Intre bine si rau

good_evil-origin

Binele si Raul, doua concepte antitetice dupa care ne ghidam astazi viata poate mai mult ca oricand. Doua variante, o matrice binara, 0 si 1 care ne ghideaza viata: zero pentru infinit si unu pentru unitate.

Vorbesc despre bine si rau pentru ca intre ele se naste auto-critica din care se naste auto-imunitatea ca simptom clinic. „Am trait bine/rau; sunt bun, sunt rau; am facut bine sau am facut rau” ca si cum aceste doua variante ar fi extremele gandirii umane.

Am fost si inca sunt genul care tot timpul a trebuit sa ma evaluez daca ceea ce am facut, gandit, spus a fost bine sau rau si de multe ori evaluarea este una autocritica. Acelasi lucru fac aproape obsesiv si cu cei din jur. Dupa cum am mai spus si in alte articole, capacitatea de a te menaja si de a te ierta reprezinta o componenta importanta a vindecarii la nivel psihic si atunci cine spune ce e bine si ce e rau? In mod categoric nimeni nu-si poate impune propria moralitate, propria opinie despre bine si rau asupra celor din jur. Ce e rau pentru unul e bun pentru altul si invers si atunci? cine stabileste ce e bun si ce rau?

Raspunsul este, evident, societatea! ca entitate superioara individului a ajuns sa impuna un set de norme morale oamenilor si atunci cei care le respecta sunt buni iar cei care nu sunt rai. Acelasi lucru se intampla si la serviciu precum si in viata personala unde superiorii respectiv gandirea sociala dicteaza tinandu-te captiv si rigid si indepartand din viata ta poate cele mai bune ocazii de a face pace cu Universul si a fi in armonie cu el.

In plus, chiar daca am ajunge sa ne ascundem de societate si sa facem orice fara a cataloga bine sau rau, am fi lasati prada dreptatii divine si normelor morale impuse de Sus caci si teama de razbunarea divina din viata de Apoi poate sa te duca la paroxism si poate sa te determine sa traiesti in frica.

Nu cumva raul s-a nascut din frica? si nu cumva binele si raul vin din aceeasi sursa primara si au amandoua un rol? daca consideram ca toate si toti suntem de la Creator atunci nu cumva si raul e de sorginte divina si cu un rol precis in evolutia noastra, nu cumva binele si raul sunt amandoua aspecte ale perfectiunii divine si/sau omenesti ?

Si-atunci, ce ar fi daca ne-am chestiona propriile principii despre bine si rau si am aplica liberul arbitru asupra unui infinit nemarginit de acesti termeni? In fond definim binele si raul doar folosindu-ne de perceptia noastra extrem de alterata/subiectiva asupra lumii materiale. Daca am considera anulate aceste concepte atunci unica lege la care ne-am raporta este tocmai legea necunoscuta a Universului pe care niciodata n-o vom intelege cu mintea ci vom realiza prin experienta (cauza/efect) cum functioneaza.

Modul fundamental de a defini produsul rezultat in urma unei actiuni n-ar trebui sa fie caracterizat nici de bine si nici de rau ci de „a fi”. Spre exemplu, daca am facut un lucru, oricare, atunci el nu va fi nici bun nici rau ci doar va fi si atat. Reactiunea actiunii nu va fi nici buna nici rea ci va fi si va avea ca unic scop evolutia noastra pe aceasta planeta.

Deci daca practici reiki nu esti satanist ci doar esti, daca esti catolic nu esti habotnic ci doar esti, daca ai gresit la munca nu esti „rau”ci doar esti.

E un articol un pic atipic insa mie mi se pare ca renuntarea la a categorisi si oamenii in buni si rai si in general la orice aspect al lumii materiale si imateriale usureaza foarte mult spiritul si deschide ceva mai mult mintea altminteri tinuta captiva de frica de a face „bine”sau „rau”dupa caz. In plus, te scuteste de frustrarea de a fi crezut ani de zile ca un om, un lucru, o actiune e un lucru rau/malefic si totusi produsul rezultat sa fie „bun”.

Ca exercitiu va invit ca 3 zile la rand sa scrieti pe hartie de cate ori ati gandit in alb sau negru si apoi sa incercati o zi sa n-o mai faceti deloc in felul asta si sa inlocuiti categorisirea de tip bun/rau cu verbul „a fi”. S-ar putea sa aveti o senzatie a libertatii sau poate nu. Staruiti!:)

 

Iarasi despre boala, liric

parlee-troy-mary-mountain-river-in-spring-bc-can

In ultimele saptamani am inceput sa fiu destul de activ in ceea ce priveste plimbarile prin natura. Am urcat iarasi pe vf. Piatra Mare la 1900 m printr-o ceata laptoasa, am pedalat prin zapada prin muntii Baiului si apoi in coborare pe asfalt din Azuga pana in Cimpina, am facut doua trasee la picior prin Tusnad la lacul Sf. Ana si…particularitatea sezonului e ca zapezile de la altitudini mari se topesc si se transforma in rauri, paraie involburate, cascade cu sunet asurzitor si ma gandeam ca si calatoria prin boala si prin vindecare e ca cea cu pluta pe un rau de munte. Ai parte de momente cand curgerea apei iti accelereaza calatoria, ai momente in care sari peste praguri si esti zdruncinat, tulburat si ametit, ai momente cand te invarti pe loc fara sa mai ai idee incotro, prins in valtoarea de la baza unei caderi de apa.

Ca si raul de munte, calatoria spre vindecare incepe in amontele tumultos, involburat si rapid si sfarseste in aval cand totul se linisteste, perspectiva ingusta se largeste si doar cateva pietre ce-ti lovesc pluta te mai trezesc din reverie si-ti reamintesc ca esti inca pe rau.

Asta pentru ca natura te tine alert caci uneori, in aval, cand pare ca totul e lin si mai e un pic pana la varsare te asteapta un ultim hop, o ultima cascada, una imensa, poate cea mai mare.
O ultima provocare ce ar putea fi chiar adevarata cauza a situatiei tale actuale iar tot ce ai realizat pana acum a facut doar sa inlature praful pentru ca tu sa vezi ceea ce n-ai fi vazut daca n-ai fi inceput mai intai cu maturatul.

Auzi zgomotul asurzitor si simti raceala vaporilor de apa insa totusi te gandesti ca ce a fost mai greu a trecut.

Trebuie sa ai grija pana la final, sa ramai alert si sa nu scapi carma din mana caci abia ajuns la tarm vei putea vedea intreaga imagine a raului, din crestele involburate si reci si pana la pajistile inverzite.

Probabil ca atunci vei fi nu doar vindecat ci si un om mai bun.

Din punct de vedere sufletesc, natura a ramas acelasi panaceu ca si inainte sa-mi intersectez viata cu o capusa. Uneori imi vine sa plang datorita frumusetii careia nu-i pot aduce suficienta slava oricat as incerca.

Abia astept sa pun iar cortul langa un rau si sa adorm ascultandu-i susurul intrerupt doar de gâzele noptii si de pasarile nocturne. Un adevarat miracol…