Top 6 motive pentru care alimentatia „sanatoasa” poate fi nesanatoasa

E foarte greu sa gasesti un echilibru in viata indiferent de domeniul despre care vorbim. Alimentatia nu face nici ea exceptie. In ultimii 2-3 ani, in acelasi timp cu problemele mele medicale, s-a dezvoltat un puternic curent al alimentatiei vegetariene, vegane, raw sau pur si simplu sanatoase printre multi oameni. Daca in trecut era greu sa gasesti un vegetarian in preajma ta, azi e imposibil sa nu ai printre colegi, rude, etc cel putin un om care sa se dea in vant dupa curentul bio, alimentatie sanatoasa, etc.

Multe firme au inflorit producand alimente bio si au aparut multe business-uri „de familie” care livreaza hrana raw la preturi exorbitante. Pe fond, toate-s noi si vechi-s toate. Studiem, alegem, selectam si in final fiecare ramane cu ce a considerat de putinta.

Ca orice trend puternic insa, tinde sa dea pe dinafara atat la nivel micro, al individului, cat si macro, al comunitatii. Atitudinea „hipstereasca” de a fi deosebit cu orice chip a impins omul de rand, nemultumit cu vechea friptura din farfurie inspre un curent mai „deosebit” ducandu-l in numai cativa ani spre o suprasaturatie vegana care  tinde sa faca victime.

Poate ca pana aici va puteti intreba „care e problema?”. Pai problema nu e cu alimentatia vegetariana desi am spus-o si-o repet, consider ca doar 20% din vindecarea unei boli si din mentinerea unei vieti sanatoase e reprezentata de alimentatia sanatoasa, problema e felul in care am ajuns sa ducem in derizoriu prin supramediatizare a intregului concept de a manca sanatos. Un efect secundar al acestei „mode” ar fi ca e sortita schimbarii ca orice alta moda.

Interesant e ca atunci cand ajungi sa aderi la cat mai multe trenduri cum se intampla astazi prin retelele de socializare, ajungi sa le schimbi foarte usor intre ele fara a intelege profunzimile fiecaruia. Ajungi, daca vrei, sa cunosti din toate cate putin si totusi sa nu te pricepi la nimic.

Ori sa nu reusesti sa stapanesti bine chitara nu-i bai insa cand nu intelegi pe deplin ideea de alimentatie risti sa pici in probleme serioase.

Sa vedem asadar care ar fi dupa mine cele 6 motive pentru care „moda” in alimentatie poate fi periculoasa.

1. Castigi pe-o parte, pierzi pe alta –  dai la pompa intr-o anvelopa gaurita. Adica mananci sanatos si esti teribil de inspaimantat sa nu gresesti ceva in dieta ta. Iar daca gresesti ceva, iti faci procese de constiinta. Soliciti astfel glandele endocrine, soliciti psihicul, te deprimi.

2. Atitudine extremista – sunt multi adepti ai curentului unei alimentatii sanatoase care sub pretextul sanatatii ajung sa-si suprasolicite organismul recurgand la gesturi extreme din dorinta de „mai curat, mai uscat” (ex. 7 zile de post negru cu 10 km alergati pe zi) sau „detoxifieri” prea multe si prea dese in ideea ca niciodata nu esti curat sau ca te „incarci cu toxine” prea des.

3. Carente nutritionale – se tot vorbeste despre ele si cu mici exceptii, ele exista la toti vegetarienii „amatori” unde acest termen inseamna pentru mine acel om care incearca sa imbine viata moderna cu vegetarianismul. Din experienta proprie am realizat ca NU poti avea o dieta 100% echilibrata raw/vegana avand un serviciu care iti ocupa 9-10 ore pe zi, facand curat in casa, spaland vase, platind facturi si iesind in weekend. Singurii vegetarieni echilibrati sunt cei care dedica macar jumatate din timpul unei zile dietei astfel incat sa le poata face pe toate. (Sa nu uitam ca mai toate promotoarele alimentiei de genul sunt intretinute, au afaceri, sunt casnice sau au meserii relaxante – cantareti, vedete de televiziune).

