Egoismul

I_love_egoism_by_Salamander91

„Egoismul este esenta unui suflet nobil” (Friedrich Nietzsche)

Desi n-am sa vorbesc nici despre antibiotic si nici despre medicina alternativa, cred ca am sa supar pe multi cu ceea ce am sa scriu mai jos.

Am sa supar pentru ca stiu ca sunt multi cei spre care imi directionez crezul si oricat de dur ar parea atacul, pentru a fi sincer pana la capat, ma vad nevoit sa-l port.

Mentionez de la inceput ca nu am copii, nu stiu cum e sa cresti unul dincolo de contactul sporadic cu nepotei si nu stiu cum e sa faci compromisuri ce tin de sanatate de dragul casniciei, al serviciului sau al dogmei „ce zice lumea”.

Vorbesc asadar de sanatate si de ceea ce ar trebui sa insemne ea in viata oricarui om.

De multe ori am observat ca oamenii tind sa puna semenii, prejudecatile sau banii in fata propriei sanatati. De cate ori n-ati ajuns la medic pentru ca a trebuit sa terminati ceva urgent la serviciu si de cate ori nu v-ati luat pastilele trebuincioase ca sa aiba copilul bani de Kinder?

Dar de cate ori v-ati intrebat „Oare n-ar trebui sa fac ceva si pentru mine?” mai ales cand vine vorba de sanatate?

Aud tot mereu de cazuri de oameni ajunsi foarte rau cu sanatatea pentru ca „nu mai apuca sa ajunga la medic pentru ca are de munca/trebuie sa aiba grija de copii/am uitat…” si completati voi in continuare la fel cum aud cazuri de bolnavi care nu au timp efectiv sa-si urmeze tratamentul pentru ca trebuie sa faca mancare, sa duca masina la reparat (!!) sau sa mearga in vizita la fini.

Incepand cu praful uitarii ce s-a pus pe insasi importanta esentei vietii (alimentatia, aerul, miscarea) si pana la abordarea superficiala a unui tratament, multi dintre noi avem grija mai degraba de obiectele si oamenii din jurul nostru decat de noi. Cu o rigurozitate nemteasca schimbam la timp uleiul la masina, placutele de frana, ii dam benzina buna si aditiv din cand in cand. Ne ingrijim ca mama, tata, copilul, pisica, purcelul si catelul sa fie bine iar pe noi ne lasam la urma spunand flegmatic „ce-o vrea Dumnezeu...”. Cati oameni isi duc vietile mizerabile catre moarte doar pentru ca cei din jurul lor sa fie fericiti?

As spune ca nu e ce vrea Dumnezeu si ca degeaba le e bine copiilor si masinii acum daca peste doi ani pe copii nu-i va mai avea cine sa-i creasca iar masina nu va mai avea sofer. Simplu ca „buna ziua!„.

Contrar dogmei bisericesti care spune ca Dumnezeu lucreaza prin preoti, parerea mea e ca Dumnezeu lucreaza prin toti si daca tu vrei si te ajuti sa te vindeci si Dumnezeu va vrea si te va ajuta sa te vindeci pe cand daca nu vrei sa te vindeci atunci liberul arbitru va functiona si invers.

Asadar, pentru mine lucrurile sunt simple: daca te lasi pe planuri terte si ii pui pe altii pe primul loc atunci nu vrei sa te vindeci. Nu constient caci cu totii vrem sa ne vindecam (cel putin declarativ) ci inconstient! Acolo in subteranul mintii noastre e deja tatuata ideea de a nu te vindeca, de a ramane o victima si pentru a-ti descarca intelectul de o eventuala vina pe tema asta, folosesti ca pretext grija fata de altii, lucruri sau oameni.

Eh, n-am mai facut miscare in seara asta pentru ca a trebuit sa stau peste program si apoi i-am dat de mancare catelului„.

M-am tot gandit mult la asta. M-am intrebat daca nu cumva o gandire ceva mai indreptata catre propria-mi fiinta n-ar fi cumva de condamnat. Daca nu cumva renuntand la altruismul de tip „decat sa o vad pe mama bolnava mai bine ma vad pe mine!” si luand in brate egoismul „EU” nu devin un paria nemernic si insensibil, inrait de boala pana in „bojoci”.

M-am regasit acelasi insa cu o mai mare grija de „EU” cu toate formele pe care pronumele le imbraca. Daca nu-s „EU” pe primul loc atunci nu-i voi mai putea ajuta pe ceilalti in viitor. Daca nu-s „EU” pe primul loc atunci ceilalti mi se vor urca in spate si ma vor calari pana voi ceda. Daca nu-s „EU” pe primul loc atunci pisica va manca mai bine decat mine si va trai in consecinta. Daca nu-s „EU” pe primul loc, cel mai probabil nu vor reusi sa duc la bun sfarsit niciun protocol, niciun tratament, nimic, niciodata!

Si-atunci, da! cred ca orice bolnav ar trebui sa se considere ca fiind cel mai important chiar daca asta ar aduce oprobiul publicului larg – „Eh, cum sa-ti neglijezi copiii?

Apoi, fiind EU si TU pe primul loc, cei din jurul nostru ori ne vor ajuta sa fiu EU ori vor trebui sa ramana neutri, alta cale nu exista! Pentru ca nici alta scurtatura spre vindecare nu exista atat timp cat nicio gospodina nu s-a vindecat de cancer punand pe primul loc faptul ca trebuie sa-i gateasca barbatului infometat o gaina la protap cand vine acasa.

Deci cam asta e ideea. Fuga de chestiile complicate vine tocmai din incapacitatea de a-ti lua in brate propria-ti viata si a-i spune „te iubesc!”.

In finalul demersului de a gandi dinspre EI catre NOI ar trebui ca o greseala facuta la serviciu, o disensiune cu un coleg, divortul cuscrei, foamea catelului, nevoia egoista a partenerului(e), imbranceala din mijlocul de transport, problemele in dragoste ale copilului, nemultumirea clientului, cresterea euro si problemele prietenei(ului) cea/cel mai bun(a) sa aiba cam tot atata trecere pentru noi cam cata trecere are o ceapa degerata in salata mea morcovi cu telina. Nu permanent ci macar acum, macar anii/lunile astea!

Iar dupa aceea……n-ar fi rau sa-i mai aruncam din cand in cand pe toti si toate la cos si sa mergem la un masaj si o sauna. Nu rar ci des!