[Tura pe munte]Piatra Mica a Craiului

Sambata, 18 august, s-a consumat tura cu numarul 3 si am reusit sa ajung dupa un an jumate in Piatra Craiului. Un munte drag mie, poate cel mai frumos munte din cati am vazut prin Romania.

Surprinzator, am reusit sa strang inca 3 amatori, 2 boreliosi (adica amicii mei boreliosii).
Unul, sa-l numim „Scepticul” (care a facut 6 luni de antibiotic dar a renuntat complet la tratament considerand ca fie n-a avut lyme chiar de la inceput, fie s-a tratat, analizele insa aratand prezenta infectiei in continuare, totusi spune ca se simte bine si ca mai are doar cateva simptome slabe)  iar celalalt, fostul partener de coarda in traseele in stanca care cu stoicism face antibiotic cot la cot cu mine (il vom numi colegu’). Al treilea, un fost coleg de munca, ingrozit doar de Lyme 🙂 Ex-colegu’.

Traseul pe care l-am ales era, ca deobicei, nefacut de niciunul dintre noi. Tot timpul mi-am dorit sa bat la pas locuri noi, sa nu repet turele pe cat posibil. Sigur, in Crai am ajuns de atatea ori incat nu le mai stiu numarul dar Craiul e diferit. Totusi, niciodata nu facusem vf. Piatra Mica (1816 m).

Asa ca sambata la 8 dimineata eram deja „parcati” in zona indicatorului spre Coltul Chiliilor din drumul Zarnesti-Plaiul Foii. In lumina diminetii, Vf. Turnu in dreapta si Vf. Piatra Mica in stanga parca te sculau din orice boala urandu-ti „Bine ai venit!”. Caii care pasteau domol ne-au deschis in acelasi timp apetitul pentru un mic dejun pregatitor.

Traseul pe care hotarasem sa-l urmam era: Valea Crapaturii – Saua Crapaturii – Vf. Piatra Mica – Poiana Zanoaga – cab. Curmatura – Prapastiile Zarnestiului – Zarnesti.

Eu pregatisem deja coctailul exploziv de miere, polen, nuca, laptisor de matca, alune de padure si migdale pe post de mic dejun.

Urcarea pe valea Crapaturii, cautata un pic caci am bajbait un pic pe traseu temandu-ne sa nu ajungem cumva la Schitul Coltul Chiliilor si sa trebuiasca sa facem cale intoarsa, a mers destul de bine. Cu ceva mai multe gafaituri din partea Scepticului care nu mai face antibiotic de aproape 6 luni dar care nici nu prea mai are conditie fizica am reusit sa ajungem in saua Curmaturii de unde admiram privelistea vaii pe care o urcasem.

Facem inventarul noi astia borreliosi. Colegu’ de coarda se simte bine, chiar excelent insa transpira abundent. Scepticul e si el bine dupa ce si-a tras suflul. Si eu sunt bine, ba chiar nici nu mai obosesc asa usor precum o faceam in turele trecute.

Pornim asadar pe traseul marcat cu cerc albastru spre Vf. Piatra Mica. Ex-colegu’ de munca zice: „Muaaaama! bai dar pare abrupt, cum urcam noi pe acolo?”, ocazie cu care imi pot expune filosofiile de boala si de munte: „Orice zid pare de netrecut de la distanta, cand esti aproape de el insa ii poti observa crapaturile, prizele, treptele care il fac abordabil”.

Asa a si fost si cu maxim curaj pornim inainte spre abrupturile Pietrei Mici.

In drum spre varf, ma incercau niste dureri la genunchi, foarte slabe ca intensitate in rest ma simteam excelent, la fel si ceilalti boreliosi. Pana si Scepticul incepuse sa alerge la deal cand a vazut-o pe o batranica, englezoaica, venita cu un grup de „caritate” pe munte, cum urca sprintena ca o caprioara.

Eh, ajunseram si pe varf, poza traditionala cu crucea care cred ca marcheaza 50% din varfurile din Romania.

