Detoxifierea ficatului, a 5-a oara si ceva sinceritate

In octombrie am repetat, dupa 4 luni, procedura de detoxifiere a ficatului iar rezultatul a fost iarasi sub forma unor bile mari (1 cm) si verzi dar putine la numar.

Probabil ca adevarul e undeva la mijloc, bilele alea categoric nu vin din ficat sau din colecist dar ele contin ulei amestecat cu bila si cu tot felul de alte sedimente, toxine etc. Din pacate nu prea am timp sa merg cu ele la un laborator ceva sa mi se confirme din ce sunt facute.

In primavara vreau sa planific a 6-a detoxifiere si atunci probabil ca ma voi duce daca tot am alocat atata timp acestei proceduri.

***

A trecut mai bine de un an de cand n-am mai luat antibiotic si ma simt bine. Cred ca psihicul e cheia. Daca reusesti sa echilibrezi psihicul restul vine de la sine usor. Problema e ca psihicul e si cel mai greu de echilibrat. Daca sucuri de legume si fructe, detoxifiere si alte cele e usor sa faci si sa bei, la psihic lucrezi cu greu si conteaza si foarte mult mediul in care traiesti.

Evident ca nu vei putea sa lucrezi la echilibrarea psihicului daca familia ta e dezechilibrata, daca serviciul tau e stresant, daca esti o fire interiorizata si deprimata, daca ai rate, daca, daca, daca.

Problema e ca nu prea poti lucra folosind pastilele pentru a indrepta psihicul. Eu am incercat sa iau tot felul de precursori ai serotoninei gen 5-htp sau Sunatoare dar nu au efecte prea mari. E greu sa fii fericit si implinit cu ajutorul chimiei. Totul tine de mediul in care traiesti, de viata pe care o duci si felul in care experimentezi tu acest mediu. Daca sotul, sotia te insala, cam greu sa nu te consumi si sa nu ai probleme nervoase, daca seful te freaca la creieri, iarasi…e greu sa fii zen, daca Vodafone-ul iti trimite o factura de telefon enorma in mod nejustificat e greu sa nu te stresezi si sa te implici profund in problema. Daca esti o fire care se consuma, care are asteptari mari de la cei din jur si de la propria-i persoana, daca te nemultumeste trecutul si viata ta actuala, cam greu sa mai faci ceva in sensul asta.

Adolescent fiind, credeam ca pot  sa dau totul peste cap si sa realizez orice. Matur fiind am inteles insa ca de fapt eu sunt cel ce este dat peste cap in valtoarea vietii, ca nimic nu e la fel si ca nimic nu va fi la fel indiferent de ce schimbari voi alege sa fac. Trecutul si viitorul nu ne mai apartine si totusi isi pun amprenta puternic pe ceea ce suntem in prezent. Daca as avea un secret cu ajutorul caruia as putea schimba trecutul, l-as spune tuturor. Nu am insa si atunci nu-mi ramane mai mult de facut decat sa incerc sa reconsider cat pot de mult trecutul, din copilarie si pana in prezent caci asta ne diferentiaza pe cei care suntem „bolnavi” de ceilalti.

Cand vei ajunge sa percepi o experienta ca un om sanatos si te vei bucura de ea, cand nu te vei mai consuma din orice atunci probabil ca te vei vindeca, altfel vei ramane cu deprimarea, cu dezamagirea, cu lipsa de speranta si cu boala in dinti.

E greu sa vorbesti despre mental fara sa folosesti clisee. Fraze ca „poti daca incerci”, „trebuie sa te schimbi”sunt derizorii pentru ca sunt constient ca putini reusesc sa incerce si mai putini sa se si schimbe cu adevarat dincolo de felul cum te imbraci sau cum dialoghezi cu oamenii. Schimbarea incepe din cele mai profunde ganduri pe care le ai, din felul in care te percepi ca persoana, prin felul in care iti vezi viata prezenta si iti ierti greselile vietii trecute, prin iubirea sincera pe care o vei arata, prin prietenia onesta pe care o vei lega, prin iertarea pe care o vei acorda oamenilor de care inca te legi prin amintiri mai putin sau mai mult placute.

Nici nu stiu ce vreau sa zic exact. Ideea e ca eu mai am un drum lung de parcurs si nici nu stiu daca voi ajunge candva la capat caci trecutul se intoarce iar si iar si ma bantuie si nu ma lasa sa traiesc fericit oricat de mult imi doresc. Faptul ca nu profesez ceea ce mi-am dorit din copilarie si ca uneori privesc cu jind, nostalgie si imensa dezolare la cei ce o fac, faptul ca nu pot avea incredere in oameni, ca nu pot spune ceea ce simt, ca am avut atatea dezamagiri si esecuri, abandonuri prafuite pe masuta vietii, ca am preferat sa ma autovictimizez ca un las decat sa lupt ca un curajos,  ca nu pot vedea o lume roz asa cum mult din apropiati o vad, faptul ca iar si iar ajung sa ma deprim din cauza unor subiecte banale, faptul ca mi-e frica sa nu gresesc cu orice in fata oricui, oriunde si oricum, faptul ca mi-am dorit sa am multi prieteni si totusi nu i-am avut niciodata pentru ca n-am stiut sa-i adun si sa-i pastrez, faptul ca viata moderna e asa cum e si ca valorile in care cred au disparut de mult pe rugul modernitatii precum si multe altele ma fac sa cred ca povestea e lunga si ca e posibil sa n-aiba un sfarsit sau cel putin pot considera sfarsitul ca paginile arse ale unei carti aruncate in foc, negre, fragile si inexorabil misterioase.

Reclame