Iarasi despre boala, liric

parlee-troy-mary-mountain-river-in-spring-bc-can

In ultimele saptamani am inceput sa fiu destul de activ in ceea ce priveste plimbarile prin natura. Am urcat iarasi pe vf. Piatra Mare la 1900 m printr-o ceata laptoasa, am pedalat prin zapada prin muntii Baiului si apoi in coborare pe asfalt din Azuga pana in Cimpina, am facut doua trasee la picior prin Tusnad la lacul Sf. Ana si…particularitatea sezonului e ca zapezile de la altitudini mari se topesc si se transforma in rauri, paraie involburate, cascade cu sunet asurzitor si ma gandeam ca si calatoria prin boala si prin vindecare e ca cea cu pluta pe un rau de munte. Ai parte de momente cand curgerea apei iti accelereaza calatoria, ai momente in care sari peste praguri si esti zdruncinat, tulburat si ametit, ai momente cand te invarti pe loc fara sa mai ai idee incotro, prins in valtoarea de la baza unei caderi de apa.

Ca si raul de munte, calatoria spre vindecare incepe in amontele tumultos, involburat si rapid si sfarseste in aval cand totul se linisteste, perspectiva ingusta se largeste si doar cateva pietre ce-ti lovesc pluta te mai trezesc din reverie si-ti reamintesc ca esti inca pe rau.

Asta pentru ca natura te tine alert caci uneori, in aval, cand pare ca totul e lin si mai e un pic pana la varsare te asteapta un ultim hop, o ultima cascada, una imensa, poate cea mai mare.
O ultima provocare ce ar putea fi chiar adevarata cauza a situatiei tale actuale iar tot ce ai realizat pana acum a facut doar sa inlature praful pentru ca tu sa vezi ceea ce n-ai fi vazut daca n-ai fi inceput mai intai cu maturatul.

Auzi zgomotul asurzitor si simti raceala vaporilor de apa insa totusi te gandesti ca ce a fost mai greu a trecut.

Trebuie sa ai grija pana la final, sa ramai alert si sa nu scapi carma din mana caci abia ajuns la tarm vei putea vedea intreaga imagine a raului, din crestele involburate si reci si pana la pajistile inverzite.

Probabil ca atunci vei fi nu doar vindecat ci si un om mai bun.

Din punct de vedere sufletesc, natura a ramas acelasi panaceu ca si inainte sa-mi intersectez viata cu o capusa. Uneori imi vine sa plang datorita frumusetii careia nu-i pot aduce suficienta slava oricat as incerca.

Abia astept sa pun iar cortul langa un rau si sa adorm ascultandu-i susurul intrerupt doar de gâzele noptii si de pasarile nocturne. Un adevarat miracol…