Lipomul medicamentos

In septembrie 2011, in timp ce ma luptam cu spor cu cea de-a treia luna de antibiotic in cea mai necrutatoare combinatie : minociclina, ciprinol, tinizol, aproape peste noapte, mi-a aparut un lipom pe spate.

La inceput era mic, cat un bob de mazare strecurat sub piele insa in timp lipomul a crescut ajungand dupa 4 ani la aproape 1 cm.

Multa vreme nu m-a deranjat pentru ca nu durea si nici nu era pronuntat asa ca dupa ce am terminat cu antibioticul si lyme si am avut timp sa ma concentrez si pe altele, am incercat sa-l tratez naturist ungandu-l cu tot felul de leacuri naturiste.

Fara niciun rezultat.

Anul asta m-am hotarat sa-l scot, nu pentru ca ma durea ci pur si simplu pentru ca era pe spate si de fiecare data cand ma tolaneam in scaun, il simteam acolo.

L-am scos la dermatolog si nu a durat mai mult de 10 minute. Anestezie locala, o mica incizie, un pic de stors si poc, iata guguloiul de grasime frumos impachetat.

Mi-am imaginat ca tocmai am scos minociclina din mine pentru ca dracia aia mirosea intr-un mare fel.

Si pentru ca la inceputurile blogului, inainte de episodul lyme, am avut eu un articol despre „in cat timp se vindeca o unghie” care pana si in ziua de azi reprezinta „motorul” cu numarul doi in cautarile de google, am zis sa scriu si articolul asta despre lipom si anume in cat timp se vindeca.

Asadar, in cazul meu, incizia de pana intr-un cm s-a vindecat in 8 zile complet fara a necesita copci.

Imagine cu titlu orientativ

Imagine cu titlu orientativ

Filozofii la ceas de seara

Sunt educat in inginerie si in general toata educatia pe care am primit-o a fost in domeniul real. Toate dorintele mele au fost legate de tehnologie, sa pilotez avioane, sa zbor in Cosmos, aidoma celorlalti visatori de varsta mea.

Undeva insa a existat un punct de inflexiune care m-a tras mai mult pe latura umanista a lumii materiale. La inceput concretizandu-se prin carti, ulterior prin arta, umanismul m-a adus in fata unei concluzii destul de personale:

Exista multe lucruri misterioase si nevazute in lumea asta, multe secrete si mistere, conspiratii si intrebari la care nici stiinta nu poate raspunde. Lucruri ce ar putea fi cel mai probabil masurate, doar ca nu cunoastem inca in ce fel sau…poate nu vom cunoaste niciodata cum.

Chiar si dragostea, lumina, intunericul si frica sunt sau vor putea fi demonstrate stiintific si cuantificate intr-un mod pe care poate nu-l intelegem inca sau poate da.

Daca am putea masura toate aceste sentimente, energii, aparent nemasurabile, poate am putea intelege mai bine efectele profunde pe care manifestarea lor o are asupra lumii materiale si poate in felul asta intrebarile legate de scopul vietii ar fi rezolvate.

Cred ca lumea in care traim ar fi infinit mai buna daca am recunoaste cu totii ca emotiile si gandurile sau sentimentele influenteaza mediul la toate nivelele, de la stiinta la celule si am putea considera chiar ca ele trec de lumea noastra. Daca am intelege cum si in ce masura, am avea si aceasta dimensiune exacta, usor de inteles, asupra influentei noastre, a viului, in lumea materiala si imateriala.

Caci imaterialul trebuie sa existe si el ca un produs al materialului. Spunem ca intunericul exista doar ca opus al luminii pentru ca altfel nu-l putem defini logic, cu atat mai putin sa-l masuram. Insa cum am putea nega existenta intunericului avand in vedere ca el (sau imaterialul, dupa caz) umple cu mult mai mult spatiu decat o face lumina? Cum am putea crede oare cu siguranta ca unele sentimente care apar in absenta materiala a unei persoane nu produc totusi o legatura in acest continuul spatiu-timp pe care noi, umanitatea, l-am descoperit de curand.

Vedeti? cred ca logica, ratiunea sunt produse ale oamenilor in incercarea lor de a intelege „cu simturile” lumea inconjuratoare. Ratiunea e ceva ce-ti spune ca pentru a deschide broasca unei usi trebuie mai intai sa ai o cheie. Sa crezi doar in ratiune e ca si cum ai crede doar in jumatate de Luna pentru ca poti vedea (sau demonstra cu mijloacele de acum) numai acea jumatate luminoasa.

