Vistea Mare urcata pe versantul nordic

Spre deosebire de ultimul weekend, acum doua weekenduri vremea a fost superba in toata tara asa ca am hotarat sa iau calea muntilor Fagaras si sa incerc sa urc pe Vf. Vistea Mare (2527 m) prin fata nordica.

Evident ca iar ne-am dus pregatiti pentru a urca cel putin Mont Blancul cu piolet, coltari, semicorzi, corzi, nuci, anneauri, bucle de coarda  s.a.m.d dar hei! oricum se spune ca jumatate din lucrurile pe care le cari pe munte nu le folosesti. Ajunsi insa pe valea Vistei am constatat ca mai sunt doar cateva fasii de zapada prin valcelele versantului nordic si cam atat…

Pentru ca nu ni se pareau f. interesante valcelele si in plus zapada era discontinua si se “stingea” de tot in unele portiuni  lasand loc unor zone macinate am hotarat sa abordam muchia numita “la bold” in drumul spre vf. Vistea (vezi poza) cotata 2A dupa unii, 1 B dupa altii…

As descrie traseul ca avand trei parti.

Prima parte incepe de la aproximativ 2000 de m cu o catarare usoara pe praguri de iarba dar si roca sanatoasa cu multe tancuri in care se poate asigura.

Noi am mers concomitent ca sa nu mai pierdem timpul cu regrupari mai ales ca nici nu prea este nevoie.

Partea a doua este o zona extrem de friabila (parca ai merge pe pietre pisate marunt dar care nu pune probleme tehnice deloc si ascensiunea este destul de facila.

Partea a treia si cea finala incepe cu o mica strunga spre dreapta si continua cu praguri de muschi pana fix pe varful Vistea mare de unde se poate merge pana pe vf. Moldoveanu la vreo 15 minute distanta.

Pentru retragere am folosit marcajul care duce spre ref. Vistea.

Muchia Iepurasului (Cheile Rasnoavei)

O veste buna pentru cei care au fost oripilati de informatiile (cu precadere pozele) legate de unghia cazuta (intr-o scriere anterioara); scrierea asta noua va “impinge” fila aia pe alte pagini. yey! Insa sa stiti ca oamenii cauta destul de mult pe google treburi legate de unghii cazute si au ajuns si pe blogul meu

Revenind, pe vremea cand nu venisera rezultatele testului ELISA (acum 2 saptamani) si eram doar un bolnav de lyme inchipuit, am catarat traseul “muchia iepurasului” in peretele animalelor din masivul Postavaru. Cotat 5A pe varianta noua de iesire prin hornul surplombat.

Fiind si primul traseu din anul asta si oarecum afectati de problemele fizice (din nefericire si partenerul meu de coarda a fost diagnosticat cu lyme, e deja un trend.. “n-ai lyme, nu existi”) am reusit sa terminam traseul in ceva mai mult de sase ore iar eu nu am reusit sa trec de nicio culoare surplomba finala. Dupa ce catarasem 3/4 din ultima lungime, am murit ca tiganu’ la mal la pasajul surplombat. Drept urmare a trebuit sa ma dau jos si sa termin traseul pe lungimea comuna cu Muchia Caprioarei.

In rest n-au fost mari probleme. Doar ca atunci cand faci pauze mari te transformi intr-un mare stangaci. Am avut noroc si ca nu a plouat desi la un moment dat niste nori dubiosi se asezasera fix deasupra capetelor noastre.

A fost o zi frumoasa, o zi castigata, o zi VIE ca orice zi petrecuta in natura cu bunele si relele ei. Sentimentul pe care il ai acolo, in verticalitatea peretilor nu poate fi descris in cuvinte,  tot ce pot spune e ca te face sa uiti un pic de lupta asta eterna prin care suntem nevoiti sa trecem zi de zi, an dupa an.

La intoarcere, in buna traditie de acum, am mancat o ciorba de fasole in farfurie de paine cu ceapa rosie la Casa Ancutei in Busteni si apoi am croit-o spre Bucuresti.