar este vorba de Karolinska, nu de Univesitarul din Bucuresti, aveau o cota de supravietuire de 50%. Acum poate vine Ondine si ne arata care este cota de reusita din Romania! Mie imi vine greu sa cred ca in afara de Floreasca (unde poate se apropie de acest procent) in celelalte spitale din Romania reusesc o cota de supravietuire din DOUA CIFRE! Ori daca s-ar aplica si HBOT, cum s-a aplicat in Constanta in citeva cazuri, s-ar putea ca acesti oameni sa nu mai moara in procente atit de substantiale. DECI despre ce vorbim ca eu unul nu am inteles ce cauta INFECTIONISTUL in toata in toata povestea asta?

    Acum la acel RAPOT al lui Lind este si bordul director, profi cu nume grele in tratamentul starilor infectioase in Suedia, care dau girul pentru „prostiile” scrise de Lind in raportul lui despre infectiile mortale din Suedia. Ia uitati-va voi ca poate eu nu inteleg bine limba engleza, voi vedeti vre-un infectionist pe acolo care sa se bage si el in seama?

    Va intrebati de ce ma amuz eu! Pai in infectiile MORTALE cu evolutie fulminanta, cu anaerobi, in marea majoritate a cazurilor, pot venii cu cele mai bune intentii cam toti medicii infectionisti ai Romaniei, fara medici de medicina hiperbara, cazul din pacate se solutioneaza extrem de rapid.

    Dar am citat acest test mai sus deoarece este extrem de interesant mesajul lui, de fapt mesajul acestor postari al multor oameni care deja vad scopul inselatoriei: vinzarea de antibiotice sau efectuarea de teste.

    In aceasta postare se incearca sugerarea a doua aspecte aparent stiintifice pentru a nu face direct WB-ul:

    1. Explicatiile sint in mare pertinente, cu o mare exceptie legat de ELISA, si anume de faptul ca ar fi foarte sensibila. Ma indoiesc ca ELISA este in borrelioza tot timpul pozitiva, DAR este foarte adevarat ce sustine Ondine, ca aceasta ELISA poate fi si FALS POZITIVA, de aceea trebuie neaparat dublata de un WB.

    AICI eu consider o lipsa de LOGICA, o lacuna de interpretare sau poate chiar o rea-vointa. Este cunoscut si chiar sustinut de o multime de publicatii si inclusiv de studenta Ondine la fel ca si de aceasta pacienta de pe Romedic (catanic82) ca WB-ul este foarte precis, adica nu prea poate fi fals pozitiv, desigur ca si nici fals negativ. Atunci oare de ce INDEMNAM pacienti sa dea bani pe o analiza precum ELISA care poate fi fals negativa sau fals pozitiva? Daca WB-ul acesta este acurat (si chiar este), ATUNCI la ce bun sa facem analize AIUREA precum ELISA?

    De aceea eu nu-mi bazez argumentatia folosind ELISA, ci pe WB!

    2. Acum incepe deja sa se concureza unde bat mesajele acestei pagini: medicologia WB-ul. Atit in postarea de mai sus cit si Ondine, fara sa o atace pe dr. Butte, care lucreaza si la laboratorul Sp. Militar Central, explica ca nu este NECESAR sa dai banii pe WB-uri, pe multe WB-uri si mai ales la laboratoare dubioase.

    Acum ce o intelege prin laboratoare dubioase: Fundeni, Lyme Diagnostic, Ecoparadiagnostic? Cam astea sint laboratoarele unde probele ies deseori pozitive! Catanic chiar explica ca s-a diagnosticat la LymeDg. unde 2 WB-uri au iesit NEGATIVE.

    UPS! pai daca WB-ul asta e asa de tare oare de ce a facut doua? Unul nu era de ajuns? NU! Nu este de ajuns, deoarece PRODUCATORII de renume din lume au in produsele lor ZECI de WB-uri si sint cam o duzina de producatori.