In momentul asta, logica si ratiunea pot fi cele mai sigure optiuni pe care le avem dar in acelasi timp trebuie sa admitem ca lucrurile pe care nu le vedem (sau percepem) sunt reale, pe unele le-am aflat aprioric prin modele matematice, pe altele n-am invatat inca s-o facem.

Suntem produsele propriei noastre intelegeri. Intelegere aflata intr-o continua expansiune, intr-o continua adaptare si intr-o continua relativitate.

Unicul mod de progres personal si ca tot e sa stii ca nu stii nimic :)

Jess Ainscough, Terapia Gerson, Cancerul si vindecarea

Probabil, pentru o parte din cei care citesc titlul acestui articol, doar numele propriu cu care incepe le este necunoscut. Drept urmare voi face o scurta introducere inainte de a-mi da si eu cu parerea.

Jess Ainscough a fost o tanara de 30 de ani din Australia, cunoscuta lumii la nivel international ca o promotoare a stilului de viata sanatos, al vegetarismului si al vindecarii naturiste a bolilor. Jess a fost diagnosticata la varsta de 22 de ani cu o forma rara de cancer de piele iar la acea vreme i s-a recomandat tratamentul standard in acest caz: chimioterapie. 

La acea vreme, Jess a acceptat sa urmeze calea stiintifica, chimioterapia. Cancerul s-a retras in urma tratamentului dar a revenit dupa doar un an. La revenire i s-a recomandat amputarea totala a bratului unde aparusera celulele cancerigene. De data asta a refuzat si a ales sa urmeze terapia Gerson pentru a se vindeca. In tot acest timp, Jess a facut cunoscuta lumii intregi „lupta” ei cu cancerul astfel incat a adunat o multime de oameni pe care i-a inspirat in jurul ei.

In urma cu mai bine de un an, mama ei a fost diagnosticata cu cancer de san. Aceasta, vazand ca fata ei este in viata la aproape 5 ani de la diagnostic, a ales sa urmeze si ea terapia Gerson, refuzand tratamentul alopat.

Din nefericire, mama Jessicai a murit intr-un final de cancer la san si evident ca atentia tuturor s-a indreptat catre Jessica care a fost pusa la stalpul infamiei si judecata pentru moartea mamei ei din cauza faptului ca aceasta din urma nu a acceptat sa faca chimioterapie, radioterapie, etc

Cancerul Jessicai a reaparut virulent la scurt timp desi ea urma in continuare stilul de viata care o consacrase si in februarie aceasta a murit la aproape 8 ani de la primul diagnostic.

Vestea a venit ca un soc pentru adeptii informatiilor promovate de ea si o lume intreaga condamna acum metodele alternative de tratament in cazul cancerului cel putin.

Sunt convins ca sunt multi care si-au pierdut credinta in terapiile naturiste si in vindecarea holistica in urma acestui caz. Psihicul unui om bolnav, greu incercat deja, este foarte fragil si asimileaza repede si brutal astfel de informatii. Cam ca atunci cand citeam eu despre cazurile de lyme care nu se vindecasera de boala nici dupa ani de tratament antibiotic, hiperbara, dieta…

Intr-o lume a marketingului, un astfel de caz ii face in primul rand pe cei implicati in „industrie” sa traga plapuma pe partea lor. Companiile producatoare de medicamente destinate cancerului vor folosi aceasta nefericita intamplare ca sa dovedeasca inca o data lumii la ce se expune daca nu asculta sfaturile doctorilor (operatie, chimio, radio si repeat).

Cum vad eu lucrurile? cum le-am povestit deja aici.

Nimeni nu e mai indus in eroare decat acela care crede ca e Dumnezeu si ca daca va deveni vegetarian si va face sport se va vindeca de orice. Inclusiv de cancer.

Pentru ca acesti factori, desi importanti, reprezinta dupa parerea mea doar 50% dintr-o vindecare. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, reprezinta 49,99% din vindecare. Indiferent ca vei face tratament acasa sau la institutul Gerson sau la vreun vraci, vei beneficia, maxim, de 49,99% sanse sa te vindeci.

Ce completeaza cifra? ei bine….psihicul si credinta. Nimic in lumea asta nu e mai puternic decat capacitatea creierului de a genera impulsuri care sa vindece (si sa creeze realitatea, printre altele). Dupa parerea mea, orice tratament din lumea asta are cel putin 50,01% sanse de reusita daca vei crede cu toata fiinta in el (asa cum copiii de pe strada se vindecau pe vremuri de „ulcior” punand pe la ochi rahat uman dupa sfaturile batranilor).