Cand am inceput sa coboram, jale mare, incep niste dureri destul de maricele de genunchi, niste dureri f. ciudate. Intense, mai mult in exteriorul genunchiului la ligamentul din imagine iar uneori durerea se ducea pe picior in jos. Il intreb pe Sceptic cum e, imi zice ca e ok, il intreb pe colegu’, imi zice ca e excelent, pe ex-colegu’ nu-l mai intreb ca oricum el e inainte ca o caprioara.

Cand ajungem in Poiana Zanoaga si coborasul se transforma intr-un urcus usor spre cab. Curmatura, durerea dispare. Na dracie! La curmatura baietii beau o bere ca ei nu-s pe antibiotic si eu niste apa de la izvorul cabanei. O luam la vale spre prapastiile Zarnestiului cand, ce sa vezi? Scepticul incepe sa se planga de genunchi. Acelasi soi de durere, in exteriorul genunchiului care trimite fluxuri de durere si spre talpa. Doar ca pe el il loveste grav de tot, atat de grav ca abia cobora, mai rau ca un mosh. Ce-i drept si pe mine ma dureau destul de rau. Dupa ceva timp imi dispare durerea din genunchiul stang cu totul. La Sceptic nimic, merge cu lacrimi in ochi (dramatizez evident!:) ) si incepem sa injuram de mama focului toate capusele si mama capuselor si bunica lor si tot neamul capusesc. Trec doi turisti pe langa noi si ne intreaba ce avem si noi raspundem ca e o poveste lunga (ulterior acei turisti ne-au luat cu masina de la fantana lui botorog si ne-au dus pana in zarnesti, moment cand le-am povestit de lyme iar ei stiau de cazul lui Claudiu ceea ce m-a bucurat).

Cand ajungem in prapastiile zarnestiului unde coborarea e dulce pe un drum superb, mie imi dispar durerile in proportie de 95% si chiar si pe Sceptic il lasa suficient de mult incat sa mergem destul de rapid. Ceilalti doi, colegu’ si ex-colegu’ o luasera inainte chipurile sa aduca masina mai in „buza” muntelui sa preia bolnavii.

Intr-un final am ajuns si la masina si am incheiat tura cu un oarecare sentiment de suparare pentru ca o durere d-asta aparuta asa din ceruri iti poate distruge toata iesirea sau mai rau chiar, poate sa-ti pericliteze viata pe munte daca e iarna iar tu in loc sa fac 3 ore pe un traseu faci 6 si te prinde noaptea si frigul. In fine….in cel mai rau caz doar o sa urc pe munte si n-o sa mai cobor caci se pare ca durerea are legatura cu socul din genunchi in ciuda incaltarilor mele cu atenuare de soc si talpa de ‘shpe straturi.

Chiar glumeam in masina ca prea eram noi aia cu motz si lyme care fac in ciuda bolii si o sfideaza. Mai ales eu care inca ma mai gandesc la ce-mi spunea unul din cititorii blogului: „eu nu inteleg, noi suntem cazuti la pat, vecinul a murit si voi mergeti pe munte?” si uneori ma simt vinovat.

Chestia e ca nici a doua zi si nici pana acum n-au mai revenit soiul ala de dureri „de coborare”. Presupunerile noastre erau ca durerile sunt de fapt neuropate, sunt dureri de nerv si nu de inflamatie avand in vedere ca Scepticul zicea ca-l doare de 9/10 si totusi nu se vedea nicio inflamatie…

Inca cercetam, oricum, mi-am propus sa fac o pauza mai mare de 2 saptamani intre ture ca sa nu fortez asa ca voi reincerca sa fac trasee de perete pana atunci, trasee care nu implica presiune pe picioare, etc.

Si…albumul de poze 🙂

 

Anunțuri

54 comentarii la “[Tura pe munte]Piatra Mica a Craiului

  1. Eu nici cand nu aveam boala nu eram in stare sa fac asa ceva. Te admir!
    Sunt innebunita dupa munte.. dar sa-l privesc asa comod de pe potecuta…nu sa ma catar pe el. Superbe si fotografiile!!!
    Vara asta nu am mai ajuns. Dar lasa ca poate in drum spre Augsburg fac popas mai lung la munte…mai la toamna. Sigur prind Alpii inzapeziti 🙂 sper sa ma tina articulatiile macar de o plimbare.
    Astia de la mare…numai munte visam.