    DECI ce WB comparam? Adica Euroimunul are 15 WB-uri DIFERITE, Mikrogenul si astia au vreo 10 WB-uri diferite. DACA un WB iese pozitiv sigur persoana in cauza are sau a avut un contact cu borrelia respectiva. BUN dar care test FACEM pentru a nu face cumva tocmai unul din cele 24 care ies negative, ci tocmai pe acela care iese pozitiv!

    Pai variantele nu sint multe:
    1. faci un test doua la plezneala. Unii ies pozitivi, altii negativi si in functie de cit de performante sint testele, ai mai multi sau mai putini pozitivi, din rindul pacientilor sigur purtatori de borrelia. De exemplu Inf Cluj sint o clinica Universitara care folosesc un singur TEST EUROIMUN, si anume WB-ul numit RN-AT sub forma IgG si IgM. EU si nu numai eu stiu ca unii pacienti ies pozitivi NUMAI pe RN-AT, altii numai pe IgG Afzelii, altii numai pe IgG garini si tot asa, deci PROBABILITATEA ca in cazul unui pacient sigur cu borrelioza sa iasa RN-AT pozitiv nu este de 100% ci mult mai mica, deoarece aceasta probabilitate se imparte intre testele Euroimunului.

    Concluzia eu o vad una singura legata de exemplul Cluj: testul RN-AT este un test care merge bine pe Romania, deci Clujul are un numar mare de teste pozitive, DAR MIC de cazuri pozitive dintre cele testate deoarece nu completeaza gama cu celelalte teste produse de Euroimun, care nu sint facute doar asa sa fie VINDUTE LA FRAIERI, cum incearca unii sa sugereze.

    2. faci toate testele! NU? ce bine ar fi! PENTRU laboratoare! Dar eu chiar am acum un pacient care vazind discutiile pe net ce credeti ca i-a TRAZNIT? Sa dus la Butte si i-a zis ca din cite a inteles aceasta ar avea cele mai multe teste. Irina i-a raspuns ca are 7 (SAPTE) teste DIFERITE Euroimun, dar mai poate aduce cel putin inca atitea si ca in citeva zile vin si 4 (PATRU) teste DIFERITE MIKROGEN. BAGA fara numar, a venit comanda: SURPRISE, doua teste pozitive, RESTUL de 5 teste negative, printre care RN-AT IgG si IgM, Afzeli si Garini (adica teste de 15 si 17 proteine) si inca unul de la Euroimun (mai nou) de 19 proteine. SI imi apare mindru nevoie mare cu un test de 7 proteine si unul de 6 POZITIV! UPS! Pai omul asta are 5 (ADICA CINCI) WB-uri facute de Euroimun negative. Adica acum ce sa zica ca n-are Borrelia findca scorul este de 5 la 2. PAI POATE sa faca si 100 de teste WB, daca unul este pozitiv dat de softul producatorului, atunci e borrelia.

    3. probabil ca cea mai fezabila VARIANTA este sa cauti o legatura intre simptomatica si alte metode de identificare PENTRU A TE ORIENTA in DIAGNOSTIC.

    Ondine, si eu am fost in „sufrageria” dr. Boszic pentru a vedea cu ochii mei ce-i poate „pielea” si cam tot ce mi-a explicat am incercat sa vad daca devine reproductibil pe microscopul meu, al CMHC iar concluziile mele le-am explicat de mai multe ori:

    DFM-ul necesita mult prea mare atentie si cunoastere pentru a devine metoda standardizata in diagnosticul borreliozei, mai ales ca, asa cum catanic82 afirma mai sus;
    „DMF dual dur pe care eu il contest cu vehementa nu confirma nimic.poate fi o spirocheta da nimeni nu poate sa-mi spuna ca e borrelie, treponema, leptospira patogene sau nu, sau daca este fibrina, artefact sau orice altceva”

    Desigur ca fibrina, artefact sau „altceva” decit spirochete se poate exclude de catre un microscopist cu experienta, nu de ori cine, dar se poate exclude si ce raman: treponeme, leptospire sau borrelii. Treaba cu treponeme sau leptospire sau borrelii patogene sau nu ma fac ca nu am vazut-o, pentru ca si ca student la medicina chiar atit de prost (informat) ma gindesc ca nu prea ai cum.