4. Frica de boli – cam toti cei care promoveaza sau discuta despre alimentatia vegetariana amintesc (si citesc cu ajutorul retelelor sociale) despre boli incurabile si o componenta a motivatiei pentru care mananca sanatos e frica de aceste boli.

5. Tendinta de a te considera superior  – aroganta, orgoliul, dispretul sunt emotii/sentimente care acidifiaza corpul si pot face mai mult rau decat alimentatia „sanatoasa” pe care o mancam. Asa cum sunt extrem de multi cei care se considera „religiosi” dar care ii urasc cu patima pe semenii lor (de cate ori n-am auzit rautati grave de la oameni mersi la biserica?) asa exista oameni care au impresia ca cei care mananca porc, vita, berbec, ied si alte animale sunt cumva inferiori, inevoluati

6. Ideea ca vegetarismul se potriveste tuturor – din punct de vedere anatomic, probabil ca asa este, intr-adevar, organismul uman s-a adaptat in timp la multe lucruri si se va adapta si pe viitor. A intra insa intr-o perioada scurta de timp intr-o dieta restransa poate insemna un soc pentru organism. A nu corela stilul de viata si de a gandi cu alimentatia e iarasi o problema. Sunt unii oameni care prin natura serviciului si a vietii sau a modului de gandire au nevoie de mult mai multi nutrienti, grasimi, etc.

Eu unul nu cred ca un taran care da la sapa vara si iarna va sta prin frig toata ziua poate sa traisca mancand vlastari, goji si prune uscate….

Nu cred ca omul modern si urban, manager prin vreo corporatie, cu multe responsabilitati si multa activitate cerebrala poate sa faca fatza fara un aport crescut de uleiuri de buna calitate care sa-i protejeze sistemul nervos.

Ce nu vor spune Ligia Pop si altele e ca stilul raw-vegan sau vegan nu se potriveste tuturor ci acelor oameni care traiesc intr-o lume a lor plina de puf roz.

De asta si majoritatea celor care o dau pe raw-veganism simt nevoia tot mai mult sa se indrepte catre spiritualitate. Unii spun ca e un proces normal pentru ca daca vei curata trupul, incep si mintea si sufletul sa se curete. Nu se spune insa ca fragilizandu-si sistemul nervos printr-un aport scazut de grasimi, resimt din ce in ce mai dureros socurile stresante ale vietii moderne si atunci incearca sa se vindece prin yoga cand de fapt ce le trebuie e un aport de omega 3 consistent pe care l-ai obtine daca ai bea zilnic doua gaturi de ulei de in si ai consuma si mai multe seminte de canepa….lucru pe care foarte, foarte putini vegetarieni il fac.

A te alimenta „smart” nu inseamna a fi vegan sau raw-vegan, inseamna a sti sa-ti adaptezi dieta pentru situatia de viata in care te afli, la mediul in care traiesti, la clima pe care corpul tau o suporta. A te hrani „smart” inseamna sa corelezi cantitatea de mancare cu activitatea fizica din ziua respectiva sau din zilele respective. Oamenii nu au nevoie de 2000 de calorii zilnice cum se spune daca tot ce fac e sa se uite la tv si singurul efort e sa duca tigara la gura insa tot aceeasi oameni au nevoie de 3000 de calorii daca vor urca un munte vreme de 7-8 ore.

Am experimentat multe in ultimii aproape 3 ani de cand ma intereseaza sa ma hranesc mai mult si mai putin sa mananc si tocmai de aceea am ajuns la concluzia ca a te hrani e o arta regala. Ca orice arta include fler, informatie, exercitiu, cunoastere proprie si logica.

