Protocolul de eliminare a „pietrelor” din ficat si colecist. Unele concluzii

Intre timp am terminat de citit cartea lui Andreas Moritz despre aceste mult contestate „pietre” de colesterol din ficat si colecist si cum ele reprezinta un pas catre repornirea ficatului la maxima capacitate.

S-a spus ca bilele de culoare verde eliminate sunt formate din uleiul ingerat in timpul protocolului si ca nu exista nicio dovada ca ele au fost in ficat.

Sunt de acord partial cu aceasta afirmatie in sensul ca mi se pare ilogic ca asa cantitate de bile dintr-acestea de colesterol sa se gaseasca in ficat (in fond, povesteam la runda I a protocolului ca am eliminat cateva sute de bile de diferite dimensiuni) insa nu sunt de acord ca ele-s facute exclusiv din ulei de masline amestecat cu bila.
De ce?

Pentru ca la runda I (undeva in noiembrie-decembrie) am eliminat vreo 300 de astfel de formatiuni dupa ce am ingerat 120 ml de ulei de masline si suc de grepfruit, la runda II (ianuarie-februarie) am eliminat cam 20 de formatiuni de 10 ori mai mici decat „bilele” de la prima runda, la runda III (martie) n-am mai eliminat nimic desi am baut aceeasi cantitate de 120 ml de ulei si pot spune ca am facut protocolul 100% ca la carte.
Mie asta mi se pare interesant de studiat. De ce nu se mai formeaza „bilele de sapun” ?

De ce de fiecare data dupa protocol, cel putin o saptamana ma simt excelent!?
E clar ca are loc un proces de detoxifiere pentru ca starea imediata de dupa protocol (primele ore ale diminetii) este de rau general, slabiciune in tot corpul, dureri de cap dupa care miraculos pana seara incep sa ma simt excelent si continui sa ma simt asa cel putin o saptamana dupa care nu inseamna ca imi revin simptomele sau ma simt rau ci ca nu mai simt un „boost” din acesta de energie, vitalitate, etc ci-s „normal” zic eu.

O alta chestie interesanta e ca dupa prima runda I de eliminare, in ziua de dupa am simtit intepaturi in zona ficatului, probabil dilatarea coleductului are ceva de-a face cu asta iar la restul rundelor n-am mai simtit nimic in sensul asta.

Avand in vedere ca n-am mai eliminat aceste formatiuni, voi face o pauza mai mare de la acest protocol urmandu-l sa-l repet dupa 2-3 luni sa vad daca se mai formeaza ceva „bile” sau nu.

Concluzia mea strict subiectiva e ca uleiul, sucul de grepf si sarea amara reusesc sa „lege” o mare cantitate de toxine din ficat care prin reactie chimica sa dea „bilele de sapun” iar in absenta acestor toxine sa nu se mai produca reactia si sa elimini cantitatea imensa de ulei ingerata in aceeasi forma in care a intrat.

De altfel, ca un mic update pe starea mea in timpul recuperarii post-antibiotic as putea spune ca ma simt din ce in ce mai bine cu progrese mici dar solide. Zilele rele sunt din ce in ce mai putine in comparatie cu cele bune si simt ca si disponibilitatea catre sport sustinut e mult mai mare (voi merge cat de curand intr-o tura de iarna pe munte).
Singurele probleme (dureri de cap) mai apar in conditii de stres mai mare care din punctul meu de vedere e cea mai mare provocare a unui pacient aflat in recuperare.
Asta si un mediu de lucru sanatos (aerisit, cu acces la lumina naturala a soarelui…) ceea ce nu prea se intampla in Bucuresti…

S-a tot discutat pe subiectul asta si starile de spirit si parerile difera de la perioada la perioada iar concluziile se modifica mereu.
Trei mari nelamuriri am in luna martie:
1. Ce s-ar fi intamplat daca as fi intrat cu „recuperarea si stilul de viata sanatos” dupa prima runda de antibiotic (dupa care m-am simtit teoretic cel mai bine-im revenisem cam 100%)
2. De ce unii din cei cu lyme nici macar nu au nevoie de recuperare (sport, alimentatie) si se refac 100% cu antibiotic (dupa mai multe sau mai putine runde)? au ei un astfel de lyme fara complexe autoimune? au ei adevarata borrelia patogena iar restul au borrelia „like organism” care sunt nepatogene iar problemele lor sunt altele dar totusi de nepatruns de medicina?
3. Cum ar reactiona un om absolut sanatos dupa un an de antibiotic „Lyme Style”? ar avea nevoie de recuperare sau ar fi la fel ca la inceputul tratamentului? cum facem diferenta intre reactiile adverse ale antibioticului, reactiile induse de toxicitatea din ficat si simptomele lyme?

