Vindecarea la nivel sufletesc (II)

aisbergPoate ca cel mai pregnant sentiment intalnit in boala este frica. Daca stau sa ma gandesc este cel mai intalnit sentiment in general. Poate ca lucrurile n-au stat asa mereu insa frica domina acum intreaga planeta. Motivele-s evidente…

In particular, frica de boala exista chiar si inaintea aparitiei bolii si pentru multi, persista cu mult dupa incetarea bolii (simptomatice). Ea apare atunci cand ne proiectam in viitor in incercarea de a scapa de prezentul dificil. E o capcana primejdioasa daca facem asta pentru ca  vom reusi doar sa prelungim sentimentul de frica … la nesfarsit.

Cand ne este frica ne este in primul rand de a nu ne fi mai rau pe viitor si mai putin pentru ceea ce se intampla acum. Daca ne-am raporta la acum, putini am avea efectiv senzatia de insuportabil. Insuportabilul apare cand incerci sa privesti in viitor si vezi doar suferinta si ti-e frica sa nu fie asa toata viata.

Cele mai mari frici le aveam atunci cand imi puneam intrebari legate de certitudinea viitorului, fricile imi accentuau simptomele si imi slabeau cu totul organismul.

Si-atunci, intr-o zi cand simteam ca acest consum de energie imens nu are niciun ecou nici interior nici exterior am acceptat boala si am incercat s-o consider „de-a casei” resemnandu-ma intr-un fel cu privire la viitor. Am incetat sa-mi mai pun intrebari legate de viitor sau sa descos prea mult felul in care vor evolua simptomele curente in viitor.

A fost primul moment in care am simtit ca daca nu mai opun rezistenta bolii s-ar putea sa am ceva mai multa forta in a o alunga. Boala devenise o situatie de viata, o circumstanta.

Nu stiu exact cum mi-a venit ideea asta, poate pentru ca am vazut ca daca practic tipul asta de perceptie la nivel profesional sunt mai putin stresat sau poate ca doar m-am intrebat „ce poate fi mai rau? sa mor? ” Fie!.  Poate dintr-o disciplina „martiala” invatata in anii adolescentei cand, practicand Judo vreme de trei ani, am avut ocazia sa descopar si acel principiu al salciei/ciresului care supravietuieste zapezii care ii incarca ramurile doar fiind flexibile, indoindu-se si lasand-o sa cada.

Asa ca in loc sa te lupti cu boala si cu frustrarile ce vin din nestiinta medicilor, indiferenta apropiatilor, „propaganda” internauta unde unii pacienti isi fac mai mult rau lor (si celorlalti) propagand mesaje cum ca „Lyme te izoleaza, nimeni nu te intelege ca ai lyme, lyme inseamna tradare, furie, anxietate…„, cu alte cuvinte acordand o identitate bine stabilita bolii, dandu-i astfel forta si proiectand-o si pe viitor, mai bine o accepti. De multe ori unii uita ca de fapt adevaratul scop al intregului proces este vindecarea si nu perpetuarea iar si iar a unor clisee care nu fac decat sa victimizeze,  nicidecum sa ridice „awareness”-ul.

Asadar, daca vreti sa nu mai simtiti frica abandonati-va prezentului! Nu e nimeni vinovat pentru situatia curenta, nici tu, nici medicul, nici capusa sau natura. Cand mergi in natura trebuie doar sa fii constient ca trebuie sa te protejezi de capuse si atat! daca readuci trecutul in prezent vei reintalni frica si ura de/pentru capusa si atunci ti se va anihila placerea de a sta in natura si chiar de a trai.

Cand te abandonezi situatiei din prezent apele parca se limpezesc, te calmezi si te reincarci.

Incepi atunci sa te gandesti la vindecare ca la un proces care nu implica nici macar un strop de rezistenta ci doar acceptare si convietuire. Bacteria(iile) nu-ti sunt dusmani, acum sunt deja parte din tine, omul poarta in ADN-ul sau si o parte din incarcatura informationala a bacteriilor si virusurilor care il populeaza. Opunandu-te lor te opui propriului tau corp.

Chiar si cand iei antibiotic procesul n-ar trebui vazut ca o lupta caci daca ar fi asa ar fi inegal sa lupti cu tehnologia dezvoltata in 50 de ani cu aceasta imensa structura pe care natura a slefuit-o de-a lungul a milioane de ani: bacteria. Ca cercetatorii mai descopera o asociere revelatoare inseamna doar un strop din ceea ce se afla din iceberg sub apa.

Cand iei antibiotic ar trebui sa consideri ca o faci nu pentru a scapa de bacterie ci pentru a-ti fi tie bine. In felul asta vei accepta antibioticul (sau orice alt remediu) ca si prieten al tau si nu ca si dusman al bacteriei. Chiar daca dusmanul bacteriei iti este aliat el ramane totusi un „personaj” negativ.

Oricat de paradoxal ar parea, sa te abadonezi situatiei nu inseamna sa cedezi in fata bolii si s-o lasi sa te devoreze ci inseamna sa tai identitatea bolii data in buna parte de trecut si viitor gandindu-te doar la clipa de acum si la cele cateva clipe viitoare necesare pentru a-ti pune in practica tratamentul.

Paradoxul asta il intalnim si in religia crestina, nu? Chiar Iisus pe cruce a spus: „Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul” iar eu asta n-am inteles-o ca o renuntare ci ca o predare a controlului. Cum spuneam in articolul precedent, nu catre unei entitati exterioare ci catre propriul nostru interior. Acolo de unde vine pacea absoluta si forta vitala a vietii. Acel „Ki” care leaga aceste minunate structuri: corpul fizic si cel astral.

Iar lucrurile astea nu se produc de pe azi pe maine, e nevoie de timp pentru ca resentimentele, furia, ura, dezolarea s.a.m.d sa dispara si sa duca nu doar spre o vindecare ci catre un progres spiritual.