Acestea sunt ingredientele principale.

p.s: pentru cei care ar putea interpreta altfel articolul, nu, nu am reinceput sa mananc carne 🙂

Anunțuri

7 comentarii la “Top 6 motive pentru care alimentatia „sanatoasa” poate fi nesanatoasa

  1. Buna ziua, Foarte frumos,real si folositor articol. Multumesc pentru toate informatiile de pe acest blog. Diagnosticul meu este de fibromialgie(daca exista cu adevarat acest diagnostic) sau e doar cosul de gunoi al medicinii cum a zis un medic imunolog renumit.

  2. Dragul nostru ciobănaș,
    Sunt cu totul de acord cu tine în ceea ce privește extremismul vegetarian sau mai clar spus, nu va muri nimeni dacă va gusta din carne doar dacă persoana respectivă crede că este o otravă, s-ar putea să îi aducă un șoc la nivel fizic , dar acest lucru este dictat tot de creier.
    Să fim serioși! Nu putem avea o hrană curată nici vegetariană. Trebuie sa dam o restartare a programului și să eliminăm modernismul care a adus cantități ,,mulțumitoare,, de pe suprafețe mici, cu efort mai mic, și cu tot felul de substanțe care protejează plantele care de altfel ar muri și ele.
    Este extraordinar că omul a început să înțeleagă ce a pierdut și acum dorește să curețe. dar vom avea de tras pentru că este mai ușor să întreții decât să faci curat.
    Alimentație echilibrată – putem să avem carențe și pe un regim ,,diversificat,, a se citi conținând și carne, Ideal ar fi să nu primim semnale de la corpul nostru și el să funcționeze fără revizie.Îmi amintesc acum de ciobanul din vârful muntelui care nu a mâncat decât produse din lapte și carne, iar din marea dragoste pentru mioarele lui nu a avut nici măcar o problemă de sănătate. Nu, nu era ciobanul Ghiță! Era un cioban de 80 de ani fără logare la modernism.
    Nu cred în viața în puf roz! Nu e bine nici acolo, de atâta puf s-ar putea să ne intre unul în nas și să avem probleme dacă nu se oprește la nivelul nasului. De ce să spunem că alții nu au stresul nostru, de ce să ne uităm la vecinul peste gard și să tragem concluzii greșite, putem să ne stresăm din lucruri banale, cunosc pe cineva care,, a reușit ,, să ridice glicemia unde nu trebuie pentru că a spart porcul cotețul și i-a mâncat salata din grădină. Dacă era vegetariană nu avea porc și salva salata care putea fi mâncată de porcul vecinului, dacă tot vrem să-i oferim condiții pentru a-i ridica glicemia.
    Să lărgim aria spre vedete, de ce sunt stresate! Sunt tot oameni care cu siguranță de atâta roz o iau și ele razna. Nu are rost să-i amintim pe cei care au ajuns la gesturi extreme și nici nu cunoaștem ce i-a adus acolo -, dar cu siguranță nici alimentația, nici roz-ul !
    Permisivitatea cu noi și cu ceilalți este mult mai importantă decât ,,alimentația sănătoasă,,. Brandon Bays vegetariană convinsă, posesoarea unui cancer la un moment dat, este o mărturie a faptului că nu este alimentația principala cauză a apariției bolilor.
    p.s. Nu consum carne de trei ani nici eu, nici soțul meu.

  3. degeaba te alimentezi sanatos daca absortia e deficitara . dupa atatea antibiotice cate am bagat in noi , cred ca singurul luvru care ne mai poate regla este transplantul de fecale . Stie careva un donator sanatos ? 😀

  4. Va rog daca a folosit cineva Curcumin pentru procesul inflamator existent in Fibromialgie si boala Lyme sa imi zica si ce efecte a avut.

    • Am folosit curcumin ca supliment in tratamentul borreliozei. NU prea mi-am dat seama de effect. POate si pentru ca erau foarte multe suplimente.
      In schimb am incercat mai nou MSM si mi se pare f bun ca antiinflamator.

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s