  2. Ciobanul aviator – citat :
    „Chiar glumeam in masina ca prea eram noi aia cu motz si lyme care fac in ciuda bolii si o sfideaza. Mai ales eu care inca ma mai gandesc la ce-mi spunea unul din cititorii blogului: “eu nu inteleg, noi suntem cazuti la pat, vecinul a murit si voi mergeti pe munte?” si uneori ma simt vinovat. ”

    Nu ai de ce sa te simti vinovat. Fiecare persoana are propriul drum, isi asuma sau nu responsabilitatea pentru propria sanatate, alege cum sa faca fata bolii.
    Fiecare e cu karma lui.
    Evident ca poti simti compasiune pentru suferinta celuilalt, dar nu ai de ce sa te simti vinovat. Asta e o atitudine nesanatoasa. Nu e nimeni vinovat de boala, suferinta celuilalt. Nu poti sa iti asumi responsabilitatea pentru vindecarea celuilalt.

    Bottom line, ma bucur de iesirea voastra, imi pare rau pentru situatia cu durerile de genunchi. Desi nu am mai facut un traseu de mult, si nu ma duc decat pe cele lejere pentru turisti, imi amintesc clar ca la urcare aveam dureri musculare (acidul lactic in exces), iar la coborare aveam senzatia ca am genunchi de plastelina, nu ma dureau deloc dar nu functionau corect.

    Nice photos ! 🙂

  3. Superb albumul..

    Ce tot ii tragi cu Lyme-ul ? … eu ti-am mai spus tie …ti se pare …
    In privinta prietenului tau care a avut simptom asemanator cu al tau , este clara treaba : l-ai influientat! L-ai facut sa creada ca simte la fel cu tine …prin empatie…este demonstrat stiintific ( prin studii clare, dublu-orb ).

    Sanatate.

  4. ma intristeaza sa aud ca scepticul nu e tocmai bine . Speram din toata inima sa fie Ok. .
    Ar fi interesant de stiut daca problemele astea ale lui apar doar la un asemenea efort sau le mai are si in viata de zi cu zi.
    Cu toate astea…. am ras copios citind relatarea . Stilul e mult mai haios fata de primele care erau nitel scrobite 😛
    Si totusi… nu inteleg ce ai mancat toata ziua ?! te-a tinut bomba energetica de dimi la tot travaliu asta ? 🙂

    • cand am ajuns pe varf am mancat „pachetelul”: chiftelute de dovlecel, humus si mai tarziu o banana. seara am mancat o ciorba de fasole in coaja de paine 😀

      stilul de povestire depinde si de activitatea de pe munte. de obicei cand merg mergem in maxim doi si noah, de multe ori ramane fiecare cu gandurile lui admirand peisajul pe cand atunci cand suntem 4 e mai asa….baieteste si mai ai ce povesti.
      de multe ori chiar imi dau seama ca n-am cuvinte sa descriu acurat minunatiile naturii. de acolo poate stilul trunchiat 🙂

      in viata de zi cu zi, scepticul zice ca nu-l dor articulatiile si ca-i ok in ansamblu (cu mici exceptii ca fasciculatii musculare, d’astea…)

      • te intreb pt. ca eu am probleme serioase cu mancarea in deplasare. E foarte dificil cand plec de acasa… cu regimul asta . Chiftele de dovleci , buna idee

  5. Faza cu genunchiul (stangul la mine) + un tacanit enervant am patit-o si eu duminica, la coborare. Iar pana acum am mi s-a mai intamplat de n ori, tot pe munte, tot la coborare. Pun pariu ca nu este de la lyme pentru ca eu nu am asa ceva.

    In concluzie, relaxeaza-te, Ciobane, si bucura-te de vacanta!

    • te-ai cautat?:D

      fara nici o intentie rea, insa atat timp cat nu te cauti, nu ai de unde sa stii daca esti purtator asimptomatic de micuti sau nu (si ma refer la mai mullte tipuri de micuti, nu doar Bb)

      • M-am cautat, da. Nu am borelii, altfel nu as fi afirmat cu atata certitudine ca n-am lyme. Ceilalti „micuti” nu stiu cat conteaza pentru lyme atat timp cat Bb este absenta 🙂

        • nu ma refeream strict la lyme.-borrellii. eu am zis micuti in general, cum ar fi de exemplu B henselae, ce poti sa o iei si printr-o zagarietura de pisica.