Reclame

Iesire pe munte! (+ raport de simptome)

Iesire pe munte. Prima pe anul asta!

Desi cu indoieli in suflet, am zis ca nu se mai poate sa trandavesc in casa(oras) dominat de frica de a nu duce la bun sfarsit un traseu sau mai rau, de a pati vreun „simptom” pe munte si sa trebuiasca sa fiu coborat cu targa pana jos, scuip in san! 🙂

Cum perioada de „depresie simptomatica” de dupa antibiotic (cum spuneam, inca din timpul minociclinei imi revenisera cam toate simptomele iar dupa incetarea antibioticului chiar accentuarea lor) s-a mai ameliorat dupa 3-4 zile de „pauza” am zis sa ignor durerea persistenta de cap „care mai mi-a ramas” si sa iau drumul Bucegiului  dand astfel curs invitatiei „din pripa” a unui amic care nu mai iesise nici el de cel putin 6 luni.

Pentru ca frica de a nu tine in loc colegul se disipase la auzul faptului ca si el e un mare sedentar, mi-am zis „ce naiba?! sa incercam!„.

Dimineata inainte sa plec la drum mi-am facut „fiertura” energetica din miere, miez de nuca, migdale rasnite, polen, laptisor de matca si pastura iar cand am ajuns in Busteni am bagat si clasicele multivitamine Alive!, vitamina C si Vessel Due.

Se pare ca acest tratament mi-a fost suficient sa urc pe traseul Jepii Mici intesat de turisti mai cocalari sau mai „de-ai muntelui” pana la cab. Babele in ideea ca daca ne simtim rupti sa luam telecabina la coborare.

Dupa o masa cu multe verdeturi si jumatate de ora de odihna in iarba dupa ce in prealabil am reaplicat un strat gros de spray-uri anti capuse/insecte am decis ca am energie suficienta s-o luam la pas spre cab. Piatra Arsa si de acolo sa coboram pe Jepii Mari. In plus pretul telecabinei, 32 RON COBORAREA! e foarte descurajant.

Jos, la intrarea in traseu, cand m-am apucat sa execut ritualul „imbalsamarii” lumea se uita ca la urs la mine. Helpic-ul cu ingrediente naturale direct pe piele, pe tot piciorul, gat, spatele urechilor, maini pana la umeri si apoi un alt strat de Autan Plus peste haine si incaltaminte 😀

Promenada pana la Piatra Arsa a fost o adevarata placere pentru ca am „asezonat-o” si cu un Kurtos Kalacs cumparat de la „babe”. O mica aroganta pe care mi-am permis sa mi-o acord cu aceasta ocazie 🙂

Pe Jepii Mari nu mai fusesem de prin liceu asa ca regasirea cu acest traseu a fost un prilej de readucere aminte a tembelismelor pe care le faceam pe traseu la vremea aia (taierea potecilor, alergat la vale, glume cu ursu’).

Intr-un final am contatat cu o oarecare „mandrie” ca am obtinut exact timpii scrisi pe tablitele indicatoare desi nu m-am grabit in niciun fel. Ce m-a bucurat mai mult a fost ca nu am avut niciun fel de durere articulara nici la urcare si nici la coborare. E drept! m-am menajat, am coborat pragurile mai inalte usurel sa nu pun presiune in glezne si genunchi, asa…mai „moseste” 🙂

Inca o data, ca o concluzie, trebuie sa mentionez ca aerul de munte e un adevarat elixir pentru cei cu boala Lyme (cred ca spirochetelor nu le place aerul puternic oxigenat de padure) si ca miscarea face bine. Dupa terminarea traseului de aproximativ 7 ore efective de mers, in masina ma simteam chiar bine, relaxat si energic! Iar azi, azi nu am febra musculara! chiar eram 90% sigur ca nu ma voi putea ridica din pat azi cum se intampla deseori dupa ce faci o pauza atat de lunga de la urcat pe munte (ultima oara am fost la sfarsitul lui decembrie 2011 pe munte). Am transpirat grav de tot si cred ca si asta a contat la procesul de detoxifiere. In rucsac mi-am pus 2,5 L de apa (de obicei imi luam 1,5 l) si pana la finalul turei bausem toata apa. Jos am „lins” dintr-un foc inca 1 L de apa.

A fost o zi frumoasa in care nu numai ca am scapat de canicula din sud (la munte erau 20 de grade pe platou) dar m-am simtit aproape sanatos.

Ma enerveaza boala asta, uneori esti la pamant, mega descurajat ca ai simptome dupa atata tratament iar alteori te intrebi cum de ai putut sa zici asa ceva cand acum  „te simti bine”.

Asa ca ma scuzati daca blogul o sa semene cu cel al unui bipolar 🙂