    DAR afirmatia este corecta! NU este deontologic sa tratezi pe cineva de borrelia CIND EL poate ca are sifilis. Si chiar ar fi o TRAGEDIE pe cineva cu simptome articulare sau neurologice sa-l tratezi de borrelia impreuna cu toata familia cind el IMPREUNA cu toata familia are SIFILIS!

    Sau poate ca daca are citeva TREPONEME ratacite, cel mai bine ar fi sa-l lasi cu ele! NU? Adica ce rost are sa-i tratezi pe SIFILITICI daca au treponeme, atita vreme cit n-au simptomatica n-are nici un rost ca umbla cu prezervative si tin treponemele pentru ei. DAR cu cei cu borrelioza ce te faci, ca ASTIA dau borrelia nu prin sex ci atunci cind ii musca seara capusa sau poate si tintarul, puricul, paduchele sau taunii! Dat poate spirocheta aia din DFM nu-i nici treponema si nici borrelia asta care a isterizat Romania. O fi o leptospira! Ei asta da infectie!

    Si stiti ce e MISTO la leptospire? NU DAU SM! ADICA e de bine ca n-ai cum sa ai simptomatica autoimuna daca ai leptospire. Exclus artro- exclus neuro-!

    NUMAI ca partea proasta: EXCLUS medrol si EXCLUS imunosuprimante, ca altfel pacientul are masiv de suferit! UPS!

    Adica dragi colegi de breasla din Romania, chiar daca DFM-ul n-are NICI o valuare de DIAGNOSTIC in BORRELIOZA, lucru pe care eu Dr. Ion il recunosc si sustin, ARE o valuare URIASA de excludere a unei terapii imunosuprimante sau citostatica pina la clarificare, deoarece sugereaza prezenta unor patogeni extrem de gravi ce in prezenta unor astfel de terapii pot genera VATAMARI corporale grave, multe dintre ele ireversibile.

    In plus acest DFM ne ajuta in identificarea rapida a unor coinfectii unde confuziile sint mult mai mici: Babesia, Haemobartonella si Micoplasma. Prezenta ORICARUI dintre acesti patogeni inseamna AUTOMAT oprirea oricarei terapii imunosupresoare pina la elucidarea si eradicarea acestor infectii.

    Pe mine acest DFM ma mai ajuta sa nu ORBECAIESC in JUNGLA de WB-uri, adica sa nu trebuiasca sa fac ZECI de WB-uri pina il gasesc pe acela POZITIV, ci din cit mai putine incercari sa-l nimeresc pe ALA care trebuie, pentru a nu supune pacientul la costuri inutile.

    Cu stima,
    Dr. Ion

    • A propos de teste: anul trecut, pentru fiecare din cele doua sarcini pierdute (dar nuuu, nu din cauza borreliozei!) am facut testepe pentru micoplasma, toxoplasma + o tona de alte analize, ca asa e normal si civilizat in anul 2012. M-am dus prima data la Regina Maria, a doua oara la Medlife. Ambele au alegerile mele, ginecologul meu refuza sa recomande laboratoare ca nu i se pare corect. Dar … de fiecare data rezultatele mele au fost negative. La inceputul anului fac la Fundeni Elisa si ies pozitiva pentru toxoplasma, micoplasma, clamidia, giardia si borrelia. Ma indoiesc ca dr Gogoase s-a gandit ca sunt simpatica si merit si eu sa am o lista frumusica de infectii de astea.Pai cum sa duc eu o sarcina cu atatia crocobauri in sangele meu? As vrea foarte mult daca aveti cunostinta de ceva studii in privinta asta sa imi oferiti niste repere, poate le daruiesc si ginecologului meu si poate ca ma ia in seama de data asta. E foarte dubios, sunt extrem de multe pierderi de sarcina la un numar foarte mare de femei care chiar se ingrijesc. Multe sunt diagnosticate cu sindrom fosfolipidic. Dar de pilda la mine nu a iesit acest sindrom cu claritate, ci o foarte usoara crestere a anticorpilor cardiolipinici (care sunt nespecifici in diagnosticarea trombofiliei). Nu ar trebui ca testele pentru borrelia sa fie obligatorii de facut in sarcina? Bine, aici ajungem la discutia de mai sus si chiar daca le faci s-ar putea sa nu iasa nimic, iar ginecologii oricum nici nu se agita cu infectia asta in timpul sarcinii. Dar toxoplasma???? Cum a aparut la Fundeni si la ceilalti nu?
      Multumesc!