          • Pai daca este s-o iei asa, toti avem „micuti”. Bartonella este posibil sa fie… am trei pisici, imi place sa ma joc cu pisicile pe care le intalnesc.

            Nu stiu cum m-ar ajuta faptul ca stiu ca am micutii x atat timp cat nu am simptome. Din ce am citit (da, stiu, sunt multe pareri pro si contra), am ajuns la concluzia ca este mai bine sa nu-i zgandari. Ca sa nu mai vorbesc de autosugestia de tipul „sunt bolnav”…
            Vorba aceea, ce nu stii nu te poate rani 🙂

            • pai cum nu ai simptome daca te dor genunchii pe munte ? Ce varsta ai ? Corect, e bine sa le lasi in pace , asa as sfatui pe oricine si sa ai grija sa nu mai agati ceva in plus.

            • Pe mine m-ar fi ajutat sa stiu ca am micutii x. In momentul debutului sever al simptomatologiei AVEAM DEJA leziuni de demielinizare.
              Cine are bacterii si nu are simptome ar trebui sa verifice daca nu are O AFECTARE neurologica, articulara sau chiar cardiaca, tiroidiana, hormonala, etc. Lista e lunga.
              Afectarea se poate produce si silentios si neobservabil ca simptome. Cunosc 3 cazuri, din care unul e al meu, la care leziunile s-au inmultit in absenta simptomelor si/sau cu simptomatologie minima.
              So you may thing again this problem!
              Mai ai nevoie de articulatii. 🙂

  6. Foarte frumos, Cioban Aviator Povestitor!
    Povestea , chiar mai frumoasă decât pozele, pentru că ne dă impresia că suntem cu voi în excursie. E normal ca după ce ne-ai „luat” pe blog, să ne iei şi în excursii .Ai grijă însă ,după ce unii îţi cotropesc blogul vor dori să vine de-adevăratelea şi în excursii.

  7. Foarte frumos. Si eu iubesc muntele si merg pe munte. Iar Piatra Craiului is one of my love…

    In 2010 am facut o mare pauza, in 2011 dupa primele 4 luni de antibiotic faceam o parte din Parang, si nu asa oricum, ci cu „casa” in spate…e adevarat un traseu de 5 ore, mie-mi lua 7 ore, dar nu asta conta pentru mine. Weekendul trecut am facut 7 scari-Vf Piatra Mare, iar returul l-am facut pe drumul familiar. Am tras mai tare pe familiar, caci era tarziu si ma ingrozea ideea de mers noaptea prin padure. Cand am ajuns jos, genunchii ma ardeau. Nici acum dupa o saptamana, nu mi-au trecut si ma dor. Sesizez de fiecare data probleme cu articulatiile, dar eu le-am pus pe seama lipsei de miscare.

  8. cred ca in cazul genului asta de probleme, mai degraba betele de tracking pot ajuta, caci ajuta preluarea greutatii corpului.

  9. aveti idee unde gasesc un batz d`asta. Vreau sa-mi iau si eu .
    Imi plac la nebunie .
    Eu cand mergeam pe coclauri in rupeam o creanga de copac, o ajustam si mergeam cu aia.

  10. aham, cele de la hushy par mai groase, mai rezistente asa.

    da` io cred ca ciobanu are batz. Ati vazut voi cioban farra batz?

  11. da, dar cred ca ne supravegeaza cu al treilea oki 🙂 eu ii simt suflarea`n ceafa .
    ce vorbesti moncher? :)) asta e`n stare sa fie capabil ! 😀

  12. Fata, ai dreptate, are net pe mobil.
    Dar o sa ajunga intr-o zona unde nu va avea semnal si atunci ne putem dezlantui, sa postam despre fashion, cosmetice si ultimele trenduri in materie de suplimente nutritive.:)))
    Sa stam cuminti chitic pana suntem sigure ca a disparut din mediul online.
    Il supraveghez eu discret, adica il sun sa vad unde e si ce face.:)))))

