Mic sondaj

Vorbind cu multe persoane diagnosticate cu Lyme am remarcat fara sa vreau un anumit profil psihologic/emotional la aproape toti. Inclusiv la mine (cand se intampla sa mai vorbesc cu mine 🙂 )

Cum emotiile si gandurile influenteaza direct activitatea sistemului imunitar, lucru dovedit si prin studii clinice, e de studiat un pic problema.

Identificand care-s problemele majoritare la cei cu „borelioza” putem sa corelam (macar logic, daca nu statistic) prezenta unor emotii cu starea perpetua de boala sau chiar cu declansarea ei.

In fond, intrebarea care mi-e neclara e: ce a fost mai intai? afectiunea psihica sau boala care a declansat afectiunea psihica? mie mi-e foarte clar ca toti avem probleme de ordin emotional nerezolvate fie ca ne place sau nu sa credem.  Sigur ca ego-ul o sa spuna din start ca problemele psihica sunt din cauza bolii sau a capusei! Sigur ca putem fi rai cand ni se spune asta, sigur ca putem ataca in stanga si in dreapta: medici, parteneri de suferinta, rude si prieteni insa cati oare ne intrebam daca nu cumva veneam cu ele inca de dinaintea bolii care de fapt le-a exacerbat prin dezechilibrarea constanta a organismului ?

Majoritatea negam automat ca am avea nevoie de ajutor psihologic sau psihiatric mai ales ca exista un dinte impotriva acelor medici care initial au trimis pacientii sa se caute „la cap”. Or daca lasi ego-ul sa te domine, n-o sa accepti niciodata ca aveai problemele astea de foarte mult timp si o sa crezi in mod gresit ca daca scapi de borrelia o sa scapi si de ele ca prin miracol. Mecanismele in care problemele psihoafective apar sunt insa mult mai complicate si nu implica doar o borrelie care se joaca in creierul tau cu hormonii, enzimele, neuronii si cu tot ce produce ganduri si comportament.

Cele trei atitudini, emotii despre care pot spune ca exista intr-o proportie considerabila la pacientii cu care am avut ocazia sa discut sunt:

auto – critica (teama de a nu fi perfect): totul poate fi imbunatatit, totul poate fi mai bun, poti face mai bine, mai mult – > teama de esec, frica de a nu fi respins

incapacitatea de a avea incredere in tine (sau in cursul firesc al vietii) – > nevoia de a controla totul in cel mai mic detaliu, de a-ti folosi logica pentru a determina cursul evenimentelor vietii iar cand nu reusesti sa faci asta si lucrurile iti scapa de sub control rezulta anxietatea existentiala.

tendinta de iti lua multe responsabilitati (supraresponsabilizare) chiar si responsabilitati pentru alte persoane mature, independente, crezand ca ele stiu mai bine, responsabilizarea merge pana la „salvarea planetei” -> deprimare ca nu le poti face pe toate perfect (vezi 1).

Asadar, vorbim de cum eram pana sa ne fi imbolnavit.  In ce proportie existau factorii astia in noi. Dupa aceea vom vorbi despre cum ii putem „stinge” un pic. Eu am constatat ca in putinele momente cand reusesc sa controlez sau sa anulez una sau mai multe din cele trei aspecte, mi-e mult mai bine psihic. Cum spuneam, fizic nu mai am nimic, psihic insa raman problemele de dinainte de boala si sunt constient ca daca nu le rezolv (si astea-s cel mai greu de rezolvat, vizita la un psiholog nerezolvandu-le neaparat), dupa un timp ma voi trezi in aceeasi situatie cu toata dieta si sportul pe care il fac (atunci i se va spune „recadere” insa cum eu nu cred in „recadere”, incerc sa abordez problema „my way”).

Se spune ca mintea conduce iar corpul o urmeaza. Daca tot timpul gandim ca nu suntem suficient de buni, ne criticam si cerem tot mai mult de la corp, nu avem incredere in viata si ne surmenam intelectul cu responsabilitati (de multe ori inutile) de ce am crede ca organismul ar merita totusi sanatate? asa ca daca vreti sa faceti pasi reali spre vindecare, inca o data, schimbati mobilierul de la mansarda cu unul roz si pufos! negrul nu se mai poarta! 🙂

Reclame