Asta e conditia obligatorie si asta explica de ce ne-am certat pe vremuri ca prostii pe dialectica reprezentata de medicina stiintifica in lyme si pseudo-medicina. De asta au existat succese si cu antibiotic si cu naturiste, de asta nici pana in ziua de azi nu e clar de ce la unii functioneaza ceva iar la altii ba in conditiile in care toti avem aceeasi compozitie chimica a corpului.

Orice tratament am face, alopat sau nu, trebuie sa credem in el. De aia exista oameni care au avut cancer in urma cu zeci de ani si care s-au vindecat cu tratament alopat si de asta exista cazuri asemanatoare vindecate cu ierburi si clisme. Pentru ca a existat ceva mai presus de orice, acea energie vitala, acea putere inimaginabila a credintei.

Desi diagnostica cu o forma rara de cancer, agresiv, Jess reuseste sa supravietuiasca inca 7 ani trecand de „supravietuirea la 5 ani” cu ajutorul terapiei Gerson (reamintesc ca in urma chimioterapiei, cancerul recidiveaza dupa un an) insa trauma lasata de moartea mamei ei si acuzele ulterioare au doborat-o psihic si daca a pierdut credinta in tratamentul/stilul de viata sau a avut macar o unda de indoiala asupra lui, a fost suficient pentru ca inevitabilul sa se intample. Avem si noi pe meleaguri cazuri care s-au tratat cu iarba de grau si au intrat natural in remisie din cancer dar au recidivat agresiv in urma unei traume psihice.

„Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare” (Ecclesiastul)

Mama Jessicai a avut cancer la san. Medicina „magica” asa cum adeptii inraiti ai medicinei stiintifice o numesc ar putea interpreta asta ca un rezultat al sentimentului matern de „rupere de la san” pe care mama ar fi avut-o atunci cand fiica ei a fost diagnosticata cu cancer si a ales sa urmeze un tratament dubios in care probabil mama Jessicai nu credea in totalitate (motiv pentru care, si atunci cand s-a confruntat direct cu terapia Gerson, mama Jessicai n-a primit niciun beneficiu de la ea).

Ironic un pic, as putea spune ca aceasta gandire magica exista insa magia din ea sta tocmai in aceasta putere incredibila, auto-motivanta, de a vindeca.

Sigur ca da, au curs si vor mai curge multe randuri despre acest caz, cei care pot sa castige ceva din asta trebuie s-o faca indiferent de sanatatea oamenilor. Se va arunca in prima pagina a ziarelor ca terapia Gerson a omorat-o cand la fel de bine ar fi putut-o omori si chimioterapia pe care a urmat-o la inceputuri. Se va spune probabil ca daca Jess ar fi acceptat sa i se taie bratul din umar ar fi avut sanse de supravietuire imense (peste 70%) la 5 ani insa se va omite ca Jess de fapt a trait mai bine de 5 ani dupa recidiva cancerului fara amputare.

Mai e o chestie, din nefericire, in grupurile de vegetarieni, adepti ai gandirii magice, naturopatilor, etc, exista o conditie antitetica constanta in care alimentatiei sanatoase i se opune cancerul. Poate in nicio alta zona a internetului nu se discuta atat de mult de cancer cat se discuta pe forumurile, grupurile si blogurile vegetariene sau dedicate unui stil de viata sanatos (vezi si exemplul curent).

Ideal ar fi sa nu fie asa, sa traim sanatos si frumos fara frica de bau-bau pentru ca in final, de ceea ce ne e frica…nu scapam. Iar daca nu scapam, macar atunci sa nu „luptam” ci sa consideram boala ca o parte a noastra dezechilibrata care trebuie echilibrata.

Mai ramane o intrebare, de ce totusi substanta activa face lucrurile sa se intample in cazul testelor dublu-orb cu grup de control iar placebo nu e suficient de puternic incat sa dea aceleasi efecte ca si grupul ce a primit substanta activa? 

RIP Jess Ainscough!

 

Dubioasa vara 2012, Olivia Steer si isteriile medicale

De cateva saptamani exista o intreaga controversa intre cei pro-vaccinare si cei anti-vaccinare. Totul a plecat de la inversunarea impotriva medicinei alopate a Oliviei Steer, cunoscuta publicului ca „sotia lui Andi Moisescu” si o promotoare a dietei vegane si a „leacurilor” naturale. Comunitatea medicala, mass media si publicul larg au condamnat-o pentru afirmatiile ei periculoase legate de boicotarea vaccinarii la copii si au cerut oprirea ei din a face astfel de recomandari ca persoana neavizata.