      • Fluturas!
        Si eu am pierdut doua sarcini!
        Se opreau in evolutie la doua luni.
        Inclusiv cu tratament cu gravibinon parca.
        M-au tratat la Parhon cu polidin, lutenyl si am luat eutirox pe toata durata sarcinii si alaptarii.
        Si da, si mie mi-au iesit analizele referitoare la sindromul antifosfolipic modificate.
        Din pacate aceste analize le-am facut de abia dupa 10 ani de la acele evenimente, trimisa de doctorul care suspecta borrelia- stii tu sarlatanii.
        Nu s-a gandit nimeni sa fac aceste analize inainte!
        Am inteles ca totusi polidinul acela facut pentru cu totul altceva, m-a ajutat totusi.

  24. Techno :Eu am fost si sunt de parere ca trebuie sa traim cu virusi si bacterii in buna comuniune. …

    cel mai bun exemplu de astfel de comuniuni sint fetitele de la marginea drumului pe centurile oraselor mari. Ele intr-o comuniune strinsa cu astfel de microorganisme traiesc, de regula, pina mor. Nu stiu daca au sau dau borrelii, dar cred ca sint un intreg tratat de micoplasme si chlamidii!

    Dar de microorganismele acestea chiar ca nu vorbeste nimeni! Pe nedrept as putea spune…

    • deci sa stiti ca am din ambele, si micoplasma si clamidii. Culmea e ca la naiba, eu chiar am sediul pe centura. Dar zau nu fac aici ce fac fetele de la Stefanesti. Dar daca dauneaza centura asa grav, eu ma mut in centru si gata :))

        • si ce fata, noi astea de pe centura nu suntem si noi oameni, nu avem si noi suflet? doamne fereste, sunt victima unei discriminari evidente !

          • Vai, de mine, nici nu am spus asa ceva! 🙂
            Nu tu esti victima discriminarii, ci bacteriile tale. 😀
            Poti eventual sa ma ademenesti cu un cheesecake cu afine. Atunci ma risc! 😛

  25. Buna tuturor, mai am un pic si de luni 18.06.12 voi incepe a 4 runda de tratament cu azitrox. Apropo de noroc ca nu vine singur, in saptamana de pauza a trebuit sa ma operez la genunchi – artoscopie din cauza unei mai vechi probleme. Am trecut cu bine peste anestezia generala dar partea haioasa a fost ca ,,am pus pe jar un spital intreg” deoarece peste noapte s-au documentat toti despre ce inseamna borelia. Am fost studiul lor de caz. S-a terminat totul cu bine, am mai rezolvat o etapa a vietii mele.
    Apropo pana acum nu am mai patit asa ceva, mi-au aparut cateva bubite cu apa care ma manaca, cred ca ar fi de la toxine, a mai patit careva? Am sa incerc cu peritol.

    • Da, am avut şi eu bubiţe cu apă care mă mâncau, în special pe palme şi pe piept. Au trecut însă repede de fiecare dată când au apărut, în câteva zile.

