Prezenta

Omul modern traieste din ce in ce mai mult fie in trecut fie in viitor. Pesemne ca nu a fost mereu asa si ca tocmai trecerea asta de la prezent la trecut sau/si viitor a adus cu ea nefericirea.

Din nefericire, sub imperiul mintii, ne-am obisnuit sa ne gandim tot timpul la ce-a fost sau ce va fi, nu si la ce ESTE. Daca va veti introspecta veti vedea ca in majoritatea timpului gandurile care va trec prin minte suna cam asa: oare am facut bine? oare ce a crezut despre mine? ce pacat ca n-am reusit la examen! oare a fost bine cum am procedat? oare voi reusi sa-mi iau o masina sau sa am un/o partner(a) ? oare ce sa gatesc maine? daca ma da afara de la serviciu? daca ma paraseste? o sa ma doara daca merg la dentist? ceea ce inseamna ca traim fie in trecut fie in prezent, niciodata in prezent sau…aproape niciodata. Ceea ce inseamna mai departe ca dam nastere fricilor, frustrarilor, nostalgiilor ignorand ca ACUM nu avem nicio problema de fapt. Spre exemplu o mare parte din disperarea durerii nu vine din faptul ca te doare ACUM ci ca ti-e frica sa nu te doara prea mult (sau la nesfarsit).

De fapt, daca stam sa gandim prin prisma asta, noi nu prea traim. Adica nu acum, in momentul asta, momentul prezentului. Noi tot timpul refuzam sa experimentam prezentul ceea ce inseamna ca traim intr-o himera caci nici trecutul si nici viitorul nu pot fi controlate ci cel mult ele ne controleaza pe noi. Asadar, ce-a fost a fost si ce va fi, va fi! singurul lucru pe care il avem si pe care il putem controla este PREZENTUL. Ceea ce faci ACUM inseamna viata si insemni pana la urma chiar TU!

Am constatat ca experimentand starea de prezenta chiar simti viata din tine, simti ca esti viu. Sigur, sa fii ancorat in prezent e foarte dificil mai ales dupa ce ani de zile ai trait gandindu-te la trecut sau ca pe viitor va fi mai bine decat in prezent insa pentru orice exista un inceput.

Cum constientizam starea de prezenta? pai incercand sa punem mintea pe STOP si sa nu ne mai gandim la nimic. N-o sa ne iasa in prima faza, gandurile or sa dea navala chiar si cand ai impresia ca nu te gandesti la nimic. In fundal tot vor fi ganduri. Pentru inceput e bine sa le constientientizezi si sa le privesti de undeva de deasupra.

Gandurile de fundal vor fi prezente si cand te rogi de aceea o rugaciune eficienta trebuie sa fie in prezent, sa o contemplezi si sa te gandesti doar la cuvintele/mantrele ei.

Se spune ca starea de prezenta necesita multa meditatie si antrenament de „nugandire” insa ceea ce am realizat eu e ca starea de prezenta se obtine cel mai bine facand miscare. Cand faci miscare variata (nu monotona) la diferite intensitati incetezi sa mai gandesti si incepi sa-ti constientizezi prezenta in acum, iti simti tot corpul viu, simti respiratia energizanta si te simti per ansamblu foarte bine. De exemplu in lucrul cu greutatile (ganterele) functioneaza foarte bine pentru ca intreaga ta concentrare e pe miscarile de flexare a muschilor. Apoi foarte bine functioneaza si in timpul alergarii dar doar daca esti atent/contemplativ la imaginile care curg in jurul tau, sa le analizezi detasat, fara ochi critic ci sa le percepti pur si simplu si sa le lasi sa treaca. Daca privesti in pamant totul devine monoton si atunci cazi pe ganduri.

Multi nu realizeaza de fapt ce le produce dependenta fata de munte de exemplu. Logic vorbind avem frumuseti de vazut pretutindeni, chiar si in oras si totusi nimic nu se compara cu o plimbare pe munte. La munte ai multi factori favorizanti, daca va plimbati, alegeti sa va plimbati pe sus prin golul alpin. Sa aveti ce vedea! in padure e mai monoton si de multe ori cazi in visare, in ganduri, insa sus pe creste imaginile te tin prezent.

Mai mult chiar, unii aleg sa duca mai departe miscarea pe munte si sa faca alpinism, sa faca escalada, catarare in pereti verticali. Acolo esti mai prezent, esti aproape obligat sa fii prezent 100% si in starea aia de prezenta absorbi tot ceea ce e in jurul tau si simti viata chiar si intr-un fir de iarba. Alpinistii o iau ca fiind efectul adrenalinei. O fi si asta insa si la capatul unei plimbari dar si la capatul unei escalade de perete ai aceeasi senzatie de „nongandire”, de fericire si de „nimic nu mai conteaza”. aceea este starea de prezenta in forma ei cea mai pura. De acolo inainte vorbim de iluminare…

Din pacate nu o putem mentine doar asa caci totul are finalitate sau se transforma. Pana la urma e usor sa ajungi in starea de prezenta insa cel mai greu e s-o pastrezi. Unii reusesc prin meditatie si prin modul in care traiesc insa pentru majoritatea e o performanta daca ajungi sa fii prezent macat cateva minute zilnic. In acele minute creierul se reface extraordinar de bine si dupa aceea vei percepe totul altfel: mai pozitiv.

Spuneam ca am stat intins pe spate pe vf. Caraiman, la vreo 2300 de m si am privit pur si simplu norii cum se dizolvau sau cum se formau pe cerul de deasupra Bucegiului. Doar atat. Nu m-am gandit la nimic si acela a fost un moment de prezenta atat de linistitor incat am reusit sa si atipesc cateva minute. Te incarca foarte mult o astfel de stare.

Muntele pe mine ma face sa fiu prezent, marea insa ma face mai degraba meditativ, nostalgic, visator, marea o identific mai degraba cu trecutul sau cu viitorul. Din acest motiv prefer mai mult muntele.

Incercati !