    • Draga mea,
      Poate sa bata cu toiagu’n poarta pana face febra musculara la maini, in curte tot nu intra de patrupezii mei, care mai si capseaza ocazional vizitatorii „obraznici”. Sunt mici si rai, adica teritoriali si eu ii las sa fie asa.
      Oare cu cine seamana asa agresivi ?!?! I only wonder … 😀
      Si nu’s pe mino.:)))))))

  13. aoleeeu, chiar asa te-ai inchis in turn? 🙂

    fata, lake al meu cand ma vede , de bucurie sare pe mine si ma darama ca-i foarte puternic
    si-mi face hainele varza dar i-am prins sensibilitatea, scot telefonul mobil , aprind displayul
    si atunci fuge de langa mine. Nu supprta telefoanele mobile. Vezi ce destepti is cainii astia?? au niste simturi si plus. stiu mai bine decat noi de ce trebuie sa se fereasca 🙂

  14. Nu fata, turnul e descuiat, dar trebuie sa treci de caini.:))))))
    Si Cookie al meu se teme de telefoane si de aparatul foto. Nu pot sa il fotografiez decat de la distanta cu zoom. Isi ia talpasita si nu il mai vad o jumatate de zi.
    Dar ceilalti doi, Shobo si Foxy, daca le dau telefonul, o sa-l roada pana nu mai ramane nimic din el.:)))))

  15. aham, deci astia doi , shobo si foky sunt pe genul ” dintii mei minte nu are” 🙂 Pot fi anihilati usor 😀
    La Cookie scoti telefonul mobil si iata cum ai acces la turn 😀 pak pak.
    daca vin la tine stiu ce am de facut 🙂

  16. foxy, sorry, tre` sa dau cu tastatura asta de gard
    … sa vezi ce-o sa ne certe ciobanul ca am luat-o pe aratura 🙂 vand el ne-a facut si forum si chat si toate cele…

  17. Lasa draga sa se distreze si ceilalti pe prostiile noastre !
    Eu cand i-am spus Ciobanului sa faca forum pe blog si alte de-astea, sa ne mai organizam si noi un pic aicea, a zis ca „nuuu, ca el a facut blogul sa putem vorbi ce vrem, ca de la o discutie serioasa se poate ajunge la orice tema, indiferent cat de banala, asa ca intre prieteni”. Eu am luat in considerare pozitia dansului si am actionat in consecinta.
    Cat despre patrupezii mei, nu cred sa treci asa usor. Neeeeeh….
    Daca sunt toti trei, impreuna, nu ai sanse. Poti sa vii cu plasma cu diagnonala de 1 metru sau cu ipad-ul ca nu da inapoi Cookie, iar Shobo si Foxy sunt smechere (de-aia ca sunt fete), te avertizeaza ca nu poti trece; daca te bagi, te capseaza. Simplu ca buna ziua!
    Si nu ataca pe rand, ci toti o data. Ce crezi ca e o scena de film cu Jackie Chan?!? Nope. Lucreaza in echipa pentru un atac simultan.:))))

  18. okay fata, gata, m-ai convins , nu mai viu .
    Cine ce zicea despre ospitalitatea ardelenilor ? 😀
    Lasa ca vii tu la Bucuresti si sa vezi atunci cum vin cu toti cainii cartierului sa ti se`nchine.
    sa vezi tu dresaj aicisha. Cand fluier odata intr-un fel anume, vin toti si se aliniaza cu botul pe labe 😀

    • Fata, eu doar te-am avertizat !
      Ca sa nu te bagi asa in gura lupului (a se citi cainelui, adica a cainilor) neavizata.:)))))
      Draga, se vorbeste despre ospitalitatea ardelenilor, dar nu-s inclusi si cainii in ea.
      Aici nu prea vezi caini de genul celor prezentati in bancuri „no, ham!”. Aici sunt mici si rai „ham-ham-ham , muscatura, ham-ham-ham!”
      PS : Ti-am spus ca Ciobanul e plecat si ne putem face de cap. Hi-hi! 🙂
      La Bucuresti vin cu Cesar Millan direct.