    • Buna Aly!
      Cum sunt aceste bubite?! Sunt cumva vezicule cu lichid si ai un prurit pronuntat (mancarime) ?!
      Daca da, este o eczema dishidrotica. Este cauzata de bacterii, nu de toxine. Mie imi apar periodic in perioadele de crestere a borreliei. M-a chinuit eczema asta ani de zile.
      Sunt ceva unguente pe care le poti aplica, eu de la dermatologi am primit tot felul de unguente cu cortizon (gen Hidrocortizon), dar cea mai eficienta a fost o crema preparata pe o baza neutra de lanolina cu antibiotic, cortizon si vit A. Asta mi-a fost facuta intr-o farmacie cu laborator in Cluj pe reteta unui medic dermatolog.
      Insa trec de la sine.
      Ideea este ca in acest lichid din vezicule sunt spirochete, desi este extrem de contagios. Eu sunt foarte atenta la ele, sa nu se sparga, am prosoape doar ale mele, gatesc cu manusi, etc.
      Ma uit pe-acasa pe la unguente fiindca nu imi amintesc acum denumirile si revin mai tarziu.

    • Bifam si noi bubitele!
      Dar ne-au trecut repede.
      Pana sa le fotografiez sa le trimit domnului doctor pe e mail ca sa le vada, au trecut!!!
      Ce-i drept ca le dadusem un pic de Zyrtec, dar nu stiu daca de la el au trecut.

  26. In primul rand multumesc mult pentru raspuns. Anka, sunt 3 bubite ca niste vezicule cu un lichid alb, parca ar fi apa si ma mananca destul de rau sub coste in partea dreapta. Pana acum nu am avut acest simtom Tin sa precizez ca o zi internata fiinf in spital nu m-am hidratat cu apa ci doar cu perfuzii. M-a sperit cineva sa nu fie varsat de vant dar eu stiu ca am facut, cred ca are legatura cum ai zis tu cu spirochetele.

    • Sunt de la spirochete. Eu am cu zecile pe maini, iar pe vremeuri cand eram foarte rau, mi-erau pline mainile, una langa alta erau si aveam un prurit, pe urma se ingrosa tegumentul si se usca foarte tare si apoi mi se crapa pielea si eram numai o rana. 😀 Iar daca le tratam, apareau un alt loc. Bine ca nu sunt multe! 🙂 Ai grija insa sa nu le spargi.

      • Tot aiurea am scris, dar ati inteles voi ce am vrut sa spun pana la urma. Locoid este unul dintre produsele folosite pentru aceasta eczema si care m-a ajutat. E de preferat varianta crema, se aplica DOAR pe zona afectata si doar de 2-3 pe zi. Orice se aplica pe piele se absoarbe si in organism. Cu cat e mai mare suprafata de aplicare, cu atat e mai mare absorbtia in corp. Asta e valabil pentru orice crema, unguent, lotiune, spray anti-insecte, etc.

      • Anca pe maini aveai bubitele astea deci? Nu pe brate?

        Si eu am de circa 8 ani de zile, in special pe degete sunt plin!

        Dar imi apar doar primavara/vara…… Tin minte ca intr-o vara la fel am patit, imi crapase pielea de imi curgea sange incontinuu, si nu puteam sa indoi unele degete…..

  27. Fluturas :… La inceputul anului fac la Fundeni Elisa si ies pozitiva pentru toxoplasma, micoplasma, clamidia, giardia si borrelia…As vrea foarte mult daca aveti cunostinta de ceva studii in privinta asta sa imi oferiti niste repere, poate le daruiesc si ginecologului meu si poate ca ma ia in seama de data asta. ….Dar toxoplasma???? Cum a aparut la Fundeni si la ceilalti nu?Multumesc!

    Nu stiu ce sa zic de ELISA facuta de Gogoasa! Aceasta este una produsa de Inst. Pasteur si este identica cu cea folosita de Bals. Am avut o serie de cazuri pozitive la Gogoase, pe care le-am verificat PE ACELEASI chituri si la Bals (asta numai pentru ca efectiv au aceleasi chituri de ELISA) si s-au confirmat.

