Boala Lyme. Zgariind suprafata (articol tradus)

Domnul dr. Ion a mentionat aici un link catre un articol interesant de pe siteul the lancet.

L-am tradus mai jos pentru o mai usoara raspandire atat printre pacienti cat mai ales printre medicii care nu au inteles inca serios cum sta treaba (pe alocuri articolul devine tehnic si-mi cer scuze pentru eventualele erori facute in traducerea unor termeni ce tin de genetica, am adaugat si o mica nota explicativa sub articol care face trimitere la wikipedia pentru a explica cateva notiuni mai putin cunoscute publicului larg).

Boala Lyme: Zgâriind suprafaţa

De Steven E Phillips a, Nick S Harris a, Richard Horowitz a, Lorraine Johnson a, Raphael B Stricker

Comentariul excelent al lui Ulrike Munderloh şi al lui Kurtti descrie ciclul de viata complex al Bb, agentul spirochetal al bolii Lyme, aşa cum circulă de la căpuşe la mamiferele gazdă. Acest comentariu evidenţiază o problemă tot mai mare cu boala Lyme: în timp ce abordarea clinica rămâne relativ simplista şi lipsita de informatii, cunoştiinţele de bază pe care le avem despre boala muşcăturii de capusă devin din ce in ce mai complexe. Această divergenţă intre aspectul practic, clinic si cercetările ştiinţifice, a produs o schismă între recunoaşterea Bb ca una dintre bacteriile cele mai invazive şi evazive cunoscute de om şi percepţia clinică despre Lyme. Percepţie conform căreia această boală este „greu de depistat şi uşor de vindecat„.

Complexitatea bolii Lyme merge dincolo de caracteristicile descrise de Munderloh şi Kurtti. Cu mai mult de 1500 de secvenţe de gene , B burgdorferi conţine cel puţin 132 de gene funcţionale, prin comparaţie, agentul spirochetal al sifilisului, Treponema pallidum, conţine doar 22 de astfel de gene. Mai mult, borrelia conţine 21 de plasmide1 (n.t)  (nouă circulare şi 12 liniare) . Acest lucru este de departe cel mai mare număr de plasmide găsite în orice bacterie cunoscută, şi tocmai acest număr mare de gene plasmide se presupune că oferă o reacţie rapidă care permite spirochetei să circule eficient intre căpuşe şi mamifere. Schimbul de gene şi de plasmide între tulpinile de borrelia poate creşte, de asemenea, patogenitatea infecţiei.

În mediul mamiferelor, B burgdorferi foloseşte sistemul fibrinolitic al gazdei pentru a penetra bariera hemato-encefalică şi pentru a obţine acces la sistemul nervos central. Boala Lyme conţine un mecanism secretor pentru porin2 (n.t), adhesin3 (n.t) şi proteine ​​haemolysin4 (n.t), aceste produse secretate pot contribui la proprietatile invazive ale organismului străin.  Spirochetele pot intra in celule cum ar fi fibroblastele, celulele sinoviale, celule endoteliale, precum şi în macrofage. În aceste celule, aceasta devine rezistentă la tratament, parţial ca urmare a proteinelor „camuflante” ​​produse de ea sau absorbite din celulă şi parţial din cauza modificării morfologiei spirochetei într-o formă defensivă in care spirochetele nu se inmulţesc: cyst. Strategia evazivă utilizată de B burgdorferi în faţa sistemului imunar este similară cu strategiile utilizate de către agenţii microbacterieni care provoacă infecţii cronice, cum ar fi tuberculoza sau lepra . Aceste organisme există de asemenea sub formă de chisturi, care pot fi „resuscitate” de actiunea autocrina (autostimularea celulei producãtoare) a citochinelor, după ce au stat latente luni de zile .

S-a aratat că B. burgdorferi utilizează luxS, o genă folosită de alte bacterii, pentru a regla inmulţirea. Este prima dată când această genă luxS a fost identificată la o spirochetă.

Astfel, combinaţia genetică atât de complexă, localizarea intracelulară, evitarea sistemului imunitar şi autoreglarea face din boala Lyme un formidabil agent infecţios.

Prin contrast cu informaţiile complexe despre Bb subliniate mai sus, o noţiune des întilnită în mediul clinic este că boala Lyme poate fi vindecată cu 2-4 săptămâni de antibiotice. Deşi acest lucru ar putea fi adevărat în infecţiile acute tratate prompt, în cazul infecţiilor cronice, care permit mecanismelor fiziopatologice complexe ale borreliei să se desfăşoare si care pot duce la invazia tenace a ţesuturilor, eradicarea este extrem de dificilă.

Înţelegerea complexitaţii fiziopatologice a acestui organism ar trebui să ajute la îmbunatatirea abordării clinice a bolii Lyme.

Declarăm că nu avem nici un conflict de interese.

Sursa

Notele traducatorului

1.        Plasmida (http://ro.wikipedia.org/wiki/Plasmid%C4%83)

2.        Porin (http://en.wikipedia.org/wiki/Porin_%28protein%29)

3.        Adhesin (http://en.wikipedia.org/wiki/Adhesin)

4.        Haemolysin (http://en.wikipedia.org/wiki/Haemolysin)