Vindecarea la nivel sufletesc (III)

Am scris aici si aici despre vindecarea din punct de vedere psihic/afectiv si voi continua astazi cu alte opinii, caci pana la urma despre asta e vorba, nu? despre opinii legate de legatura dintre manifestarile fizice si cele psihice.

M-am referit pana acum doar la asa-numita boala lyme insa cred ca putem vorbi de toate bolile si toate simptomele care de multe ori isi au originea (atentie, vorbesc de origine ca factor primordial) in dereglari ale psihicului ca urmare a unor cauze exterioare subiectului sau interioare/genetice.

Unii oameni „beneficiaza” din nastere de o anumita labilitate psihica mostenind astfel gena parintilor sau poate ca starea de spirit a mamei in timpul sarcinii slefuieste psihicul viitorului nou-nascut. S-a tot vorbit de traumele intra-uterine si ca tot ceea ce simte si experimenteaza mama in timpul sarcinii isi lasa amprenta pe dezvoltarea psihica ulterioara a copilului.

Altii „beneficiaza” de un context al vietii, cu multitudinea ei de factori, ce influenteaza dezvoltarea psihica si o altereaza.

Tind sa cred in prima varianta pentru ca sunt cazuri de persoane  supuse unor traume asemanatoare care au inmagazinat diferit experienta, unii reusind sa treaca peste ea cu succes altii doar temporar cu ajutorul unui psihoterapeut, altii deloc.

Si-atunci ma gandesc ca intrebarea: „de ce sunt eu mai sensibil (afectiv)?” isi gaseste raspunsul in simpla genetica. Nu in martiriul social, nu in (non-)relatia cu parintii si in acelasi timp cu perioada timpurie a vietii (asa cum au postulat fondatorii scolilor vieneze de psihanaliza), nu in numarul de abuzuri sexuale sau dezamagiri sentimentale.

Acestea fiind spuse am putea fi pe de-o parte usurati cu revelatia unui raspuns dar in acelasi timp infricosati cu noua caracteristica ineluctabila a psihicului nostru labil.

Cand ma gandesc acum si eu la asta, cu atat imi pare infricosator intr-adevar…

Privind in urma, cea mai veche amintire pe care o am e de pe la doi ani si ceva. Imi amintesc destul de clar, mai ales cand reusesc sa nu ma mai gandesc si la altele in acelasi timp, ce faceam, ce simteam, ce spuneam. Apoi si mai clar imi amintesc varsta de patru ani iar cand inchid ochii si privesc prin ochii copilului de atunci, realizez ca eu si el avem aceleasi trairi si ca maturizarea nu a schimbat nimic pentru copilul de atunci. Ori copilul de atunci era sensibil.

Cumva, in burta mamei, in ovul, in spermatozoid, in cromozomii aia se afla o informatie genetica ce vine de departe si care va dicta in mare viata ta ulterioara, o predestinare care conform initiatorilor reformei protestante implica mantuirea sau damnarea individului.

Am fost mereu „altfel” decat cei din jur. Naiv, sensibil la cuvinte, sensibil la fapte, sensibil la tot iar lucrurile astea se vedeau inca de mic.

Asta a fost baza de plecare pentru boala. Rusii o spuneau mereu cand vorbeau de „oftica” si de cauzele ei temperamentale.

Inca ma gandesc la socul pe care l-am avut in buda de la serviciu cand am descoperit capusa pe mine, cum subit am inceput sa transpir abundent si sa tremur. Stiam de povestea cu Lyme si stiam prin ce trecuse R. Mi-am zis tot timpul ca pe un fond asa labil s-ar fi putut instala o psihosomatica de toata frumusetea. Iar apoi cand doctorul mi-a spus sa astept trei saptamani pentru a dezvolta anticorpi si a ma testa, in fix 21 de zile au aparut primele simptome. Subconstientul si-a facut treaba or care erau sansele ca aparitia anticorpilor sa se produca si simptomatic cu precizie elvetiana? greu de crezut.

In fine, continuam. Asadar, predestinati fiind sa ne imbolnavim, in functie de cand apare boala credem ca un factor sau altul a cauzat-o. Am tot discutat pana acum pe blog de una de alta, despre cum certurile conjugale, relatia cu parintii, greutatile financiare, traumele sufletesti ar fi putut sa ne declanseze boala or boala nu s-ar fi declansat indiferent de problemele astea daca fondul ar fi fost echilibrat si bine construit.

Imi imaginez ca in structurile complexe ale creierului, gena responsabila zace latent o perioada dupa care se trezeste ca un urias adormit si da totul peste cap stricand mai departe ca o reactie tip piesa de domino si alte structuri si in final rezultand intr-un caracter labil.

Degeaba vei incerca sa schimbi lucruri practice in viata ta (serviciul, partenerul, casa, prietenii, masina, orasul sau tara in care traiesti, chiar si alimentatia) daca fondul ramane acelasi. Va fi doar o solutie temporara, cand nu vei mai sta la tara in tihna deplina si te vei confrunta cu stresul, psihic iar ai sa cazi si o vei lua cel mai probabil de la capat si cu bolile.

Schimbarea trebuie sa se produca exclusiv in acele structuri responsabile or asta rar se modifica prin schimbarea „modului de a gandi”, in plus, sunt foarte convins ca modul de a gandi, o data maturizat, nu prea se mai schimba decat ca niste „protocoale” dupa care sa-ti ghidezi viata, afacerile, relatiile.

Stiti ca la un moment dat se vorbea cum ca plantele din special cannabisului ar vindeca regele tuturor bolilor, n-ar fi exclus s-o faca vindecand labilitatea psihica si ca urmare si sentimentele de ura, frica si restul care te-au adus in pragul unei boli.