  19. fata, daca tot e asa de bine pazita sandramaua, eu zic sa facem sediul social al asociatiei la tine 😀 Oricum nu avem sediu ca suntem toti rupti in c… pardon , genunchi 😀

    lumeee ! Nu se ofera nimeni cu sediu pentru o amarata de asociatie ?!!!

        • Eu mereu am visat o casuta de lemn undeva departe de centrul orasului….si multa liniste. Candva o firma mi-a propus cu doar 7000 E sa mi-o faca asa la rosu si era cu etaj e drept foarte micuta. Eh cat a evoluat boala asta si ce o va mai evolua…..mi-a taiat toate visele.
          Cand era la debut eram in faza in care nu-mi mai doream absolut nimic. Aveam casa, masinuta , aranjasem totul asa cu caldura dupa bunul plac si aveam exact cei 2 baieti care i-am dorit de cand ma stiu. Cand venisem de la maternitate a2-a zi stiu ca asa cu lacrimi in ochi i-am multumit lui Dumnezeu pentru toata fericirea care o simteam in acea zi. Era o senzatie de multumirea absoluta…nici nu o pot descrie.
          Exact a2-a zis a inceput….raul. Parca cinva a vrut musai sa faca pe dos…
          Si totul a inceput sa se prabuseasca treptat in jurul meu…si continua.
          Partea financiara a fost prima dar sincer nu cea mai importanta.
          Chinul si durerea te cam „acreste” si din fata dulce care zambea tuturor am devenit greu de suportat. Iti pierzi prietenii, cunostintele te ocolesc..mai tarziu si rudele. Nimanui nu-i plac omaenii in suferinta, cu probleme si de ce sa nu recunosc…in depresie permanenta.

    • Irina, eu nu sunt din Bucuresti. Imi pare rau ca nu pot sa va ajut. Mai am si alte motive, pe care nu pot sa le spun in spatiul public.
      Dar i-am trimis Ancai si ciobanasului odata cu actele asociatiei si un model de contract de comodat.
      Asta inseamna ca oricine poate sa fie comodant, chiar daca nu e membru al asociatiei, de ex mama , tata care are in proprietate un apartament, casa etc.
      Si poate sa cedeze scriptic, nu neaparat faptic, folosinta dormitorului sau sufrageriei o perioada limitata- un an, 6 luni, pana se gaseste o alta varianta.
      Nefiind aducator de venituri acest contract de comodat nu este supus impozitarii si altor hartogarii.
      Daca aveti ceva neclaritati puneti-o pe Anca sa imi scrie pe email si va raspund cu placere.

  20. Sunt pe tura de cefort 2g/12 h. Doctorul care ma trateaza a cam ezitat sa-mi dea intravenos deoarece a zis ca e prea mult pt greutatea mea. De obicei prescrie numai la cei peste 60 kg si eu am 52kg. A facut cineva cefort si are mai putin de 60kg? Daca da, va rog spuneti-mi cat de greu este de suportat. Multumesc

  21. Iulia, eu am 49 kg si am facut 4 g de cefort / zi intravenos , 28 de zile fara nici o problema, ba chiar l-am suportat mai bine decat pe alte antibiotice

  22. Eu am facut doar 10 zile de cefort i.v. in 2010 pentru o infectie urinara. Yep, that’s right!
    Evident ca nu m-a ajutat in eradicarea ei. Oricum am facut doar 1g/12 h. Dar am suportat mult mai bine decat minociclina, imi amintesc ca aveam o durere difuza in tot corpul, durere de cap si uneori slabiciune si/sau ameteala. Cam atat. Spre deosebire de mino, care ma pune la pamant. Pe vremea aceea aveam in jur de 52-54 kg (nu mai stiu exact).
    Dar ai putea incepe cu 1g/12h si abia dupa cateva zile sau chiar o sapt sa cresti la 4g/zi.

  23. Multumesc de raspunsuri ,am acelasi reactii ca Anka plus o stare de somnolenta accentuata.Am inceput deja cu 4 g /zi si sper sa suport tratamentul pana la capat.

    • Si eu am facut cefort 4g, 5 saptamani (am mai pus eu una de la mine) si am 52 de kg, nu am avut probleme, doar in timpul perfuziei aveam ceva crampe abdominale, care treceau cand se termina perfuzia. Succes si tie!

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s