Subiectul asta mi-a amintit de dubioasa vara a lui 2012, de regretatul Serban Ionescu si de alte personaje ale vremii. In mare, scandalul de acum: stiinta vs. non-stiinta e identic cu cel de atunci cand medicul oftalmolog, dr. Monica Pop, experta in aparitii tv si in general parerista despre orice subiect, se lupta ca la wrestling cu „grupul de vraci borreliotici„. Practic, daca stam sa ne gandim, toata actiunea lyme s-a intamplat in 2012 iar cazul S.I, scandalurile ulterioare la care si expertul in medicina si alte subiecte conexe (n.b. orice) Lucian Mandruta si-a dat cu parerea fara a fi criticat de „grupul studentilor la medicina” . Dupa aceea totul s-a stins sau a intrat in underground.

Ce s-a intamplat? pe scurt, nenumarate cazuri de malpraxis, pacienti disperati si sindromul salvatorului.

Inca de prin 2010, dr. Bogdan Ion (specialist in medicina hiperbara) a pompat pe forumurile medicale si nu numai subiectul lyme care la vremea aia se trata doar in camera hiperbara (nu stiu daca mesajele sale mai sunt valabile insa in mod normal, daca va uitati pe romedic si multe alte forumuri, ele sunt acolo). Munca lui de sute de mesaje interminabile a primit recunoasterea abia incepand cu 2011 si a culminat in 2012 cand toti pacientii cu diferite afectiuni gaseau ca punct final lyme-ul si incepeau sa ia antibiotic si zeci de doze de terapie hiperbara. Din datele mele obtinute empiric, foarte putini reactionau pozitiv la antibioterapie de lunga durata si desi LLMD (medicii literati in lyme) spuneau contrariul, totusi nicio statistica documentata efectuata pe sutele si miile de tratati de lyme nu a fost prezentata. Altfel, treaba ar fi fost elucidata.

Pe fondul asta apareau vreo 6-7 bloguri printre care si al meu care initial se dorea a fi un blog despre orice. Vorbim aici de cazuri atat dintre cele mai usoare ale unor oameni usor tulburati de cotidianul vietii cat si de cazuri de oameni suferind de boli grele, autoimune, ce veneau cu ani de cautari in spate. Cu totii aveau ceva in comun: toti negau ajutorul psihiatric sau psihologic si toti aveau lyme prin autodiagnosticare urmata de „cantatul in struna” al cunoscutului grup de medici care tratau/trateaza lyme.

Iata deci „afacerea lyme” (ulterior au aparut si bannere publicitare prin oras) ca un excelent depozitar pentru toate bolile pamantului iar oamenii care se ocupau de ea au prosperat de pe urma analizelor, consultatiilor sau a sfaturilor naturiste. Daca noi, bloggerii, faceam o propaganda oarba bolii, inghitind subiecte necunoscute absolut nemestecate si emitand adevaruri universale, suntem cumva de inteles,  totusi, „grupul studentilor la medicina” impreuna cu profesionisti in medicina, colegiul medicilor si alte organe abilitate de mass media nu aveau voie sa taca.

Care era diferenta intre isteria de atunci cand sute de pacienti se prezentau la spital muscati fiind de capusa, absolut disperati ca vor face borrelioza si cea a parintilor disperati ca ai lor copii s-ar putea imbolnavi din cauza copiilor nevaccinati?

De ce atunci nu a existat un „STOP MEDICINA BAZATA PE FABULATII SI TEORIA CONSPIRATIEI„?

Pai e simplu! pentru ca pe fond, nimeni nu da doi bani pe sanatatea noastra cat timp nu sunt ceva bani implicati. Iar cand sunt ceva bancnote la mijloc, tot cat negru sub unghie conteaza sanatatea pacientului atat timp cat familii intregi au fost tratati cu antibiotic pentru o infectie care in cele mai multe cazuri nu a fost clar diagnosticata sau li s-a pus diagnostic de boala autoimuna fara a urma protocoalele medicale.

In esenta, cred ca povestea asta ne invata nu ca unul sau celalalt are dreptate ci ca tot timpul adevarul e personal si se gaseste la mijlocul oricaror pareri. Tocmai de aceea au aparut testele dublu-orb care nu tin cont de subiectivismul individului ci prezinta realitatea statistica si concreta.

Sigur, mai cred ca rezultatele studiilor dublu-orb pe care azi le interpretam intr-un fel, peste ani vor fi vazute altfel. E o prostie sa credem ca stiinta lucreaza si ea cu date absolut universale. Insa, pentru moment, e tot ce avem mai bun pentru a cunoaste legile naturii in astea 3 dimensiuni in care ne scaldam.

Tocmai de aceea cred ca parerile extreme, ca e vorba de cele pro-vaccin sau anti, precum si pro si anti supradiagnosticare lyme ar fi de evitat.