Si-atunci eu vad doua solutii spre a rezolva problema asta sau macar a face pasi spre o eventuala rezolvare:

varianta holistica: postul negru prelungit – desi n-am postit nici macar trei zile complete, am simtit ca se produc modificari insemnate in psihic, mult mai mult decat in fizic. n-as putea sa explic de ce insa asa am simtit

varianta moderna: psihiatrul – eu unul nu cred in psihoterapeut pentru a vindeca chiar si banala anxietate. as vrea sa cunosc si eu un om care a fost „vindecat”de anxietate de psihoterapeut si care dupa ani de la tratament si confruntandu-se cu situatii cauzatoare de anxietate a trecut peste ele cu succes.

N-am incercat psihiatrul insa logica imi spune ca la unii oameni chiar nu se poate altfel decat prin administrarea unor substante care sa modifice chimia creierului si in timp sa netezeasca acel fond labil si vai mama lui. De aici ar putea sa vina si vindecarea simptomelor fizice.

In incheiere, reamintindu-mi toate povestile pe care le-am auzit la usile cabinetelor medicilor care se ocupa de „lyme”si toate povestile pe care le-am primit scrise pe mail si toate povestile oamenilor pe care i-am cunoscut mai indeaproape ma fac sa cred ca toti „sufera”de aceasta labilitate la care trebuie sa lucreze in paralel cu vindecarea fizica. Labilitatea nu e ca urmare a bolii, labilitatea vine din povestile lor, din zgomotul mintii lor care ii asurzeste si le nenoroceste viata fara ca ei sa realizeze.

Mic sondaj

Vorbind cu multe persoane diagnosticate cu Lyme am remarcat fara sa vreau un anumit profil psihologic/emotional la aproape toti. Inclusiv la mine (cand se intampla sa mai vorbesc cu mine 🙂 )

Cum emotiile si gandurile influenteaza direct activitatea sistemului imunitar, lucru dovedit si prin studii clinice, e de studiat un pic problema.

Identificand care-s problemele majoritare la cei cu „borelioza” putem sa corelam (macar logic, daca nu statistic) prezenta unor emotii cu starea perpetua de boala sau chiar cu declansarea ei.

In fond, intrebarea care mi-e neclara e: ce a fost mai intai? afectiunea psihica sau boala care a declansat afectiunea psihica? mie mi-e foarte clar ca toti avem probleme de ordin emotional nerezolvate fie ca ne place sau nu sa credem.  Sigur ca ego-ul o sa spuna din start ca problemele psihica sunt din cauza bolii sau a capusei! Sigur ca putem fi rai cand ni se spune asta, sigur ca putem ataca in stanga si in dreapta: medici, parteneri de suferinta, rude si prieteni insa cati oare ne intrebam daca nu cumva veneam cu ele inca de dinaintea bolii care de fapt le-a exacerbat prin dezechilibrarea constanta a organismului ?

Majoritatea negam automat ca am avea nevoie de ajutor psihologic sau psihiatric mai ales ca exista un dinte impotriva acelor medici care initial au trimis pacientii sa se caute „la cap”. Or daca lasi ego-ul sa te domine, n-o sa accepti niciodata ca aveai problemele astea de foarte mult timp si o sa crezi in mod gresit ca daca scapi de borrelia o sa scapi si de ele ca prin miracol. Mecanismele in care problemele psihoafective apar sunt insa mult mai complicate si nu implica doar o borrelie care se joaca in creierul tau cu hormonii, enzimele, neuronii si cu tot ce produce ganduri si comportament.

Cele trei atitudini, emotii despre care pot spune ca exista intr-o proportie considerabila la pacientii cu care am avut ocazia sa discut sunt:

auto – critica (teama de a nu fi perfect): totul poate fi imbunatatit, totul poate fi mai bun, poti face mai bine, mai mult – > teama de esec, frica de a nu fi respins

incapacitatea de a avea incredere in tine (sau in cursul firesc al vietii) – > nevoia de a controla totul in cel mai mic detaliu, de a-ti folosi logica pentru a determina cursul evenimentelor vietii iar cand nu reusesti sa faci asta si lucrurile iti scapa de sub control rezulta anxietatea existentiala.

tendinta de iti lua multe responsabilitati (supraresponsabilizare) chiar si responsabilitati pentru alte persoane mature, independente, crezand ca ele stiu mai bine, responsabilizarea merge pana la „salvarea planetei” -> deprimare ca nu le poti face pe toate perfect (vezi 1).

Asadar, vorbim de cum eram pana sa ne fi imbolnavit.  In ce proportie existau factorii astia in noi. Dupa aceea vom vorbi despre cum ii putem „stinge” un pic. Eu am constatat ca in putinele momente cand reusesc sa controlez sau sa anulez una sau mai multe din cele trei aspecte, mi-e mult mai bine psihic. Cum spuneam, fizic nu mai am nimic, psihic insa raman problemele de dinainte de boala si sunt constient ca daca nu le rezolv (si astea-s cel mai greu de rezolvat, vizita la un psiholog nerezolvandu-le neaparat), dupa un timp ma voi trezi in aceeasi situatie cu toata dieta si sportul pe care il fac (atunci i se va spune „recadere” insa cum eu nu cred in „recadere”, incerc sa abordez problema „my way”).

Se spune ca mintea conduce iar corpul o urmeaza. Daca tot timpul gandim ca nu suntem suficient de buni, ne criticam si cerem tot mai mult de la corp, nu avem incredere in viata si ne surmenam intelectul cu responsabilitati (de multe ori inutile) de ce am crede ca organismul ar merita totusi sanatate? asa ca daca vreti sa faceti pasi reali spre vindecare, inca o data, schimbati mobilierul de la mansarda cu unul roz si pufos! negrul nu se mai poarta! 🙂