    NUMAI ca diagnosticul doar pe baza ELISA este extrem de pauper si nu m-as hazarda sa-l iau in considerare. IN general problema chlamidiilor ma intereseaza IN MOD DEOSEBIT, deoarece pneumoniile interstitiale care merg catre fibroza pulmonara, merg extrem de bine cu hiperbara, adica constituie o indicatie pentru hiperbara. Mai ales ca aceasta afectiune REGRESEAZA VIZIBIL pe CT si la fel ca la NACF si poti arata pacientului evolutia pe CT in timp real! In astfel de afectiune sint implicate chlamidii (pneumoniae sau simkanii, tot subspecii de chlamidii) sau micoplasme (precum pneumoniae).

    La fel ca si actinomicozele si aspergilozele, si in cazul micoplasmelor si chlamidiilor diagnosticul in Romania este catastrofal, asemanator tarilor din lumea a III-a, practic inexistent. La chlamidii sint zeci de specii, cu o patogenitate diferita dar prezenta si in general contagioase. M-as bucura clar ca cineva sa deschida un laborator unde se pot diagnostica si efectua culturile de ciuperci anaerobe sau PCR pentru chlamidii, DAR interesul in acest domeniu este modest.

    Oricum trahomatis-ul este ca burgdorferii: o specie din sute!

    Cred ca acum REALIZATI ca daca se vor putea diagnostica in Romania va voi povesti si voi posta zeci de CT-uri pulmonare cu tot felul de leziuni ce apar in astfel de infectii. Ori si la plaman e ca la creier: daca nu intervii rapid, leziunile devin ireversibile.

  28. „Centrul” de la Tg Mures era gindit ca o sectie de terapie intensiva hiperbara in cadrul Spitalului Nova Vita Tg. Mures. Din pacate insa am ajuns la concluzia ca deschiderea unei sectii distincte in cadrul unui spital performant, ar duce la stergerea identitatii actului medical practicat in cadrul Centrului de Medicina Hiperbara Constanta. Astfel ca am luat hotararea de a construi un Spital in Tg Mures care sa aiba si o sectie de terapie intensiva dotata cu camera hiperbara.

    Constructia este in desfasurare si speram cit de curind sa putem partea de ambulatorium sa o deschidem, urmind ca ulterior sa dam drumul si la stationar, cu o sectie de NEUROLOGIE, una de boli INFECTIOASE, desigur eu sper pe linga ATI sa avem si Ortopedie/Traumatologie si NK. Specialitatile chirurgicale vor veni insa mai tirziu.

    In Bucuresti se va construi oricum un STATIONAR de medicina hiperbara in cadrul Spitalului VICTOR BABES, constructie patronata de Dr. Oprescu intr-un parteneriat public-privat cu CMHC, iar in Ardeal acest spital din Tg. Mures va dezvolta partea de urgente hiperbare.

  29. Cum spunea un veteran al „borreliozei” – „Cand boala isi face de cap mai rau, spune: „Normal! E doar borrelioza”, acceptand poti merge mai departe.

    Scepticismul naste anxietate multa si afecteaza sistemul imunitar pana la momentul in care poate fi incapabil de a lupta cu infectia..

  30. Dupa cum se pare pe unii in loc sa-i roada rezidentiatul ii freaca ce fac medicii primari:

    Catanic82 :… doctoritei rosca nu i s-a interzis sa mai trateze borrelioza pt ca `diversi au facut tantam` ci pentru ca specialitatea dansei nu este boli infectioase.doamna doctor daca vrea sa mai trateze cazuri de boli infectioase poate sa mai faca si o a 3-a specialitate care dureaza 5 ani ca si pregatire si atunci are dreptul sa trateze cata borrelioza vrea…

    sursa:
    http://forum.romedic.ro/prod/%60%60dr_rosca_tatiana%60%60_053540.html/6

    Eu cred ca am mai explicat ca un medic PRIMAR neurochirurg si oftalmolog, infectii legate de specializarile aceastea poate trata dupa bunul plac si cit pofteste, fara sa mai fie nevoie si de o a treia specializar.

    Oricum nu asociatia studentilor sau a medicilor de ori ce specialitate este cea care ii da dreptul sau ii interzice sa trateze borrelia ci asociatia profesionala a medicilor neurochirurgi sint cei care se pot exprima daca este corect sau nu ce face un neurochirurg, dar asta doar daca un infectionist se plinge.