Cu atat mai mult refuz ideea obligativitatii vaccinarii si in general a unei eugenii tot mai impuse de guvernele lumii.

Antrenament fizic pe intervale de intensitate (HIIT)

https://i0.wp.com/www.prevention.com/sites/default/files/images/news/featured_images/exercise%20and%20appetite%20628x363.jpg

Spuneam in trecut ca miscarea fizica, sportul, reprezinta 30% din procesul de vindecare in acel raport alimentatie/sport/psihic de 20/30/50.
In acelasi timp, raportul progresiv reprezinta si ordinea volumului de munca personala pe care cineva trebuie sa o depuna, in ordine crescatoare, catre o viata sanatoasa sau dupa caz, catre vindecare.
Astfel, experienta mi-arata ca cel mai usor e sa schimbi modul in care te alimentezi (desi poate sa para si asta in sine foarte greu), apoi sa faci sport („eu am probleme fizice, n-am energie, nu pot face sport„) iar cel mai greu e sa schimbi felul cum gandesti si cum vezi viata („sunt prins in mizeria asta si nu pot sa gandesc ca un rege cat timp ma aflu intr-o cloaca existentiala„).
Majoritatea se opresc la primii 20% intrebandu-se de ce totusi nu se intampla nimic in ciuda veganismului, dietei keto, postului, curei cu struguri, etc.

Ori mai multe sanse de a se vindeca sau a se mentine sanatos are cel cu o atitudine pozitiva care face sport (chiar daca acel sport este munca fizica) decat are acela care mananca sanatos si bio si atat.

Asadar, „nu am timp, nu pot, conditia fizica nu-mi permite, sunt bolnav si ma dor toate cele, medicul, tratamentul, <introduce motiv> nu-mi da voie„.
homer_running-e1342899540910
Exista o varianta de antrenament fizic care e chiar mai benefica decat cea obisnuita a miscarii constante. Varianta se numeste antrenament pe intervale de intensitate (in engleza HIIT – High Intensity Interval Training) si ar putea fi inteleasa gandindu-ne la un atlet care in loc sa alerge cu o viteza constanta toata distanta o va face alternand sprinturi intense cu perioade in care doar merge. Cu alte cuvinte, intervalele intense de sprint sunt intercalate cu cele de repaus activ. Acelasi lucru pentru orice fel de miscare. De la aerobic la lucrul cu greutatile.

In termeni mai populari, se pare ca ducerea organismului la 80-90% din capacitatea maxima pe durata scurta e mai benefica decat un antrenament la 50% din capacitate pe o durata lunga. Cum ne dam seama care e capacitatea noastra maxima? in general dupa ritmul cardiac maxim care in general are valoarea 220 – varsta (de exemplu, capacitatea maxima a unei persoane de 35 de ani este de 185 bpm, 90% inseamna 165 bpm ritm cardiac).

Eu am remarcat asta atat in mersul pe munte unde starea de bine fizic apare atunci cand alternez mersul alert si efortul intens cu momente de pauza decat cand merg incet si constant. Acelasi lucru si la sala de sport, alergatul pe banda alternand o viteza de 6 kmph cu una de 12 kmph sau repetari intense cu greutatile alternate cu 1-2 minute de plimbat lejer prin sala obtin parca mai multe beneficii fizice si psihice din acel antrenament.
Acest tip de antrenament are beneficii mai mari decat cel obisnuit in ceea ce priveste capacitatea corpului de a se oxigena, de a folosi insulina in arderea grasimilor si construirea tesutului muscular, cresterea elasticitatii arterelor, preventia multor boli cronice. De asemenea, durata unui astfel de antrenament poate fi redusa fara a pierde niciun beneficiu in comparatie cu un antrenament clasic. E suficient un antrenament de 20 de minute cu intervale de un minut deci 10 repetari.
Eu imi imaginez asta sub forma scurgerii de la chiuveta care nu are nicio sansa sa se desfunde daca te bazezi doar pe jetul constant al robinetului pe cand daca pui capacul chiuvetei, o umpli cu apa si apoi ridici capacul producand un flux puternic de apa in conducta ai sanse mult mai mari sa reusesti:)

Antrenamentul pe intervale (HIIT) pe langa faptul ca e foarte benefic in cazul multor afectiuni cronice e si perfect adaptat vietii moderne pentru ca nu-ti ia mai mult de 20 de minute din care 10 cu adevarat intense si in felul asta nu mai poti motiva lipsa timpului pentru sedentarism.

Mai ramane doar sa vezi ce faci cu restul pretextelor:)

Surse mai detaliate aici si aici.