    DESIGUR ca dr. Rosca este angajata in Sp. Pantelimon ca NEUROCHIRURG, medic primar (adica o treapta peste medicul specialist) astfel ca este perfect posibil ca sa se hotarasca intern ce au voie medici din spital sa faca, iar daca conducerea spitalului hotaraste ca nu mai trebuie sa se ocupe de borreli, o poate face desigur.

    CONSECINTA: pina acum Dr. Rosca trata pacienti cu borrelia MOCA, adica deseori fara SPAGA, pentru oameni nevoiasi un adevarat ajutor, intr-un spital de stat romanesc. Cum insa prin ROMANIA umbla liberi tot felul de IDIOTI si uneori chiar ajung in functii de conducere sau chiar poseda diplome ce le confera drept de libera practica, i s-a interzis in spitalul Pantelimon sa mai trateze borrelii! Cumplit pentru cei fara resurse financiare!

    SI CE DACA! Poate trata in continuare, pina se plictiseste, sau le crapa fierea rudelor mai sarace ale neurochirurgilor (stiti voi bine care sint alea), la MEDAS, in conditii private , PE BANI, OFICIAL in continuare pacienti cu borrelioza! DEOARECE SI ACUM ARE „dreptul sa trateze cata borrelioza vrea”

    Deci draga catanic82, chiar asa a fost: un timpitel s-a trezit sa se ia de Rosca si sa-i interzica sa mai consulte in Pantelimon, asa ca PROGRAMARILE LA MEDAS s-au dat pina in SEPTEMBRIE, numai pentru pacienti cu borrelia, pentru ca medici ca Tatiana sint cautati, deoarece alti mai potenti in domeniu in afara de ea si Cretu nu prea aveti prin Bucuresti! DECI PROGRAMARI PE BANI! IA calculati, daca tot n-aveti ce face, astia care acum somati, cit cistiga acum un neurochirurg din incompetenta voastra. DACA ar pleca de la Pantelimon, PROBABIL ca si-ar inzeci salariul oficial, daca ar lucra numai jumatate ca timp la Medas, cit lucreaza acum la Pantelimon. VA DATI SEAMA CIT CISTIGA ACUM! Eu in locul vostru daca as fi patit asa ceva m-as fi impuscat, macar ca si ministrul ala al vostru condamnat pentru escrocherii!

    La fel cum s-au luat si de Gogoase! SI? Cei de la LymeDg. lucreaza si NOAPTEA sa faca fata! Si despre mine aud zilnic de la pacienti despre LISTE intregi de infractiuni pe care cica le comit. Pai va zic eu ce fac zilnic, pe linga faptul ca deschid SPITALE prin Romania, si daca imi pun mintea chiar pot deschide spitale de boli infectioase si neurologie, ca n-o fi greu sa angajezi astfel de specialisti, consult in continuare, la fel ca si Tatiana, pacienti si cu borrelia, pe linga meseria mea de medic sef al CMHC.

    Catanic82, eu am zilnic 10 consultatii (mai multe nu iau), de luni si pina luni si cam 70% sint borrelia, de mai bine de doi ani, in general primul consult, ca am o serie de medici angajati in centru pentru scheme si continuarea tratamentului!

  31. Salut tuturor
    Daca antibioticele nu au reușit sau nu doriți un astfel de tratament începeți cautarile pe google cu „royal rife” „rife machine”. O sa aveți nevoie de ceva timp pentru documentare. Va sugerez sa căutați mai departe de wikipedia.
    O astfel de masinarie puternică costa in jur de 5000$ ..cam mult..da.. Dar daca sunt 3 persoane care o folosesc deja ajunge la costul tratamentului cu abx / persoana.. Unde mai pui ca se poate folosi in continuare pt orice alt virus bacterie.

    Numai bine

    • Asa am crezut si eu cand am platiti 3500 euro pentru un aparat care nu face altceva decat apa,filtrata intradevar,dar doar apa…

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s